ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 683 din 23 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpata T.I.I., dla pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 65 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (5) C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 31 alin. (2) din C. pen., rap. la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplic, art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e), art. 80 C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpata T.I.I. execută 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În temeiul art. 71C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În temeiul art. 86

1

C. pen. și al art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principală și accesorie, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen.

În temeiul art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte, la datele stabilite, conform programului de supraveghere întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d. să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele sale de existentă.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86

4

C. proc. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată prin încheierea din data de 16 aprilie 2013.

În temeiul art. 48 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, a dispus radierea înmatriculării următoarelor societăți comerciale: - SC P.P. SRL, SC C.P. SRL, SC Z.A. SRL, SC T.P. SRL, SC T.P.A. SRL, SC S.P. SRL, SC C.A. SRL.

În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 C. proc. pen. a obligat pe inculpata T.I.I. la plata sumei de câte 20.000 (două zeci mii) euro, la cursul B.N.R. de la data plății, despăgubiri materiale, către fiecare dintre părțile civile A.D.F., H.V.A., B.B.G., C.l.C. și H.C.P.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpată la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență că, prin rechizitoriul nr. 1477/P/2010 din data de 11 martie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Teodor eseu Iulia Irina pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune calificată în convenții cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și participatie improprie la declarații inexacte cu privire la înmatricularea în Registrul comerțului prev. de art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În esență, prin actul de sesizare s-a reținut, în fapt că, inculpata avocat T.I.I. i-a indus în eroare pe A.D.F., C.l.C., H.V.A., B.B. și H.P. cu privire la închirierea și ulterior achiziționarea imobilelor din București, sector 3, și intermedierea de către ea a acestor contracte, primind suma de 30 000 de euro, cunoscând că în acest sens nu există astfel demersuri ale persoanei/lor îndreptățite la a da în închiriere sau la înstrăinare, că nu fusese abilitată pentru intermedierea unor astfel de contracte și fără ca, în realitate, aceste imobile să fi putut fi închiriate ori ca pentru banii primiți avocatul să fi avut în vedere întreprinderea activităților la care s-a obligat. T.I.I. a realizat inducerea în eroare și prin prezentarea: imobilului din str. S. ca fiind în proprietatea Primăriei Capitalei, în condițiile în care în realitate acesta fusese restituit în natură, în întregime, foștilor proprietari; imobilului ca fiind în proprietatea Primăriei Capitalei în condițiile în care în realitate mai mult de două treimi din acesta a fost vândut anterior foștilor chiriași.

T.I.l. i-a indus în eroare pe A.D.F., C.I.C., B.B., H.P. și H.V.A. cu privire la închirierea și ulterior achiziționarea imobilului din București, sector 3, și intermedierea de către ea a acestor contracte, primind suma de 12.500 de euro cunoscând că în acest sens nu există astfel de demersuri ale persoanei/lor îndreptățite la a da în închiriere sau la înstrăinare, că nu fusese abilitată pentru intermedierea unor astfel de contracte și fără ca, în realitate, aceste imobile să fi putut fi închiriate ori ca pentru banii primiți avocatul să fi avut în vedere întreprinderea activităților la care s-a obligat.

T.I.l. i-a indus în eroare pe A.D.F., C.l.C., H.V.A., B.B. și H.P. cu privire la închirierea și ulterior achiziționarea imobilului din București, sector 3, și intermedierea de către ea a acestor contracte, primind suma de 15.000 de euro, cunoscând că în acest sens nu există astfel de demersuri ale persoanei/lor îndreptățite la a da în închiriere sau la înstrăinare, că nu fusese abilitată pentru intermedierea unor astfel de contracte fără ca în realitate aceste imobile să fi putut fi închiriate ori ca pentru banii primiți avocatul să fi avut în vedere întreprinderea activităților la care s-a obligat. T.I.l. a realizat inducere în eroare și prin prezentarea imobilului din str. C. ca fiind în proprietatea Primăriei Capitalei, în realitate parte din acesta fiind vândut foștilor chiriași, conform Legii nr. 112/1995.

T.I.l. i-a indus în eroare pe A.D.F., C.I.C., H.V.A., B.B. și H.P. cu privire la închirierea și ulterior achiziționarea imobilului din București, sector 3, și intermedierea de către ea a acestor contracte, primind suma de 15.000 de euro, cunoscând că în acest sens nu există astfel de demersuri ale persoanei/lor (îndreptățite la a dat în închiriere sau la înstrăinare, că nu fusese abilitată pentru intermedierea unor astfel de contracte și fără ca, în realitate, aceste imobile să fi putut fi închiriate ori ca pentru banii primiți avocatul să fi avut în vedere întreprinderea activităților la care s-a obligat.

Teodorescu Iulia-lrina i-a indus în eroare pe A.D.F., C.l.C., H.V.A., B.B. și H.P. cu privire la închirierea și ulterior achiziționarea imobilelor din București, sector 3, și intermedierea de către ea a acestor contracte, primind suma de 27.500 de euro, cunoscând că în acest sens nu există astfel de demersuri ale persoanei/lor îndreptățite la a da în închiriere sau la înstrăinare, că nu fusese abilitată pentru intermedierea unor astfel de contracte și fără ca, în realitate, aceste imobile să fi putut fi închiriate ori ca pentru banii primiți avocatul să fi avut în vedere întreprinderea activităților la care s-a obligat. Relativ la aceste două imobile se reține altă inducere în eroare comisă de T.l.I. cu privire la mențiuni făcute în contractul de asistență juridică din 28 mai 2010 unde se arată că onorariu convenit este de 15.000 de euro în avans, iar în anexele ce completează contractul, ce au fost întocmite în aceeași împrejurare, se arată că s-au plătit 27.500 euro la aceeași dată. T.l.I. a realizat inducere în eroare și prin prezentarea: imobilului din str. F., ca fiind în proprietatea Primăriei Capitalei în condițiile în care în realitate mai mult de jumătatea din imobil ( 52, 55 %) fusese vândut foștilor chiriași, conform Legii nr. 112/1995; imobilului din str. F. ca fiind în proprietatea Primăriei Capitalei, în condițiile în care 40, 83 % a fost vândut conform Legii nr. 112/1995.

Cu privire la toate aceste imobile, T.l.I. a precizat, în mod nereal, persoanelor vătămate că se află în proprietatea Primăriei Capitalei care nu mai are bani să le întrețină și intenționează să le închirieze, în întregime. Nu există date din care să reiasă că T.l.I. s-a oferit să intermedieze închirierea parțială a vreunui imobil sau ca persoanele vătămate să fi avut în vedere vreo închiriere parțială. Referitor la reținerea inducerii în eroare prin afirmațiile făcute de către T.l.I. cu privire la proprietarii imobilelor din perioada comiterii infracțiunii continuate de înșelăciune, s-a reținut că a prezentat, cu intenție, date neconforme cu realitatea, făcând afirmații lipsite de orice bază faptică.

La momentul primirii banilor a emis, de fiecare dată, bilete la ordin prin care garanta restituirea sumelor primite în caz că nu se perfectau contractele, pentru a convinge persoanele păgubite de corectitudinea afacerilor, bilete la ordin cu privire la care s-a constatat că nu există disponibil în cont.

De asemenea, inculpata T.l.I. i-a înmânat lui H.V.A. un mănunchi de chei, spunându-i că unele sunt pentru ușile de acces în spațiile cu privire la care s-au încheiat contracte, reiterând că urmează să fie închiriate de la Primăria Capitalei. Cheile au fost încercate de persoanele vătămate la aceste imobile, reușind să descuie și să vizioneze doar spațiul din sector 3, fapt ce a permis întărirea convingerii în realitatea datelor prezentate de T.l.I. la realizarea inducerilor în eroare. Prin adresa din 18 octombrie 2010 Consiliul General al Municipiului București a precizat că nicio persoană din cadrul Primăriei Municipiului București nu deține cheie de acces în acest imobil.

Inculpata T.I.I. a primit de la părțile vătămate suma de 100.000 de euro pe care a folosit-o în beneficiul propriu.

La inițiativa inculpatei T.I.I. au fost înființate, în intervalul mai-iulie 2010, de către părțile vătămate, următoarele societăți comerciale:SC P.P. SRL; SC C.P. SR; SC Z.A. SRL, SC T.P. SRL; SC P.A. SRL; SC S.P. SRL, și SC C.A. SRL. Aceste șapte societăți comerciale, tot la inițiativa inculpatei, au fost înregistrate cu sediile sociale în București, sector 3. T.I.I. nu avea drept de folosință sau de proprietate asupra acestui imobil, fiind evacuată în anul 2008 și fără să dețină prerogative care să-i permită ia consimțirea stabilirii acestor sedii ale celor șapte societăți comerciale, a determinat la înființarea lor la această adresă.

În dovedirea situației de fapt, în cursul urmăririi penale, s-au administrat ca probe: declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor B.M., S.C., B.A., A.N., Ș.C., D.M., U.C., înscrisuri: acte primite de la Primăria Municipiului București din care rezultă că această instituDie nu avea și nu are dreptul la închirierea imobilelor din București, sector 3, str. L., sector 3, str. C., sector 3; str. S., sector 3, str. F., sector 3; că primăria nu are în proprietate aceste imobile, nu deține chei ale lor și că referitor la aceste imobile s-au formulat cereri de mai multe persoane, inclusiv de cele șapte societăți comerciale înființate pentru părțile vătămate în cauză. In aceste cereri redactate și trimise de inculpată, Primăriei mun. București i s-a dus la cunoștință „intenția de achiziționare a imobilelor în vederea exploatării ca spații comerciale",acte ridicate la percheziția domiciliară respectiv xontractul de asistență juridică din 23 iunie 2010, privind consultanță imobil din str. C., în care se menționează onorariu de 30.000 de euro; contractul de asistență juridică din 08 iunie 2010, privind consultanță imobil din str. S. cu onorariu de 30.000 de euro; contractul de asistență juridică din 08 iunie 2010, privind consultanță imobil din str. L., pentru onorariu de 25.000 de euro; contractul de asistență juridică din 28 mai 2010, privind consultanță imobilele din str. F. în care se menționează 15.000 de euro avans din onorariu și contractul de asistență juridică din 17 mai 2010, în care se arată că obiectul contractului se menționează în anexe și onorariu de 60.000 de euro.

În anexele la aceste contracte (filele 432 - 441, vol. 2 atașate de părțile vătămate filele 117 - 118, vol. 2, ridicate la percheziția domiciliară) sunt menționate obligațiile inculpatei: redactarea cererii către Primăria Municipiului București în vederea încheierii unor contracte de închiriere; înregistrarea cererii; asistența la operațiunile de măsurători și evaluări spațiu în vederea închirierii și asistență la încheierea contractului de închiriere, precum și sumele primite în concret pentru fiecare imobil (12.500 euro pentru imobilul din sector 3; 30.000 euro pentru imobilele situate în sector 3; 15.000 euro pentru imobilul din sector 3, 27.500 euro pentru imobilele din sector 3). Pentru imobilul din str. C. inculpata a primit 15.000 euro, însă nu s-au obținut anexe la contractul cu privire la acest spațiu comercial; fotocopii bilete la ordin, respectiv în biletul la ordin din data de 19 mai 2010 se menționează suma de 10.000 de euro, în biletul la ordin din 19 mai 2010 se menționează 10.000 lei; în biletul la ordin se menționează suma de 4.000 de lei; în biletul la ordin din 28 mai 2010, nesemnat emitent, se menționează suma de 60.300 lei; în biletul la ordin din 07 iunie 2010 se menționează suma de 20.995 euro; în biletul la ordin din 23 iunie 2010 se menționează suma de 2.500 euro; în biletul la ordin din 23 iunie 2010 se menționează suma de 52.750 lei și în biletul la ordin din 07 iunie 2010 se menționează suma de 80.162 lei, acte primite de la SC R.P. SA, societate ce deține în locație imobilul din sector 3, administrată de martorul U.C. în baza contractului de închiriere din 09 noiembrie 2002 încheiat cu Primăria Municipiului București, răspunsurile primite de la unitățile bancare unde inculpata avea deschise conturi din care a rezultat că a folosit banii, la scurt timp, după virarea lor în cont, conturile ce au figurat ca fiind fără disponibil sau închise; din actele primite de la Banca C. - Agenția Giurgiului, a rezultat că, la data de 19 mai 2010, inculpata a primit de la A.D. suma de 42.000 lei. în aceeași zi, prin ordin de plată a achitat datorii către hotelul unde avea biroul de avocatură (750 lei) și către un hotel din stațiunea Sinaia (5.592 lei), precum și către V., 778 lei), în total 7.120 lei. A mai rezultat că a făcut un transfer bancar în contul numitei S.C., cu titlu de promisiune vânzare - cumpărare imobil, pentru suma de 8.300 lei. Tot din actele primite de la această agenție bancară (fila 241, vol. 2) a rezultat că, la data de 19 mai 2010, inculpata a ridicat 26.200 lei și a încasat la aceeași dată suma de 42.000 lei de la partea vătămată C.I..La data de 20 mai 2010 inculpata a ridicat suma de 8.000 lei din acest cont. La data de 25 mai 2010, din același cont inculpata a scos suma de 4.000 lei, în ziua următoare suma de 15.400 lei, iar la data de 26 mai 2010 a ridicat suma de 3.500 lei. La data de 27 mai 2010 inculpata a ridicat sumele de 1.487 lei și 7.700 lei. La data de 28 mai 2010 inculpata a achitat prin ordin de plată către O.N.T. Carpați suma de 12.634 lei și a mai ridicat 20.000 lei, moment în care mai rămăseseră 639 lei (fila 243, vol. 2) din suma de 84.000 lei primită de la părțile vătămate A.D. și C.I.

Tot la data de 28 mai 2010, în contul inculpatei de la Banca C. - Agenția Giurgiului au intrat 30.000 de lei de la partea vătămată C.I. (fila 243, vol. 2). Imediat, inculpata a scos 10.000 de lei din cont. La data de 09 iunie 2010, inculpata a depus în cont suma de 4.650 lei zi, o sumă asemănătoare achitând-o în aceeași zi Hotelului V. (fila 244, vol. 2) unde avea biroul de avocatură (din actele primite de la această unitate hotelieră rezultă că are denumirea SC T.H. SA, fila 185, vol. 1); acte din care rezultă că în perioada 27 iulie 2010 -16 septembrie 2010, inculpata a plătit suma de 37.740 lei pentru cazare și servicii conexe la Hotelul E., din stațiunea Eforie Nord, cu privire la imobilul din jud. Constanța, precum și la imobilul din centrul istoric al capitalei,ridicate tot în cadrul percheziției domiciliare (filele 89, 90 vol. 2, d.u.p.), procesul verbal privind verificarea în baza de date a societăților comerciale înființate pentru părțile vătămate și listări acte cu privire la acestea (filele 460 - 581 vol. 2 d.u.p.) și adresa din 31 ianuarie 2011 a D.I.T. din cadrul Primăriei sector 3 din care rezultă că în București, sector 3 -adresă ce a figurat ca sediu social al societății comerciale nou înființate de părțile vătămate, figurează o altă persoană decât inculpata (vol. I fila 204). '

Rechizitoriul s-a înregistrat inițial pe rolul Curții de Apel București, sectia I penală, la data de 16 martie 2011.

Prin sentința penală nr. 517/F din 09 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata T.I.I. la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe timp de 3 ani.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) - art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen.,a dat în executare inculpatei,pedeapsa cea mai grea,de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

A aplicat art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 48 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, a dispus radierea înmatriculării următoarelor societăți comerciale: SC P.P. SRL; SC C.P. SRL; SC Z.A. SRL; SC T.P. SRL;SC T.P.A. SRL; SC S.P. SRL; SC C.A. SRL.

A menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi municipiul București, luată prin încheierea din 22.111.2011.

A obligat inculpata la 100.000 euro,în lei, la cursul de schimb de la data plății către partea civilă C.l.C., A.D.F., H.V.A., B.B.G. și H.C.P., câte 20.000 euro la același curs de schimb, către fiecare parte civilă, conform solicitărilor acestora.

A obligat pe inculpata la 3.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, în primul ciclu procesual a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., comisă prin mai multe acte infracționale, în baza aceleiași rezoluții, cu prilejul încheierii și executării contractelor de asistență juridică, suma de 100.000 euro determinând încadrarea la alin. (5) al art. 215 C. pen.

S-a reținut, din toate probele administrate, mai puțin declarațiile inculpatei, că, după ce a reușit inducerea în eroare a părților vătămate prin prezentarea situației că imobilele aparțin Primăriei Municipiului București și pot fi închiriate, inculpata a întreprins alte acțiuni de menținere în această eroare a părților vătămate, acțiuni care au fost comise ori de câte ori părțile vătămate manifestau suspiciuni.

Printre mijloacele frauduloase folosite de inculpată la săvârșirea faptei s-a înscris și determinarea și înlesnirea la săvârșirea fără vinovăție de către părțile vătămate a infracțiunii de declarații inexacte cu privire la înmatricularea în registrul comerțului a unor societăți comerciale, comisă prin mai multe acte materiale, în baza aceleiași rezoluții și care a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 48 alin. (1) din Legea 26/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În legătură cu această faptă, s-a menționat că toate cele 7 societăți comerciale au fost înregistrate cu sediile sociale în București, sector 3 unde inculpata nu a mai avut drept de folosință fiind evacuată în anul 2008.

Prin Decizia penală nr. 2686 din data de 06 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de inculpata T.I.I. împotriva sentinței penale nr. 517/F din 9 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

A casat sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte a reținut, în esență, că instanța de fond nu a manifestat rol activ pentru a se determina dacă activitatea inculpatei se circumscrie unei induceri în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Părțile civile nu au dat declarații decât cu privire la faptul că solicită 20.000 de euro arătând că au ajuns la această sumă prin împărțirea sumei de 100.000 euro (prejudiciul creat) în 5 părți egale (pentru că atâtea părți civile sunt în cauză).

Instanța nu a putut constata nemijlocit, în urma cercetării judecătorești că inculpata a indus în eroare pe cele cinci părți civile, întrucât nu le-a audiat pe acestea cu privire la latura penală a cauzei.

S-a constatat că în cauză a fost încălcat principiul aflării adevărului, reglementat în art. 3, 4 și art. 287 C. proc. pen., precum și principiul nemijlocirii administrării probelor prev. de art. 289 C. proc. pen.

La data de 01 noiembrie 2012 cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. 2458/2/2011*.

Prin sentința penală nr. 683 din 23 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus astfel cum anterior s-a arătat în partea introductivă a prezentelor considerente.

Ca instanța de rejudecare, Curtea de apel, în conformitate cu art. 385

18

alin. (1) C. proc. pen. a procedat la reaudierea, în mod nemijlocit și în condiții de contradictorialitate, a părților vătămate H.V.A., H.C.P., C.I.C., (ședința din data de 22 decembrie 2013 - filele 24 și urm. dosar fond), A.D.F., B.B.G. (ședința din data de 19 martie 2013, filele 60 și urm. dosar fond) și a martorilor B.M. și B.A.A. (ședința din data de 16 aprilie 2013, filele 76 și urm. dosar fond).

S-a constatat că probele legal administrate în cauză susțin, în mod necontroversat situația de fapt reținută prin actul de inculpare, constând în aceea că inculpata, în calitate de avocat în Baroul București, prevalându-se de împrejurarea că deține exclusivitate de la Primăria Capitalei pentru încheierea unor contracte de închiriere și ulterior,de vânzare, a încheiat, cu părțile vătămate, contracte de asistență juridică având ca obiect intermedierea închirierii unor imobile din centrul istoric al capitalei, primind în avans suma necontestată de 100.000 euro pentru care a emis mai multe bilete la ordin ca și garanție pentru restituirea banilor, în cazul în care contractele de închiriere nu se perfectau.

În speță, inculpata în calitatea sa de avocat înscris în Baroul București a încheiat contracte de asistență juridică cu caracter general - intermediare închiriere imobile, iar în anexele la contracte s-au specificat activități care exced exercitării profesiei de avocat într-o procedură legală, părțile vătămate acceptând să remită substanțiale sume de bani, în echivalent euro sau moneda euro, pentru serviciul de intermediere, speculând oportunitatea unor „afaceri".

Din materialitatea acțiunilor întreprinse, așa cum au rezultat din ansamblul probelor administrate, a rezultat fără echivoc că, inculpata - avocat a cunoscut că imobilele nu sunt în proprietatea Primăriei Municipiului București și deci susceptibile să fie date în locațiune, și-a arogat, în mod nereal, puterile unui mandat dat de Primărie, în scopul închirierii imobilelor, a prezentat planuri și schițe cu privire la situația acestor imobile, a eliberat - ca în orice afacere - cu titlu de „garanție" bilete la ordin părților vătămate, cunoscând că nu are disponibil în cont, a remis părților vătămate mai multe chei din care, numai o cheie a putut asigura intrarea în unul din spațiile vizate (imobilul din str. F.), iar după ce a încasat banii reprezentând doar un „avans" până la perfectarea contractelor de locațiune (suma de 100.000 euro, recunoscută, de altfel, de inculpată), aceasta și i-a însușit și i-a folosit, imediat,în interes personal.

S-a considerat astfel că inculpata se face vinovată de comiterea infracțiunii de înșelăciune calificată în convenții, cu consecințe deosebit de grave, faptă prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea de apel a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., apreciind că, în raport cu limita minimă excesivă de pedeapsă, de 10 ani închisoare, și proporțional cu vinovăția inculpatei, în circumstanțele factuale arătate, se pot reține circumstanțe atenuante atât cele prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - conduita anterioară bună și împrejurarea că este infractor primar - cât și cele prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. (ținând seama de interesul manifestat de părțile vătămate de a obține cât mai multe spații comerciale, speculând „exclusivitatea în domeniu" a inculpatei - avocat) cărora le va da eficiența cuvenită, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Cât privește acuzația de comitere a infracțiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. constând în participația improprie la declarații inexacte cu privire la înmatricularea în Registrul comerțului a celor șapte societăți comerciale înființate de către părțile vătămate, astfel cum a rezultat din probele administrate, inculpata le-a solicitat părților vătămate să înființeze societăți comerciale afirmând că nu pot închiria, ca persoane fizice, imobilele vizate.

Astfel, în intervalul mai - iunie 2010 părțile vătămate au înființat șapte societăți comerciale, toate cu sediul în sector 3, sediu închiriat de inculpată ca fiind cel al cabinetului său de avocatură.

În speță, inculpata - avocat nu avea drept de folosință sau de proprietate asupra acestui imobil, fiind evacuată în anul 2008 și, fără să dețină prerogative care să-i permită la consimțirea stabilirii acestor sedii ale celor șapte societăți comerciale, a determinat la declararea de date nereale la înregistrarea lor.

Din adresa din 31 ianuarie 2011 (fila 195, vol. 1) a D.I.T. din cadrul Primăriei sectorului 3 București, reiese că la adresa din București, sector 3, din data de 15 mai 2008, figurează impus numitul P.C., aspect ce confirmă că, fără a avea vreun drept asupra acestui imobil, T.I.I. a instigat, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la declararea de sedii nereale pentru cele șapte societăți comerciale

Prin urmare, s-a reținut că inculpata s-a făcut vinovată și cu privire la această infracțiune, stabilindu-se o pedeapsă cu luarea în considerare a criteriilor generale de individualizare, cu reținerea circumstanțelor atenuante, avute în vedere la infracțiunea de înșelăciune.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei principale stabilită potrivit art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., Curtea de apel a apreciat îndeplinite condițiile art. 86

1

alin. (1) și (2) C. pen.,privind cuantumul pedepsei în cazul concursului de infracțiuni, lipa vreunei condamnări anterioare, apreciind că resocializarea pozitivă, viitoare, a inculpatei este posibilă chiar fără executarea pedepsei. Totodată, obligațiile impuse inculpatei pe durata termenului de încercare sunt de natură să asigure, cu suficientă fermitate, exigențele impuse de art. 52 C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 683 din 23 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, apelantele - părți civile C.l.C., A.D.F., H.V.A., B.B.G., H.C.P. și inculpata T.I.I.

Ministerul Public a considerat hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică, apreciind pedeapsa aplicată inculpatei în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât Curtea de apel a reținut circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., dispunând condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune la pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă care este situată sub limita minimă prevăzută de lege conform art. 76 alin. (2) C. pen., respectiv 3 ani și 4 luni închisoare.

De asemenea, având în vedere că art. 48 din Legea nr. 26/1990 a fost abrogat la data de 1 februarie 2014, a considerat că infracțiunea nu a fost dezincriminată, încadrându-se în prevederile art. 292 din C. pen. anterior, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, aplicând în mod global instituțiile, având în vedere că infracțiunea de înșelăciune este compusă din 5 acte materiale, a considerat legea penală mai favorabilă, legea anterioară, respectiv disp.art. 215 din C. pen. anterior.

În concluziile orale, procurorul a menționat că față de intervenirea hotărârii Curții Constituționale, având în vedere că este vorba de reținerea unui prejudiciu în paguba a cinci părți vătămate și, de asemenea, dispozițiile art. 74-76 C. pen., care nu se mai regăsesc în această formă în N.C.P., pedeapsa rezultantă este mai mare decât cea de 3 ani și 4 luni.

Părțile civile C.I.C., A.D.F., H.V.A., B.B.G., H.C.P., prin apărătorul ales, au criticat sentința penală, numai sub aspectul laturii penale, în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate și modalitatea de executare, considerând că este mult prea mică în raport de gravitatea deosebită a infracțiunii săvârșite, de maniera în care a fost comisă și în care au fost induse în eroare, de prejudiciul ce a fost cauzat și de împrejurarea că până la acest moment nu s-a făcut nici un demers pentru acoperirea acestuia și nu există indicii în acest sens.

Inculpata T.I.I., în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile a considerat că aceasta este legea penală nouă, astfel încât a solicitat recalificarea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (5) vechiul C. pen. în art. 244 alin. (1) N.C.P.

În acest context, a solicitat admiterea apelului, achitarea sa, în principal, în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. c C. proc. pen., considerând că în dosar nu sunt probe pentru săvârșirea infracțiunii, iar în ceea ce privește inducerea în eroare a părților vătămate prin afirmațiile legate de imobile ce fac obiectul contractelor de asistență juridică, a arătat că acestea nu sunt susținute prin nici un fel de probe, respectiv nici prin structura contractelor de asistență și a anexelor acestora și nici prin declarațiile părților vătămate și a martorilor.

În subsidiar, a solicitat să se facă aplicarea art. 80 raportat la art. 81 N.C.P., cu privire la renunțarea la aplicarea pedepsei, cu trimitere la o măsură de avertisment, având în vedere că are profesia de avocat și aplicarea unei pedepse ar avea consecințe grave asupra sa și implicit asupra vieții personale și profesionale.

Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de părțile civile C.I.C., A.D.F., H.V.A., B.B.G., H.C.P. sunt fondate, în timp ce apelul declarat de inculpata T.I.I. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, recalificând calea de atac inițial promovată din recurs devolutiv în apel, în baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, raportat la criticile formulate, reține următoarele:

De la data pronunțării sentinței de fond, din 23 decembrie 2013 și până la data soluționării apelului a fost abrogat C. pen. anterior și a intrat în vigoare N.C.P. și Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpată instanța de apel urmează să analizeze:

a). Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt acuzați. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b). Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului. In examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate.

Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Date fiind modificările dispozițiilor C. pen., instanța de recurs urmează să compare conținutul acestora anterior și ulterior datei de 1 februarie 2014.

Comparația este necesară pentru a verifica incidența art. 4 C. pen. și art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

Din această perspectivă, se constată că în cea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de disp. art. 215 C. pen. anterior și de art. 244 N.C.P., acesta a rămas același, modificându-se doar limitele de pedeapsă.

Verificând actele aflate la dosar în raport de soluția adoptată de instanța de fond, în rejudecare, cât și de motivele invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de părțile civile C.I.C., A.D.F., H.V.A., B.B.G., H.C.P. înalta Curte constată că acestea sunt fondate sub aspectul nelegalității cuantumului pedepsei aplicate inculpatei T.I.I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Astfel, în primul rând, se constată că în cauză au fost reținute în favoarea inculpatei T.I.I. circumstanțele atenuate prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, respectiv conduita bună a acesteia înainte de săvârșirea infracțiunii, circumstanțe ce nu se mai regăsesc în actuala reglementare, respectiv în dispozițiile art. 75 din N.C.P. (în vigoare de la 1 ianuarie 2014).

în al doilea rând, Înalta Curte retine că în conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, reținută în sarcina inculpatei T.I.I., prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, intră 5 (cinci) acte materiale comise de inculpată în dauna a cinci părți civile diferite.

Or, având în vedere dispozițiile art. 35 din N.C.P. potrivit cărora „infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, flecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni", Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reținută, conform noilor reglementări, forma continuată a infracțiunii de înșelăciune, ci s-ar impune reținerea a 5 (cinci) fapte de înșelăciune, corespunzătoare numărului de părți vătămate.

În această din urmă situație, ar fi incidente dispozițiile art. 38 și art. 39 din N.C.P. privind concursul de infracțiuni și stabilirea pedepsei principale în caz de concurs de infracțiuni, dispoziții în raport de care se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și, în situația în care, s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, sporul, potrivit noilor reglementări, fiind obligatoriu.

Prin comparație cu vechea reglementare, prevăzută de art. 34 C. pen. anterior, Înalta Curte constată că pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni săvârșite de persoana fizică, în raport de care se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și, în situația în care, s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la cinci ani, rezultând astfel că aplicarea sporului este facultativă.

Comparând deci, prin prisma art. 5 din N.C.P. cele două reglementări, respectiv C. pen. anterior și N.C.P., pentru a stabili legea penală mai favorabilă, Înalta Curte constată că, deși noile limite de pedeapsă stabilite de legiuitor în actualul C. pen. pentru infracțiunea de înșelăciune sunt mai mici, totuși, în raport de instituțiile la care anterior s-a făcut referire, legea penală mai favorabilă în cauză este legea veche, prevăzută de C. pen. din 1968.

Stabilind că legea penală mai favorabilă este cea prevăzută de C. pen. anterior, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, în cazul infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

Întrucât în sarcina inculpatei s-a reținut săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, faptă sancționată de legiuitor cu pedepse între 10 și 20 de ani și interzicerea unor drepturi, Înalta Curte constată că limita de sancțiune până la care putea fi coborâtă pedeapsa aplicată inculpatei este de 3 ani și 4 luni închisoare și nu 3 ani, cum în mod eronat a stabilit instanța de fond.

În ceea ce privește stabilirea pedepsei ca și cuantum, după cum anterior s-a arătat, și modalitatea de executare, Înalta Curte constată că reținându-se în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., precum și cele ale art. 80 C. pen. privind concursul între cauzele de agravare și de atenuare nu se justifică o modalitate neprivativă de libertate ca mod de executare a pedepsei, având în vedere natura faptelor săvârșite de către inculpată, gradul de pericol social al unor asemenea fapte, reflectat prin limitele prevăzute de lege ale pedepsei închisorii, pedeapsa astfel stabilită de către instanța de apel cu executare în regim de detenție, fiind just individualizată, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen.,corespunzând scopului educativ-preventiv prev. de art. 52 C. pen.

Conform dispozițiilor legale anterior menționate, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare. Cu toate că pedeapsa este întotdeauna o măsură cu caracter represiv, de natură să provoace infractorului o anumită suferință, atât de ordin moral, cât și de ordin fizic ea are în mod firesc și un puternic rol și efect educativ.

Realizarea scopului pedepsei include atât preîntâmpinarea săvârșirii de noi infracțiuni de către cel condamnat, cât și de către alte persoane predispuse să săvârșească fapte penale.

Alături de alte funcții, cum ar fi cele de constrângere sau represiune, de reeducare sau de eliminare, pedeapsa are și o funcție adiacentă de exemplaritate, care constă în influența pe care pedeapsa aplicată condamnatului o exercită asupra altor persoane.

În ceea ce privește temeiul de drept în baza căruia s-a dispus radierea societăților comerciale, Înalta Curte constată că prin alineatul din Legea nr. 187/2012 începând cu 01 februarie 2014 au fost abrogate dispozițiile art. 48 din Legea nr. 26/1990, situație în care, se vor reține ca actual temei de drept dispozițiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen., în raport de care, instanța se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.

Prin apelul său, inculpata T.I.I. a solicitat, în principal, aplicarea legii penale mai favorabile, ca fiind legea nouă prevăzută de disp. art. 244 alin. (1) N.C.P., și achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) N.C.P.P., apreciind că nu există probe pentru săvârșirea infracțiunii, iar în subsidiar, renunțarea la aplicarea pedepsei și aplicarea unui avertisment.

Pentru considerentele anterioare, în ceea ce privește stabilirea legii penale mai favorabile, astfel cum pe parcursul prezentelor considerente s-a arătat, și fără a le mai relua, legea penală mai favorabilă inculpatei în prezenta cauză este legea penală veche.

Pe cale de consecință, din acest punct de vedere solicitarea inculpatei vizând aplicarea legii penale mai favorabile ca fiind legea nouă nu poate fi primită.

În ceea ce privește solicitarea de achitare motivată de apărarea că nu sunt probe pentru săvârșirea infracțiunii, iar în ceea ce privește inducerea în eroare a părților vătămate prin afirmațiile legate de imobile ce fac obiectul contractelor de asistență juridică, acestea nu sunt susținute prin nici un fel de probe, respectiv nici prin structura contractelor de asistență și a anexelor acestora și nici prin declarațiile părților vătămate și a martorilor, întrucât martorii audiați nu au afirmat faptul că ar fi cerut vreunuia dintre ei să transmită părților vătămate anumite informații care ar fi putut să influențeze decizia de a încheia contractele de asistență juridică, această solicitare este nefondată.

Analizând actele aflate la dosar și întreg probatoriul administrat în cauză în ambele cicluri procesuale înalta Curte constată că apărările inculpatei au fost amplu analizate și corespunzător motivate de către instanțele anterioare, probele conducând la concluzia certă, dincolo de orice dubiu, că inculpata T.I.I. se face vinovată de faptele reținute în sarcina sa, astfel încât apelul urmează a fi respins ca nefondat.

În această succesiune logico-juridică, Înalta Curte constată că după admiterea recursului declarat de inculpata T.I.I. împotriva sentinței penale nr. 517/F din 9 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 2686/2012 a acestei instanțe, prin care s-a casat sentința penală atacată și s-a trimis cauze spre rejudecare la Curte de Apel București, constatându-se că în cauză a fost încălcat principiul aflării adevărului, reglementat în art. 3, 4 și art. 287 C. proc. pen., precum și principiul nemijlociții administrării probelor prev. de art. 289 C. proc. pen., în cel de-al doilea ciclu procesual, în rejudecare după casare, ca instanța de rejudecare, Curtea de apel, în conformitate cu art. 385

18

alin. (1) C. proc. pen. a procedat la reaudierea, în mod nemijlocit și în condiții de contradictorialitate, a părților vătămate H.V.A., H.C.P., C.I.C., (ședința din data de 22 decembrie 2013 - filele 24 și urm. dosar fond), A.D.F., B.B.G. (ședința din data de 19 martie 2013, filele 60 și urm. dosar fond) și a martorilor B.M. și B.A.A. (ședința din data de 16 aprilie 2013, filele 76 și urm. dosar fond).

Părțile vătămate H., H., C., B. au declarat, în mod constant, că au cunoscut-o pe inculpată prin intermediul lui A.D.F. al cărui tată, martorul A.N., a aflat de la bun prieten, martorul B.A.A., că inculpata poate să intermedieze închirierea unor imobile cu destinația de spațiu comercial, situate în centrul istoric al capitalei. Tot martorul B.A.A. i-a prezentat martorului A.N., tatăl părții vătămate A.D.F. copii ale unor planuri și schițe cadastrale privind mai multe imobile, pe care le primise de la inculpată.

În declarațiile date, părțile vătămate au arătat constant că inculpata a afirmat că are exclusivitate de la Primăria Municipiului București pentru a intermedia aceste contracte de închiriere, că imobilele sunt proprietatea primăriei care nu le poate întreține și că primăria dorește închirierea acestora și ulterior, vânzarea lor.

Tot inculpata este cea care a precizat că, pentru intermedierea încheierii acestor contracte cu primăria, părțile vătămate trebuiau să achite, ca avans, un comision de câte 15.000 euro pentru fiecare imobil (cu excepția a două imobile pentru care, datorită stării de degradare, a solicitat un preț mai redus, respectiv câte 12.500 euro).

Părțile vătămate au încheiat, în acest sens, cu inculpata contracte de asistență juridică în care s-a specificat ca obiect consultanță imobil și comision aferent, obiectul contractelor fiind detaliat în anexele la aceste contracte (filele 147-151, vol. 2).

Potrivit anexelor la aceste contracte (filele 432- 441, vol. 2, filele 117 -118, vol. 2), inculpata trebuia să redacteze cererea către Primăria Municipiului București în vederea încheierii unor contracte de închiriere, să înregistreze cererea și să acorde asistență la operațiunile de măsurători și evaluări spațiu în vederea închirierii și asistență la încheierea contractelor de închiriere).

Părțile vătămate au dat inculpatei banii solicitați pentru fiecare imobil (12.500 euro pentru imobilul situat în sector 3; 30.000 euro pentru imobilele situate în sector 3; 15.000 euro pentru imobilele din sector 3, iar pentru imobilele din strada C. 15.000 euro) sumele remise de către părțile vătămate nefiind contestate de inculpată.

Conform unei înțelegeri comune între inculpată și părțile vătămate care au cerut garanții pentru sumele de bani remise, aceasta a eliberat, de fiecare dată, bilete la ordin pentru a garanta restituirea banilor în cazul în care demersurile cu privire la încheierea contractelor de închiriere eșuează. Biletele la ordin, în original, au rămas în păstrarea martorului B.A.A., persoană în care părțile vătămate aveau încredere dat fiind că acesta era recomandat de tatăl părții vătămate, A.D.F.

Pentru că inculpata le-a spus părților vătămate că imobilele puteau fi închiriate doar unor persoane juridice, acestea au convenit să înființeze noi societăți comerciale, toate având drept sediu social, adresa indicată de inculpată ca fiind sediul cabinetului său de avocatură din sector 3. Formalitățile de înființare și înmatriculare a celor șapte societăți comerciale au fost efectuate de către martorul B.M., colaboratorul inculpatei avocat (filele 461 -496, vol. 2, d.u.p.).

După ce au remis inculpatei sumele de bani cerute în avans, respectiv câte 15.000 euro/ imobil, (restul de 15.000 euro urmând a fi remis după perfectarea contractelor de închiriere cu primăria), părțile vătămate și-au manifestat dorința de a vedea imobilele cu privire la care urmau să încheie contracte de închiriere. Inculpata le-a înmânat părților vătămate un mănunchi de chei pe care acestea l-au ridicat de la recepția hotelului V. unde își avea biroul inculpata, reușind să deschidă doar imobilul din str. F., spațiu care, în realitate, era închiriat de SC R.P. SA.

După ce au vizionat acest spațiu, partea vătămată H.V.A. a remis cheile unei persoane neidentificate care era într-un autoturism cu inscripție Primăria Capitalei.

După ce au dat, în circumstanțele factuale arătate, sumele de bani inculpatei, părțile vătămate au arătat, în mod concordant, că au început să manifeste suspiciuni în momentul în care au observat, la unul din imobilele de care s-au arătat interesați, un panou pe care era trecută mențiunea renovării, datele despre autorizația de construcție și beneficiarul - persoană fizică. Inculpata le-a explicat că este vorba despre altfel de contracte în care primăria deține clauze de evacuare și că, în momentul semnării contactelor de închiriere, aceste spații vor fi libere (declarația părții vătămate A.D.F., împrejurările relatate fiind conforme cu susținerile celorlalte părți vătămate).

în sfârșit,părțile vătămate au efectuat personal verificări pe site-ul primăriei și au aflat că imobilele pe care doreau să le închirieze erau deja retrocedate.

Apoi,au încercat să o contacteze pe inculpată și nu au reușit și au introdus la plată biletele la ordin pentru a-și recupera banii, acestea neputând fi valorificate, din lipsă de disponibil în cont.

Imediat după ce a încasat banii părților vătămate, conform probelor administrate în cauză, inculpata i-a retras și i-a folosit în beneficiul propriu.

Înalta Curte constată, așa după cum și instanța de fond a reținut că probele legal administrate în cauză susțin, în mod necontroversat situația de fapt reținută prin actul de inculpare, constând în aceea că inculpata, în calitate de avocat în Baroul București, prevalându-se de împrejurarea că deține exclusivitate de la Primăria Capitalei pentru încheierea unor contracte de închiriere și ulterior,de vânzare, a încheiat, cu părțile vătămate, contracte de asistență juridică având ca obiect intermedierea închirierii unor imobile din centrul istoric al capitalei, primind în avans suma necontestată de 100.000 euro pentru care a emis mai multe bilete la ordin ca și garanție pentru restituirea banilor, în cazul în care contractele de închiriere nu se perfectau.

Potrivit Legii nr. 51/1995 ce reglementează profesia de avocat, avocatul are dreptul să asiste și să reprezinte persoanele fizice sau juridice în fața instanțelor autorității judecătorești și a altor organe de jurisdicție, a autorităților și instituțiilor publice.

Activitatea a