ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3808/2021

Ședința publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24.05.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar la această dată, să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe domnul A..

Prin sentința nr. 938 din 12 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului CNSAS.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe intimatul-pârât A..

După o scurtă prezentare a situației de fapt, criticile aduse hotărârii atacate sunt fundamentate pe interpretarea și aplicarea în mod eronat de către instanța de fond a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Arată recurentul, în acest sens, că deși instanța a reținut delațiunea privind atitudinea unei persoane determinate împotriva efectelor cooperativizării concluzionează că nu se poate denunța o atitudine potrivnică regimului comunist prin raportare la Notele informative întocmite olograf datate 06.05.1983 și 01.08.1987 aflate la dosarul cauzei (nr. x fila x și respectiv nr. x fila x). Această concluzie a instanței este eronată și contrară prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 în raport de condițiile istorico-politice în care s-a realizat procesul de cooperativizare din România, de sacrificiile umane și materiale care au avut loc în privința cooperativizării, precum și de eforturile regimului totalitar comunist de a demonstra "avantajele" cooperativizării și de a menține acest sistem ca parte integrantă a pârghiilor de putere ale regimului comunist.

Consideră recurentul că în mod greșit nu a reținut instanța împrejurarea că prin intermediul informatorilor Securitatea urmărea să afle identitatea persoanelor care aveau curajul să-și exprime nemulțumirile legate de realitatea vremii respective.

Este nelegală, în opinia recurentului, și reținerea de către instanța de fond a faptului că încălcarea dreptului la viață privată a persoanelor urmărite ar avea loc prin acțiunile colaboratorilor doar dacă obținerea informațiilor privind persoanele urmărite s-ar fi făcut prin interceptarea ilegală a corespondeței acestora, prin amplasarea ilegală a unor dispozitive de înregistrare în domiciliul acestora sau prin violarea domiciliului acestora. Consideră recurentul că nelegalitatea acestei rețineri rezidă din împrejurarea că instanța a adăugat la lege, norma art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 neprevăvânzd o astfel de condiție.

O altă critică adusă hotărârii atacate vizează împrejurarea că legiuitorul nu impune ca denunțătorul să urmărească (să vizeze) direct sau indirect rezultatul negativ al denunțului său, ci doar ca acesta să fie în măsură să conștientizeze că asupra celui denunțat puteau urma acțiuni informative derulate de Securitate. Invocă în susținerea acestei afirmații Decizia nr. 1780/24.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că "pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat".

Consideră recurentul că ne aflăm în fața denunțării unei conduite potrivnice regimului comunist dacă aceasta era potențial nocivă pentru cel denunțat, iar în prezenta cauză, îngrădirea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoștința fostei Securități, indiferent dacă ofițerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informații și indiferent de efectele contrare ale acestor informații asupra celor denunțați.

În cauză, intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

În esență, se arată prin întâmpinare că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând că pentru stabilirea calitătii de colaborator se cer a fi întrunite condițiile privitoare la natura informațiilor, respectiv acestea să se refere la activități sau atitutini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Arată, de asemenea, intimatul-pârât că din conținutul notelor informative aceste condiții nu sunt îndeplinite.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a actelor și lucrărilor dosarului, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond aplicând și interpretând corect dispozițiile de drept material.

Noțiunea de "colaborator al Securității" este definită în cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ca fiind "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că în speță nu sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de colaborator al Securității:

Astfel, nu orice informație sau declarație se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menționat.

Din analiza Notelor informative aflate la dosar, rezultă că activitatea intimatului-pârât nu poate fi încadrată ca fiind aceea de colaborator al securității întrucât îi lipsește elementul esențial prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, respectiv îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, și de asemenea nu se referă la activiăți sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Informațiile furnizate vizau activități obișnuite ale persoanelor cu privire la care era chestionat, informații care nu erau de natură a îngrădi drepturile și libertățile cetățenești ale persoanelor respective.

Observând Notele informative menționate chiar de către recurent în cuprinsul Cererii de recurs se observă în mod clar că informațiile furnizate nu sunt de natură a determina îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului. Astfel, Nota informativă din 06.05.01983 și 01.08.1987 prin care intimatul informa Securitatea în legătură cu numitul PV "... din discuțiile purtate cu acesta a reieșit că este pentru și comenta că au fost bune decretele nou apărute, dar nu știe dacă organele superioare de stat și de partid cunosc că după apariția acestor decrete în târguri și piețele din județ, nu se mai găsesc animale de cumpărat și nici sacrificări nu se mai fac ..."; "... acesta arată ca s-a făcut cel mai rău ca s-a luat din pământul pe care îl mai avea omul, că atât mai avea și că mai are să-i mai ia și viața..."

Critica formulată de recurent cu referire la aceste Note informative nu poate fi primită, calitatea de colaborator al Securității find condiționată de îndeplinirea condițiilor impuse de textul de lege și nu prin raportare la "condițiile istorico-politice în care s-a realizat procesul de cooperativizare din România, de sacrificiile umane și materiale care au avut loc în privința cooperativizării, precum și de eforturile regimului totalitar comunist de a demonstra "avantajele" cooperativizării și de a menține acest sistem ca parte integrantă a pârghiilor de putere ale regimului comunist", așa cum susține, de altfel, recurentul CNSAS.

Este adevărat că activitatea desfășurată de intimatul-pârât constituie delațiune, însă la fel de adevărat este și faptul că natura informațiilor culese de acesta nu vizează îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, și nu se referă la atitudini și activități potrivnice regimului comunist. Doar prin raportare la cerințele legii pot fi analizate informațiile culese de către intimat și pot calificate ca fiind de natură a stabili calitatea de colaborator al Securității. Delațiunea nu este aptă a stabili calitatea de colaborator al Securității, dacă nu sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de textul de lege, mai ales cea cu privire la natura informației respectiv aptă a îngrădi drepturile și libertățile cetățenești ale persoanelor respective. Cu alte cuvinte, nu orice delațiune poate conduce la stabilirea calității de colaborator al Securității. Sub acest aspect Înalta Curte constată că interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 a fost în mod corect efectuată de Curtea de Apel București.

O altă critică adusă hotărârii atacate vizează împrejurarea că îngrădirea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoștința fostei Securități, indiferent dacă ofițerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informații și indiferent de efectele contrare ale acestor informații asupra celor denunțați.

Critica formulată nu poate fi primită. Din conținutul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu rezultă că prin aducerea la cunoștina fostei Securități a unor informații referitoare la opiniile și preocupările unei persoane s-a și produs îngrădirea dreptului la viață.

Asa cum s-a arătat anterior, nu orice informație furnizată fostei Securități este de natură a viza îngrădirea drepturilor fundamentale, ci doar acele informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului comunist.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a aplicat dispoziția legală la prezenta cauză reținând că în raport de notele informative aflate la dosarul cauzei informațiile furnizate nu se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și nu vizează îngrădirea drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului.

Este adevărat că prin Decizia nr. 1780/24.03.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat", însă raportându-ne la înscrisurile aflate la dosar nu rezultă că denunțul efectuat de intimatul-pârât a fost de natură a crea o stare de pericol pentru cel denunțat, în condițiile în care în notele informative aflate la dosar nu se face referire la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv Nota informativă din 06.05.1983 în care se reține:

"... din discuțiile purtate cu acesta a reieșit că este pentru și comenta că au fost bune decretele noi ...".

În aceste condiții, a primi interpretarea dată de recurent dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestui act normativ, ceea ce nu poate fi acceptat.

În prezenta cauză, în raport de înscrisurile aflate la dosar, se constată de către Înalta Curte că cele două condiții impuse de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu sunt îndeplinite, situație în care recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 938 din 12 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2021.