ÎCCJ, decizie (scj.ro #112546)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală. Aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 12

Legea nr. 255/2013,

art. 11

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 66/RC din 16 iunie 2014

Prin sentința penală nr. 149/P din 5 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost condamnat, printre alții, inculpatul S.G. la pedepse de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior și, respectiv, 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută în art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. anterior și a infracțiunii de uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen. anterior.

S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de un an, rezultând, în final, o pedeapsă de 11 ani închisoare.

Prin decizia nr. 22/A din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul inculpatului S.G., a fost descontopită pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată acestuia în pedepsele componente de 10 ani închisoare, 2 ani închisoare și sporul de un an închisoare.

Totodată, au fost reținute în favoarea inculpatului S.G. circumstanțele atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen. anterior și au fost reduse pedepsele aplicate pentru infracțiunea prevăzută în art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. anterior de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare și pentru infracțiunea prevăzută în art. 291 C. pen. anterior de la 2 ani închisoare la un an și 6 luni închisoare.

Au fost recontopite pedepsele astfel reduse în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, fără a-i mai aplica vreun spor, astfel că s-a dispus ca inculpatul S.G. să execute o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii, la data de 28 ianuarie 2014, a formulat recurs inculpatul S.G.

Termenul de declarare a recursului pentru inculpat expira la data de 4 februarie 2014, după data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, situație în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor tranzitorii prevăzute în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care prevăd că deciziile pronunțate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casație.

Astfel, prin aplicarea dispozițiilor art. art. 11 alin. (2), (3) și (4) din aceeași lege, cererea de recurs formulată de inculpatul S.G. la data de 28 ianuarie 2014, anterior intrării în vigoare a legii noi, împotriva deciziei pronunțate în apel, a fost calificată ca fiind cerere de recurs în casație, apreciindu-se, potrivit normelor tranzitorii menționate, că soluționarea recursului în casație este supusă dispozițiilor noului Cod de procedură penală, iar decizia din apel a devenit definitivă la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, respectiv la 1 februarie 2014.

Prin încheierea nr. 6/RC din 28 martie 2014, în procedura reglementată de art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul S.G. împotriva deciziei nr. 22/A din 24 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori și a trimis cauza completului care judecă recursul în casație, în compunere de 3 judecători, stabilind termen de judecată la 2 mai 2014.

În procedura admisibilității căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele prevăzute în art. 434 - 438 C. proc. pen. și nu este vădit nefondată prin raportare la cazul de casare invocat și motivele recursului în casație formulate.

La termenul din 2 mai 2014 a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul S.G., aflat în executarea pedepsei aplicate în cauză, de suspendare a executării deciziei penale nr. 22/A din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea. Totodată, la solicitarea inculpatului, s-a făcut aplicarea art. 364 C. proc. pen., luându-se act de manifestarea de voință a acestuia de a nu mai fi prezent la dezbateri.

Examinând cauza în limitele prevăzute în art. 442 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul în casație este fondat, pentru următoarele considerente:

Inculpatul a formulat recurs în casație invocând incidența cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că s-au aplicat pedepse în alte limite, în sensul că, după intrarea în vigoare a Codului penal la 1 februarie 2014, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 244 alin. (2) C. pen. sunt de la 1 la 5 ani închisoare și, respectând principiul proporționalității pedepsei prin aplicarea legii penale mai favorabile, se impune stabilirea unei pedepse în aceste limite.

În esență, a criticat hotărârea pentru nelegalitate, în sensul că pedeapsa aplicată este greșit stabilită raportat la noile limite de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 244 alin. (2) C. pen.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la data pronunțării, respectiv la 24 ianuarie 2014, erau în vigoare dispozițiile Codului penal anterior.

Totodată, constată că decizia din apel a devenit definitivă la data intrării în vigoare a Codului de procedură penala, respectiv la 1 februarie 2014, în condițiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 255/2013.

Ca atare, legalitatea pedepselor aplicate va fi analizată prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute în Codul penal anterior.

Astfel, potrivit legii vechi, infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută în art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. anterior, era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.

În condițiile reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen. anterior și ca efect al aplicării art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, care prevedeau că pedeapsa se coboară sub minimul special putând fi redusă cel mult până la o treime din minimul special, respectiv până la 3 ani și 4 luni închisoare, se constată că instanța de apel a aplicat acestuia o pedeapsă de 6 ani închisoare, în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului, prin decizia atacată, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, este legală, critica sa sub acest aspect fiind neîntemeiată.

Aplicarea legii penale mai favorabile pentru persoanele condamnate definitiv sub imperiul legii vechi la pedepse privative de libertate, astfel cum a solicitat inculpatul, este reglementată prin dispozițiile art. 6 C. pen. și se poate solicita pe calea contestației la executare și nu a recursului în casație.

Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivul de recurs în casație privind aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege este întemeiat prin raportare la sancțiunea aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută în art. 291 C. pen. anterior.

Astfel, potrivit legii vechi, infracțiunea de uz de fals, prevăzută în art. 291 C. pen. anterior, când înscrisurile erau oficiale, se sancționa cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 3 ani.

În condițiile reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen. anterior și ca efect al aplicării art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior care prevedeau că pedeapsa se coboară sub minimul special putând fi redusă până la minimul general, instanța de apel a aplicat acestuia o sancțiune de un an și 6 luni închisoare.

Prin urmare, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante, se impunea ca pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special de 3 luni închisoare; or, prin decizia atacată s-a aplicat inculpatului o pedeapsă nelegală, de un an și 6 luni închisoare, critica sa sub acest aspect fiind întemeiată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis recursul în casație declarat de inculpatul S.G. împotriva deciziei nr. 22/A din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, a casat, în parte, decizia penală menționată numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului S.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior și a înlăturat greșita aplicare a legii, astfel:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului S.G. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului S.G. pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen. anterior, de la un an și 6 luni închisoare la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele de 6 ani închisoare și 2 luni închisoare și a aplicat inculpatului S.G. pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate.