ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 527/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității.

Soluția instanței de fond. Prin Sentința civilă nr. 653 din data de 1 martie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că pârâtul a fost recrutat de Securitate, în calitate de informator, la data de 26 iunie 1987, angajamentul fiind depus în copie la dosar. Curtea mai reține că singura informație furnizată de pârât este cea cuprinsă în nota informativă depusă în copie la filele x și urm. din dosar, notă al cărei conținut a fost redat de reclamant în cererea introductivă. Informația a fost dată în procesul recrutării, așa cum reiese din mențiunile olografe ale agentului de Securitate. Din conținutul acestei note nu reiese că reclamantul ar fi furnizat informații despre persoane identificate și că aceste informații au vizat atitudini contrare regimului comunist. Susținerile reclamantului sunt simple speculații, câtă vreme din nota informativă nu reiese nici măcar pe cale deductivă că persoanele care l-au abordat pe pârât intenționau în mod real să treacă fraudulos frontiera și că presupusul lor demers era determinat de rațiuni de ordin politic, în condițiile în care trecerea frauduloasă a frontierei era incriminată, în legislația penală din perioada de referință, ca o infracțiune de drept comun.

Cererea de recurs. Împotriva Sentinței civile nr. 653 din data de 1 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prima instanță a respins acțiunea, încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Interpretarea dată acestor prevederi de drept material de considerentele Sentinței atacate este eronată, atrăgând incidența art. 488 alin. (1) punctul 8 din noul C. proc. civ. În esență, prima instanță a arătat că nu ar fi reieșit că persoanele denunțate "intenționau în mod real să treacă fraudulos frontiera". Prima instanță a mai arătat că nu ar rezulta că "presupusul lor demers era determinat de rațiuni de ordin politic". În al treilea rând, prima instanță a arătat că nu s-ar îndeplini condițiile pentru reținerea calității de colaborator al Securității, întrucât "trecerea frauduloasă a frontierei era incriminată, în legislația penală din perioada de referință, ca o infracțiune de drept comun". Față de aceste considerente ale Sentinței atacate, arată că, în nota informativă, intimatul a scris explicit că "Ulterior, din întrebările puse de cei patru și comportamentul lor, a rezultat că se interesează unde este linia de frontieră cu R.P. Ungaria, intenționând să treacă frontiera". Din perspectiva prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu prezintă relevanță dacă persoanele denunțate erau, într-adevăr, hotărâte să emigreze prin forțarea frontierei sau aceasta era exclusiv deducția intimatului. Mai mult, dacă intimatul - dovedind exces de zel - denunță o intenție pe care victimele denunțului nici nu și-o exprimaseră deschis și expunea aceste persoane unor grave consecințe, denunțul este cu atât mai grav. Astfel vizarea îngrădirii unor drepturi este cu atât mai clar conturată, cu cât intimatul nu s-a mărginit să reproducă fidel în nota informativă pe care a scris-o cele auzite de la cei denunțați, ci a formulat deducții proprii de natură să îngreuneze situația celor denunțați. Or, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 se raportează strict la atitudinea și la profilul moral al denunțătorului - care este și persoana verificată în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 - iar nu la profilul moral al celor denunțați. Prin urmare, dacă denunțătorul a adus la cunoștința securității o activitate sau o atitudine anticomunistă pe care persoana denunțată nici măcar nu și-a manifestat-o în mod expres, conduita denunțătorului este cu atât mai voluntară, mai gravă și mai blamabilă, conturând cu și mai mare claritate atât denunțarea unei activități sau atitudini anticomuniste, cât și, mai ales, vizarea îngrădirii drepturilor celor denunțați. Nesocotirea intereselor celor denunțați este, astfel, mai clară într-o situație precum cea descrisă în cauză. Astfel, atât timp cât a considerat că atitudinea intimatului, care a denunțat alte persoane pe baza unor deducții proprii, nu ar trebui să ducă la reținerea calității de colaborator al Securității, Sentința atacată a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, situație ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. Cât privește considerentul primei instanțe, potrivit căruia nu ar rezulta, cu privire la cei denunțați, că "presupusul lor demers era determinat de rațiuni de ordin politic", arată că regimul comunist îi persecuta pe toți cei care luau hotărârea de a emigra, indiferent de motivațiile personale care îi determinau pe aceștia să emigreze. Intenția de a emigra reprezenta, în sine. în optica regimului, o sfidare la adresa propagandei comuniste, care susținea că cetățenii beneficiază de cele mai bune condiții de viață în România acelor ani, iar aceste condiții ar fi fost net superioare celor oferite de alte state. Prin urmare, decizia unei persoane de a rămâne în străinătate reprezenta în sine o atitudine potrivnică regimului comunist, indiferent care era motivul care determinase această decizie. În concluzie, și pentru aceste motive, Sentința atacată a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, situație ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. Cât privește considerentul primei instanțe, potrivit cu care "trecerea frauduloasă a frontierei era incriminată în legislația penală din perioada de referință ca o infracțiune de drept comun", arată că faptul că unele persoane care doreau să emigreze alegeau - în situații limită (imposibilitatea părăsirii legale a țării), cu riscul vieții - forțarea frontierei, alegerea celei din urmă soluții nu făcea din aceste persoane niște infractori de drept comun, întrucât, spre deosebire de situația din prezent, trecerea frauduloasă a frontierei nu era motivată de sustragerea de la executarea unor pedepse sau de activități de contrabandă, de trafic de ființe umane sau de trafic de narcotice, ci de interese legitime recunoscute oricărei ființe umane: prosperitatea, realizarea personală și libertatea. Dreptul oricărei persoane de a părăsi orice țară, inclusiv cea de origine era stipulat de pactele internaționale la care România era parte, dar era încălcat sistematic de statul comunist. Este adevărat că trecerea frauduloasă a frontierei era pedepsită penal. La fel de adevărat este că legea penală a epocii pedepsea uneltirea împotriva ordinii sociale sau propaganda împotriva orânduirii socialiste. Prin urmare orice atitudine îndreptată împotriva regimului putea fi pedepsită penal. Cu toate acestea denunțarea sau urmărirea informativă a unor persoane acuzate de săvârșirea uneia dintre aceste infracțiuni duce, potrivit O.U.G. nr. 24/2008, la reținerea calității de colaborator al Securității, sau, după caz, de lucrător al Securității. De asemenea, legiuitorul nu cere existența unei pluralități de informări adresate Securității, care să îndeplinească standardele definiției legale, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de colaborator al Securității. Așa cum a arătat Decizia nr. 1780 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, "pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficientă decelarea unei singure informații care să întrunească elementele impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008".

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate. Actul care ar fi de natură să justifice calitatea de colaborator, sub aspectul îndeplinirii cumulative a celor două condiții pretinse de lege, este Nota informativă nr. 001070 din data de 26 iunie 1987. Ceea ce este de evidențiat față de raportul juridic împrocesuat este împrejurarea că Angajamentul de informator și Nota de informare au aceeași dată, 26 iunie 1987. Cu alte cuvinte, fără să știe, pentru că era un om cinstit, fără atitudini dușmănoase la adresa statului, în relații de bună colectivitate cu semenii săi, un bun profesionist la locul de munca, organele de securitate culegeau informații despre el prin milițienii locali și prin informatorii din zonă, cu scopul de a-l racola. Angajamentul a fost dat sub starea emoțională a fricii de regim, în față unor angajați ai sistemului de represiune, fapt ce răzbate din nota de informare dată cu aceeași ocazie. Nota de informare este dovada faptului că reclamantul era un om cinstit, care, fiind pus în situația ingrată de a nu putea refuza darea angajamentului fără să-și creeze probleme, a făcut o informare impersonală, în termeni generali, despre un eveniment petrecut în gara în care lucra, despre niște tineri născuți în anii 1962 și 1964 în localitatea Cămârzana, unul blond și trei șateni, de statură mijlocie. Informarea este cât se poate de elocventă, reclamantul prezentându-i pe cei 4 tineri ca fiind interesați să caute de lucru în zonă, dar că, din discuțiile cu ei, și-a dat seama că-i interesează locul unde se află linia de frontieră, motiv pentru care i-a avertizat despre faptul că frontiera este păzită, avertizarea care a fost considerată, tinerii urcându-se în trenul spre Satu Mare. Din conținutul notei informative rezultă că pârâtul a știut mult mai multe despre cei 4 tineri decât răzbate din notă, respectiv: - că informațiile le-a dobândit în exercitarea profesiei sale de impegat, fără să știe că peste un timp va fi racolat de organele de securitate; - în calitatea de impiegat a legitimat persoanele, aflându-le datele personale, inclusiv anul nașterii; - nu a dorit să desconspire identitatea acestora și nici adresa lor, dând relații generale și insuficiente pentru a putea fi identificate ulterior aceste persoane. Este mai presus de aparență faptul că, atunci când îți amintești de anul de naștere al unor persoane pe care le-ai întâlnit în noaptea dinspre 21 spre 22 iunie 1987, știi și numele acestora, adresa lor, mai ales că i-ai identificat ca fiind din localitatea Cămârzana. Evidența calității de colaborator nu rezidă nici dintr-o relație accentuată pe care pârâtul ar fi avut-o cu organele de securitate, atâta timp cât, ulterior datei la care a dat angajamentul, nu a mai întocmit nicio notă de informare și nici nu a mai fost contactat da organele de securitate. Din nota internă a organului de securitate, întocmită cu ocazia racolării pârâtului, rezultă că acesta a primit sarcini generale, făcându-i-se un instructaj detaliat cu privire la conduita pe care va trebui să o aibă pentru a fi utilă muncii informative. Or, cu toate acestea, pârâtul nu a mai dat nicio relație ulterioară organelor de securitate. Nu are relevanță împrejurarea că pârâtul a declarat că este dispus să sprijine organele de securitate și nici faptul că a dat un angajament de sprijinire a organelor de securitate în activitatea pe care o desfășoară pentru prevenirea și descoperirea infracțunilor îndreptate împotriva securității statului, precum și a altor manifestări antisociale, atâta timp cât nu dezvăluie nicio activitate potrivnică regimului comunist și nici nu vizat prin singura informare dată îngrădirea dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. O.U.G. nr. 24/2008 asimilează noțiunea de colaborator cu persoana care, prin informațiile oferite Securității, denunța activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, cu repercusiuni directe asupra acelor persoane. Informația cu privire la intenția a patru persoane neidentificate "să treacă frontiera în Republica Populară Ungară", nu echivalează cu raportarea despre "atitudinea împotriva regimului comunist" în sensul O.U.G. nr. 24/2008, deoarece noțiunea de atitudine, presupune " fel de a se purta, de a fi", "comportament", ori dorința, gândul de a face ceva (intenția) nu poate constitui o atitudine și cu atât mai puțin o activitatea dăunătoare regimului comunist. Nicio informare despre intenție nu poate fi primită ca realizând conținutul activității colaboraționiste. Pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit că ulterior ar fi fost întreprins vreun demers pentru identificarea acestora, în vederea documentării asupra activității lor ostile, neexistând nicio raportare despre acest lucru. Sintagma folosită de O.U.G. nr. 24/2008, " atitudine împotriva regimului comunist" nu definește comportamentele, gesturile, purtările care ar realiza conținutul atitudinii aticomuniste. Faptul că, urmare a informării, reprezentantul Securității a sugerat identificarea a patru persoane, din care 1 blondă și 3 șatene din localitatea Cămârzana, în vederea documentării activității lor ostile, nu echivalează cu îngrădirea dreptului la viață privată.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 6 februarie 2019.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Starea de fapt dedusă judecății, așa cum rezultă din actele dosarului, evidențiază faptul că pârâtul a fost recrutat de către Inspectoratul Județean de Securitate Satu Mare, în calitate de informator, la data de 26 iunie 1987, sub numele conspirativ "B.", acesta angajându-se să sprijine organele în problema persoanelor fără antecedente politice ori penale, precum și pentru asigurarea informativă a comunei Pișcolț, ca și localitate de graniță, precum și în problema naționalist iredentist maghiară, față de calitatea sa de angajat la stația CFR Resighea, prin Angajamentul olograf dat în acest sens, așa cum rezultă din Nota de Constatare nr. Dl/I/1292 din 27 mai 2014. Conform raportului privind necesitatea și scopul recrutării, pârâtul intimat a fost racolat pentru a da informații cu privire la fapte care ar putea aduce atingere securității statului, precum și pentru supravegherea unor persoane care primesc în familie rude persoane străine, ce ajung în România prin traficul de frontieră. Totodată se face mențiunea utilizării recrutatului pentru obținerea de informații despre cei care ascultă posturi de radio reacționare și despre cei care au atitudine dușmănoasă. Intimatul a divulgat Securității, prin Nota informativă nr. 001070 scrisă în data de 26 iunie 1987, informații referitoare la intenția unor persoane de a pleca definitiv din tară: "În noaptea de 21/22 iunie 1987, fiind de serviciu în st. C.F.R. Resighea, din trenul de la ora 1:22, dinspre Satu Mare, au coborât patru tineri din comuna Cămârzana, doi dintre ei fiind născuți în anul 1962, iar ceilalți doi în anul 1964. Unul dintre ei era blond, iar ceilalți trei șateni, toți fiind de statură mijlocie. Cei patru au venit spre sursă, abordându-l punând întrebări - unde este Scărișoara, motivând că ar dori să lucreze în zonă. Ulterior, din întrebările puse de cei patru și comportamentul lor, a rezultat că se interesează unde este linia de frontieră cu R.P. Ungaria, intenționând să treacă frontiera. Sursa le-a spus că frontiera este păzită, descurajându-i în intențiile lor, astfel că, cu trenul de la ora 2:50 s-au întors spre Satu Mare." În primul rând, arată Înalta Curte faptul că rațiunea adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și consecințele hotărârilor judecătorești pronunțate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în care se arată că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale". Rezultă așadar fără echivoc că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membri unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) sau dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. În acest context, rolul instanței judecătorești învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității, nu este acela de a stabili vinovății, de a individualiza și de a aplica pedepse, nerealizând o justiție retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum și a oricăror alte probe pertinente și concludente, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât și prin jurisprudența CEDO ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunțată la data de 16 martie 2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2001 în cauza Knauth contra Germaniei). Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (...) Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor,, Așadar, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca această persoană să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității. A doua condiție vizează calitatea informației furnizate în sensul că prin aceste informații se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Analiza se efectuează în fiecare caz în parte, iar neîndeplinirea cumulativă a celor trei condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, împiedică reținerea calității de colaborator al Securității, însă, în speță, pentru considerentele redate mai jos, Înalta Curte constată îndeplinite în cauză aceste condiții. În privința primei condiții, rezultă din actele dosarului faptul că pârâtul intimat a redactat nota informativă 001070 scrisă în data de 26 iunie 1987, fiind de semnalat faptul că legiuitorul nu distinge după cum există una sau mai multe relatări, verbale/scrise. Prin nota dată, pârâtul-intimat a dat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Astfel, în speța de față, pârâtul a divulgat Securității, prin Nota informativă scrisă, informații referitoare la intenția unor persoane de a pleca definitiv din țară, atitudine considerată în respectiva perioadă extrem de gravă, susceptibilă de a atrage persecuții din partea organelor represive ale regimului. În continuare, se reține că, din analiza definiției legale a colaboratorului, rezultă că pentru a fi întrunită cea de-a treia cerință a textului de lege citat, este necesar ca persoana vizată, prin activitățile desfășurate, să fi suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Legiuitorul a făcut referire la drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fără a statua ca acestea să fi fost garantate de legislația internă la momentul faptelor imputate. Se poate așadar considera că pârâtul intimat a dus atingere dreptului la liberă circulație și dreptului la viață privată a persoanelor vizate de informarea sa, cele două drepturi fiind garantate de art. 12 și art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice din 16 decembrie 1966, publicat în Buletinul Oficial al RSR din 20 noiembrie 1974 prin Decretul de ratificare nr. 212 din 31 octombrie 1974. Potrivit art. 49 pct. 2 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, pentru fiecare stat care va ratifica sau adera la acesta, Pactul va intra în vigoare la 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare la Secretariatul ONU. Așadar pentru România Pactul a intrat în vigoare la 19 martie 1975, documentul de ratificare fiind depus la data de 19 decembrie 1974. Prin urmare, chiar dacă prin Constituția de la 1965, cu modificările aduse acesteia prin legile ulterioare, nu era prevăzută expres garantarea dreptului la liberă circulație și la viață privată, aceste garanții erau oferite de Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice din 16 decembrie 1966, act internațional ratificat și de Republica Socialistă România prin Decretul nr. 212/1974 și în vigoare în RSR din 19 martie 1975. Pe de altă parte, trebuie menționat că Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la 14 decembrie 1955, iar printre drepturile garantate de aceasta sunt drepturile civile - dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, libera circulație. Or, îngrădirea drepturilor în discuție prin activitățile întreprinse de pârât s-a realizat tocmai prin informarea întocmită de acesta, fiind binecunoscut faptul că în perioada comunistă intenția unor persoane de a emigra, ca modalitate de exercitare a dreptului la liberă circulație, reprezenta, așa cum a arătat practica judiciară în această materie, o atitudine potrivnică regimului comunist, indiferent de motivul care ar fi determinat o astfel de decizie. Intimatul susține faptul că nu a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Este exclus însă ca el să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza o astfel de informație, asupra celor denunțați, cel mai probabil, să se desfășoare acțiuni de investigare din partea Securității. Or, aceste acțiuni de investigare presupuneau cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea și obținerea de noi informații despre persoanele denunțate, fără acordul acestora. Denunțarea unui grup de persoane ușor identificabile satisface condițiile impuse prin definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității. Persoanele denunțate făceau parte dintr-un grup restrâns, având în vedere detaliile furnizate de intimat referitoare la localitatea de domiciliu, vârstă, semnalmente. De altfel, pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient un singur denunț care, în accepțiunea legii, să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat fără să fie necesar a se face dovadă că persoanele au suferit de pe urma respectivei note informative.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune admiterea recursului declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței nr. 653 din 1 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015. Va fi casată sentința atacată și rejudecându-se cauza, va fi admisă acțiunea cu consecința constatării calității pârâtului A. de colaborator al Securității.