ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3326/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 3476 din 21 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu

pârâtul B.P..

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță, examinând înscrisurile dosarului prin

prisma dispozițiilor art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări

prin Legea nr. 293/2008, a apreciat că pârâtul nu a furnizat informații privind

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să

vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În argumentarea

acestei soluții, instanța de fond a reținut că, prin angajamentul semnat la

data de 28 august 1987, pârâtul se angaja „să colaboreze în mod sincer, secret

și organizat cu organele Ministerului de Interne pentru depistarea acelor

persoane care încalcă legile țării noastre”, nu să furnizeze informații prin

care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist, iar, pe de altă parte, în Nota de constatare se reține o singură Notă

informativă semnată olograf de către pârât, nedatată, în legătură cu dorința

numitului A.I. de a trece frontiera de stat în I..

2.Recursul declarat în

cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 3476 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Bucureși, secția a VIII-a

c

ontencios administrativ și fiscal, a declarat recurs

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În acest sens, recurentul-reclamant

a arătat că în cauză sunt îndeplinite în mod vădit atât condiția cu privire la furnizarea

unor date cu privire la atitudini potrivnice regimului comunist precum și condiția

încălcării unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008 ceea ce impunea reținerea, de către instanța de fond, a calității

de colaborator al securității in persoana intimatului-pârât.

Astfel, susține recurentul

că acțiunea promovată s-a întemeiat pe împrejurarea că intimatul-pârât, sub acoperirea

numelui conspirativ F. a informat Securitatea, printre altele, despre faptul că

un consătean dorea cu orice preț să treacă frontiera de stat în I., pentru a ajunge

în A., oferind, totodată, autorităților represive ale regimului comunist informații

detaliate în legătură cu pregătirile pe care le făcea victima denunțului în vederea

emigrării în A..

Consideră recurentul că

în mod greșit instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză nu

se poate conchide că pârâtul a denunța activități potrivnice regimului comunist,

în condițiile în care intenția de a emigra într-o țară democratică reprezenta în

sine o activitate de negare a teoriei superiorității regimului comunist și însemna

astfel, o atitudine potrivnică acestui regim.

Mai arată recurentul că

prezintă importanță și faptul că intimatul nu se mărginea să relateze strict cele

auzite de la victima denunțului, ci lansa și presupuneri proprii, legate de faptul

că cel denunțat își schimbase locul de muncă tocmai pentru a fi mai aproape de punctul

prin care dorea să treacă granița..

Totodată, consideră recurentul

că teza potrivit căreia denunțarea unei fapte prevăzute de legea penală nu ar trebui

să ducă astăzi la reținerea calității de colaborator al Securității este o interpretare

împotriva aplicării normei actuale, iar nu în sensul aplicării ei.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată colaborator

al securității persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum

note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității,

prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Totodată, Înalta Curte

subliniază faptul că pentru constatarea calității de colaborator al Securității,

în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă doar semnarea

unui angajament de colaborare cu fosta Securitate și furnizarea unor informații

către organele fostei Securități ci se impune constatarea cu certitudine a faptului

că au fost furnizate, în această calitate, informații prin care se denunțau activități

sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea

sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ceea ce nu se

poate reține în persoana recurentului.

În cauză instanța de fond

a reținut în mod justificat că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute

de lege pentru constatarea calității de colaborator al securității, cât timp, recurentul-reclamant,

căruia i-a revenit sarcina probei, nu a făcut dovada calității informațiilor furnizate

de intimatul-pârât, în acord cu exigențele normei legale mai sus redate.

Astfel, este de necontestat

faptul că intimatul a semnat un angajament privind sprijinirea organelor Ministerului

de Interne, pentru depistarea acelor persoane care încalcă legile țării, din care

nu rezultă intenția acestuia de colaborare cu fosta Securitate ci mai degrabă intenția

acestuia de denunțare a unor fapte antisociale, sens în care a și semnalat fapta

ilustrată în unica nota informativă aflate la dosarul cauzei, respective dorința

unei persoane de a părăsi țara.

Prin urmare, simpla denunțare,

în termeni generali, a dorinței unei persoane de a părăsi țara, faptă de altfel,

prevăzute de legea penală de la acel moment, în absența altor mijloace de probă

administrate în cauză referitoare la valorificarea respectivelor informații, nu

corespunde exigențelor art. 2 lit. b) din O.G. nr. 24/2008, cum în mod corect a

apreciat și instanța de fond.

În consecință, constatând

că situația de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri

prin care să se demonstreze că intimatul-pârât a furnizat informații de natură să

vizeze îngrădirea unor drepturi ți libertăți fundamentale, toate criticile formulate

de recurentul-reclamant apar ca fiind nefondate.

În raport cu cele expuse

mai sus, în temeiul art. 312 C. proc.civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, împotriva sentinței civile

nr. 3476 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie

2011.