Decizia nr. 4716/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 830/2019 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. a formulat acțiune în constatare solicitând să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității a pârâtului A..

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 830 din 22 noiembrie 2019 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 830 din 22 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, și, în rejudecare, "admiterea verdictului de necolaborare cu Securitatea". A susținut, în esență, recurentul că nu și-a dorit să aibă relații cu securitatea dar a fost recrutat, iar "materialele predate cu titlu "NOTĂ INFORMATIVĂ după care urmează "sursa vă informează ...", deci este clar, informam sporadic despre anumite situații, nu făceam referat, raport sau dare de seamă cum ar trebui să facă cineva cu contract de colaborare." Prin conținutul notelor informative arată că nu a denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar communist și nu a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Apărările formulate de intimată Deși legal citat intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu a formulat întâmpinare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prealabil, în aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va califica calea de atac declarată ca fiind recurs. În egală măsură, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității constatând că, în mod formal, criticile se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte arată că, în mod corect, a apreciat instanța fondului că prin informațiile furnizate pârâtul a denunțat atitudini ce puteau fi considerate în mod rezonabil a fi potrivnice regimului totalitar comunist, apte a genera îngrădirea dreptului la viață privată și libertății de exprimare, aparținând persoanei vizate în nota informativă întocmită și fiind de natură a atrage consecințe negative asupra acelei persoane indicate. De asemenea, aserțiunea instanței de fond în sensul că nu se poate reține că pârâtul nu a avut reprezentarea posibilității aducerii de atingeri drepturilor persoanelor menționate în notele informative ca urmare a informațiilor furnizate sau că acesta i-ar fi menajat în vreun fel pe cei denunțați, având în vedere caracterul respectivelor informații. Prin Notele informative scrise de recurent, identificate în dosarul personal nr. w, cât și în dosarul nr. x/1084 (note CNAS), sub numele conspirativ "T3" se aducea la cunoștința organelor de Securitate injuriile la adresa conducerii superioare de partid bancuri cu caracter politic, intențiile de la plecarea din țară, ascultarea postului de radio "B.", a nemulțumirilor legate de lipsa drepturilor, a proprietăților intelectuale, precum și a manifestărilor ostile societății socialiste. Față de toate acestea, în ceea ce privește natura colaborării cu Securitatea, se reține că sunt îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, conform cărora "colaborator al Securității" este: "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului". Totodată, conform tezei finale a aceluiași text de lege "Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor". Înalta Curte relevă faptul că rațiunea adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și consecințele hotărârilor judecătorești pronunțate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în care se arată că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale". Rezultă așadar fără echivoc că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membri unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) sau dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. În acest context, rolul instanței judecătorești învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității, nu este acela de a stabili vinovății, de a individualiza și de a aplica pedepse, nerealizând o justiție retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum și a oricăror alte probe pertinente și concludente, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunțată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei). Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În altă ordine de idei, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofițer al Securității să fi desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate. Se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale. Prin urmare, toate activitățile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de inițiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate. Recurentul nu se poate apăra invocând că "nu mi-am dorit să am relații cu securitatea dar am fost recrutat", iar "materialele predate cu titlu "NOTĂ INFORMATIVĂ după care urmează "sursa vă informează ...", deci este clar, informam sporadic despre anumite situații, nu făceam referat, raport sau dare de seamă cum ar trebui să facă cineva cu contract de colaborare." având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist", care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale". Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești", și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României". II.1 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat.