ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2871/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2017, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, să decidă asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin sentința civilă nr. 2578/05 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea și s-a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, casarea hotărârii și trimiterea acesteia la instanța de fond, iar în subsidiar anularea sentinței și respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, a arătat că i-a fost îngrădit dreptul la apărare, având în vedere că a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător.

Totodată, a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Astfel, informațiile ce urmau să fie furnizate organelor de securitate vizau descoperirea și lichidarea oricăror fapte de natură să afecteze siguranța circulației și, implicit, securitatea statului din zona în care pârâtul își desfășura activitatea ca impiegat de mișcare.

Informările făcute către ofițerul de obiectiv se refereau la nereguli constatate în activitatea curentă, unele de natură a pune în pericol grav securitatea sistemului feroviar, viața oamenilor, dar și de natură a preveni furtuni ce puteau duce la catastrofe.

A mai arătat recurentul că nu a denunțat pe cele patru persoane, ci a scris după dictare ceea ce se cunoștea de către toți angajații, iar din întregul material al dosarului nu rezultă că aceștia ar fi fost întrebați vreodată ceva referitor la aceste aspecte.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat constatarea calității pârâtului A. de colaborator al Securității.

Soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește criticile recurentului-pârât privind nerespectarea dreptului la apărare, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 222 din C. proc. civ., "amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei. Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna la cererea părții pronunțarea, în vederea depunerii de concluzii scrise."

Rezultă din dispozițiile legale mai sus citate că amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare poate fi dispusă numai în mod excepțional, ceea ce înseamnă că temeinicia motivelor invocate trebuie apreciată cu mare strictețe. Pe de altă parte, judecătorul trebuie să stabilească și faptul că motivele pentru care se solicită amânarea din cauza lipsei de apărare nu sunt imputabile nici părții și nici reprezentantului ei, avocat. Lipsa de apărare înseamnă atât faptul că partea nu are încă un avocat, cât și faptul că avocatul să nu se poate prezenta înaintea instanței ori a fost în imposibilitatea să pregătească apărarea.

În speță, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului instanței de fond se constată că, într-adevăr, pentru termenul din data de 18.05.2018, pârâtul formulase o cerere de amânare a judecării cauzei, în vederea angajării unui apărător, susținând că dosarul se află la primul termen de judecată și nu a avut posibilitatea de a consulta și angaja un apărător.

La termenul din data de 18.05.2028, instanța a luat în discuție cererea de amânare și, ținând cont de dispozițiile art. 222 din C. proc. civ., a apreciat că motivul invocat de pârât în justificarea solicitării de a se dispune amânarea cauzei nu este întemeiat, întrucât pârâtul a beneficiat de suficient timp de la data comunicării citației pentru pregătirea apărării, peste o lună.

Ca urmare, cererea de amânare a fost respinsă pe acest motiv, instanța procedând în continuare la judecarea cererii, cu mențiunea amânării pronunțării, până pe data de 05.06.2018, pentru a da posibilitatea părții să depună concluzii scrise la dosar.

Față de intenția legiuitorului exprimată în cuprinsul art. 222 din C. proc. civ. prin sintagma "numai în mod excepțional", Înalta Curte constată că s-a apreciat în mod corect că motivul invocat de pârât în susținerea cererii de amânare, respectiv pentru a-și angaja avocat, nu poate fi asimilat unei astfel de situații, excepționale, care să justifice acordarea unui termen de judecată.

Pe de altă parte, în mod legal și temeinic a reținut instanța că, în raport de intervalul de timp scurs între momentul primirii citației și primul termen de judecată, pârâtul avea posibilitatea să își exercite dreptul de a angaja un apărător.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile art. 222 din C. proc. civ. mai sus citate, soluția instanței de fond de respingere a cererii de amânare formulate de pârât apare ca fiind legală și perfect justificată, susținerile recurentului în sensul că prin aceasta i-a fost încălcat dreptul la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil, fiind vădit nefondate, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a dispus amânarea pronunțării, timp de 2 săptămâni, tocmai pentru a da posibilitatea pârâtului să depună concluzii scrise.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că motivul de recurs invocat de recurent, încadrabil în dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent vizează, în opinia acestuia, interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect aspectele de fapt ale cauzei.

Astfel, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, a reieșit că pârâtul a fost recrutat la data de 12.08.1987, sub numele conspirativ "B.", de către I.J.S. OLT, Serviciul 2, pentru supravegherea informativă a stației CFR Potcoava, unde acesta era impiegat de mișcare.

La aceeași dată, pârâtul a completat și semnat angajament tip.

Prin nota informativă din 12.05.1989, pârâtul semnalează că timp de 10-12 zile consecutiv, pe ușa de la intrare în sala motor electrogen au fost afișate "unele scrisuri cu conținut dușmănos la adresa conducerii superioare de partid în țara noastră".

În cuprinsul acestei note, pârâtul nominalizează persoanele pe tura cărora au apărut aceste afișe, C.Z. (impiegat de mișcare), C., D., precizând că respectivele manifeste erau de fiecare dată dezlipite de către numitul V.I. (electromecanic SCB în stația Potcoava), reapărând numai pe turele celor trei muncitori, indicând astfel organelor fostei securități numele celor ce ar fi responsabili de afișarea înscrisurilor denigratoare la adresa conducerii superioare de partid.

Nota a fost vizată de ofițerul de securitate, din rezoluția aplicată de acesta pe notă rezultând că datele furnizate au fost luate în considerare în vederea verificării persoanelor indicate.

Astfel, nota informativă dată de către recurentul-pârât a avut ca urmare anumite măsuri dispuse de ofițerul care le-a preluat, acestea constând în urmărirea și supravegherea persoanelor despre care recurentul-pârât a relatat, nefiind întemeiate susținerile acestuia în sensul că informările au avut doar un rol preventiv.

Totodată, instanța de control judiciar apreciază că informațiile furnizate de recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice nu este necesar ca activitatea acesteia să fi adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere.

Înalta Curte subliniază că reținerea calității de colaborator al Securității nu este condiționată de producerea unor repercusiuni împotriva persoanelor denunțate.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, sesizările sale au vizat îngrădirea dreptului la viața privată a celor semnalați și nu pot fi justificate din perspectiva scopului afirmat de acesta, și anume siguranța circulației.

În aceste condiții, în mod corect a reținut prima instanță că și cea de-a doua condiție legală este îndeplinită în cauză, deoarece nu se poate susține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, pârâtul având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speță, în mod corect s-a apreciat că activitatea recurentului-pârât a fost aceea de colaborator al Securității, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 2578/05 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 2578/05 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 13 mai 2021.