ÎCCJ, decizie (scj.ro #86906)

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Grup infracțional organizat. Infracțiunea de spălare a banilor

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea generală. Legea penală și limitele ei de aplicare. Aplicarea legii penale

Indice alfabetic:

Drept penal

-

aplicarea legii penale mai favorabile

-

grup infracțional organizat

-

infracțiunea de spălare a banilor

C. pen.,

art. 5, art. 367

Legea nr. 656/2002,

art. 29 alin. (1)

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 609 din 19 februarie 2014

Prin sentința penală nr. 58/D din 18 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, au fost achitați inculpații C.V., C.C., H.L., C.O., C.E., C.S., C.L. și C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior și art. 10, art. 12 C. pen. anterior.

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța a reținut că, potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, constituie infracțiunea de spălare a banilor ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.

Dispozițiile legii speciale se completează cu cadrul general reglementat în Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, ratificată prin Legea nr. 565/2002, care în art. 2 lit. e) definește expresia „produs al crimei” ca fiind orice bun care provine direct sau indirect din săvârșirea unei infracțiuni ori care este obținut direct sau indirect din săvârșirea ei.

În aceste condiții, infracțiunea de spălare a produsului infracțiunii nu poate să existe fără probarea existenței infracțiunii principale. De asemenea, în art. 2 lit. h) din Convenție se definește expresia „infracțiune principală” ca fiind orice infracțiune în urma căreia rezultă un produs susceptibil de a deveni obiectul unei infracțiuni de spălare a produsului infracțiunii, reglementate de art. 6 din Convenție.

Obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în art. 23 din Legea nr. 656/2002 este subsecvent obiectului juridic generic al infracțiunilor principale, adică al acelor infracțiuni grave prin care s-a obținut produsul ce urmează a fi spălat. Ca urmare, constatarea infracțiunilor de spălare a produselor infracțiunilor se poate face numai concomitent sau ulterior constatării infracțiunilor principale al căror produs se spală.

Pornind de la aceste considerații de ordin teoretic, a constatat că în actul de sesizare s-a reținut că inculpatul C.V. și soția sa inculpata C.C., împreună cu alți membri ai grupării, s-au aflat în cursul anilor 2000-2005 în Marea Britanie, unde au obținut prin fraudarea bancomatelor importante sume de bani și au luat hotărârea de a trimite aceste sume în România în conturi deschise pe numele unor persoane de încredere, respectiv rude apropiate.

Au fost puse bazele unui grup infracțional organizat, de către liderul grupării, inculpatul C.V., în scopul spălării produsului infracțiunii predicat - fraude la bancomate comise pe teritoriu Marii Britanii în perioada 2000-2005, grup la care au aderat și pe care l-au sprijinit numai persoane de încredere, respectiv ceilalți inculpați din cauză.

Astfel, în baza probatoriului administrat a rezultat că totalul sumelor primite de membrii grupării, din străinătate, și care au fost supuse spălării în România este de 1.640.205 USD și 197.571 euro.

Pe baza celor expuse în rechizitoriu rezultă că infracțiunea principală în urma căreia a rezultat produsul susceptibil de a deveni obiectul infracțiunii de spălare a banilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată constă în fraudarea bancomatelor pe teritoriul Marii Britanii în perioada anilor 2000-2005.

Cu privire la infracțiunea principală, tribunalul a reținut că la data de 20 iunie 2006 autoritățile din Marea Britanie au transmis, ca urmare a cererii de comisie rogatorie internațională, dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul C.V. și alte două persoane, care au fost surprinși în cursul anului 2002 la Londra în timp ce comiteau fraude la bancomat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în seara zilei de 18 octombrie 2002, un ofițer de poliție care nu era în timpul serviciului a utilizat un bancomat (ATM), localizat la exteriorul băncii H. Londra, iar în timp ce folosea bancomatul a observat trei bărbați, respectiv pe R., C.V. și V., care au format un semicerc în jurul lui și păreau să-l privească în timp ce finaliza tranzacția. Polițistul a observat cum cei trei bărbați păreau să introducă un obiect necunoscut în ATM, iar apoi au vorbit cu un alt grup de bărbați ce se aflau la un alt bancomat, localizat în aceeași linie de clădiri ca și banca H. Ofițerul de poliție aflat în afara programului a chemat poliția, iar R., C.V. și V. care se aflau tot în apropierea bancomatului băncii au fost surprinși în flagrant, iar asupra lor au fost găsite sume de bani extrase în acea seară de la bancomat (1.900 lire sterline), carduri de telefoane mobile și o chitanță de tranzacție datată 18 octombrie 2002, ora 23

58

.

Suspecții au fost arestați; s-a stabilit că inculpatul C.V. împreună cu ceilalți doi bărbați, prinși în flagrant, au utilizat la ATM carduri false ce aveau trecute pe banda magnetică datele de identificare ale unor instrumente de plată electronică aparținând unor clienți ai băncii, iar aceste date au fost obținute prin trecerea cardului original printr-un aparat care citește și înregistrează datele aflate în banda magnetică a cardurilor („gura de bancomat”).

Ceilalți doi bărbați surprinși în flagrant împreună cu inculpatul C.V. au fost identificați în persoana numiților A.C. și M.V., primul fiind audiat în calitate de martor, acesta fiind cunoscut ca o persoană apropiată inculpatului C.V.

Poliția Metropolitană din Londra a transmis și caseta conținând imagini surprinse de o cameră de supraveghere la ATM-ul aparținând băncii H. Londra, care îi prezintă pe cei trei bărbați în timpul comiterii infracțiunilor descrise mai sus, ce se află atașată la dosarul cauzei.

Inculpatul C.V. a fost acuzat cu șapte capete de acuzare de furt, încălcând prevederile alin. 1 din Actul privind Furtul din 1968 și un capăt de acuzare de tentativă la furt încălcând prevederile alin. 25 (1) din Actul privind Furtul din 1968.

Pentru aceste fapte inculpatul C.V. și complicii săi au fost arestați, fiind ulterior eliberați pe cauțiune.

Tribunalul a apreciat că nu poate constata existența acestor infracțiuni, deși actele de urmărire penală efectuate în Marea Britanie pot constitui indicii privind săvârșirea acestora, în absența unei condamnări definitive pronunțată de o instanță din Marea Britanie.

Mai mult, din cele 7 capete de acuzare de furt, totalul banilor retrași în numerar este de 1.900 lire, sumă ce a fost ridicată de organele de poliție la data de 18 octombrie 2002 de la numitul R., astfel încât din aceste infracțiuni nu a rezultat un produs susceptibil de a deveni obiectul unei infracțiuni de spălare a banilor.

Cu privire la alte activități ilicite - fraudarea bancomatelor în Marea Britanie în perioada 2000-2005, prima instanță a constatat că nici pentru aceste activități nu există o condamnare definitivă din care să rezulte existența unor infracțiuni care să poată constitui situația premisă a infracțiunii dedusă judecății.

În cauză, nu există nici măcar indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că vreunul dintre inculpați a săvârșit activități ilicite - fraude la bancomate în perioada 2000-2005 în absența unor probe certe de vinovăție.

Având în vedere aceste motive, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, astfel că în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior a dispus achitarea inculpaților pentru această infracțiune.

Cu privire la infracțiunea prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanța a reținut că, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, constituie grup infracțional organizat grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În condițiile în care activitatea care intră în scopul grupării nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat.

În speță, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor, a apreciat prima instanță că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 și a dispus achitarea inculpaților și sub acest aspect, întemeiat pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior.

Prin decizia nr. 107 din 21 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și de familie, a fost admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinței penale nr. 58/D/2010, pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată, în ceea ce îl privește pe inculpatul C.M., fiind reținută cauza spre rejudecare și în fond:

A condamnat pe inculpatul C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor, prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, fost art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare și aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa principală de 4 ani închisoare; a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 86

5

alin. (1) teza I C. pen. anterior, cu referire la art. 85 alin. (1) C. pen. anterior, a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 24/D/2010 din 28 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău, a repus în individualitatea ei pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 24/D/2010, în pedepsele componente, după cum urmează: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută în art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 și 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută în art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior.

În temeiul art. 86

5

alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 85 alin. (1) teza finală, art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății cu aceste pedepse aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 24/D/2010, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.293.000 lei și a sumei de 57.100 euro.

Pentru a aprecia astfel, instanța de apel a avut în vedere și faptul că ceilalți coinculpați (C.V., C.E., C.C., C.S., C.L., C.O. și H.L.) au fost condamnați pentru spălarea banilor și asociere la un grup infracțional organizat în apel, prin decizia nr. 141 din 14 decembrie 2010, decizie rămasă definitivă prin decizia nr. 3711 din 21 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul din care s-a disjuns apelul față de inculpatul C.M.

Totodată, a reținut că argumentația primei instanțe în susținerea soluției de achitare se bazează pe o premisă greșită, și anume, absența unei hotărâri de condamnare anterioară pronunțată de către autoritățile judiciare din Marea Britanie pentru infracțiunea predicat, aceea de sustragere a sumelor de bani prin folosirea neautorizată de carduri bancare, această hotărâre fiind, în opinia primei instanțe, singura în măsură să stabilească vinovăția inculpaților cu privire la proveniența ilicită a sumelor de bani reținute a constitui obiectul spălării banilor.

Această împrejurare, a necesității existenței unei hotărâri de condamnare definitivă, nu este însă o condiție impusă de prevederile Legii nr. 656/2002. Relevante în acest sens sunt și prevederile Convenției Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005, ratificată de statul român prin Legea nr. 420/2006.

Art. 9 paragraf 5 din Convenție prevede că „fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracțiune predicat nu este o condiție pentru o condamnare pentru spălare de bani.” Mai mult, la art. 9 paragraf 6 din Convenție se arată că fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălarea de bani acolo unde se dovedește faptul că bunurile ce fac obiectul paragrafului 1 subparagraful a) sau b) provin dintr-o infracțiune predicat, fără a fi necesar să se stabilească exact care infracțiune.

Așadar, infracțiunea de spălare a banilor poate subzista în condițiile în care nu a intervenit condamnarea prealabilă a autorilor infracțiunii primare, instanța învestită cu judecarea infracțiunii de spălare a banilor fiind obligată, în virtutea rolului activ, să verifice în baza probatoriului administrat în cauză existența condițiilor de vinovăție cu privire la săvârșirea infracțiunilor care au produs sumele de bani supuse ulterior spălării.

Prima instanță s-a limitat, însă, la a constata lipsa hotărârii de condamnare anterioare, iar cu privire la probatoriul propus de către acuzare pentru demonstrarea provenienței infracționale a sumelor de bani supuse spălării a reținut doar împrejurarea că nu sunt relevate de probele administrate indiciile temeinice în dovedirea activității ilicite de fraudare a bancomatelor pe teritoriul Marii Britanii. În această privință, s-a făcut referire numai la actele de urmărire penală efectuate de autoritățile judiciare britanice cu privire la fapta din data de 18 octombrie 2002, precum și la declarațiile de martori considerate ca nerelevante. Nu au fost menționate - și nu s-a motivat soluția de înlăturare a acestora ca mijloace de probă - înscrisurile privind sumele trimise prin firma T. și sistemul W. în țară de către inculpații C.V., C.E. și C.C., primul sub identitatea falsă a unui cetățean norvegian, situația conturilor și a transferurilor bancare efectuate de către ceilalți inculpați, procesele-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, tabelul conținând rezultatul verificării amprentelor digitale ale inculpaților din care rezultă că inculpații C.V. și C.E. au fost acuzați de infracțiuni legate de bancomate și sunt căutați de poliție.

În raport cu aceste argumente, instanța de prim control judiciar a apreciat că prima instanță nu s-a conformat obligației de a examina, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse dezbaterii, situație care echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei și care impune desființarea în totalitate a sentinței apelate, cu reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei noi hotărâri.

Astfel, pentru a stabili în ce măsură faptele ilicite de fraudarea bancomatelor pot fi demonstrate în prezenta cauză și dacă sumele provenite din aceste infracțiuni au fost spălate de către inculpați, instanța de prim control judiciar a avut în vedere următoarele probatorii administrate atât în faza de urmărire penală, cât a cercetării judecătorești în faza apelului: înscrisurile din care rezultă că prin firma londoneză T., o agenție de turism care în subsidiar oferea și servicii de transferuri bancare, au fost trimise sume foarte mari de bani în țară în special de către inculpatul C.V. și într-o măsură mai mică de către inculpatul C.E., în conturile deschise la diferite bănci de către ceilalți inculpați; declarația martorului N.A., director al T., interogat prin comisie rogatorie internațională de către autoritățile judiciare britanice, din care rezultă că în perioada aprilie 1999 - septembrie 2004 inculpatul C.V. a efectuat tranzacții în valoare totală de 660.833 lire sterline, constând în trimiterea în țară către inculpații C.S., C.L. și C.C. a acestor sume și că pentru aceste operațiuni inculpatul s-a folosit de un act de identitate fals, un pașaport norvegian pe numele K.R.; înscrisurile privind situația conturilor bancare deschise de inculpații aflați în țară din care rezultă că în perioada menționată aceștia au primit atât de la ceilalți inculpați, cât și de la persoane necunoscute sumele de 1.521.269 USD și 186.053 euro; înscrisurile privind transferurile efectuate prin sistemul de transfer W. din care rezultă că inculpatul C.V., atât sub identitatea reală, cât și sub identitatea falsă a cetățeanului norvegian K.R., precum și inculpatul C.E. au trimis în țară aproximativ 50.000 USD inculpatului C.M.; adresele Primăriei Municipiului Bacău privitoare la bunurile imobile și mobile declarate de inculpați; declarațiile martorilor A.C., P.D. și B.C. și ale martorilor sub acoperire A.V., P.C., S.T. și A.S. din care rezultă că sumele foarte mari de bani trimise din Marea Britanie în România în perioada 1999-2004 provin din activități infracționale desfășurate pe teritoriul Marii Britanii, respectiv fraudarea bancomatelor; procesele-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat din care rezultă atât aspecte legate de activitățile ilicite de pe teritoriul Marii Britanii, cât și manoperele ulterioare întreprinse de către inculpați pentru a da o aparență legală sumelor de bani obținute din infracțiuni; actele de urmărire penală efectuate de autoritățile judiciare britanice și tabelul conținând rezultatul verificării amprentelor digitale ale inculpaților din care rezultă că inculpații C.V. și C.E. au fost acuzați de infracțiuni legate de bancomate și sunt căutați de poliție și declarațiile inculpaților, prin care aceștia nu recunosc acuzațiile și acreditează ideea că au obținut sumele de bani prin activități licite.

În baza acestor probatorii a reținut că inculpatul C.V. era șef al unei grupări formate din mai mulți cetățeni români, specializate în fraude la bancomate care acționau în zona E. din Londra. Dispozitivele electronice utilizate pentru copiere și clonare de această grupare aparțineau fraților C.

Prin aceste modalități inculpatul obținea sume foarte mari de bani, numai în cursul anului 2003 obținând în trei luni suma aproximativă de 1.000.000 lire sterline.

Declarațiile martorilor mai sus menționați asupra modului organizat în care acționa inculpatul C.V. se coroborează pe deplin cu actele de urmărire penală efectuate în dosarul instrumentat de autoritățile judiciare din Marea Britanie în legătură cu o faptă din cursul anului 2002, atunci când C.V. și alte două persoane, dintre care trebuie menționat martorul A.C., au fost surprinși în flagrant în timp ce comiteau fraude la bancomat, având asupra lor mai multe cartele O., folosite la plăsmuirea de card-uri bancare falsificate, precum și coduri PIN, numai în seara în care aceste persoane au fost prinse în flagrant acestea reușind să sustragă suma de 1.900 lire sterline. În cursul anului 2004, autoritățile engleze s-au sesizat asupra faptului că fraudele la bancomate continuau, iar doi dintre principalii suspecți au fost identificați în persoana inculpaților C.V. și C.E., ultimul fiind căutat de autoritățile judiciare din Anglia pentru infracțiuni legate de fraudarea bancomatelor.

Instanța a relevat faptul că, în perioada 2000-2005, activitatea unică de obținere de venituri a inculpaților C.V. și C.E. era aceea de săvârșire de infracțiuni legate de fraudarea bancomatelor din Anglia, acest aspect reieșind în mod indubitabil atât din declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și martorii sub acoperire, cât și din unele procese-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, respectiv discuții telefonice din datele de 6 iulie 2005 și 22 iulie 2005 purtate de inculpatul C.M. cu persoane necunoscute aflate în Marea Britanie în care se face referire atât la sumele de bani obținute de inculpatul C.V. din fraude, cât și la intențiile acestuia și ale inculpatului C.M. de a se întoarce în Anglia pentru a continua această activitate, precum și discuția telefonică purtată la data de 9 noiembrie 2005 de inculpatul C.V., tot cu o persoană necunoscută aflată în Marea Britanie, în care se fac referiri concrete la activitatea de fraudare, ca unică preocupare generatoare de venituri a acestor persoane.

Odată obținute aceste sume, ele erau trimise în țară prin modalitățile arătate mai sus, în principal de către inculpatul C.V., o sumă mult mai mică fiind trimisă și de către inculpatul C.E.

Astfel, prin sistemul W., au fost efectuate circa 70 de tranzacții în perioada 2002-2005, inculpații C.V. și C.E. trimițând peste 50.000 USD inculpatului C.M. Atât acest din urmă inculpat, cât și inculpații C.C., C.L. și C.S. au primit prin sistemul W. și prin sistemul M. sume mult mai mari, cifrate la peste 100.000 USD, de la alte persoane aflate tot în Marea Britanie, însă proveniența acestor sume nu a putut fi stabilită.

Prin firma de intermediere T. au fost trimise în conturile deschise la Banca C. de către inculpații C.C., C.S., C.L., C.O. și H.L. sume foarte mari de bani, la intervale mici de timp, uneori de câteva zile.

În total, atât prin sistemul W., cât și prin firma T. inculpatul C.V. a trimis în România suma de 699.687 USD, iar inculpatul C.E. suma totală de 36.334 USD.

S-a relevat faptul că inculpații aflați în țară au primit prin sistemele de intermediere menționate sume mult mai mari, respectiv 1.640.205 USD și 197.571 euro, însă aceste depuneri provin de la alte persoane, neputându-se stabili dacă sumele au fost obținute prin săvârșirea de infracțiuni.

Odată intrate în conturile inculpaților C.S., C.L., C.O. și H.L., sumele de bani erau „plimbate” fie în alte conturi deschise pe numele acelorași inculpați, fie în conturile deschise de inculpata C.C. În fapt, cea mai mare parte a sumelor de bani trimise în România de către inculpatul C.V. sub identitate falsă au ajuns în conturile soției sale, inculpata C.C., după ce în prealabil inculpatul a alimentat conturile deschise pe numele celorlalți inculpați din țară.

S-a reținut că esențială pentru stabilirea vinovăției inculpaților care au primit sumele de bani din Marea Britanie este împrejurarea că aceștia cunoșteau faptul că banii provin din infracțiuni. În acest sens, a fost apreciată ca relevantă declarația martorului A.C., persoană care face parte din anturajul inculpaților și care arată că a participat la sărbătorirea revelionului în anul 2002 în Londra împreună cu inculpatul C.V. și cu rudele acestuia, respectiv ceilalți inculpați (soția C.C., sora C.O., fratele C.E., cumnatul C.S. și alții), toți membrii familiei C. lăudându-se că au câștigat foarte mulți bani din activitatea de fraudare a card-urilor bancare desfășurată pe teritoriul Marii Britanii. În favoarea susținerii faptului că toți inculpații cunoșteau proveniența ilicită a sumelor pledează o serie de elemente indirecte (valoarea exorbitantă a sumelor trimise, frecvența tranzacțiilor, împrejurarea că parte dintre acestea au fost trimise de inculpatul C.V. sub o identitate falsă).

În legătură cu inculpatul C.M. s-a reținut că a achiziționat în perioada menționată nu mai puțin de 44 imobile în Municipiul Bacău. Realizând faptul că aceste achiziții au atras atenția autorităților judiciare, inculpatul a încercat și a reușit să înstrăineze ulterior cea mai mare parte a acestora, la prețuri mult sub cele practicate pe piață.

Relevantă pentru dovedirea originii ilicite a averii imobiliare dobândită de către inculpați este convorbirea telefonică dintre inculpatul C.M. cu martora S.T., angajată a Primăriei Municipiului Bacău, Direcția de Taxe și Impozite din care rezultă că acest inculpat făcea demersuri pentru a fi șterse din evidențele computerizate toate imobilele deținute de inculpați pe raza Municipiului Bacău.

Astfel, așa cum a fost descrisă fapta în rechizitoriu și cum rezultă din actele de urmărire penală, banii trimiși în țară de inculpați, dar în principal de inculpatul C.V. au fost supuși, la destinație, unui proces prin care s-a urmărit să se dea o aparență de legalitate sumelor de bani obținute ilegal de infractori, care, fără a fi compromiși, să poată beneficia de sumele obținute.

În aceste împrejurări, în cursul anului 2000 au fost puse bazele unui grup infracțional organizat, de către liderul grupării, inculpatul C.V., în scopul spălării produsului infracțiunii predicat (fraude la bancomate comise pe teritoriul Marii Britanii în perioada 2000-2005), grup la care au aderat și pe care l-au sprijinit numai persoane de încredere, având în vedere gradele de rudenie existente între ele, respectiv C.M. (frate), C.C. (soție), C.O. (soră), C.L. (soră), C.S. (cumnat), C.E. (frate), H.V. (frate), H.L. (cumnată).

Astfel, inculpatul C.V. le-a solicitat coinculpaților aflați în România să-și deschidă conturi la unități bancare din Bacău și să comunice datele acestor conturi, pentru a putea dispune transferuri de bani din Marea Britanie în România, prin firma T. din Londra, precum și prin sistemele de transfer de bani, W. și M., sume ce ulterior au fost supuse „spălării” în România de C.M. și inculpații C.C., C.S., C.L. și C.E.

Tehnicile de spălare a banilor folosite de membrii grupării au fost foarte variate, de la cele mai simple metode până la unele complexe. Astfel, inculpații C.C., H.L., C.C. și inculpata C.L. au procedat la ascunderea adevăratei naturi a provenienței fondurilor, prin folosirea sistemului financiar bancar, respectiv prin intermediul conturilor bancare deschise în principal la Banca C., Banca T. și B. (deschiderea unui număr mare de conturi la sucursalele aceleiași bănci și dispunerea de transferuri repetate ale unor sume mari de bani între aceste conturi; depuneri și retrageri în numerar neobișnuit de mari; depuneri în numerar în mai multe conturi, astfel încât fiecare sumă este mică, dar totalul sumei este semnificativ; depuneri frecvente de numerar efectuate în contul clienților de către terțe persoane, fără legătură aparentă cu destinatarul contului etc.).

De altfel, examinând și situația sumelor de bani primite de inculpatul C.M. prin sistemul de transfer de bani W. și M., se constată că cele mai mari sume de bani au fost transmise de inculpatul C.V. atât cu numele său real, cât și folosind pașaportul fals K.R. Astfel, în luna septembrie a anului 2003, în cursul a două zile consecutiv, inculpatul a trimis suma totală de 13.238 USD, după ce în urmă cu câteva zile trimisese aceleiași persoane, respectiv fratele său, inculpatul C.M., suma de 6.131 USD.

În ceea ce privește motivarea primei instanțe că în cauza pendinte nu s-a făcut dovada faptului că banii supuși procesului de spălare de către persoanele trimise în judecată provin din săvârșirea unei infracțiuni, precum și faptul că în cauză nu ar exista o hotărâre definitivă de condamnare față de inculpați în Marea Britanie, pentru săvârșirea infracțiunilor cu carduri bancare, nu a fost primită de instanța de apel, care apreciat-o ca fiind în contradicție cu ansamblul probator administrat.

Referitor la faptul că nu există o hotărâre de condamnare anterioară ori concomitentă, pentru infracțiunea predicat, a arătat că această condiție nu este prevăzută în mod expres în Legea nr. 656/2002, iar instanța, din oficiu, nu putea să impună o asemenea condiție, câtă vreme legiuitorul nu a considerat-o necesară pentru existența infracțiunii de spălare a banilor.

Pornind de la textul art. 23 alin. (1) lit. b) din legea specială și prevederile Convenției Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii, adoptată la Varșovia, la 16 mai 2005, semnată de România la aceeași dată și ratificată prin Legea nr. 420/2006, instanța de apel a reținut, în esență, că la art. 9 paragraf 5 din Convenție, în scopul punerii în practică sau aplicării paragrafului 1, se prevede că: „fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracțiune predicat nu este o condiție pentru o condamnare pentru spălare de bani.”

De asemenea, la art. 9 paragraf 6 al Convenției se prevede că fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălare de bani acolo unde se dovedește faptul că bunurile ce fac obiectul paragrafului 1 subparagraful a) sau b) provin dintr-o infracțiune predicat, fără a fi necesar să se stabilească exact care infracțiune.

A considerat că instanța a motivat în mod lapidar hotărârea de achitare a inculpaților, ignorând probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală, ce nu a fost înlăturat în cursul cercetării judecătorești, rezumându-se la simpla „constatare” a inexistenței unei hotărâri definitive de condamnare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii predicat în Marea Britanie.

În cauza dedusă judecății, în baza probatoriului administrat, expus în mod detaliat în rechizitoriu și sintetizat în hărțile relaționale aflate la dosarul cauzei, operațiunile de spălare a banilor rezultați din comiterea fraudelor la bancomat pe teritoriul Marii Britanii, utilizate de inculpați, au respectat cu fidelitate cele trei etape ale spălării banilor, așa cum sunt descrise în manualele de specialitate, respectiv: plasarea, stratificarea și integrarea fondurilor.

În cazul de față, prima etapă utilizată de infractori a fost cea de depunere a banilor în firma T., utilizând în mod frecvent acte de identitate false; în cea de-a doua etapă inculpații au procedat la fragmentarea sumelor, deschiderea de noi conturi, creditarea conturilor altor membri ai grupării cu diferite sume, depuneri și retrageri repetate de numerar, iar în final au achiziționat un număr impresionant de imobile și autoturisme de lux, bunuri pe care le-au vândut în mare parte, după ce au fost demarate cercetările într-o cauză penală.

Strategiile multiple de disimulare utilizate de inculpați (expedierea unor sume de bani cu acte false, fragmentarea și rularea sumelor de bani prin mai multe conturi, deschise pe numele mai multor persoane la diferite unități bancare, achiziționarea unui număr impresionant de imobile - 69 apartamente pe numele unor rude sau apropiați, urmată de revânzarea acestora, uneori la prețuri inferioare celor de achiziție și a celor de piață) demonstrează, în mod neechivoc, preocuparea acestora de a ascunde sursa fondurilor, tocmai datorită provenienței ilicite a sumelor de bani obținute din comiterea de infracțiuni la legea comerțului electronic.

În baza probatoriului administrat a reținut că rezultă cu certitudine săvârșirea de către inculpatul C.M. a infracțiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv că, în perioada anilor 2002-2005, făcând parte dintr-un grup infracțional organizat, la care a aderat și pe care l-a sprijinit încă de la înființare, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a procedat la ascunderea adevăratei naturi a provenienței banilor obținuți din fraudarea bancomatelor, pe care i-a primit de la membrii grupării (103.478 USD și 11.408 euro).

Inculpatul a investit banii astfel dobândiți (despre care avea cunoștință că provin din săvârșirea de infracțiuni la legea comerțului electronic), dar și pe cei care au fost retrași din conturile inculpaților C.L. și C.S., în achiziționarea unui număr de 44 de imobile, pe raza Municipiului Bacău, totalul sumelor astfel rulate fiind de 8.895.000.000 ROL, 57.100 euro și 403.500 RON.

Tot în realizarea activității infracționale, a achiziționat și construit imobile pe numele său și pe numele altor persoane, în care a investit importante sume de bani, despre care avea cunoștință că au o proveniență ilegală.

De asemenea, având în vedere perioada mare de timp în care au acționat inculpații în scopul realizării procesului de spălare a banilor, faptul că erau organizați ierarhic, fiecare membru având un rol bine definit și un lider de necontestat în persoana inculpatului C.V., urmărind prin aceasta obținerea unor importante venituri materiale, a apreciat că inculpații s-au constituit și au acționat ca o grupare infracțională, așa cum este ea definită și incriminată de Legea nr. 39/2003, la care inculpatul C.M. a aderat și pe care a sprijinit-o prin activitățile ilicite desfășurate.

Reținând vinovăția inculpatului și sub acest aspect, instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului C.M. pentru cele două infracțiuni, aplicând o sancțiune pe care urmează să o execute în regim privativ de libertate.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.M., care a criticat decizia atacată, invocând în drept, între altele, dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Examinând recursul declarat de inculpatul C.M. prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și a incidenței dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpat, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursului. Astfel, în raport cu modificările legislative aduse prin Legea nr. 2/2013 cazurilor de casare și Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, se constată că, pentru situațiile tranzitorii, în art. 12 este menționat expres că recursurile aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a legii noi (Codul de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit vechilor dispoziții procedurale, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

După cum se poate observa, în cauză s-a pronunțat o hotărâre ce a fost supusă căii de atac a apelului potrivit normelor procedurale anterioare, iar decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și de familie, la data de 21 iunie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013); ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, invocat de recurentul inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că din expunerea motivelor care susțin această critică, în esență, rezultă că sunt critici ce vizează situația de fapt reținută în privința sa de instanțele inferioare, în sensul că nu sunt probe care să dovedească că acesta a ascuns proveniența sumelor de bani investite în achiziționarea unor imobile sau că banii primiți din străinătate provin din comiterea de infracțiuni; prin urmare, criticile sale se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior.

Or, așa cum s-a menționat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că o analiză a cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de inculpat, nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 4 decembrie 2013, iar de la data pronunțării deciziei în apel, 21 iunie 2013 și până la soluționarea recursului, 19 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenței dispozițiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei dezincriminări, urmare a abrogării unor texte de lege, precum și sub aspectul situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul sancționator.

Astfel, în ceea ce privește modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la acuzațiile aduse inculpatului C.M., se constată următoarele:

Conform art. 126 pct. 1 și 2 și art. 247 din Legea nr. 187/2012, referitor la Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, art. 2 din legea specială a fost modificat în sensul că noțiunea de grup infracțional organizat este definită de art. 367 alin. (6) C. pen., iar infracțiunea gravă este infracțiunea pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puțin 4 ani, precum și următoarele infracțiuni: supunerea la muncă forțată sau obligatorie, prevăzută la art. 212 din Codul penal; divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută la art. 304 din Codul penal; ștergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale, prevăzută la art. 344 din Codul penal; infracțiuni privind concurența neloială; infracțiuni de corupție, infracțiunile asimilate acestora, precum și infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene; infracțiuni privind traficul de droguri; infracțiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri; infracțiuni privind nerespectarea dispozițiilor privind introducerea în țară de deșeuri și reziduuri și infracțiuni privind organizarea și exploatarea jocurilor de  noroc. Art. 7 a fost abrogat.

Abrogarea art. 7 din lege nu echivalează, însă, cu o dezincriminare a faptei, operând de fapt o preluare a normei de incriminare în dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen., text care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, atât sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii, cât și al formei de vinovăție cerută de lege, astfel cum a fost reglementată în legea specială veche.

În art. 7 din Legea nr.39/2003 era incriminată inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 5 și 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

În alin. (2) se prevedea că pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat.

Alin. (3) al articolului prevedea că, dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni.

În art. 367 alin. (1) C. pen. este incriminată, sub denumirea marginală de „Constituire a unui grup infracțional organizat”, fapta de inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 și 5 ani închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi.

(...) În alin. (3) al articolului se prevede că în situațiile în care faptele de la alin. (1) și (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni. (....)

Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.

Din analiza comparativă a celor două texte de lege sub aspectul acuzațiilor aduse inculpatului C.M., respectiv, că în perioada 2002-2005 a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, la care a aderat și pe care l-a sprijinit încă de la înființare, se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective și sub aspectul formei de vinovăție cerute de lege nu sunt diferențe între textul art. 7 din legea specială anterioară și cel al art. 367 alin. (1) C. pen. Definiția dată grupului infracțional organizat din noul Cod penal înlătură cerința privitoare la scopul constituirii grupului - obținerii direct sau indirect a unui beneficiu financiar sau material -, fiind suficientă constituirea unui grup organizat doar în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni; prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate aprecia că noua dispoziție legală a eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăție; dimpotrivă, a lărgit sfera noțiunii grupului infracțional organizat.

Referitor la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (anterior art. 23 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002), Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 111 pct. 2 și art. 247 din Legea nr. 187/2012, textul art. 29 alin. (1) lit. b) prevede că, constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani fapta de ascundere ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni, fără a se aduce modificări privind conținutul constitutiv al infracțiunii care să atragă incidența în cauză a dispozițiilor prevăzute în art. 3 din Legea nr. 187/2012 (fapta comisă sub imperiul legii vechi să nu mai constituie infracțiune sub imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori a formei de vinovăție cerută de lege).

Astfel, la data de 1 februarie 2014 când au fost modificate dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. b) din legea specială, noua incriminare prevede aceleași elemente constitutive ale laturii obiective, ca modalități alternative de comitere faptei, deci și modalitatea ascunderii adevăratei proveniențe a banilor cunoscând că provin din comiterea infracțiunilor, reținută în sarcina inculpatului C.M. care, în perioada 2002-2005, a investit banii primiți de la membrii grupului infracțional, cunoscând că provin din comiterea de infracțiuni la legea comerțului electronic, în cumpărarea și construirea unor imobile pe raza Municipiului Bacău, pe numele său și al altor persoane (44 de imobile, sumele rulate astfel fiind de 8.895.000.000 ROL, 57.100 euro și 403.500 RON).

În ceea ce privește regimul sancționator și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului C.M., se constată că, sub aspectul pedepsei principale, dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen. stabilesc limitele de pedeapsă mai reduse, între 1 și 5 ani închisoare (respectiv 3 la 10 ani când pentru infracțiunea ce intră în scopul grupului infracțional pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 10 ani), spre deosebire de vechea reglementare (art. 7 din legea specială), unde limitele de pedeapsă erau cuprinse între 5 și 20 ani închisoare, însă pedeapsa aplicată nu putea fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului infracțional organizat.

Și în cazul infracțiunii de spălare a banilor, modificarea legislativă din 1 februarie 2014 stabilește o limită maximă mai redusă, de la 12 ani în vechea reglementare la 10 ani în noile dispoziții, păstrând aceeași limită minimă de pedeapsă de 3 ani închisoare.

În ceea ce privește individualizarea în concret a pedepselor aplicate inculpatului C.M. pentru cele două fapte, în concurs real, reținute în sarcina sa, din care una în formă continuată (fapta de spălare a banilor), se constată următoarele:

Raportat la sancțiunea individualizată de către instanța de apel care a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de aderarea și sprijinire a unui grup infracțional organizat, orientată sub minimul special prevăzut de legea veche, având în vedere pedeapsa aplicată pentru infracțiunea pentru care s-a constituit grupul infracțional organizat - spălarea banilor - pentru care s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special, de 4 ani și 6 luni închisoare, legea nouă, deși prevede un minim special de 1 an închisoare, nu va retroactiva, întrucât fiind o faptă concurentă cu infracțiunea de spălare a banilor se impune a se aplica regulile de la concursul de infracțiunii, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, fapt ce ar duce la aplicarea unei pedepse mai mari inculpatului (în cauză operând și o anulare a beneficiului suspendării sub supraveghere a executării unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru fapte concurente cu ele din prezenta cauză).

Totodată, având în vedere că sancțiunea a fost individualizată de către instanța de apel cu privire la infracțiunea de spălare a banilor într-un cuantum orientat spre minimul special care nu s-a modificat, iar în cazul tratamentului sancționator pentru infracțiunea continuată (art. 42 C. pen. anterior și art. 36 alin. 1 C. pen.) se poate aplica un spor facultativ, și nu obligatoriu, care diferă în cuantum, fiind redus la maxim 3 ani pe legea nouă față de 5 ani în reglementarea anterioară (art. 34 alin. 1 lit. a C. pen. anterior), dar care nu a fost aplicat, legea nouă nu va retroactiva, iar o proporționalizare a pedepsei nu se justifică.

Nici sub aspectul pedepselor complementare aplicate inculpatului lege penală nouă nu va retroactiva, având în vedere că aplicarea acestei pedepse a fost determinată de condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de aderarea și spri