ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2842/2014

Decizia

nr.

2842

/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul cererii;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat instanței să aprecieze asupra calității pârâtului B. de colaborator al Securității.

În motivarea acțiunii, a arătat că prin cererea din 25 mai 2010 adresată A. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, se solicita verificarea pârâtului, în calitate de deținător al titlului de luptător pentru victoria revoluției din decembrie 1989. A susținut că pârâtul a participat activ la urmărirea unei familii, respectiv soțul și soția, semnalați cu relații cu cetățeni străini; de asemenea, soția s-a aflat în atenția organelor de Securitate și pentru faptul că în anul 1958 a fost în Austria pentru tratament medical.

Pârâtul a depus întâmpinare la termenul din 06 noiembrie 2012, pe care a completat-o la termenul din 19 martie 2013, solicitând respingerea acțiunii, invocând faptul că înscrisurile depuse de reclamant la dosar nu sunt certificate pentru conformitate, astfel cum prevăd disp. art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 112 pct. 5, art. 139 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea acestor prevederi legale ducând la pronunțarea de către instanță a unei hotărâri ce poate fi anulată, conform art. 105 C. proc. civ.

Atașarea înscrisurilor în copie necertificată, fără a avea posibilitatea să compare această copie cu originalul este, în opinia pârâtului, o neîndeplinire a unui act procedural obligatoriu ce-l lipsește de garanția dreptului la apărare.

Pe fondul cauzei, a precizat că motivarea acțiunii este confuză, contradictorie, ambiguă și neconformă cu situația de fapt și de drept, întrucât scopul recrutării sale a fost acela de a avea calitatea de informator în problema contraspionajului vest german.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1034 din 19 martie 2013, Curtea de Apel București , secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. și a constatat existența calității pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, referitor la susținerea conform căreia a fost lipsit de garanția dreptului la apărare, din cauza necertificării de către reclamant a copiilor înscrisurilor depuse la dosar, că, pe de o parte, pe aceste copii este aplicată ștampila având consemnate mențiunile: A.; 05 septembrie 2012; Direcția Arhivă Centrală, reprezentantul reclamantului susținând la termenul de judecată din 05 februarie 2013 că prin aplicarea acestei ștampile au fost certificate copiile documentelor depuse la dosar.

Pe de altă parte, la același termen de judecată, instanța a admis cererea pârâtului de amânare a cauzei pentru a-i da posibilitatea să studieze înscrisurile în original, aflate în arhiva A., cererea de studiere a acestor înscrisuri fiind adresată A. la data de 30 august 2012.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, Curtea a reținut în fapt că Dosarul având cota A. nr. x îl are ca titular pe pârât, care a fost recrutat în calitate de informator de Inspectoratul Județean Harghita pentru supravegherea mai calificată „ pe perioada cât se va afla în țară” a lui E. din RFG lucrată prin dosar de urmărire informativă, fiind suspectă de culegere de informații din România cu ocazia vizitelor sale în țară”.

În dosar se află Angajamentul din 22 septembrie 1981, întocmit și semnat olograf de pârât, prin care se angajează să sprijine organele de securitate în activitatea pe care o desfășoară, considerând că aceasta este o obligație patriotică.

De asemenea, dosarul conține mai multe note informative întocmite și semnate olograf de către pârât, cu numele conspirativ „C.”, primite de lucrători din cadrul Inspectoratului Județean Harghita - Serviciul 3.

În Dosarul având cota nr. x se află și note întocmite olograf de lucrători din cadrul Inspectoratului Județean Harghita - Serviciul 3, cu privire la informațiile furnizate de informatorul „C.”

Evidența recompenselor acordate acestui informator este menționată într-un tabel în care sunt precizate sumele de bani, data înmânării, precum și gradul, numele și prenumele ofițerului care a efectuat retribuirea.

Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Potrivit acestor dispoziții, colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

S-a reținut că prima condiție se referă la furnizarea unor informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și este îndeplinită, prin notele întocmite și semnate olograf cu numele <C.>, pârâtul furnizând informații despre profesorul D. care ascultă frecvent postul de radio BBC, păstrează legătura cu prietenii săi din străinătate (din SUA, din RFG) și are intenția de a rămâne în străinătate dacă ar avea posibilitatea și i s-ar aproba o plecare în străinătate.

Ascultarea posturilor de radio din țările occidentale și menținerea legăturilor cu persoane aflate în străinătate constituiau activități potrivnice regimului totalitar comunist, având în vedere că acest regim încerca să limiteze cât se poate mai mult contactul cetățenilor români cu cetățeni străini, precum și accesul la sursele de informații din lumea occidentală, pentru a nu permite obținerea unor informații despre condițiile de viață din țările respective, informații de natură să pună într-o lumină nefavorabilă regimul comunist prin comparație cu regimurile politice din țările occidentale și să determine apariția intenției cetățenilor români de a pleca din România și de a se stabili în străinătate.

Această intenție, cunoscută în perioada comunistă sub denumirea de intenție de evaziune, reprezenta o atitudine potrivnică regimului comunist, de o mare gravitate, fiind expresia contestării condițiilor de trai oferite de acest regim și a dorinței de a scăpa de un regim politic totalitar.

În opinia instanței de fond, împrejurarea că angajamentul pe care l-a semnat nu se referă în mod expres la furnizarea unor informații despre evazioniști nu este relevantă în cauză, ceea ce prezintă relevanță fiind conținutul informațiilor furnizate de pârât.

Informații referitoare la intenția de evaziune sunt menționate nu doar în notele întocmite și semnate olograf de pârât, ci și în notele întocmite olograf de lucrătorii Securității, anterior amintite, pe baza informațiilor furnizate pârât.

Cu privire la acestea din urmă, pârâtul a invocat Decizia nr. 672/2012 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității” din cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. 24/2008 sunt neconstituționale.

Curtea a reținut considerentele acestei decizii potrivit cărora „relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității” nu pot fi administrate și apreciate, individual, ca probe unice. Cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forță probantă luate izolat și, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare decât dacă, pe calea unei atente și complete analize, sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.

Rezultă, așadar, că documentele întocmite de lucrătorii Securității pe baza relatărilor verbale ale informatorilor Securității pot avea forță probantă în cadrul acțiunii în constatare promovate de A., în măsura în care se coroborează cu datele ce provin din alte documente sau din administrarea altui mijloc de probă.

S-a reținut, de asemenea, că nu doar intenția de evaziune era o atitudine potrivnică regimului comunist, ci și exprimarea unor critici la adresa condițiilor de trai existente în perioada comunistă, asemenea critici nefiind tolerate de regimul politic din acea vreme, care considera că asigură cele mai bune condiții de viață.

În fine, Curtea a apreciat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție reglementată de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. 24/2008, conform căruia informațiile furnizate au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în speță fiind vorba despre dreptul la viața privată prevăzut de art. 33 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la liberă circulație prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Prin furnizarea informațiilor, pârâtul a conștientizat că persoanele la care se referă aceste informații pot face obiectul unor măsuri de urmărire și verificare luate de organele de securitate, ceea ce presupune că a vizat această consecință constând în încălcarea dreptului la viață privată.

Mai mult, s-a constatat că în cazul lui D. și a familiei acestuia a avut loc încălcarea efectivă a dreptului la liberă circulație, întrucât în urma informațiilor furnizate de pârât, aceste persoane au fost avizate negativ pentru plecarea în RFG.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de la fondul cauzei referitoare la faptul că atașarea de către reclamantul - intimat a înscrisurilor ce reprezintă dovezi în susținerea acțiunii în copie necertificată cu originalul, constituie o nerespectare a obligației de a îndeplini un act procedural astfel cum prevede art. 139 C. proc. civ., ceea ce conduce la lipsirea sa de garanția dreptului la apărare.

A susținut recurentul că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea în probațiune constând în depunerea la dosar a tabelului cu lucrătorii securității care au instrumentat Dosarul având cota A. nr. x, existând informații ca niciunul din acești ofițeri ai securității nu a fost declarat lucrător al securității, fiind încălcat astfel dreptul la apărare.

A mai arătat că prima instanță a preluat motivarea A. din Nota de constatare cu referire la lucrările și înscrisurile din Dosarul nr. x, subrogându-se obligațiilor reclamantului, susținând cu noi aspecte și interpretări susținerile acestuia și înlăturând fără a motiva considerentele susținute de pârât.

De asemenea, instanța de fond a stabilit greșit o serie de împrejurări din dosar, îndepărtându-se de la natura, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora și a preluat necenzurat puncte de vedere din motivarea reclamantului.

Recurentul a susținut și faptul că instanța de fond nu a luat în considerare Decizia nr. 672/2012 a Curții Constituționale, ceea ce echivalează cu aplicarea greșită a legii.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului;

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate de recurentul-pârât, raportat la cadrul normativ aplicabil ca și sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi în continuare arătate.

Critica privind necompetența materială a instanței de judecată este nefondată, Curtea de apel București, secția contencios administrativ și fiscal, fiind învestită în temeiul normei speciale de competență cuprinsă în art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, cu o acțiune în constatarea calității de lucrător, și nu cu o acțiune în anularea Notei de constatare din 21 martie 2012.

De asemenea, se constată că, deși recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.,

argumentele acestuia nu se subsumează ipotezelor avute în vedere de aceste dispoziții, ci reprezintă critici de nelegalitate sub aspectul greșitei aprecieri a ansamblului probator și a situației de fapt, precum și a interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale incidente, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

După cum rezultă din partea introductivă a considerentelor, recurentul-pârât B. fost verificat sub aspectul existenței calității de colaborator al Securității, în virtutea calității sale de deținător al titlului de luptător pentru victoria revoluției din decembrie 1989, în baza art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Prima instanță, după analizarea amplului material depus în probațiune de către A. - note informative, note de analiză, rapoarte, etc. - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în privința pârâtului B.

Aceasta este și concluzia instanței de recurs.

Reevaluând probele administrate de către prima instanță, prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că, în speță, s-a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor legale necesare pentru constatarea calității de colaborator al Securității.

Astfel, din definiția legală cuprinsă în corpul reglementării indicate, rezultă că este colaborator al Securității „persoana care a furnizat informații indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fondamentale ale omului”.

Din cuprinsul memoriului de recurs, rezultă că recurentul contestă valoarea probatorie a unora dintre rapoartele sau notele informative furnizate, prin prisma Deciziei nr. 672 din 26 iunie 2012 a Curții Constituționale a României.

Prin această decizie, instanța constituțională a

admis, în parte, excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 2 lit. b) teza I din O.U.G.

nr. 24/2008 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, constatând că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" din cuprinsul acestor dispoziții sunt neconstituționale.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că aceste sintagme aduc atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, și dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, deoarece creează posibilitatea ca instanța judecătorească, în absența obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente și concludente, să soluționeze acțiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității.

Pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil, și implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității" nu pot fi administrate și apreciate, individual, ca probe unice. Cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forță probantă luate izolat și, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente și complete analize, sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.

Înalta Curte constată însă că, în speță, instanța fondului a pronunțat o hotărâre ca urmare a

analizei pertinente a întregului material depus de A., fără a acorda valoare probatorie hotărâtoare vreunei din categoriile de probe criticate de către instanța constituțională.

Acest ansamblu probator include note informative semnate olograf de către recurentul-pârât.

Din analiza conținutului acestora, rezultă faptul că o parte semnificativă din

informările pe care acesta le-a făcut au prezentat interes pentru organele de securitate, au fost apreciate și exploatate, aspecte care se circumscriu dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind evident că reflectau atitudini ostile regimului comunist și, în același timp, generau o stare de pericol asupra persoanelor vizate, identificate cu nume, prenume, etc.

Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile „să vizeze” îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, iar informațiile oferite de către recurent aveau, în mod evident, această calitate.

Mai mult, se constată că în cazul lui C. și a familiei acestuia a avut loc încălcarea efectivă a dreptului la liberă circulație, întrucât în urma informațiilor furnizate de pârât, aceste persoane au fost avizate negativ pentru plecarea în RFG.

Se impune a fi subliniat și faptul că, așa cum rezultă din documentele atașate, activitatea recurentului-pârât de furnizare de informații către Securitate a fost apreciată pozitiv de ofițeri și recompensată cu sume de bani.

În fine, în mod evident, conținutul notelor informative depuse, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, au fost apte să provoace îngrădirea dreptului la viață privată și a dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, consacrate de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu prevederile Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, cum în mod întemeiat a reținut și prima instanță.

Față de toate argumentele mai sus înfățișate, ce demonstrează netemeinicia criticilor recurentului, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul de față, cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu justa aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 1034 din 19 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2014.