ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2582/2024

Ședința publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.11.2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat acțiune în constatare, solicitând să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 590/08.07.2020, Curtea de Apel a admis cererea și a constatat că pârâtul a fost colaborator al Securității.

Prin decizia nr. 5073/27.10.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de pârât și a casat sentința cu trimitere la aceeași instanță spre o nouă judecată, reținând că instanța de fond s-a raportat la un alt temei juridic decât al cererii indicate de reclamant.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019*.

Prin sentința civilă nr. 2024 din 2 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

S-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, în caz de reținere, respingerea acțiunii, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, a invocat dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. și a arătat că instanța de fond trebuia să se pronunțe în raport de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, din toate înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurentul-pârât nu a participat activ la supravegherea informativă a unei persoanei și nici nu a semnat în cadrul supravegherii informative un document prin care propune avizarea negativă în privința deplasării în străinătate a persoanei urmărite.

Prin urmare, instanța de fond era obligată să examineze cauza sub toate aspectele menționate în limitele stabilite prin acțiunea în constatare, adică dacă pârâtul a participat sau nu la o supraveghere informativă, și nu să rețină că, prin avizarea negativă, pârâtul a desfășurat activități specifice mecanismului de supraveghere informativă, adică să dea o proprie interpretare neconformă cu realitatea și să atribuie noi sensuri unor cuvinte.

A mai arătat recurentul că nu era ofițer operativ de investigații, adică ofițer care se ocupa cu supravegherea și furnizarea de date cu privire la diverse persoane, ci, în baza notelor informative întocmite de asemenea ofițeri, a completat rubricile din înscrisul intitulat "fișă" cu informații din notele menționate, neputând consemna în fișă alte informații sau date, întrucât acest fapt ar fi atras răspunderea sa penală.

În plus, propunerea unui aviz negativ nu era de natură să producă efecte juridice, deoarece o măsură propusă nu putea fi pusă în aplicare în lipsa aprobării șefilor ierarhici, aprobare care lipsește din fișa în discuție.

A mai arătat recurentul că instanța de fond folosește sintagma "avizare negativă" pentru justificarea soluției, dar corect este "propunere de aviz negativ", deoarece, în realitate, recurentul a făcut o propunere, nu a dat un aviz.

Recurentul a susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat că era vorba despre aviz, de fapt era o propunere și nu a vizat o nouă solicitare, întrucât din niciun document din dosarul depus de CNSAS nu rezultă că în anul 1983 petentul a făcut o nouă solicitare să plece în străinătate și i-a fost respinsă având în vedere propunerea recurentului de aviz negativ, neaprobată.

A concluzionat recurentul că motivarea hotărârii nu este de natură să facă dovada că motivele invocate, precum și susținerile și mijloacele de apărare formulate de recurent au fost serios examinate, împrejurare ce denotă necercetarea fondului cauzei.

Totodată, faptul întocmirii unei fișe-tip, finalizată cu o propunere neaprobată, fără a efectua o supraveghere informativă, ci numai în baza notelor informative primite de la ofițerii informativi, propunere care nu a produs efecte, nu este de natură a produce consecințele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și nu reprezintă un element suficient care, prin el însuși, să conducă la concluzia că au fost suprimate sau îngrădite vreun drept ori vreo libertate.

A concluzionat recurentul că simplul fapt al redării unor informații din dosarul petentului, conținute în note informative și adrese întocmite de ofițerii operativi de investigații și de șefii acestuia nu poate satisface exigențele textului legal invocat, care nu poate fi interpretat într-o manieră extensivă.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Soluționând cauza, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată, pârâtul formulând recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurentul a invocat dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. și a arătat că instanța de fond trebuia să se pronunțe în raport de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. A menționat că, din toate înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurentul-pârât nu a participat activ la supravegherea informativă a unei persoanei și nici nu a semnat în cadrul supravegherii informative un document prin care propune avizarea negativă în privința deplasării în străinătate a persoanei urmărite. Prin urmare, a apreciat recurentul că instanța de fond era obligată să examineze cauza sub toate aspectele menționate în limitele stabilite prin acțiunea în constatare, adică dacă pârâtul a participat sau nu la o supraveghere informativă, și nu să rețină că, prin avizarea negativă, pârâtul a desfășurat activități specifice mecanismului de supraveghere informativă, adică să dea o proprie interpretare neconformă cu realitatea și să atribuie noi sensuri unor cuvinte.

Cu privire la aceste susțineri, Înalta Curte observă că partea recurentă nu a precizat ce reguli de procedură ar fi fost încălcate de prima instanță, criticile sale fiind subsumate, de fapt, cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cadrul căruia urmează să fie analizate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că susținerile recurentului sunt neîntemeiate, deoarece hotărârea prin care instanța a soluționat cauza în fond răspunde argumentelor decisive care conduc la o soluție în acord cu considerentele, astfel încât să rezulte construcția logico-juridică care a stat la baza formării convingerii instanței.

Sentința civilă recurată nu a fost dată cu nesocotirea obligației legale a judecătorului de a proceda la motivarea hotărârii, dispozitivul hotărârii fiind concluzia logică a considerentelor avute în vedere de instanța de judecată.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.

Lecturând hotărârea recurată, instanța constată expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, din considerentele dezvoltate de curte nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât un astfel de motiv de casare/nelegalitate nu este incident.

Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată sentinței recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată, instanța de fond arătând de ce a admis cererea de chemare în judecată și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securității.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noțiunea de lucrător al Securității ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

În preambulul O.U.G. nr. 24/2008 se menționează că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale. Aceasta îndreptățește accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității".

Din textul legal rezultă, așadar, că pentru a se constata în privința unei persoane calitatea de lucrător al Securității, este necesară întrunirea a două condiții cumulative, respectiv să fi fost ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 – 1989 și să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În ceea ce îl privește pe recurentul-pârât, Înalta Curte reține că în mod corect a constatat prima instanță că este îndeplinită prima condiție, în contextul în care pârâtul a avut calitatea de ofițer, cu gradul de locotenent major, în cadrul Direcției a II-a, în anul 1983, aspect necontestat de către acesta.

Cea de-a doua condiție rezultă din activitățile concrete pe care pârâtul le-a desfășurat, în contextul în care măsurile întreprinse de acesta au îngrădit dreptul la viață privată și dreptul la libera circulație.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, s-a reținut că, în privința persoanei urmărite S.M., s-a întocmit la nivelul Departamentului Securității Statului - Direcția a II-a fișa nr. x/29.10.1983, în care s-au consemnat date cu privire la persoana urmărită, în cuprinsul căreia se consemnează olograf că persoana în cauză este lucrată în S.I. (supraveghere informativă) deoarece a fost semnalat cu intenția de evaziune, tatăl semnalat cu elogieri ale modului de viață capitalist și cu afirmații de nemulțumire, la domiciliu este semnalat ca un element ușuratic cu două căsătorii destrămate din vina sa, de asemenea părinții săi sunt semnalați că elogiază modul de viață capitalist; totodată, s-a consemnat că se manifestă cu nemulțumiri, cu vicii precum afemeiat și fire libertină, a fost semnalat cu afirmații de nemulțumire și cu intenția de a pleca din țară folosindu-se de o ieșire turistică.

La punctul IV din fișă s-a completat olograf avizul propus ca "negativ" și s-a semnat de către recurentul-pârât, indicându-se olograf data de 29. X.1983.

Totodată, în anexă s-au indicat în privința avizului negativ următoarele motive: "este suspect de evaziune, nu este căsătorit și nu prezintă garanția reîntoarcerii în țară, întreține relații neoficiale cu cetățeni străini".

Recurentul a susținut că faptul întocmirii unei fișe-tip, finalizată cu o propunere neaprobată, fără a efectua o supraveghere informativă, ci numai în baza notelor informative primite de la ofițerii informativi, propunere care nu a avut efecte, nu este de natură a produce consecințele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și nu reprezintă un element suficient care, prin el însuși, să conducă la concluzia că au fost suprimate sau îngrădite vreun drept ori vreo libertate.

A mai arătat recurentul că nu era ofițer operativ de investigații, adică ofițer care se ocupa cu supravegherea și furnizarea de date cu privire la diverse persoane, ci, în baza notelor informative întocmite de asemenea ofițeri, a completat rubricile din înscrisul intitulat "fișă" cu informații din notele menționate, neputând consemna alte informații sau date, întrucât acest fapt ar fi atras răspunderea sa penală.

În plus, a apreciat recurentul că propunerea unui aviz negativ nu era de natură să producă efecte juridice, deoarece o măsură propusă nu putea fi pusă în aplicare în lipsa aprobării șefilor ierarhici, aprobare care lipsește din fișa în discuție.

Înalta Curte reține că aceste argumente sunt nefondate, întrucât în speță au fost analizate acțiunile și măsurile dispuse efectiv de recurentul-pârât și consecințele produse de acestea.

Astfel, înscrisurile aflate la dosarul cauzei au demonstrat că propunerea de aviz negativ a fost efectuată de însuși recurentul-pârât, acesta argumentând avizul prin prisma faptului că persoana în cauză este suspectă de evaziune, nu este căsătorită, nu prezintă garanția reîntoarcerii în țară și întreține relații neoficiale cu cetățeni străini.

Nici argumentul completării unui formular tipizat numai în baza notelor informative primite de la ofițerii informativi nu este de natură a înlătura consecința prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât acest "formular" cuprindea propunerea înaintată de însuși recurentul-pârât.

Pe de altă parte, chiar dacă recurentul s-a supus ordinelor și indicațiilor superiorilor ierarhici, această împrejurare nu constituie, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, o cauză legală de nerăspundere, câtă vreme a participat, prin faptele sale proprii, la activități specifice mecanismului de supraveghere informativă.

În aceste condiții, se constată că este lipsită de relevanță pentru constatarea calității de lucrător al Securității împrejurarea că pârâtul și-a îndeplinit, prin activitățile menționate, sarcinile profesionale, astfel cum susține prin memoriul de recurs.

Voința legiuitorului este de a fi calificată ca fiind lucrător al Securității și persoana care, acționând în limitele profesiei și cu respectarea atribuțiilor ce îi reveneau în epocă, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, din formularea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 reieșind concluzia că este suficient ca, prin activitățile derulate de angajatul Securității, să se producă o îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale, cum în mod judicios a concluzionat judecătorul fondului.

Totodată, nu prezintă relevanță dacă informațiile obținute și prelucrate de către recurentul-pârât au determinat sau nu îngreunarea situației persoanei urmărite, importantă fiind, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurentul-pârât, în viața privată a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofițer al Securității să fi desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Prin urmare, toate activitățile întreprinse care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de inițiere, propunere sau aprobare, conduc la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate.

În aceste condiții, prima instanță a constatat în mod corect, pe baza documentației prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, că activitatea de urmărire informativă, în modalitățile expuse mai sus, a fost de natură să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale (dreptul la viață privată, dreptul la liberă circulație), astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din același Cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurent, întrucât aceasta este partea aflată în culpă procesuală, în accepțiunea normelor legale în materie, respectiv cea care a căzut în pretenții.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 2024 din 2 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 2024 din 2 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.