ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3422/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2670 din 2 iunie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul M.V., și a constatat

calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a apreciat că activitatea pe care pârâtul a

desfășurat-o se circumscrie definiției date de prevederile art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008 noțiunii de colaborator al Securității, reținând, în esență,

următoarele:

Pârâtul a furnizat

informații privind persoanele aflate în atenția Securității cu privire la

comportamentul și concepțiile acestora, viața de familie, legături între

persoane, dorința de a pleca în străinătate iar legea sancționează denunțarea

unor asemenea activități și atitudini, considerate de regimul totalitar

comunist potrivnice acestuia.

Informațiile despre

diferitele persoane au vizat îngrădirea dreptului la viața privată, libertatea

de exprimare și libera circulație, drepturi și libertăți prevăzute în Pactul

Internațional privind Drepturile Civile și Politice (art. 19, 17 și 12) și art.

28 din Constituția României de la acea data.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul.

În motivarea

recursului formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că sentința atacată

a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C.

proc. civ. întrucât nu s-a dispus din oficiu probe și nu a administrat toate

probele necesare soluționării juste a cauzei.

Totodată recurentul a

invocat și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că în mod

greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile legale

prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru

constatarea calității de lucrător al Securității, reținând fără a fi dovedită

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Recurentul a invocat

și motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.

proc. civ. susținând că instanța nu i-a admis cererea privind audierea în cauză

în calitate d martor a ofițerului de securitate însă această cerere i-a fost

respinsă iar hotărârea atacată se bazează pe o apreciere eronată a probelor

administrate fiind pronunțată cu încălcarea principiului neretroactivității

legii penale.

Analizând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul formulat în cauză,

este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Principalele critici

ale recurentului vizează greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 2

alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, susținerile recurentului fiind însă

nefondate.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este colaborator al Securității „persoana

care a furnizat informații sub orice formă prin care se denunțau activități sau

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Acest text de lege

mai sus menționat se interpretează foarte clar în sensul că denunțurile

respective vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Din probatoriul

administrat în cauză a rezultat că recurentul-pârât a fost recrutat în anul

1986, sub numele conspirativ „M.”, în vederea asigurării supravegherii

informative a unor elemente pretabile a acte de dezordine publică cu intenții

de evaziune, furnizând informații privind persoanele aflate în atenția

Securității, pentru intenții de evaziune, relații cu cetățeni străini sau

români stabiliți în străinătate precum și aspecte legate de viața privată a

acestora, comentarii și manifestări necorespunzătoare legate de aspecte ale

activității organelor de partid și de stat, rezultă că în cauză sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal anterior menționat pentru a se

reține calitatea de colaborator al fostei Securități a recurentului-pârât

astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Susținerile recurentului

privitoare la constatarea eronată a faptului că prin informațiile furnizate ar

fi fost denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist nu pot fi primite, întrucât intenția de a părăsi teritoriul României

în epoca respectivă era considerată o atitudine ostilă regimului totalitar

comunist.

Nu pot fi reținute

nici susținerile recurentului potrivit cărora informațiile furnizate nu au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, întrucât

astfel cum a reținut corect și instanța de fond, informațiile furnizate de

acesta despre diferite persoane vizau îngrădirea dreptului la viață privată,

libertate de exprimare precum și la libera circulație consacrat de dispozițiile

art. 12 alin. (1) și (2) din Pactul Internațional cu privire la drepturile

civile și politice ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, cât și

dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 pct. 1 din același pact.

În ceea ce privește

criticile recurentului invocate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 10 și

pct. 11 C. proc. civ., instanța de control judiciar nu le va examina,

constatând că aceste prevederi au fost abrogate prin dispozițiile O.U.G. nr.

38/2000, iar pe de altă parte, sentința atacată a fost examinată sub toate

aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ..

Astfel fiind,

reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu

dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul M.V. împotriva sentinței nr. 2670 din 2 iunie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14

iunie

2011.