ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 70/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 801 din 25 februarie

2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. și a constatat că

pârâtul N.M. a avut calitatea de colaborator al securității în înțelesul art. 2

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile impuse de

legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 având în vedere

următoarele:

- este de notorietate

faptul că, în epoca regimului comunist orice persoană care dorea să se

stabilească într-o altă țară, mai ales una ce nu aparținea blocului comunist,

era considerată oponent al regimului, „evadarea” sa având valoare de

dezaprobare a politicii comuniste. Informațiile furnizate de pârât se refereau

astfel la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- informațiile

furnizate de pârât au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale,

cum ar fi: dreptul la libertate și exprimare și libertatea opiniilor prevăzute

de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul

Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la liberă

circulație și dreptul la viață privată, prevăzute de art. 12 și art. 17 din același

Pact.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul N.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând generic dispozițiile art. 299 și ale art. 304 C. proc.

civ.

Se susține, în

esență, că informațiile furnizate în notele informative nu încalcă nici

prevederile Constituției din 1965 și nici pe cele ale Pactului Internațional

privind Drepturile Civile și Politice, deoarece nimeni nu a fost pedepsit

pentru afirmațiile făcute.

Se mai arată că nici

măcar C.N.S.A.S. nu a avut convingerea fermă că prin activitatea sa,

recurentul-pârât ar fi îndeplinit criteriile de încadrare în calitatea de

colaborator al securității, exprimând acest lucru în fila 2 alin. (2) din

acțiunea introductivă.

Recursul este

nefondat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție analizând sentința atacată prin prisma criticilor

formulate, a înscrisurilor ce se află la dosarul cauzei cât și sub toate

aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., apreciază că recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.

După cum se constată, obiectul acțiunii

promovate la instanța de contencios administrativ îl constituie constatarea

calității de colaborator al Securității a pârâtului N.M.

Prin urmare,

formularea unei astfel de cereri cade sub incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008,

privind accesul la propriul dosar deconspirarea Securității.

În acest context se

reține că în mod corect instanța de fond a constatat că în cauză sunt

îndeplinite cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 care prevăd că

termenul de colaborator al Securității are următoarele semnificații: „persoana

care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte

scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se

denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și

care vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Este necontestat

faptul că recurentul a încheiat un angajament de colaborare la 19 august 1988

(fila 38 dosar Curtea de Apel București) și a preluat nume conspirativ de

colaborare, fiind folosit în calitate de colaborator în perioada 1988 - 1989

(fila 15 dosar Curtea de Apel București).

Prin angajamentul

semnat, recurentul și-a asumat sarcina de a „sprijini în mod organizat și

secret organele de securitate, în cunoașterea problemelor ce interesează”,

astfel că acesta cunoștea scopul și obiectivele recrutării sale.

Recurentul a

recunoscut și notele informative pe care le-a dat în această calitate.

Susținerile acestuia

în sensul că datele furnizate nu au vizat îngrădirea dreptului și libertăților

fundamentale nu pot fi reținute ca fiind fondate.

Este adevărat că unele note informative

privesc informații legate de activitatea de producție din întreprindere, fără a

indica nume ale angajaților, însă prin aprecierile ca „fiind sincer și atașat

față de noi” (nr. organele securității) și „oportun a fi folosit în continuare”

ca și colaborator ce rezultă din raportul și nota de analiză din 12

septembrie 1989 (fila 42 dosar fond), denotă că tipul informațiilor furnizate

conțineau aspecte ce interesau Securitatea, respectiv activități potrivnice

regimului comunist.

Nu sunt negate

informațiile cu privire la numiții Ș.T., M.M., A.M., H.I.și T.A. din

notele informative succesive din perioada septembrie 1988 - noiembrie 1989,

astfel că nu prezintă relevanță susținerile că nu au existat represiuni

împotriva acestora.

Prin

urmare, aceste înscrisuri dovedesc că recurentul a furnizat informații potrivit

scopului pentru care a fost recrutat iar acestea vizau îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Faptul

că acestea nu au fost urmate de cercetări și repercusiuni împotriva vreunor

persoane vizate de informațiile date nu prezintă importanță întrucât

legiuitorul, la stabilirea calității de colaborator, nu a impus și condiția ca respectivele

persoane să fie și investigată de Securitate. Este evident că informațiile date

de recurent oricând ar fi putut fi folosite la dosarele persoanelor la care se

referă acestea.

În

raport de cele reținute se apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul

dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare,

astfel că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Înalta

Curte, date fiind considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), teza

II, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare,va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.M.,

împotriva sentinței civile nr. 801 din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.