ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 576 din
data de 2 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamantul C.N.S.A.S.
în contradictoriu cu pârâtul S.I. și a constatat calitatea pârâtului de
colaborator al Securității.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut
că
pârâtul s-a angajat să furnizeze date care prezintă interes pentru organele Securității
și că în baza angajamentului, pârâtul a furnizat informații atât despre anumite
persoane cu domiciliul în străinătate, care vizitau România, cât și despre
numitul T.G. care și-ar fi manifestat, cu diferite ocazii, voința de a pleca în
străinătate prin orice mijloace, inclusiv trecerea frauduloasă a frontierei.
A constatat instanța că această din
urmă informație a fost valorificată de Securitate, care a dispus verificarea
persoanei respective, iar pârâtul a fost instruit să stabilească modalitatea
prin care persoana în cauză va trece la realizarea acțiunii precizate.
În aceste condiții, prima instanță a
apreciat că activitatea desfășurată de pârât în baza angajamentului asumat îndeplinește
condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, neprimind
apărarea pârâtului privind faptul că organele de Securitate ar fi exercitat
presiuni asupra sa pentru furnizarea de informații, întrucât acest aspect nu a
fost probat.
Împotriva acestei sentințe a
formulat recurs în termenul legal pârâtul S.I., criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie.
Motivele de recurs invocate se
încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În raport de dispozițiile art. 304
pct. 7 C. proc. civ. se invocă de recurent încălcarea de către instanța de fond
a dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea
instanței de fond este nemotivată deoarece nu conține motivele de fapt și de
drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au
înlăturat cererile părților.
Cu privire la acest motiv de recurs
se arată că nu a înlăturat motivat susținerile pârâtului-recurent privind
existența calității de urmărit al fostei Securități, iar hotărârea care nu a
fost motivată în sensul dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
se încalcă dreptul la apărare și la un proces echitabil.
În raport de dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ., recurentul invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 2
lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și aprecierea eronată a probelor dosarului,
respectiv faptul că cele trei note întocmite de pârât nu sunt relevante în
stabilirea calității de colaborator al Securității deoarece nu denunțau
activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și nu au vizat
îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În motivele de recurs se arată că
informațiile puține și succinte furnizate de pârât, sub imperiul constrângerii
și al amenințărilor pentru sine și familia sa, nu vizează sub nici o formă
activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ci activități
obișnuite ale persoanelor amintite.
Se arată că instanța de fond nu a
verificat în concret conținutul notelor informative date de recurentul-pârât și
nu a ținut cont de raportul din 18 februarie 1988 prin care s-a propus
scoaterea colaboratorului „F.” din rețeaua informatică a Securității pentru că
a manifestat „reținere” și „rezervă” în discuțiile despre persoane
semnalându-se faptul că pârâtul în cadrul întâlnirilor manifestă o tendință de
eschivare de la rezolvarea unor sarcini trasate.
Se solicită admiterea recursului și
pe fond respingerea acțiunii în constatare formulată de intimatul-reclamant, ca
neîntemeiată.
La dosar, intimatul – reclamant C.N.S.A.S.
a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca
nefondat.
Analizând recursul declarat, în
raport de motivele invocate și de actele noi depuse în recurs în baza
dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., Curtea va aprecia pentru următoarele
considerente, că recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs prevăzut de
art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și care reclamă încălcarea, de către instanța de
fond, a obligației de a motiva hotărârea pronunțată în raport de dispozițiile
art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nu este întemeiat.
Hotărârea instanței de fond respectă
dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind motivată corect și
concret în fapt și în drept, instanța de fond expunând considerațiile, în fapt
și în drept, care au format convingerea instanței și care au justificat soluția
pronunțată prin care s-a admis acțiunea formulată de intimatul C.N.S.A.S. și
s-a constatat calitatea de colaborator al recurentului-pârât.
Curtea nu va reține încălcarea
dreptului la apărare și la un proces echitabil invocate în motivele de recurs
deoarece instanța de fond a argumentat corect de ce și-a însușit prin soluția
pronunțată nota de constatare nr. S/DI/1/3534 din 27 noiembrie 2008 și motivele
pentru care a înlăturat apărările formulate de recurent.
Al doilea motiv de recurs prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi reținut.
Instanța de fond a aplicat și
interpretat corect dispozițiile legale și a concluzionat, în raport de probele
administrate că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. b)
din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reținerea calității de colaborator al Securității
în ceea ce-l privește pe pârâtul recurent.
Nu se poate reține că instanța de a
luat în considerare numai nota de constatare și că nu a verificat în concret
notele informative date de pârât ulterioare semnării angajamentului din 19
septembrie 1986 sub numele de colaborator „F.”.
Prin toate cele trei note se
denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului comunist deoarece
intenția unei persoane de a-și stabili definitiv domiciliul într-un alt stat
sau trecerea frauduloasă a frontierei de stat reprezintă atitudini potrivnice
regimului comunist. Aceasta deoarece motivațiile din acea epocă istorică erau
diferite, iar consecințele erau specifice acelui regim totalitar.
Chiar dacă faptele denunțate
constituiau infracțiuni și erau și sunt pedepsite și de actualul cod penal –
evaziunea fiscală sau trecerea frauduloasă a frontierei de stat, acest fapt nu înlătură
existența primei condiții deoarece pârâtul a fost recrutat de Securitate în
vederea furnizării unor astfel de informații care erau privite de Securitate ca
potrivnice regimului comunist, respectiv informații despre cetățenii români
care intenționează să părăsească țara sau care se află în exterior în anturajul
„emigrației ostile”.
Faptul că pârâtul – recurent a fost
la rândul său urmărit de Securitate, în calitate de „sursă” și a avut dosar
alături de familia sa nu infirmă calitatea sa de colaborator al Securității în
sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,
Curtea, analizând declarațiile de
martori depuse în recurs ca acte noi de către recurentul-pârât apreciază că
acestea nu sunt relevante și nu infirmă temeinicia sentinței de fond. Faptul că
martorii, în calitate de persoane urmărite de Securitate prin intermediul
recurentului-pârât apreciază în anul 2011 că nu le-au fost încălcate drepturile
fundamentale și că informațiile furnizate nu au avut consecințe, nu
demonstrează în sensul contrar celor reținute în nota de constatare și a celor
reținute de instanța de fond.
În cauză este îndeplinită și a doua
condiție care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale și nu încălcarea
efectivă a acestor drepturi în sensul că pârâtul putea și trebuia să
conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate în contextul
istoric concret.
Față de cele expuse mai sus, Curtea
în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca
nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de
fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de către
recurentul-pârât S.I. împotriva sentinței civile nr. 576 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 1 februarie 2011.