ÎCCJ, Secția penală

Decizia penală nr. 24/A/2017

Deliberând asupra apelului declarat de contestatorul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 263 din 12.06.2015 a Tribunalului Galați s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul A.

Prin decizia penală nr. 949 din 29.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/121/2015, a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 263 din 12.06.2015 a Tribunalului Galați.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare condamnatul A.

În susținerea contestației în anulare, prin motivele scrise, condamnatul a arătat în esență că este nevinovat, iar procurorul de caz a comis o nelegalitate cu ocazia instrumentării cauzei în care a fost condamnat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor asupra admisibilității în principiu, contestatorul a reiterat aspectele invocate în scris, susținând că nu a comis fapta pentru care a fost condamnat.

Prin contestația formulată, condamnatul a solicitat să fie pus în libertate și să fie despăgubit.

Prin decizia penală nr. 1061/A din 21 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/44/2016, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A., cu domiciliul în comuna V., jud. Galați, în prezent deținut în Penitenciarul Galați, împotriva deciziei penale nr. 949 din 29.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/121/2015.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Galați a avut în vedere următoarele considerente:

S-a arătat că, conform art. 427 alin. (2) C. proc. pen., în cererea de contestație în anulare contestatorul trebuie să arate cazurile de contestație pe care le invocă, precum și motivele aduse în sprijinul acestora. Termenul de introducere a contestației în anulare, conform art. 428 alin. (1) C. proc. pen., este de 30 de zile și se calculează de la data comunicării deciziei instanței de apel. În cazul în care se invocă cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) și c) C. proc. pen., contestația în anulare poate fi introdusă oricând, așa cum prevăd dispozițiile art. 428 alin. (2) C. proc. pen.

Iar conform art. 426 C. proc. pen., contestația în anulare împotriva hotărârii definitive se poate face în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

S-a susținut că, având în vedere dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., contestația în anulare poate fi admisă în principiu dacă este formulată în termenul prevăzut de lege și se sprijină pe unul din cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 426. Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, trebuie formulată doar pentru cazurile strict reglementate de art. 426 C. proc. pen., neputându-se extinde o motivare a acesteia asupra unor probleme ce țin de temeinicia hotărârii definitive atacate.

Cu ocazia soluționării contestației în anulare, instanța nu are posibilitatea de a proceda la o nouă judecată a cauzei pe fond, la o nouă apreciere a probelor ori la o nouă individualizare a pedepsei în lipsa vreunuia din cazurile reglementate de art. 426 C. proc. pen., care să permită într-o primă fază soluția legală a admisibilității în principiu.

În concret, instanța nu poate depăși sfera cazurilor de admisibilitate în principiu a contestației în anulare în raport de diferite nemulțumiri și motive invocate de condamnat și care ar fi putut reprezenta cazuri pentru promovarea unei căi extraordinare de atac (aceasta, însă, în situațiile clar reglementate de lege).

S-a arătat că aspectele invocate de condamnatul A. vizând nevinovăția sa, nu se încadrează în niciunul din cazurile strict și limitativ prevăzute de lege pentru formularea contestației în anulare. Criticile invocate de condamnat nu se pot circumscrie niciunuia din cazurile reglementate de art. 426 C. proc. pen. și nu impun admisibilitatea în principiu a căii extraordinare de atac.

În concret, motivele aduse de condamnat în susținerea contestației în anulare țin de modalitatea soluționării pe fond, putând constitui doar cazuri de promovare a unei eventuale căi ordinare de atac.

În susținerea apelului declarat împotriva sentinței de fond prin care a fost condamnat, petentul condamnat a invocat aceleași apărări (nevinovăția sa în comiterea faptei), ce au fost analizate de instanță și considerate drept nefondate.

Ulterior, condamnatul a mai formulat o serie de cereri de revizuire, cereri ce au fost respinse, împotriva aceleiași hotărâri și invocând aceleași motive.

Pe cale de consecință, s-a constatat că, în speță, nu sunt incidente cazurile reglementate de art. 426 lit. a), c), d), e), f), g), h) și i) C. proc. pen. Mai mult, la dosarul cauzei nu se regăsesc probe care să conducă la existența unei cauze de încetare a procesului penal, așa cum prevăd dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., invocate de contestator.

Față de cele de mai sus, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A.

Împotriva deciziei penale nr. 1061/A din 21 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/44/2016 a declarat prezentul apel contestatorul A., acesta arătându-se nemulțumit de faptul că Curtea de Apel Galați a judecat contestația în anulare pe care a formulat-o cu încălcarea legii, întrucât, deși era prima instanță care judecase această cerere, a pronunțat o hotărârea definitivă. A invocat dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd faptul că „sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă”, arătând că Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să admită apelul pe care l-a declarat, având în vedere aceste dispoziții. A susținut că este nevinovat, că a fost condamnat ilegal și că a depus la dosar probe care demonstrează că nu a comis infracțiunea de omor deosebit de grav pentru care a fost condamnat.

Examinând calea de atac, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel; conform art. 370 alin. (1) C. proc. pen., „sentințele” sunt hotărârile judecătorești prin care cauzele sunt soluționate de prima instanță de judecată sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza, iar decizia este hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului în casație și recursului în interesul legii.

Per a contrario, deciziile nu pot fi atacate cu apel, iar calea de atac ordinară a apelului nu poate fi exercitată împotriva unor hotărâri pronunțate de instanța de apel și, cu atât mai mult, împotriva unor hotărâri prin care instanța de apel finalizează o cale extraordinară de atac, așa cum este contestația în anulare.

În speță, contestația în anulare a fost soluționată, pe fond, de o instanță de apel, prin decizie, hotărâre ce nu este prevăzută de legiuitor cu nicio cale de atac și care este definitivă.

Față de susținerile apelantului contestator, Înalta Curte precizează că numai sentințele pronunțate în urma rejudecării procesului deschis ca urmare a admiterii contestației în anulare sunt supuse apelului, iar deciziile date sunt definitive, așa cum prevăd dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată nu a existat o rejudecare a procesului deschis ca urmare a admiterii contestației în anulare, iar hotărârea atacată cu apel, care face obiectul prezentei cauze, nu este o sentință pronunțată cu ocazia rejudecării, ci este o decizie definitivă prin care a fost respinsă, în principiu, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1061/A din 21 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/44/2016.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1061/A din 21 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/44/2016.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31 ianuarie 2017.