ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3422/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2670 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul M.V., și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a apreciat că activitatea pe care pârâtul a desfășurat-o se circumscrie definiției date de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 noțiunii de colaborator al Securității, reținând, în esență, următoarele: Pârâtul a furnizat informații privind persoanele aflate în atenția Securității cu privire la comportamentul și concepțiile acestora, viața de familie, legături între persoane, dorința de a pleca în străinătate iar legea sancționează denunțarea unor asemenea activități și atitudini, considerate de regimul totalitar comunist potrivnice acestuia. Informațiile despre diferitele persoane au vizat îngrădirea dreptului la viața privată, libertatea de exprimare și libera circulație, drepturi și libertăți prevăzute în Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice (art. 19, 17 și 12) și art. 28 din Constituția României de la acea data.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul. În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. întrucât nu s-a dispus din oficiu probe și nu a administrat toate probele necesare soluționării juste a cauzei. Totodată recurentul a invocat și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de lucrător al Securității, reținând fără a fi dovedită îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Recurentul a invocat și motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C. proc. civ. susținând că instanța nu i-a admis cererea privind audierea în cauză în calitate d martor a ofițerului de securitate însă această cerere i-a fost respinsă iar hotărârea atacată se bazează pe o apreciere eronată a probelor administrate fiind pronunțată cu încălcarea principiului neretroactivității legii penale. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul formulat în cauză, este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente: Principalele critici ale recurentului vizează greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, susținerile recurentului fiind însă nefondate. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este colaborator al Securității „persoana care a furnizat informații sub orice formă prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”. Acest text de lege mai sus menționat se interpretează foarte clar în sensul că denunțurile respective vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că recurentul-pârât a fost recrutat în anul 1986, sub numele conspirativ „M.”, în vederea asigurării supravegherii informative a unor elemente pretabile a acte de dezordine publică cu intenții de evaziune, furnizând informații privind persoanele aflate în atenția Securității, pentru intenții de evaziune, relații cu cetățeni străini sau români stabiliți în străinătate precum și aspecte legate de viața privată a acestora, comentarii și manifestări necorespunzătoare legate de aspecte ale activității organelor de partid și de stat, rezultă că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal anterior menționat pentru a se reține calitatea de colaborator al fostei Securități a recurentului-pârât astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Susținerile recurentului privitoare la constatarea eronată a faptului că prin informațiile furnizate ar fi fost denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist nu pot fi primite, întrucât intenția de a părăsi teritoriul României în epoca respectivă era considerată o atitudine ostilă regimului totalitar comunist. Nu pot fi reținute nici susținerile recurentului potrivit cărora informațiile furnizate nu au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, întrucât astfel cum a reținut corect și instanța de fond, informațiile furnizate de acesta despre diferite persoane vizau îngrădirea dreptului la viață privată, libertate de exprimare precum și la libera circulație consacrat de dispozițiile art. 12 alin. (1) și (2) din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, cât și dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 pct. 1 din același pact.

În ceea ce privește criticile recurentului invocate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 10 și pct. 11 C. proc. civ., instanța de control judiciar nu le va examina, constatând că aceste prevederi au fost abrogate prin dispozițiile O.U.G. nr. 38/2000, iar pe de altă parte, sentința atacată a fost examinată sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ.. Astfel fiind, reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.V. împotriva sentinței nr. 2670 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.