ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4066/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4066/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțe

Prin Sentința nr. 3720 din 5 noiembrie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul D.F.S. și a constatat

existența calității de colaborator al pârâtului, în sensul dispozițiilor art. 2

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut faptul că, în speță, sunt întrunite

condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a

se putea constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

În concret, instanța

a reținut din cuprinsul Notei de constatare nr. S/DI/I/2196 din 1 septembrie

2008, că pârâtul D.F.S. a fost recrutat ca informator în scopul supravegherii

informative a angajaților din cadrul Secției Căi Ferate Uzinele Brăila, semnând

în acest sens un angajament olograf sub numele conspirativ „G.P.".

Ulterior recrutării,

pârâtul a avut două calități: informator în perioada 1986 - 1988 și persoană de

sprijin în perioada 1988 - 1989.

În perioada 1986 -

1988, pârâtul în calitate de informator, a furnizat organelor de securitate

note informative periodice despre persoane fizice concrete, stări de lucru de

la locul său de muncă, iar unele informații au fost furnizate din proprie

inițiativă.

Din analiza

rapoartelor depuse la dosar și menționate în nota de constatare, instanța a

constatat că pârâtul ar fi furnizat informații care se încadreze în

dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În opinia instanței

de fond, informațiile furnizate de pârât se refereau la activități sau

atitudini potrivnice regimului comunist și aveau ca obiect persoane concrete,

colegi de serviciu, stări de lucruri de natură a expune persoanele vizate unor

consecințe negative, ținând cont de atitudinea organelor de securitate.

În plus, aceste

informații vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului

și au avut consecințe, deoarece pe baza acestora s-au prevenit o serie de

aspecte negative și s-au făcut o serie de „intervenții la conducerea

obiectivului”, așa cum rezultă din nota de analiză din dosar.

În acest context,

instanța a constatat că informațiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la

libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din

Constituția României din 1965 și art. 17 privind dreptul la viață privată din

Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Instanța a înlăturat

apărările pârâtului formulate în întâmpinare, pe motiv că informațiile

solicitate nu au fost date în baza atribuțiilor de serviciu ale pârâtului,

angajamentul și ulterior notele de informare fiind date din proprie voință

conștientă de către pârât.

de pârâtul D.F.S.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul D.F.S., invocând motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., fără însă a

structura criticile formulate împotriva sentinței potrivit motivelor de recurs

indicate.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât susține, în esență, că instanța de fond nu a dat

eficiență apărărilor sale invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, reținând

în mod eronat că din probatoriul administrativ ar rezulta că sunt aplicabile

dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În acest sens,

recurentul pârât susține că a fost obligat să semneze acel angajament cu

organele Securității, fiind amenințat cu pierderea locului de muncă și privarea

de libertate și obligat să plătească pagubele materiale rezultate în urma

accidentului feroviar.

Este criticată

sentința și pentru faptul că prima instanță nu a reținut că în fișa postului

era prevăzută obligația de a informa în scris conducerea unității la care lucra

despre aspecte ce vizau siguranța transportului feroviar, existând unele

situații când unii angajați veneau la serviciu în stare de ebrietate, fiind

obligat să ia măsuri pentru a preveni posibile catastrofe feroviare.

Totodată, arată

recurentul-pârât, informațiile despre accidentul feroviar și despre sustragerea

de bunuri nu au fost furnizate organelor de securitate din proprie inițiativă,

ci doar cu scopul de a preîntâmpina anumite stări de pericol care ar fi

periclitat siguranța traficului feroviar.

În altă ordine de

idei, recurentul afirmă că instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea

potrivit căreia, după aproximativ doi ani, respectiv în anul 1987, s-a

transferat la o altă unitate, din dorința de a întrerupe legătura cu acel

ofițer de securitate căruia îi furniza informații și care, din proprie

inițiativă, făcea unele precizări pe notele olografe ale subsemnatului, menite

să deformeze conținutul datelor transmise de recurent.

În opinia

recurentului-pârât, informațiile furnizate nu îndeplinesc condițiile prevăzute

de lege pentru a fi considerat colaborator al Securității, respectiv, condiția

de a fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist care să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Aceste ipoteze nu

sunt îndeplinite în speță, pentru că – arată recurentul-pârât – notele

informative vizau aspecte pur profesionale, legate de atribuțiile de serviciu,

și în urma lor nimeni nu a avut de suferit.

Intimatul-reclamant

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu a formulat

întâmpinare în cauză.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul

formulat, în raport de actele, lucrările dosarului și legislația incidentă în

cauză, Înalta Curte constată că este fondat, astfel că în baza art. 312 C.

proc. civ. urmează a fi admis, potrivit considerentelor ce se vor arăta în

continuare.

și de drept relevante

Recurentul-pârât

D.F.S. a făcut obiectul verificărilor efectuate de Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității sub aspectul posibilei calități de colaborator

al Securității în temeiul art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, în

considerarea calității sale de deținător al titlului de luptător pentru

Victoria Revoluției din Decembrie 1989.

După finalizarea

acestor verificări, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, a întocmit Nota de constatare nr. S/DI/I/2196 din 1

septembrie 2008, în baza căreia a sesizat instanța de contencios administrativ

cu prezenta acțiune în constatarea calității recurentului-pârât de colaborator

al Securității, acțiune la care a atașat înscrisurile doveditoare.

Analizând probele pe

baza cărora a fost învestită instanța de fond, Înalta Curte apreciază că, în

speță, nu sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de

colaborator al Securității, contrar celor reținute de prima instanță.

Potrivit art. 2 lit.

b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, așa cum de altfel s-a reținut și de către

prima instanță, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a

furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte

scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se

denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist

și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Rezultă așadar că, în

sensul dorit de legiuitor, faptul colaborării cu Securitatea implică întrunirea

a trei condiții legale referitoare la:

- acțiunile persoanei

în cauză: furnizarea de informații sub orice formă;

- conținutul

informațiilor: referitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist și

- scopul acestor

informații: să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Sub aspectul

îndeplinirii acestor condiții, criticile recurentului-pârât sunt întemeiate.

Într-adevăr, instanța

de fond a enunțat aceste condiții cuprinse în textul de lege, considerându-le

îndeplinite în speță, dar fără a indica informațiile și faptele care se referă

la denunțarea “activităților sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar

comunist” sau la „îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului”, preluând pur și simplu aprecierile cuprinse în documentele fostei

Securități, fără să examineze ea însăși datele comunicate, pentru a putea

stabili dacă acestea îndeplinesc cerințele legii.

Este real că voința

legiuitorului a fost în sensul de a pune pe același plan, sub aspect probator,

notele și informațiile scrise de informator cu consemnările lucrătorilor

Securității, toate aceste documente bucurându-se de prezumția relativă de

veridicitate.

Însă, pentru a se

produce efectul scontat de intimat, consemnările cuprinse în rapoartele de

evaluare din dosarele intimatului trebuie să se refere la activități sau

atitudini potrivnice regimului comunist săvârșite de persoane determinate sau

cel puțin determinabile.

În fapt, Înalta Curte

reține că recurentul-pârât a fost recrutat la data de 23 septembrie 1986 de

organele securității, „în scopul stăpânirii și cunoașterii în condiții cât mai

bune a situației informativ operative din cadrul Secției Căi Ferate Uzinele

Brăila, a stării de pericole și cauzelor care generează evenimente de cale

ferată și pentru cunoașterea, prevenirea și lichidarea unor eventuale acțiuni

ostile îndreptate economiei naționale", la aceeași dată semnând și un

angajament olograf în care se consemnează că va prelua numele conspirativ

„G.P.".

Analizând conținutul

și substanța notelor informative, Înalta Curte constată că niciuna dintre

informațiile furnizate de recurent nu se referă la activități sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist, nefiind apte să îngrădească drepturile

și libertățile fundamentale ale omului și să atragă constatarea calității de

colaborator al Securității în persoana recurentului-pârât.

Astfel, din punct de

vedere al conținutului notelor informative furnizate de intimat, criticile

formulate de recurent sunt întemeiate.

În mare parte, notele

informative se referă la aspecte exterioare sferei de interes, vizând aspecte

de calitate și de siguranță a muncii în cadrul unității unde era încadrat

recurentul-pârât în acea perioadă, precum și caracterizări neutre ori pozitive

ale colegilor de serviciu.

Conținutul notelor

analizate relevă aspecte ce vizau posibile stări de pericole și fapte

generatoare de evenimente feroviare, cum ar fi: depistarea vagoanelor avariate

care staționează în combinat fără a li se remedia defecțiunile (informarea din

1 august 1986 și 22 octombrie 1986), nerespectarea vitezei de circulație cu

iminența producerii deraierii locomotivei la schimbarea macazurilor (informarea

din 9 august 1986), defecțiuni apărute la podul rulant al vagoanelor,

neremediate (informarea din 31 ianuarie 1989), denivelarea liniei de cale

ferată datorată lipsei de piatră spartă, existând pericolul de deraiere

(informarea din 31 ianuarie 1989) etc.

Aspectele menționate

sunt numai câteva extrase din notele informative prezentate, din care rezultă

că aspectele relevate nu conferă consistență concluziei la care a ajuns

instanța de fond, în sensul încadrării în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008.

Nici condiția ce

vizează scopul informației, în sensul îngrădirii unor drepturi și libertăți

fundamentale ale omului, nu este îndeplinită în speță, contrar celor reținute

de prima instanță.

Astfel, în ceea ce

privește Nota informativă din 18 iulie 1987, în care se consemnează că „la

stația de calcul din cadrul C.P.J. Brăila au fost aduse o serie de mașini noi,

cu ecrane de televizor la care pot fi redactate orice fel de înscrisuri, la fel

ca la mașinile de scris, și unde ing. G.M. și alții rămân după orele de program

pentru a face diferite jocuri pe aceste mașini.”, semnificativă în opinia

intimatului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Înalta

Curte apreciază că interpretarea făcută de intimat este mult prea formalistă și

bazată, în principal, pe supoziții care conduc la o concluzie eronată, în

raport de conținutul neutru pe care îl relevă, în fapt, nota analizată.

De altfel, măsura

„cercetării informative prealabilă în caz” dispusă de organele Securității ca

urmare a notei furnizate nu prezintă relevanță în speță, în lipsa unor dovezi

concrete din care să rezulte că măsurile adoptate în baza aspectelor semnalate

au avut în mod evident repercursiuni asupra persoanelor vizate.

Aceleași concluzii de

desprind și din Nota informativă din 20 septembrie 1986, în care se consemnează

că „familia C.S. și A. locuiesc pe str. P.R., iar soția lucrează la ICIL

Dorobanți și în repetate rânduri este văzută venind de la serviciu cu sacoșe cu

brânză sustrasă, pe care o valorifică la prețul de 60 lei/kg altor persoane”.

Prin urmare, instanța

de control judiciar constată că declarațiile sau informările pârâtului nu au

fost date în scopul îngrădirii unor drepturi și libertăți fundamentale, nefiind

întrunită nici cu privire la aceste note cerința expresă a textului de lege

aplicabil în cauză, în sensul arătat.

În fine, Înalta Curte

apreciază că nu lipsită de relevanță în cauză, este și împrejurarea că după

aproximativ 2 ani de la recrutare, recurentul-pârât s-a transferat la o altă

unitate, din dorința de a înceta colaborarea cu organele de securitate.

Așa fiind, în lipsa

unor date referitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist

nu se poate pune problema vreunei îngrădiri a drepturilor și libertăților unei

persoane, după cum arată recurentul-pârât.

Reținând așadar,

raportat la conținutul și substanța tuturor notelor examinate, că nu sunt

întrunite cumulativ cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce

este relevant pentru a reconsidera abordarea instanței de fond, întrucât

calitatea de „colaborator” se poate reține numai în cazul în care sunt

îndeplinite cumulativ cele trei condiții impuse de O.U.G. nr. 24/2008.

soluției adoptate

În acest context,

pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

temeiul art. 312 alin. (1) și (3) teza I C. proc. civ., recursul va fi admis,

sentința atacată va fi modificată cu consecința respingerii ca neîntemeiată a

acțiunii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de D.F.S. împotriva Sentinței nr. 3720 din 5 noiembrie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată și în fond, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva pârâtului D.F.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2010.