ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 70/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 801 din 25 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. și a constatat că pârâtul N.M. a avut calitatea de colaborator al securității în înțelesul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 având în vedere următoarele: - este de notorietate faptul că, în epoca regimului comunist orice persoană care dorea să se stabilească într-o altă țară, mai ales una ce nu aparținea blocului comunist, era considerată oponent al regimului, „evadarea” sa având valoare de dezaprobare a politicii comuniste.

Informațiile furnizate de pârât se refereau astfel la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; - informațiile furnizate de pârât au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, cum ar fi: dreptul la libertate și exprimare și libertatea opiniilor prevăzute de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la liberă circulație și dreptul la viață privată, prevăzute de art. 12 și art. 17 din același Pact. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul N.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând generic dispozițiile art. 299 și ale art. 304 C. proc. civ. Se susține, în esență, că informațiile furnizate în notele informative nu încalcă nici prevederile Constituției din 1965 și nici pe cele ale Pactului Internațional privind Drepturile Civile și Politice, deoarece nimeni nu a fost pedepsit pentru afirmațiile făcute.

Se mai arată că nici măcar C.N.S.A.S. nu a avut convingerea fermă că prin activitatea sa, recurentul-pârât ar fi îndeplinit criteriile de încadrare în calitatea de colaborator al securității, exprimând acest lucru în fila 2 alin. (2) din acțiunea introductivă. Recursul este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a înscrisurilor ce se află la dosarul cauzei cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse. După cum se constată, obiectul acțiunii promovate la instanța de contencios administrativ îl constituie constatarea calității de colaborator al Securității a pârâtului N.M.

Prin urmare, formularea unei astfel de cereri cade sub incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar deconspirarea Securității. În acest context se reține că în mod corect instanța de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 care prevăd că termenul de colaborator al Securității are următoarele semnificații: „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Este necontestat faptul că recurentul a încheiat un angajament de colaborare la 19 august 1988 (fila 38 dosar Curtea de Apel București) și a preluat nume conspirativ de colaborare, fiind folosit în calitate de colaborator în perioada 1988 - 1989 (fila 15 dosar Curtea de Apel București). Prin angajamentul semnat, recurentul și-a asumat sarcina de a „sprijini în mod organizat și secret organele de securitate, în cunoașterea problemelor ce interesează”, astfel că acesta cunoștea scopul și obiectivele recrutării sale. Recurentul a recunoscut și notele informative pe care le-a dat în această calitate. Susținerile acestuia în sensul că datele furnizate nu au vizat îngrădirea dreptului și libertăților fundamentale nu pot fi reținute ca fiind fondate.

Este adevărat că unele note informative privesc informații legate de activitatea de producție din întreprindere, fără a indica nume ale angajaților, însă prin aprecierile ca „fiind sincer și atașat față de noi” (nr. organele securității) și „oportun a fi folosit în continuare” ca și colaborator ce rezultă din raportul și nota de analiză din 12 septembrie 1989 (fila 42 dosar fond), denotă că tipul informațiilor furnizate conțineau aspecte ce interesau Securitatea, respectiv activități potrivnice regimului comunist. Nu sunt negate informațiile cu privire la numiții Ș.T., M.M., A.M., H.I.și T.A. din notele informative succesive din perioada septembrie 1988 - noiembrie 1989, astfel că nu prezintă relevanță susținerile că nu au existat represiuni împotriva acestora.

Prin urmare, aceste înscrisuri dovedesc că recurentul a furnizat informații potrivit scopului pentru care a fost recrutat iar acestea vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Faptul că acestea nu au fost urmate de cercetări și repercusiuni împotriva vreunor persoane vizate de informațiile date nu prezintă importanță întrucât legiuitorul, la stabilirea calității de colaborator, nu a impus și condiția ca respectivele persoane să fie și investigată de Securitate. Este evident că informațiile date de recurent oricând ar fi putut fi folosite la dosarele persoanelor la care se referă acestea. În raport de cele reținute se apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare, astfel că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Înalta Curte, date fiind considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), teza II, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.M., împotriva sentinței civile nr. 801 din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.