ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4014/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 8 august 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul A., să aprecieze asupra calității pârâtului de colaborator al Securității.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5268 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În susținerea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că nelegalitatea hotărârii atacate ar deriva din greșita reținere, de către instanța de fond, a întrunirii cumulative a condițiilor imperative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în contextul în care, afirmă recurentul că acesta nu a avut calitatea de colaborator al Securității. Arată recurentul că informațiile furnizate Securității trebuie să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar, în calitatea sa de factor poștal, recurentul nu a făcut decât să împartă corespondența. De asemenea, arată că, deși comunica cu "milițienii" din comunele Ciulean și Cozleanu, informațiile pe care le furniza acestora despre scrisorile și pachetele primite de cetățenii unor astfel de comune, nu au fost de natură să genereze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, învederând că nicio persoană nu a suferit din cauza activității sale, în sensul că nu a fost condamnată și nu a făcut închisoare, iar în lipsa unor astfel de consecințe nu poate fi reținută încălcarea vreunui drept fundamental.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, susținerile din cererea de chemare în judecată.

Răspunsul la întâmpinare La data de 7 mai 2019, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care, pentru motive similare celor învederate prin cererea de recurs, a solicitat respingerea apărărilor exhibate de intimatul - reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și admiterea căii sale de atac.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 14 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține faptul că reclamantul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A. a fost recrutat de I.J. Sălaj, în calitate de informator, sub numele conspirativ B., acesta semnând și un angajament olograf (dosar nr. x vol. 1 f.3), nedatat, prin care a consfințit colaborarea sa pentru o mai bună cunoaștere a problemei naționaliștilor maghiari și a legăturilor locuitorilor comunei cu cetățeni străini. Instanța de primă jurisdicție a admis acțiunea reclamantului și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității, stabilind că, în privința acestuia, sunt întrunite condițiile reglementate de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, însă legalitatea unei astfel de hotărâri (a primei instanțe) a fost criticată de pârât, prin recursul formulat în cauză, prin care solicită, în virtutea dispozițiilor art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel. Înalta Curte reține că, potrivit unui astfel de motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauza de față, nu sunt incidente elementele premisă ale unui astfel de motiv de nelegalitate, întrucât soluția primei instanțe reprezintă expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Pentru a răspunde argumentelor evocate de recurentul-pârât A. în combaterea legalității sentinței atacate, instanța de control judiciar observă că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea potrivit căreia, în opinia sus indicatei părți, în mod nelegal, prin hotărârea atacată, s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru a se constata calitatea sa de colaborator al Securității (astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008). Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că, din analiza preambulului și a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii, de către membrii societății postcomuniste, a activității fostului regim totalitar, în condițiile în care acesta, a exercitat, în special prin intermediul Securității, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale. În acest sens, unul dintre obiectivele actului normativ este cel aferent verificării, a posteriori, a comportamentului persoanelor care candidează pentru sau ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) ori dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se constată că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. Prin urmare, rolul instanței învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității, nu este acela de a stabili vinovății, de a aplica pedepse și de a le individualiza, nerealizând o justiție retributivă, ci doar de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva reclamantului C.N.S.A.S. și a probelor administrate, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calități în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite prin jurisprudența C.E.D.O (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunțată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei). Prin conținutul mai multor decizii (Deciziile nr. 843/2011, nr. 530/2009 și nr. 1522/2011), Curtea Constituțională a României a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 urmărește deconspirarea, prin consemnare publică, a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică cu caracter colectiv. Din perspectiva verificării legalității sentinței pronunțate în faza de judecată a fondului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, prin "colaborator al Securității" se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului" Semnificația dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securității", creionează și condițiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate. Astfel, persoana trebuie să fi furnizat informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. b), prin informațiile respective să fi fost denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de "colaborator al Securității". Instanța de control judiciar, în deplin acord cu cele reținute de judecătorul fondului, apreciază că prima condiție (care se referă la furnizarea unor informații) este îndeplinită în cauză, rezultând atât din multitudinea notelor informative date de recurent (în acest sens filele x ale dosarului instanței de fond), dar și din afirmațiile acestuia, expuse în chiar calea de atac promovată, prin care arată că furniza informații "milițienilor" din comunele Ciulean și Cozleanu. Cât privește capacitatea unor astfel de informații de a denunța activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fără a mai relua conținutul Notelor informative date de pârât și redate pe larg de către prima instanță, Înalta Curte constată, astfel cum a reținut și judecătorul fondului, că și o astfel de condiție este îndeplinită, în contextul în care pârâtul a denunțat o serie de activități și atitudini desfășurate în cadrul unor culte religioase, precum și cele privind ascultarea postului de radio C., post interzis de regimul comunist. Înalta Curte a arătat, în jurisprudența sa constantă în această materie, că informațiile referitoare la apartenența unei persoane la o grupare religioasă, în condițiile în care ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noțiunea de religie, vizau o atitudine potrivnică regimului comunist, iar denunțarea acestei apartenențe îndreptățește reținerea calității de colaborator al Securității. De asemenea, este de notorietate faptul că ascultarea postului de radio C., era considerată, de către regimul politic din perioada comunistă, drept atitudine potrivnică, întrucât, în cadrul emisiunilor acestuia, erau prezentate opinii critice la adresa regimurilor comuniste, fiind aduse în discuție atât aspecte ideologice, cât și nivelul scăzut de trai al cetățenilor români, dar și interdicțiile și limitările severe ale unor drepturi fundamentale. Se reține că, în dovedirea eficienței activității de colaborator al Securității desfășurată de recurent, trebuie avut în vedere și faptul că organul de securitate a considerat informațiile comunicate de către acesta ca fiind relevante, aspect ce rezultă și din măsurile dispuse de ofițerul de legătură al pârâtului, prin care acesta a stabilit necesitatea realizării unor verificări suplimentare asupra persoanelor vizate de notele furnizate de recurent, inclusiv violarea corespondenței acestora, urmărirea primirii unor eventuale pachete sau urmărirea legăturilor cu persoane din afara țării, etc. Prin urmare, întrucât autoritățile comuniste, de la acel moment, percepeau conduitele descrise de recurent în notele sale drept potrivnice regimului comunist, iar, prin aceasta, informații de genul celor indicate mai sus conduceau inevitabil la îngrădirea drepturilor persoanelor vizate, prin urmărirea și supravegherea acestora de către sus indicatele autorități, Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate susținerile recurentului privind o greșită reținere, de către prima instanță, a îndeplinirii condiției caracterului unor astfel de infirmații de a denunța activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Mai mult, nu poate fi ignorat nici faptul că informațiile furnizate de recurent au avut aptitudinea de a determina nu doar urmărirea și intimidarea persoanelor la care se refereau, dar și stocarea datelor personale ale persoanelor vizate, pe o perioadă lungă de timp, în contextul în care astfel de date privesc domeniile cele mai intime ale activității, orientării ori convingerii acestor persoane și în privința cărora orice imixtiune (a publicului sau autorităților) constituie, în orice societate civilizată, o depășire ilicită a barierelor naturale ale sinelui. Or, pe această cale, a fost generată îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și a dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice. De asemenea, este evident și că activitatea pârâtului a avut ca rezultat îngrădirea dreptului la libertatea de conștiință a cultelor religioase prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965. Contrar celor afirmate de recurent, instanța de control judiciar apreciază că, din perspectiva parametrilor reglementați de O.U.G. nr. 24/2008, este relevant faptul că informațiile furnizate de acesta au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fi condus la condamnarea sau încarcerarea persoanelor vizate, cum eronat susține recurentul și nici măcar să fi adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere, cerință îndeplinită în cauză, după cum s-a demonstrat anterior. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte reține că activitatea desfășurată de recurentul-pârât, în calitate de colaborator al organelor de securitate, se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, motiv pentru care, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,