ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5261/2022

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată la 21.06.2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 2301 din data de 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului A..

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 2301 din data de 20 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs se arată că, prima instanță a dat o interpretare greșită dispozițiilor privind îndeplinirea condițiilor necesare, în raport de care s-ar putea constata calitatea de colaborator al Securității. Astfel, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 672/2012 sunt necesare în acest sens îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: - să furnizeze informații, precum note și rapoarte scrise, către lucrătorii Securității; - prin acele informații să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; - furnizarea informațiilor să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Chestiunea care trebuie analizată de instanța de recurs, este aceea dacă consemnările din caietul de sarcini al unității militare, prezentate de reclamantă sub forma unor note informative, au amplitudinea de a îndeplini cumulativ cele trei condiții mai sus prezentate. Instanța de fond a făcut o scurtă trecere în revistă a acestor condiții, nefăcând o analiză în profunzime a conținutului consemnărilor pârâtului, limitându-se la a prelua din susținerile reclamantei exprimate în cuprinsul cererii introductive de chemare în judecată. Astfel, referitor la Nota informativă din data de 04.10.1984, arată că deși textul îi aparține în integralitate și a fost consemnată în caietul de sarcini al atelierului de producție din cadrul sectorului, semnătura din josul paginii nu îi aparține. De asemenea, cel mai important este că informarea viza exclusiv probleme de serviciu apărute în unitate în derularea activității de producție, unde la acel moment exista riscul ca salariații să nu își mai primească drepturile bănești. Nota în cauza nu are aptitudinea să creeze vreo situație defavorabilă vreunei persoane, în informare nefiind indicată ca fiind răspunzătoare o persoană anume. Mai mult, nota face referire la materialul necorespunzător folosit în procesul de producție, nefiind vorba de culpa vreunui coleg. Referitor la Notele informative din data de 10.05.1985 și din data de 20.11.1985, recurentul-pârât arată că aceste două note nu au putut să fie vizualizate, ele neexistând sau nefiind anexate cererii introductive de chemare în judecată. În schimb, din înscrisurile depuse a putut să fie vizualizată o Notă de analiză întocmită între un ofițer de securitate pe nume B. și ajutorul de șef de post C., document nedatat, care face referire la o persoană care ar fi prezentat un număr de 8 informații ce se referă la nerespectarea de către salariații uzinei a Decretului nr. 400/1981, decret ce se referă la reglementarea abaterilor din cadrul uzinei. În Nota de analiză se mai face referire că aspectele necorespunzătoare din cadrul secției care au fost aduse la cunoștință printr-o sesizare verbală. Or, un astfel de document nu poate să fie catalogat drept un denunț și mai mult consemnările chiar din Nota de analiză nu indică o conduită potrivnică regimului comunist. Din cuprinsul Notei se înțelege că se urmărea doar respectarea normelor cuprinse în Decretul nr. 400/1981 și nicidecum o manifestare de orice fel prin care să se încerce o răsturnare a regimului comunist, manifestare capabilă să antreneze anumite consecințe negative asupra persoanelor care le-ar fi făcut. Prin consemnările care se făceau în cadrul activității uzinei nu se punea problema îngrădirii dreptului la viață privată a vreunei persoane, sau ca interesele cuiva să fie puse în pericol și mai ales să se urmărească în mod voit de către sistemul de atunci luarea vreunei măsuri represive față de o persoană sau alta. Pe de altă parte, era important să se cunoască și să se ia măsurile de rigoare dacă vreun salariat nu respecta dispozițiile Decretului nr. 400/1981, fiindcă acele măsuri vizau în mod direct siguranța și bunul mers al întregii colectivități din uzină. Riscul de declanșare a unei catastrofe în situația în care vreun salariat manipula acele utilaje sub influența băuturilor alcoolice sau ca vreun salariat să fumeze când în uzină se lucra cu materiale deosebit de inflamabile și cu un grad maxim de explozie, punea în primejdie tot personalul, lucru ce nu putea fi acceptat. Față de aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței deduse judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului A., reținând în esență că, pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în concordanță cu Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012, se cere a fi întrunite, în mod cumulativ, trei condiții: 1) să furnizeze informații, precum note și rapoarte scrise, către lucrătorii Securității; 2) prin acele informații să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; 3) furnizarea informațiilor să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, însă din interpretarea gramaticală, logico-sistematică și teleologică a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că nu este necesar, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor Securității, ca activitatea acesteia să fi adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-pârât susține că în cauza dedusă judecății nu sunt întrunite cerințele legale pentru constatarea calității de colaborator al Securității. Înalta Curte constată că potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008: "colaborator al Securității" este: "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului". Referitor la sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță faptul că, prin Decizia nr. 672/2012 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale și a statuat că, pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil, și implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității" nu pot fi administrate și apreciate, individual, ca probe unice ci trebuie coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă. Astfel, prima instanță a reținut că din cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/l/378/20.03.2018, precum și din înscrisurile atașate la dosar, rezultă că recurentul-pârât A. a fost recrutat pentru acoperirea informativă a locului de muncă, întreprinderea D., secția 204, dar și pentru supravegherea informativă a locuitorilor com. I.L. Caragiale, unde a locuit o perioadă, cu precizarea că notele informative în raport cu care se solicită constatarea calității de colaborator al Securității vizează drepturile fundamentale ale persoanelor cu care a intrat în contact la locul de muncă și, chiar dacă în dosar nu există un Angajament semnat de pârât, identitatea între pârât și sursa "E." a fost dovedită fără putință de tăgadă. Așa cum în mod corect a reținut prima instanță și cum de altfel susține și recurentul-pârât prin motivele de recurs, notele informative au fost redactate de către recurentul-pârât și erau destinate lucrătorilor Securității, context în care nu poate fi primită critica acestuia în sensul că atât timp cât semnătura nu-i aparține conținutul acestor note nu pot conduce la concluzia că s-ar fi urmărit îngrădirea vreunui drept sau unei libertăți a persoanei, ci acele consemnări au fost făcute în virtutea poziției ocupate în cadrul uzinei și cu scopul de a lua toate măsurile pentru coordonarea activității din subordinea sa. În acest context, Înalta Curte constată că în ceea ce privește cerința legală în sensul ca informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, aceasta este îndeplinită, întrucât s-a făcut dovada faptului că recurentul-pârât a furnizat note informative, redactate personal, informând lucrătorii Securității, pe de o parte, cu privire la împrejurările că "/.../În ziua de 09.05.1985 a adus injurii la adresa tov. F.. și a conducerii secției deoarece este nemulțumit de retribuția pe care o primește, motivând că slariul nu este corelat cu efortul depus pe parcursul întregii luni. Acesta are o comportare foarte delăsătoare, aducând injurii la adresa conducerii statului și a partidului, spunând că nu este de acord cu legile statului, care sunt făcute la voia întâmplării, vezi Doamne peste noapte", iar pe de altă parte, că "în schimb mai sunt și persoane care fac abateri de la legile statului, cum sunt C.Ș., mecanic montaj S. 1500, care are unele ieșiri, făcând adesea aluzii la conducerea de stat și că legile le gândesc în defavoarea oamenilor și pentru interesele lor". În ceea ce privește a doua condiție, din interpretarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că cerința legală pe care trebuie să o îndeplinească informațiile furnizate organelor de Securitate pentru a se reține calitatea de "colaborator" este aceea ca denunțarea să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Așadar, pentru a se reține calitatea unei persoane de "colaborator al Securității" este suficient ca informațiile furnizate să urmărească, să aibă potențialul, să fie apte să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale, nefiind necesar să se dovedească împrejurarea că aceste drepturi au fost încălcate sau îngrădite în concret. Or, la aprecierea îndeplinirii acestei cerințe trebuie avută în vedere atitudinea subiectivă a persoanei care furnizează informațiile, în sensul de a se stabili dacă aceasta conștientiza faptul că informațiile respective pot atrage consecințe în ceea ce privește persona vizată, consecințele constând în măsuri de urmărire și verificare care presupun îngrădirea sau chiar încălcarea unor drepturi fundamentale. Sub acest aspect, nu pot fi primite criticile recurentului-pârât conform cărora informarea era una reală, ce a fost constatată chiar de agenții de securitate de la acea vreme atât timp cât în conformitate cu caietul de sarcini avea obligația să semnaleze reprezentanților permanenți eventualele abateri de la siguranța și securitatea întreprinderii, aspect în raport de care, recurentul-pârât este convins că a denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. De asemenea, vizarea încălcării unor drepturi fundamentale nu se referă doar la încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi ci și la faptul că recurentul-pârât putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate, respectiv să conștientizeze faptul că persoanele denunțate puteau fi expuse unor posibile sancțiuni determinate de primirea, de către reprezentanții Securității, a unor astfel de informații. Legiuitorul nu cere pentru reținerea calității de colaborator al Securității, încălcarea efectivă a unor drepturi, ci numai vizarea îngrădirii acestor drepturi, în sensul că denunțătorul conștientiza că îl expune pe cel denunțat unor sancțiuni venite din partea reprezentanților regimului sau cel puțin unor noi investigații întreprinse de Securitate, investigații ce presupuneau imixtiuni în viața personală a celui urmărit, cu consecința încălcării dreptului la viața privată. Prin urmare, furnizarea acestor informații nu a rămas fără urmări întrucât reacția ofițerului de legătură a fost concretizată în trasarea, în continuare, de sarcini recurentului-pârât, respectiv: în Nota informativă din data de 24.10.1985 sunt menționate sarcini: "a fost instruit să stabilească aspecte privind procesul de producție, cât și starea de spirit în rândul oamenilor muncii. De asemenea, a fost instruit cu sarcini pe linia D.400/1981"; în Nota informativă din 09.10.1984 referitor la faptul că o parte din muncitori, circa 30, au refuzat să primească retribuția, afirmând că nu sunt de vină că nu s-a realizat planul ... sunt menționate sarcini: "informatorul să ne stabilească dacă sunt persoane ce instigă la încetarea lucrului sau la săvârșirea de acte antisociale". În legătură cu acest aspect, Înalta Curte va înlătura apărările recurentului-pârât conform cărora "din cuprinsul Notei se înțelege că se urmărea doar respectarea normelor cuprinse în Decretul 400/1981 și nicidecum o manifestare capabilă să antreneze anumite consecințe negative asupra persoanelor care le-ar fi făcut", având în vedere că exercitarea liberă de către cetățeni a unora dintre drepturile lor fundamentale, cu depășirea limitelor impuse de ideologia și propaganda comunistă, dar cu respectarea legii, a principiilor fundamentale ale dreptului și a bunelor moravuri, a făcut parte, în perioada de referință, din categoria activităților sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist. În mod special, erau considerate ca fiind deosebit de periculoase pentru regimul comunist acele atitudini sau manifestări care relevau, în afara ideologiei sau doctrinei oficiale, comentarii sau opinii critice privind hotărârile adoptate la nivel de partid și de stat, pentru combaterea cărora erau utilizate orice tip de mijloace, chiar dacă ele aduceau atingere unor drepturi fundamentale precum dreptul la viață privată. Cocluzionând, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că deși recurentul-pârât A. a recunoscut doar redactarea acestor note, nu și semnarea lor, această chestiune nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, întrucât dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, se referă la cerința furnizării de informații, prezentând, deci, importanță caracterul cert al activității de furnizare a informațiilor de către persoana chemată în judecată, iar nu și faptul dacă aceasta a semnat notele pe care le-a întocmit. Or, în situația în care, notele informative au fost redactate în calitate de informator și în scopul remiterii către lucrătorii Securității (în această categorie intrând și ofițerii sau subofițerii de Miliție cu atribuții pe linie de Securitate), edificator este faptul că aceste note pe care recurentul-pârât a recunoscut că le-a scris aveau denumirea "Notă informativă" și începeau, invariabil, cu una din formulele "sursa vă informează că ..." sau "vă informez că ...", context în care în mod corect au fost înlăturate apărările acestuia în sensul că ele reprezentau consemnări în caietul de sarcini al sectorului ori secției în care lucra. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,