ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3326/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 3476 din 21 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul B.P.. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, examinând înscrisurile dosarului prin prisma dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, a apreciat că pârâtul nu a furnizat informații privind activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În argumentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că, prin angajamentul semnat la data de 28 august 1987, pârâtul se angaja „să colaboreze în mod sincer, secret și organizat cu organele Ministerului de Interne pentru depistarea acelor persoane care încalcă legile țării noastre”, nu să furnizeze informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar, pe de altă parte, în Nota de constatare se reține o singură Notă informativă semnată olograf de către pârât, nedatată, în legătură cu dorința numitului A.I. de a trece frontiera de stat în I.. 2.Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3476 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Bucureși, secția a VIII-a c ontencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În acest sens, recurentul-reclamant a arătat că în cauză sunt îndeplinite în mod vădit atât condiția cu privire la furnizarea unor date cu privire la atitudini potrivnice regimului comunist precum și condiția încălcării unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ceea ce impunea reținerea, de către instanța de fond, a calității de colaborator al securității in persoana intimatului-pârât.

Astfel, susține recurentul că acțiunea promovată s-a întemeiat pe împrejurarea că intimatul-pârât, sub acoperirea numelui conspirativ F. a informat Securitatea, printre altele, despre faptul că un consătean dorea cu orice preț să treacă frontiera de stat în I., pentru a ajunge în A., oferind, totodată, autorităților represive ale regimului comunist informații detaliate în legătură cu pregătirile pe care le făcea victima denunțului în vederea emigrării în A.. Consideră recurentul că în mod greșit instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză nu se poate conchide că pârâtul a denunța activități potrivnice regimului comunist, în condițiile în care intenția de a emigra într-o țară democratică reprezenta în sine o activitate de negare a teoriei superiorității regimului comunist și însemna astfel, o atitudine potrivnică acestui regim.

Mai arată recurentul că prezintă importanță și faptul că intimatul nu se mărginea să relateze strict cele auzite de la victima denunțului, ci lansa și presupuneri proprii, legate de faptul că cel denunțat își schimbase locul de muncă tocmai pentru a fi mai aproape de punctul prin care dorea să treacă granița.. Totodată, consideră recurentul că teza potrivit căreia denunțarea unei fapte prevăzute de legea penală nu ar trebui să ducă astăzi la reținerea calității de colaborator al Securității este o interpretare împotriva aplicării normei actuale, iar nu în sensul aplicării ei. 3.Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată colaborator al securității persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Totodată, Înalta Curte subliniază faptul că pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 nu este suficientă doar semnarea unui angajament de colaborare cu fosta Securitate și furnizarea unor informații către organele fostei Securități ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că au fost furnizate, în această calitate, informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ceea ce nu se poate reține în persoana recurentului. În cauză instanța de fond a reținut în mod justificat că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lege pentru constatarea calității de colaborator al securității, cât timp, recurentul-reclamant, căruia i-a revenit sarcina probei, nu a făcut dovada calității informațiilor furnizate de intimatul-pârât, în acord cu exigențele normei legale mai sus redate.

Astfel, este de necontestat faptul că intimatul a semnat un angajament privind sprijinirea organelor Ministerului de Interne, pentru depistarea acelor persoane care încalcă legile țării, din care nu rezultă intenția acestuia de colaborare cu fosta Securitate ci mai degrabă intenția acestuia de denunțare a unor fapte antisociale, sens în care a și semnalat fapta ilustrată în unica nota informativă aflate la dosarul cauzei, respective dorința unei persoane de a părăsi țara. Prin urmare, simpla denunțare, în termeni generali, a dorinței unei persoane de a părăsi țara, faptă de altfel, prevăzute de legea penală de la acel moment, în absența altor mijloace de probă administrate în cauză referitoare la valorificarea respectivelor informații, nu corespunde exigențelor art. 2 lit. b) din O.G.

nr. 24/2008, cum în mod corect a apreciat și instanța de fond. În consecință, constatând că situația de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri prin care să se demonstreze că intimatul-pârât a furnizat informații de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi ți libertăți fundamentale, toate criticile formulate de recurentul-reclamant apar ca fiind nefondate. În raport cu cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc.civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, împotriva sentinței civile nr. 3476 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.