ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2677/2020

Ședința publică din data de 18 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 20.01.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat ca instanța să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității a pârâtului A..

Prin sentința civilă nr. 2264 din 12 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și s-a constatat calitatea acestuia de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 2264 din 12 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate, în ipoteza reținerii cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului arată că singura probă adusă în susținerea cererii de chemare în judecată este Nota informativă din data de 10.09.1987 și că instanța de fond nu a ținut cont de contextul socio-istoric general al acelei epoci, când cetățenii erau practic șantajați să facă denunțuri pentru a nu-și pierde locul de muncă și pentru a-și proteja familia, și nici de contextul particular constând în domeniul său profesional (pădurar).

Precizează că recunoaște că a fost recrutat, dar că a mimat disponibilitatea sa de a colabora cu organele de miliție, oferind informații lipsite de substanță și care nu puteau avea nicio relevanță cu privire la drepturile și libertățile persoanei, cum ar fi: Nota de analiză din 22.09.1988, în care a precizat că a furnizat materiale informative referitoare la unele stări de spirit din rândurile cetățenilor din satul Glogova privind aprovizionarea celor două magazine alimentare; Nota de analiză din 14.07.1989, în care a arătat că sursa a mai furnizat materiale cu valoare operativă, cu privire la unele comentarii și stări de spirit create în rândul populației, cât și a membrilor cooperatori de la C.A.P. Glogova; Nota informativă din 09.06.1988 și Nota informativă din 04.03.1989, etc.

Susține că aceste note vizau situația materială grea, astfel că niciuna dintre condițiile impuse de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității nu este îndeplinită, declarațiile sale nereferindu-se la acțiuni și atitudini potrivnice puterii comuniste și nefiind de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În ceea ce privește Nota informativă din 10.09.1987, arată că simpla informare despre ascultarea postului Vocea Americii nu reprezintă o atitudine împotriva regimului comunist român, fiind vorba de o știre privind aterizarea unui pilot german în Piața Roșie din Moscova și că tehnica rușilor este slabă.

Apreciază că nu s-a ținut cont de faptul că activitatea sa a fost considerată nesatisfăcătoare, întrucât nu era implicat și credibil, fiind la rândul său urmărit de trei surse: B., C. și D. și nici de faptul că numitul E. din nota informativă din data de 06.08.1988 era, de fapt, informator.

Consideră că nu se face vinovat de nicio faptă ilicită și niciuna dintre persoanele enumerate în nota de constatare a CNSAS nu a avut de suportat consecințe de natură administrativă, civilă, penală sau alte constrângeri cauzatoare de prejudicii.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, având în vedere că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, nefiind menționate critici ale hotărârii recurate care să poată fi încadrate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu a arătat argumentele pentru care consideră că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, analizând recursul de față, se constată că, deși recurentul-pârât redă starea de fapt, conține și critici referitoare la hotărârea recurată, respectiv la considerentele instanței de fond, arătând inclusiv argumentele în susținerea punctului său de vedere.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat ca instanța să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității a pârâtului A..

Înalta Curte constată că recurentul-pârât a fost recrutat în calitate de colaborator al Securității la data de 28.05.1987, conform angajamentului dat de acesta și depus la dosar fond, precum și a raportului cu propunerea de recrutare, depus la dosar fond.

Recrutarea s-a făcut în vederea supravegherii informative a personalului navetist din rândul locuitorilor comunei Glogova, jud. Gorj.

Analizând actele de la dosar, se constată că, deși în dosarul recurentului-pârât nu se regăsesc toate notele informative date de către acesta, opisul depus, cuprinzând 26 de materiale informative este edificator în ceea ce privește activitatea recurentului.

Din cele 26 de materiale informative s-a păstrat doar unul, conținând mai multe note informative, relevantă din punctul de vedere al reținerii calității de colaborator al Securității fiind Nota informativă din 10.09.1987 referitoare la numitul F., care, într-o conversație, și-a exprimat părerea cu privire la tehnica slabă a radarelor URSS, informație pe care a precizat că o cunoaște de la postul de radio Vocea Americii.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de recurs apreciază ca fiind nefondate susținerile recurentului-pârât în sensul că informațiile date nu s-au referit la acțiuni și atitudini potrivnice puterii comuniste și nu sunt de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, este de notorietate faptul că ascultarea posturilor de radio Europa Libera și Vocea Americii, diseminarea informațiilor auzite la aceste posturi și exprimarea acordului cu acestea erau considerate de către regimul politic din perioada comunistă drept atitudini potrivnice, întrucât prezentau opinii critice la adresa regimurilor comuniste, fiind aduse în discuție atât aspecte ideologice, cât și nivelul scăzut de trai al cetățenilor români, interdicțiile și limitările severe ale unor drepturi fundamentale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute susținerile recurentului-pârât în sensul că ascultarea postului de radio Vocea Americii nu reprezintă prin ea însăși o atitudine potrivnică regimului comunist, câtă vreme autoritățile comuniste de la acel moment o percepeau astfel și informările de acest gen conduceau inevitabil la îngrădirea drepturilor persoanelor vizate, prin urmărirea și supravegherea acestora de către autoritățile regimului comunist.

Celelalte note existente în cadrul aceluiași material informativ vizează diferite aspecte, la o primă vedere nerelevante pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Cu toate acestea, în contextul în care respectivele note vizau aspecte cu privire la condițiile de trai din perioada comunistă, se poate aprecia, cu suficient temei, că și acele persoane puteau fi supravegheate, urmărite sau să sufere anumite repercusiuni, cu atât mai mult cu cât respectivele note conțin observații cu privire la continuarea măsurilor de supraveghere.

În consecință, Înalta Curte reține, de pe o parte, că: dosarul de colaborator al recurentului-pârât cuprindea un opis cu 26 de materiale informative constituite în baza notelor informative date de către acesta; din Nota de analiză din 22.09.1988 reiese că recurentul-pârât a furnizat 17 note informative referitoare la anumite persoane, iar din Nota de analiză din 14.07.1989 reiese că recurentul-pârât a furnizat 11 note informative referitoare la alte persoane, iar pe de altă parte, instanța de recurs reține conținutul notelor informative depuse la dosarul cauzei, cu precădere Nota informativă din data de 10.09.1987, aspecte în raport cu care consideră că activitatea recurentului-pârât s-a încadrat în noțiunea de colaborator al Securității.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securității este "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (...) Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".

În mod corect a reținut prima instanță faptul că în speță este vorba despre denunțuri în sensul unei conduite potrivnice regimului comunist.

De altfel, recurentul-pârât nu a negat furnizarea notelor informative și, mai mult, a recunoscut activitatea sa, apreciind în mod nefondat că acestea nu au avut de suportat consecințe de natură administrativă, civilă, penală sau alte constrângeri cauzatoare de prejudicii.

Or, reprezintă o ingerință în viața intimă, privată a persoanei urmărite, solicitarea și obținerea organizată de informații despre convingerile intime ale unei persoane, despre preocupările acesteia, despre anturajul sau acțiunile acesteia, prin intermediul unor persoane instruite, inclusiv în sensul provocării deliberate de discuții cu persoana urmărită pentru a cunoaște convingerile, intențiile și acțiunile acesteia.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că este nerelevant faptul că unele dintre informațiile date vizau probleme de familie sau traiul greu, câtă vreme recurentul-pârât a dat respectivele note, iar acestea au stat la baza intensificării măsurilor de supraveghere a persoanelor vizate de aceste note.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speță, activitatea recurentului-pârât a fost aceea de colaborator al Securității, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv acesta a furnizat informații, sub forma notelor informative, prin care denunța activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Mai mult, recurentul- pârât a dat și o listă de relații, în care arată că "vreau și pot să dau relații despre următoarele persoane", nominalizând persoanele respective.

Se rețin a fi nefondate și susținerile recurentului- pârât în sensul că instanța de fond nu a ținut cont de contextul socio-istoric general al acelei epoci, când cetățenii erau șantajați să facă denunțuri pentru a nu-și pierde locul de muncă și pentru a-și proteja familia, și nici de contextul particular constând în domeniul său profesional, câtă vreme nici în fața instanței de fond și nici a instanței de recurs, recurentul-pârât nu a făcut dovada acestor susțineri.

În același sens, se reține că, raportat la textul de lege mai sus arătat, constatarea calității de colaborator al Securității nu este condiționată de elementul intențional, ci privește doar aspecte de fapt, respectiv furnizarea de informații care au avut drept consecință îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ce făcea parte dintre drepturile și libertățile fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acel moment.

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată și proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluția 217 A (III) din 10 decembrie 1948, iar România a semnat-o la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

Astfel, atât Pactul Internațional pentru Drepturile Civile și Politice, cât și Declarația Universală a Drepturilor Omului fuseseră ratificate de România la momentul desfășurării activității informative.

Date fiind aceste aspecte, Înalta Curte reține că recurentul-pârât, în calitate de colaborator al Securității, a încălcat, din motive politice, drepturi și libertăți fundamentale garantate de Constituție și de tratate internaționale ratificate de România, ceea ce corespunde definiției colaboratorilor Securității, în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A., împotriva sentinței civile nr. 2264 din 12 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A., împotriva sentinței civile nr. 2264 din 12 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2020.