ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 163/A/2017

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 35/C din data de 02 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

S-a respins ca nefondată contestația formulată de condamnatul A., împotriva sentinței penale nr. 239 din 19 decembrie 2016 a Tribunalului Brăila.

S-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul A., de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., în referire la art. 434 alin. (2) lit. c) C. proc. pen.

S-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul A., de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu pronunțarea unor hotărâri prealabile.

S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Galați, a sumei de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în calea de atac a contestației (av. B.).

A fost obligat pe condamnatul A. la plata către stat a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în termen de 48 de ore în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și definitivă în rest.

Pentru a se dispune astfel, s-au reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 239 din 19 decembrie 2016 a Tribunalului Brăila, în baza art. 599 alin. (1) și (5), rap. la art. 597, art. 598 alin. (1) lit. d) și art. 595 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul condamnat A., cu privire la sentința penală nr. 417 din 22 iulie 2016 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 264/C din 22.09.2016 a Curții de Apel Galați. În baza art. 597 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus ca soluția să fie comunicată instanței de executare, respectiv Tribunalului Galați. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în cuantum de 50 lei. În fine, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, a rămas în sarcina statului și a fost avansată din fondul special al Ministerului Justiției, către Baroul Brăila.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila la data de 12.10.2016 sub nr. x/113/2015, contestatorul-condamnat A. - deținut în Penitenciarul Brăila - a formulat contestație la executare cu privire la sentința penală nr. 417 din 22 iulie 2016 a Tribunalului Galați, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 264 din 22 iulie 2016 a Curții de Apel Galați.

În motivarea contestației s-a arătat, în esență, că se impune reducerea pedepsei rezultante de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală contestată întrucât sporul de 1 an, aplicat prin sentința penală nr. 90/2016 a Tribunalului Galați, are autoritate de lucru judecat.

A mai invocat contestatorul că prin decizia penală nr. 264 din 22 septembrie 2016, Curtea de Apel Galați a făcut o greșită aplicare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 536 din 28 aprilie 2011, nr. 1/2015, nr. 214/1997, nr. 86/2003, nr. 1416/2009, nr. 414/2010 și nr. 265/2014 și nu s-a pronunțat asupra legalității sporului de pedeapsă.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În cauză, instanța de fond a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au atașat la dosar sentințele penale relevante și înscrisuri privind situația contestatorului-condamnat în Penitenciarul Brăila.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 417 din 22 iulie 2016 a Tribunalului Galați s-a dispus, în temeiul art. 595 C. proc. pen., raportat la art. 6 C. pen., admiterea contestației la executare formulate de petentul-condamnat A. cu privire la sentința penală nr. 211 din 22 aprilie 2016 a Tribunalului Galați, definitivă la data de 30.05.2016 prin decizia penală nr. 163 din 30 mai 2016 a Curții de Apel Galați. S-a redus pedeapsa aplicată condamnatului A. prin sentința penală nr. 889 din 17 octombrie 2014 a Tribunalului Galați (definitivă prin decizia penală nr. 284/A din 6.03.2015 a Curții de Apel Galați) pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, precum și a art. 5 alin. (1) C. pen. 2014 (faptă din martie-mai 2009), de la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza aII-a, b) și c) C. pen. 1969, la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969 [corespunzătoare infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din noul C. pen.]. A fost menținută pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969 pe o durată de 3 ani, stabilită prin sentința penală nr. 211 din 22 aprilie 2016 a Tribunalului Galați, definitivă la data de 30.05.2016 prin decizia penală nr. 163 din 30 mai 2016 a Curții de Apel Galați. S-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 21.11.2009 la zi. S-a dispus anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr. 211 din 22 aprilie 2016 a Tribunalului Galați, definitivă la data de 30.05.2016 prin decizia penală nr. 163 din 30 mai 2016 a Curții de Apel Galați, și emiterea unui nou mandat de executare după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare s-a dispus a rămâne în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, printre condamnările suferite anterior de petentul condamnat, se regăsește și pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. 1969 pe o durată de 3 ani, aplicată prin sentința penală nr. 889 din 17 octombrie 2014 a Tribunalului Galați (definitivă prin decizia penală nr. 284/A din 06.03.2015 a Curții de Apel Galați) pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, precum și a art. 5 alin. (1) C. pen. 2014 (faptă din martie-mai 2009).

Analizând considerentele sentinței penale nr. 889 din 17 octombrie 2014 a Tribunalului Galați, s-a observat în mod clar faptul că în conținutul infracțiunii de înșelăciune pentru a cărei săvârșire s-a dispus condamnarea petentului A., au fost incluse mai multe acte materiale (săvârșite în perioada martie-mai) care prezentau, fiecare în parte, conținutul infracțiunii de înșelăciune, constatându-se totodată că actele materiale care au compus infracțiunea continuată de înșelăciune reținută în sarcina petentului au fost comise în dauna a 18 persoane vătămate diferite, ceea ce echivalează cu o lipsă de identitate a subiecților pasivi.

Potrivit legii noi, infracțiunea reținută în sarcina petentului, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. 1969 are corespondent în noul C. pen., fiind prevăzută de dispozițiile art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani.

S-a reținut, totodată, că infracțiunea reținută în sarcina petentului nu mai întrunește condițiile cerute de legea nouă pentru a se reține forma continuată a acesteia, întrucât potrivit dispozițiilor art. 35 din noul C. pen., pentru a se reține infracțiunea continuată trebuie să existe identitate de subiect pasiv. Or, așa cum s-a arătat anterior faptele inculpatului au fost îndreptate împotriva a 18 persoane vătămate diferite.

Prin urmare, având în vedere decizia nr. 13/2016 a Înaltei Curți, menționată anterior, potrivit căreia în aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen., în cazul unei infracțiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplinește condițiile de existență ale infracțiunii continuate, ci condițiile concursului de infracțiuni, instanța se raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar rezulta prin aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni conform legii penale noi, instanța a constatat că maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită de petent este de 5 ani închisoare, astfel încât, a apreciat că se impune - în temeiul dispozițiilor art. 6 C. pen. - a fi admisă contestația la executare formulată de acesta.

În consecință, instanța a admis cererea privind aplicarea art. 6 C. pen. formulată de condamnatul A., reducând pedeapsa aplicată acestuia prin sentința penală nr. 889 din 17 octombrie 2014 a Tribunalului Galați (definitivă prin decizia penală nr. 284/A din 06.03.2015 a Curții de Apel Galați) pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, precum și a art. 5 alin. (1) C. pen. 2014 (faptă din martie-mai 2009), de la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. 1969, la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. 1969 [corespunzătoare infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din noul C. pen.].

Totodată, a menținut pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969 pe o durată de 3 ani stabilită prin sentința penală nr. 211 din 22 aprilie 2016 a Tribunalului Galați, definitivă la data de 30.05.2016 prin decizia penală nr. 163 din 30 mai 2016 a Curții de Apel Galați, având în vedere că aceasta nu depășește pedeapsa rezultantă ce ar putea fi aplicată petentului prin calcularea acesteia potrivit dispozițiilor noului C. pen. referitoare la concursul de infracțiuni [art. 39 alin. (1) lit. b)], potrivit cărora când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv o pedeapsă de 18 ani, 9 luni și 10 zile (6 ani, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 38 ani și 4 luni, în total 18 ani 9 luni și 10 zile), care evident este mai mare decât pedeapsa rezultantă stabilită prin sentința penală anterior menționată.

De asemenea, instanța a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 21.11.2009 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr. 211 din 22 aprilie 2016 a Tribunalului Galați, definitivă la data de 30.05.2016 prin decizia penală nr. 163 din 30 mai 2016 a Curții de Apel Galați și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentințelor penale anterior arătate.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul A., solicitând să fie aplicată în cauză pedeapsa de 7 ani închisoare întrucât sporul de 1 an aplicat prin sentința penală nr. 90/2016 a Tribunalului Galați are autoritate de lucru judecat. A mai invocat contestatorul decizia nr. 13/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012, care stabilesc că aplicarea dispozițiilor privind concursul de infracțiuni din noul C. pen. se face doar în ipoteza în care una dintre infracțiunile concurente a fost comisă ulterior datei de 01.02.2014.

Examinând sentința supusă controlului judiciar prin prisma motivelor invocate, Curtea a reținut, deosebit de instanța de fond, că cererea formulată de petentul condamnat A. nu trebuia admisă, în speță nefiind incidente prevederile art. 6 C. pen. referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. S-a subliniat că din textul art. 6 alin. (1) C. pen. rezultă cu evidență că reducerea pedepsei în cazul infracțiunilor pentru care hotărârea de condamnare a rămas definitivă se poate face doar atunci când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară.

În cazul de față s-a observat că sentința penală nr. 889 din 17 octombrie 2014 a Tribunalului Galați prin care s-a dispus condamnarea petentului A., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, precum și a art. 5 alin. (1) C. pen. 2014 (faptă din martie-mai 2009) a rămas definitivă la data de 06.03.2015, prin decizia penală nr. 284/A din 06.03.2015 a Curții de Apel Galați, cu mult deci după intrarea în vigoare a noului C. pen. (01.02.2014) prin care pedeapsa pentru infracțiunea de înșelăciune a fost redusă în mod considerabil.

S-a subliniat că din considerentele sentinței penale nr. 889 din 17 octombrie 2014 a Tribunalului Galați rezultă că au fost analizate prevederile vechiului C. pen. și cele ale noului C. pen. din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., concluzionându-se că în concret prevederile din C. pen. din 1969 sunt mai favorabile petentului condamnat A., astfel încât acestea au fost aplicate în detrimentul prevederilor din noul C. pen.

Față de această situație, cum de la data de 06.03.2015 și până în prezent nu a mai intervenit o lege care să prevadă o pedeapsă mai redusă pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată săvârșită de petentul condamnat A., Curtea a reținut că în cauză nu existau motive pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen., în mod nejustificat reducând instanța de fond pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru această infracțiune la 5 ani închisoare.

Cât privește decizia nr. 13 din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea a subliniat că aceasta vizează modalitatea de aplicare a prevederilor art. 6 C. pen. în situațiile în care acest text de lege este incident, ori în cazul petentului condamnat A. nu sunt aplicabile prevederile art. 6 C. pen. întrucât, de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 889 din 17 octombrie 2014 a Tribunalului Galați nu a intervenit o lege care să prevadă o pedeapsă mai redusă pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată pentru care acesta a fost condamnat.

S-a mai argumentat că însăși situația premisă a solicitării pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept este diferită de cea a petentului condamnat A., întrucât cazul respectiv viza aplicarea legii penale mai favorabile pentru o infracțiune de înșelăciune în formă continuată în care condamnarea se dispusese prin sentința penală nr. 116 din 02 martie 2009 a Tribunalului Galați, definitivă prin neapelare la 20.03.2009 - anterior deci datei de 01.02.2014, pe când în cazul de față sentința de condamnare a rămas definitivă după intervenirea legii penale mai favorabile, așa încât prevederile art. 6 C. pen. nu sunt aplicabile, fiind în schimb în mod corect făcută aplicarea prevederilor art. 5 C. pen.

S-a concluzionat că decizia nr. 13 din 18 mai 2016 Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ar fi fost aplicabilă situației petentului condamnat A. dacă hotărârea de condamnare la pedeapsa de 10 ani închisoare ar fi rămas definitivă anterior datei de 01.02.2014, adică anterior datei intrării în vigoare a noului C. pen. ce prevede o pedeapsă mai redusă pentru infracțiunea comisă de acesta.

Față de cele arătate Curtea a constatat că în mod greșit a fost admisă cererea formulată de petentul condamnat A. și s-a redus de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa aplicată acestuia prin sentința penală nr. 889 din 17 octombrie 2014 a Tribunalului Galați (definitivă prin decizia penală nr. 284/A din 06.03.2015 a Curții de Apel Galați), în speță nefiind incidente prevederile art. 6 C. pen. referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.

Întrucât în cauză a declarat contestație doar petentul condamnat A., iar situația sa nu se putea agrava în propria cale de atac, conform art. 425

1

alin. (4), raportat la art. 418 C. proc. pen., soluția instanței de fond nu a putut fi reformată, reducerea de pedeapsă dispusă prin hotărârea contestată rămânând să îi profite petentului condamnat.

Pe de altă parte, având în vedere că în opinia Curții de Apel soluția ce trebuia pronunțată de instanța de fond era de respingere a contestației la executare formulată de petentul condamnat A., solicitarea acestuia de reducere a sporului de pedeapsă stabilit de prima instanță nemaiputând fi analizată, ea fiind în vădită contradicție cu soluția ce se impunea a fi adoptată în prezenta cauză.

Împotriva celor două hotărâri judecătorește a formulat petentul contestație la executare invocând aceleași apărări și arătând în esență că s-a comis o eroare judiciară care trebuie să fie îndreptată.

Cu alte cuvinte, invocând aceleași apărări precum cele prezentate în fața Curții de Apel Galați, contestatorul a solicitat reanalizarea situației sale juridice, după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 417 din 22 iulie 2016 a Tribunalului Galați, apreciind că în mod greșit s-au pronunțat Tribunalul Galați și Curtea de Apel Galați în soluționarea contestației sale la executare privind sentința penală nr. 211 din 22 aprilie 2016 a Tribunalului Galați, definitivă la data de 30.05.2016 prin decizia penală nr. 163 din 30 mai 2016 a Curții de Apel Galați.

Tribunalul a reținut, în primul rând, că dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Declarând contestație împotriva deciziei penale nr. 264 din 22 septembrie 2016 a Curții de Apel Galați întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestatorul A. a învestit Tribunalul Brăila cu soluționarea unei căi de atac ce nu întrunește cerințele textelor de lege menționate mai sus și, în consecință, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, inadmisibilitatea este o sancțiune procesuală prin care se împiedică efectuarea unui act pe care legea nu îl prevede, ori îl interzice sau când se exercită un drept procesual epuizat deja printr-o altă cale procedurală.

De regulă o cerere poate fi inadmisibilă ori de câte ori nu este obiectiv încuviințată de lege, când lipsește legitimitatea subiectivă a celui care o înaintează sau atunci când din datele cauzei rezultă inutilitatea ei funcțională în sensul că nu poate produce efectele pe care legea a înțeles să i le atribuie în cazul respectiv.

În consecință, având în vedere că petentul a formulat o nouă contestație la executare privind o sentință penală definitivă prin care i s-a soluționat deja situația juridică din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, invocând aceleași apărări precum și faptul că prin soluțiile pronunțate de Tribunalul Galați și Curtea de Apel Galați s-a comis o eroare judiciară, Tribunalul a constatat că acesta a exercitat un drept procesual epuizat deja printr-o altă cale procedurală, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice susținut constant de jurisprudența C.E.D.O.

De altfel, s-a reținut că acest principiu este susținut și de dispozițiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.

Pentru toate aceste motive, Tribunalul - în baza art. 599 alin. (1) și (5) rap. la art. 597, art. 598 alin. (1) lit. d) și art. 595 C. proc. pen. - a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul condamnat A., privind sentința penală nr. 417 din 22 iulie 2016 a Tribunalului Galați definitivă prin decizia penală nr. 264/C din 22.09.2016 a Curții de Apel Galați.

În baza art. 597 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus ca soluția să se comunice instanței de executare, respectiv Tribunalului Galați.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 50 lei.

În fine, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu a rămas în sarcina statului și a fost avansată din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul Brăila.

Împotriva sentinței penale nr. 239 din 19 decembrie 2016 a Tribunalului Brăila a declarat contestație, în termen legal, condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 12.01.20178, sub nr. x/113/2016.

În esență, contestatorul a reiterat în fața instanței de control judiciar cele arătate în fața primei instanțe, referitoare la pretinsa nelegalitate a pedepsei rezultante stabilite prin sentința penală nr. 417 din 22 iulie 2016 a Tribunalului Galați, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 264/C din 22.09.2016 a Curții de Apel Galați.

În plus, contestatorul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., în referire la art. 434 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., respectiv sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării asupra a două hotărâri prealabile.

S-a reținut că prezenta contestație declarată de condamnatul A. este nefondată.

I. În acord cu instanța de fond, Curtea de Apel Galați a observat că nemulțumirile contestatorului în legătură cu modalitatea în care a fost stabilită, prin sentința penală nr. 417 din 22 iulie 2016 a Tribunalului Galați, pedeapsa rezultantă pe care acesta o execută la acest moment au fost pe larg analizate chiar prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați în calea de atac a contestației formulată de contestator împotriva sentinței penale nr. 417 din 22 iulie 2016 a Tribunalului Galați.

Curtea a constatat că, în fapt, condamnatul solicită rejudecarea contestației la executare care a format obiectul Dosarului nr. x/121/2016 al Tribunalului Galați și care s-a finalizat prin sentința penală nr. 417 din 22 iulie 2016. Or, aceasta nu se poate realiza pe calea contestației la executare împotriva hotărârii prin care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de executat, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.

La soluționarea cauzei în care a fost pronunțată sentința penală nr. 417 din 22 iulie 2016 a Tribunalului Galați a fost avută în vedere și decizia nr. 13/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, invocată de contestator, astfel încât aceasta nu poate fi considerată ca și element de noutate pentru a justifica, eventual, reanalizarea situației contestatorului prin prisma dispozițiilor art. 595 C. proc. pen. ori ale art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului legalității pedepsei, Curtea - în acord cu instanța care a pronunțat decizia penală nr. 264/C din 22.09.2016 a Curții de Apel Galați - apreciază că, într-adevăr, aceasta s-a produs prin sentința penală nr. 417 din 22 iulie 2016 a Tribunalului Galați, însă într-un sens favorabil contestatorului, nemaiputând fi remediată în calea de atac exclusivă a acestuia.

II. Pe de altă parte, referitor la chestiunile de drept cu privire la care contestatorul a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, (dacă și cum încălcarea principiului legalității pedepsei mai poate fi reparată, când nu mai există cale de atac, respectiv, dacă, raportat la Decizia nr. 214/1997 a Curții Constituționale, art. 6 C. pen. este sau nu o expresie a principiului legalității pedepsei), Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 și urm. C. proc. pen. pentru a se proceda la aceasta, în speță nefiind vorba despre vreo chestiune discutabilă de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Trimiterile făcute de contestator la deciziile Curții Constituționale în care se face vorbire despre principiul legalității pedepsei sunt nerelevante în speța de față, iar simpla nemulțumire a acestuia față de modalitatea în care a fost soluționată situația sa juridică nu poate justifica, prin ea însăși, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

III. În legătură cu cererea formulată de contestator, de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., în referire la art. 434 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., Curtea de Apel Galați a rținut, de asemenea, că aceasta nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, în sensul că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze.

În esență, contestatorul A. este nemulțumit de faptul că, potrivit art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., deciziile pronunțate de instanțe în calea de atac a contestației nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs în casație. Or, simplul fapt că ne aflăm în calea de atac a contestației nu este suficient pentru a justifica sesizarea instanței de contencios constituțional întrucât, indiferent de soluția care ar fi pronunțată în cazul unei ipotetice sesizări, aceasta nu ar putea influența în vreun mod soluționarea prezentei contestații.

În opinia Curții, de Apel Galați, sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții legale cum este aceea cuprinsă în textul art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen. ar trebui efectuată prin intermediul Avocatului Poporului, sens în care s-a reținut că prezentul contestator se poate adresa acestei instituții printr-un memoriu.

Astfel fiind, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea de Apel Galați a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul A., de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., în referire la art. 434 alin. (2) lit. c) C. proc. pen.

În temeiul art. 272 alin. (1) C. proc. pen., a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Galați, a sumei de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în calea de atac a contestației (av. B.), iar conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul-condamnat A. la plata către stat a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva deciziei penale nr. 35/C din data de 02 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat apel, apelantul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 02.05.2017, sub nr. x/113/2016.

Prin apelul declarat, atât prin cererea scrisă formulată de apelantul A. cât și prin apărările formulate de apărătorul desemnat din oficiu, în cadrul dezbaterilor în fața Înaltei Curți, rezultă că cererea de apel vizează dispoziția deciziei penale nr. 35/C din data de 02 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea, formulată de condamnatul A., de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., în referire la art. 434 alin. (2) lit. c) C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată cu privire la dispoziția ce vizează respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma criticii formulate de condamnatul A., Înalta Curte constată că apelul formulat nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Referitor la admisibilitatea sesizării Curții Constituționale, Înalta Curte constatată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei,indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constatată că excepția a fost invocată de condamnatul Partenie într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Galați și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale care vizează art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., în referire la art. 434 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., fără ca textele criticate să fie declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru, sau de soluționarea fondului cauzei.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte, în acord cu soluția Curții de Apel Galați, analizând îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în speța dedusă judecății, constatată că în mod judicios a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, din perspectiva cerințelor ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, așa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional.

Înalta Curte, mai reține că, în speță, că se tinde însă la modificarea textului de lege criticat, [art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., în referire la art. 434 alin. (2) lit. c) C. proc. pen.] în sensul de a se reglementa în materia căii extraordinare de atac a recursului în casație, în mod expres, de a fi supuse recursului în casație și hotărârile pronunțate de instanțe în calea de atac a contestației.

Or, pe de o parte, Înalta Curte constată că instanța de contencios constituțional, respectiv Curtea Constituțională nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 73 alin. (1) din Constituția României și raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Pe de altă parte, se constată că obiectul cauzei de față îl vizează contestația la executare, iar ceea ce se solicită a face obiectul sesizării Curții Constituționale vizează materia recursului în casație în sensul de a fi suspuse recursului în casație și hotărârile ce au fost pronunțate în materia contestației în sensul art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen.

Așadar, față de aceste considerente, Înalta Curte, constată că în mod judicios Curtea de Apel Galați a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale privind disp. art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., în referire la art. 434 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. întrucât nu are legătură cu soluționarea cauzei prezente, motiv pentru care va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 35/C din data de 02 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând și disp. art. 275 alin. (2) și alin (6) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 35/C din data de 02 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2017.