Decizia nr. 1660/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 87/2020 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce o privește pe pârâta A.. Prin sentința nr. 87 din 4 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâta A. și a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței recurate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar respingerea cererii de constatare a calității sale de lucrător al Securității.

Hotărârea supusă revizuirii Prin decizia nr. 2372 din data de 20 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a judecății recursului până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, formulată de recurenta pârâtă A. și a respins ca nefondat recursul formulat de pârâta A. împotriva sentinței nr. 87 din 4 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Cererea de revizuire La data de 21.06.2022, A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei instanței de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii, rejudecarea recursului și admiterea acestuia, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de constatare a calității de lucrător al Securității. Cu titlu prealabil, revizuenta a formulat și cerere de repunere în termenul de revizuire, pentru motivul întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Având în vedere faptul că motivele de revizuire se raportează la considerentele hotărârii, revizuenta a arătat că nu a avut posibilitatea obiectivă de a formula cererea de revizuire în termen de 1 lună de la data pronunțării deciziei nr. 2372/20.04.2022. Întârzierea în formularea căii de atac este motivată de lipsa considerentelor hotărârii instanței de recurs, acesta fiind motivul pentru care a înțeles să promoveze cererea de revizuire în termen de 1 lună de la data comunicării deciziei atacate, cu solicitarea de a se dispune repunerea în termenul de revizuire. Această soluție procedurală a fost reținută expres în Decizia CCR nr. 229/06.04.2021, iar prin prisma acestor considerente s-a apreciat că singura posibilitate de a formula calea de atac în raport de considerentele hotărârii este prin repunerea în termenul de revizuire, calculat de la data comunicării și nu de la data pronunțării. În ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a arătat că fundamentul revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este reprezentant de instituția autorității de lucru judecat, prevăzută de art. 430 C. proc. civ., alin. (2) al textului indicat reglementând expres efectul autorității de lucru judecat a considerentelor prin care instanța dezleagă o chestiune litigioasă, care este obligatorie în cadrul altei judecăți care privește aceeași problemă. În prezentul cadru procesual sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, hotărârile judecătorești fiind pronunțate în dosare diferite, respectiv în dosarele nr. x/2019 și nr. y/2018, iar cele două hotărâri judecătorești potrivnice (decizia nr. 2372/20.04.2022 și decizia nr. 3837/23.06.2021) sunt hotărâri definitive. Astfel, sunt contradictorii considerentele celor două hotărâri cu privire la aplicabilitatea art. 6 și 7 din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că, prin decizia nr. 2372/20.04.2022 s-a reținut că este suficientă împrejurarea conform căreia "Colegiul C.N.S.A.S. a aprobat cu unanimitate Nota de constatare și a dispus Direcției juridice sesizarea Curții de Apel București cu acțiune în constatare calității de lucrător al Securității a recurentei-pârâte" pentru a fi respectate dispozițiile art. 6 și 7 din O.U.G. nr. 24/2008 privind sesizarea instanței, în timp ce în decizia nr. 3837/23.06.2021 s-a reținut că "verificarea recurentului nu a fost efectuată în temeiul unei sesizări din oficiu, ci a fost declanșată în anul 2014 la cererea a două persoane fizice", prin urmare, în vederea sesizării instanței și respectării dispozițiilor art. 6 și 7 din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca verificarea inițială să fi fost din oficiu, și nu doar sesizarea instanței. Întrucât anterior s-a stabilit că, în vederea sesizării instanței cu o acțiune în constatarea calității de lucrător al Securității, se impune ca verificarea inițială să fi fost dispusă din oficiu, revizuenta a apreciat că prin decizia nr. 2372/20.04.2022 se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Cu titlu de jurisprudență a fost invocată și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1011/12.03.2013, secția a II-a civilă, în cadrul căreia s-a reținut, cu privire la admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că "autoritatea de lucru judecat privește nu numai dis-pozitivul hotărârii, ci și considerentele pe care acesta se sprijină [...] Litigiile au fost finalizate prin hotărâri pronunțate în recurs de înalta Curte de Casație și justiție, acestea aflându-se în contrarietate sub aspectul considerentelor și soluțiilor pronunțate, derivând din divergența de interpretare a unei clauze din contractul de tranzacție pe care reclamanta și-a fundamentat pretențiile. In ceea ce privește autoritatea de lucru judecat de care beneficiază prima din cele două decizii ale înaltei Curți, s-a constatat că aceasta este atașată considerentelor sale. înalta Curte a statuat că rezolvarea problemei de drept pe care prima decizie a dezlegat-o în considerentele sale se impune cu putere de lucru judecat, față de a doua decizie, care prin considerente i-a dat o rezolvare contrară, cu consecința adoptării unei soluții contrare" . De asemenea și în doctrină s-a reținut că "este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă". Astfel, în opinia revizuentei, este evident că în ambele hotărâri s-a adus în discuție chestiunea litigioasă vizând aplicarea art. 6 și 7 din O.U.G. nr. 24/2008, iar prima hotărâre a stabilit ca se impune ca verificarea inițială să fi fost dispusă din oficiu, nu doar sesizarea instanței să fie făcută din oficiu, în timp ce a doua hotărâre a stabilit că doar sesizarea instanței trebuie să fie făcută din oficiu. Încălcarea autorității de lucru judecat semnifică, în sensul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., orice dezlegare care contravine unor considerente decizorii dintr-o hotărâre definitivă anterioară, aceasta fiind situația și în prezenta cauză. În ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuenta a arătat că sunt îndeplinite condițiile impuse de lege, în sensul că revizuirea vizează o hotărâre pronunțată asupra fondului, a fost invocat un înscris nou, este dovedit caracterul determinant al înscrisului nou precum și imposibilitatea prezentării acestuia până la momentul pronunțării deciziei supuse revizuirii. Redând un pasaj din considerentele deciziei nr. 3837/23.06.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2017, anterioară deciziei supuse revizuirii, în cadrul cărora Î.C.C.J. a reținut că " astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 8 lit. a) și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, introducerea acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității are la bază aprobarea de către Colegiul CNSAS a Notei de constatare întocmite de direcția de specialitate în baza verificărilor prevăzute la art. 6 alin. (1) din același act normativ. Or, potrivit acestui text legal, verificările menționate se efectuează fie ca urmare a sesizării din oficiu a CNSAS, fie la solicitarea persoanei îndreptățite. În speță însă, astfel cum rezultă în mod neîndoielnic din adresa nr. x/31.03.2021 emisă de intimat, verificarea recurentului nu a fost efectuată în temeiul unei sesizări din oficiu, ci a fost declanșată în anul 2014 la cererea a două persoane fizice", revizuenta a subliniat faptul că această hotărâre îndeplinește cerințele textul de lege, fiind un înscris care nu a putut fi prezentat instanței dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, care exista la data pronunțării hotărârii judecătorești a cărei revizuire se cere, care are un rol determinant în pronunțarea hotărârii ce face obiectul revizuirii și nu a făcut obiectul cercetării judecătorești. În opinia revizuentei condiția rolului determinat al înscrisului nou este îndeplinită și datorită faptului că el atestă o altă situație decât cea reținută de instanță în cuprinsul deciziei atacate, respectiv "introducerea acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității are la bază aprobarea de către Colegiul CNSAS a notei de constatare întocmite de direcția de specialitate în baza verificărilor prevăzute Ia art. 6 alin. (1) din același act normativ. Or, potrivit acestui text legal, verificările menționate se efectuează fie ca urmare a sesizării din oficiu a CNSAS, fie la solicitarea persoanei îndreptățite. în speță însă, astfel cum rezultă în mod neîndoielnic din adresa nr. x/31.03.2021 emisă de intimat, verificarea recurentului nu a fost efectuată în temeiul unei sesizări din oficiu, ci a fost declanșată în anul 2014 la cererea a două persoane fizice". În ceea ce privește imposibilitatea prezentării înscrisului, s-a arătat că la momentul soluționării cauzei, revizuenta nu se afla în posesia deciziei nr. 3837/23.06.2021, ci a luat cunoștință de aceasta într-un context incidental, hotărârea nefiind accesibilă publicului, astfel încât nu a avut cunoștință despre existența sa. Prin urmare, nu s-ar putea reține o eventuală neîndeplinire a acestei condiții prin raportare la pasivitatea sa, justificată de faptul că ar fi avut posibilitatea de a intra în posesia înscrisului anterior. Pentru aceste motive, s-a solicitat, în principal, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri și, în subsidiar, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 din același cod, în raport de înscrisul nou reprezentat de decizia nr. 3837/23.06.2021, admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 87/04.02.2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii acestuia, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de constatare a calității de lucrator al Securității, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire, solicitând respingerea cererii ca tardiv formulată, respectiv ca neîntemeiată și menținerea ca legală a deciziei civile nr. 2372/20.04.2022. În dezvoltarea apărărilor, s-a arătat că, raportat la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire de 1 lună curge de la data rămânerii definitive a deciziei nr. 2372/20.04.2022, iar raportat la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 nu există o autoritate de lucru judecat în privința revizuentei, pe care aceasta să o opună pentru a justifica teoria caracterului determinant al deciziei invocate, aceasta fiind terț față de decizia nr. 3837/23.06.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2017. Cât privește cererea de repunere în termen, intimatul a arătat că lipsa considerentelor hotărârii nu constituie un motiv temeinic justificat pentru admiterea acesteia. Pe fondul cererii de revizuire, intimatul a susținut că hotărârea invocată - decizia nr. 3837/23.06.2021 nu are în privința revizuentei autoritate de lucru judecat, deoarece revizenta a fost penitus extranei (terț absolut) în litigiul finalizat prin pronunțarea acestei decizii, astfel că respectiva hotărâre nu poate fundamenta o contrarietate de hotărâri în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neexistând tripla identitate cu privire la părți, obiect și cauză, fiind vorba de dosare diferite, cu părți diferite. De asemenea, este nefondat și motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de revizuentă în subsidiar, decizia I.C.C.J. nr. 3837/23.06.2021 neîndeplinind condițiile impuse de norma legală menționată.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, în privința cererii de repunere în termenul de revizuire, se reține că potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate". În prezenta cauză, revizuenta a invocat drept motiv temeinic justificat pentru nerespectarea termenului reglementat de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, lipsa considerentelor hotărârii atacate cu revizuire, împrejurare care a determinat formularea căii extraordinare de atac în termenul de 1 lună calculat de la data comunicării deciziei instanței de recurs, iar nu de la data pronunțării. Înalta Curte constată că prin cererea formulată nu se probează existența unor motive justificate, prin considerentele la care se referă revizuenta instanța de recurs răspunzând întocmai criticilor de nelegalitate din recurs, fără a fi aduse elemente noi, de natură a o surprinde pe revizuientă. Așadar, revizuenta nu poate invoca în mod valid faptul că necunoașterea considerentelor deciziei nr. 2372/20.04.2022 a constituit o cauză de împiedicare a exercitării acestei căi de atac în termenul legal, care să justifice formularea cererii de repunere în termenul de revizuire, în susținerea criticilor din recurs, la care instanța de recurs a răspuns prin motivarea deciziei atacate, revizuienta putând invoca orice argumente, inclusiv eventuala încălcare a unor dezlegări anterioare ale instanțelor de judecată. Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Constituționale a României, care a statuat constant că "Revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, așa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. Astfel, Curtea a observat că, în ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și dreptul la apărare și nici nu contravine dispozițiilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită." (a se vedea deciziile CCR nr. 229/2021, nr. 416/2022, nr. 545/2022) Prin urmare, Înalta Curte nu poate reține ca și "motiv temeinic justificat" argumentul revizuentei conform căruia cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. putea fi formulată doar după redactarea hotărârii și analizarea considerentelor instanței expuse în sprijinul soluției pronunțate, astfel încât va respinge cererea de repunere în termenul de revizuire formulată de revizuenta A.. Analizând, în continuare, excepția tardivității cererii de revizuire invocată de intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Înalta Curte constată că potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: ... în cazul prevăzut la art. 508 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri". Importanța reglementării unui termen specific pentru formularea cererii de revizuire anterior menționate, rezidă în necesitatea respectării principiului siguranței raporturilor juridice, în strânsă legătură și cu interesul general al asigurării stabilității hotărârilor judecătorești definitive, astfel încât pentru motivul de revizuire anterior menționat există un singur termen, atât pentru introducerea revizuirii cât și pentru motivarea acesteia, respectiv o lună "de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri", neprezentând importanță din această perspectivă data comunicării hotărârii atacate. Fără îndoială, în cazul în care legiuitorul ar fi dorit să se raporteze la această dată, a comunicării hotărârii, ar fi prevăzut expres acest lucru, astfel cum, de altfel, este și stipulat în cazul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru care termenul de revizuire de 1 lună se va socoti de la comunicarea hotărârii. Prin urmare, întrucât ultima hotărâre, respectiv decizia nr. 2372 din 20 aprilie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, este definitivă la data pronunțării, se constată că o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. trebuia să fie atât introdusă la instanță cât și motivată în termen de o lună de la data de 20 aprilie 2022, indiferent de momentul comunicării deciziei, pe considerentul că în momentul cunoașterii soluției pronunțate de instanța de recurs, partea interesată putea aprecia în concret dacă este sau nu cazul să formuleze o cerere de revizuire. Or, verificând prezenta cerere de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta a fost transmisă prin poștă la data de 17.06.2022, data menționată pe plicul de expediere a cererii atașat la dosar, așadar, cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împlinit la data de 20.05.2022. Întrucât revizuenta a exercitat calea de atac întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. după împlinirea termenului anterior menționat și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite excepția tardivității invocată de intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și va respinge ca tardivă cererea de revizuire anterior menționată. Analizând și motivul de revizuire invocat în subsidiar de către revizuenta din prezenta cauză, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia revizuirea poate fi cerută dacă, "după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților", Înalta Curte subliniază faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., dezbaterile asupra acesteia fiind limitate la admisibilitate și la faptele pe care se întemeiază cererea, conform art. 513 alin. (3) din același cod. Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii, pentru motivele enumerate la pct. 1 - 11, hotărârile pronunțate asupra fondului sau dacă evocă fondul. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, însă doar pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3 (dar numai ipoteza judecătorului), pct. 4 și pct. 7-11 ale art. 509 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte reține, așadar, că antamarea fondului cauzei, prin hotărârea supusă revizuirii, este o condiție de admisibilitate a căii de atac extraordinare, conform art. 509 alin. (1) C. proc. civ., aplicabilă în toate situațiile în care revizuirea se întemeiază pe pct. 5 din acest articol. Potrivit doctrinei și jurisprudenței instanțelor naționale, hotărârile instanței de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanța admite recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată. S-a mai apreciat că nu fac obiectul cererii de revizuire deciziile prin care se dispune respingerea/anularea recursului în temeiul unei excepții, care face inutilă cercetarea cauzei în fond. În această categorie au fost incluse și hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea unor incidente procedurale (ex: strămutare) sau în soluționarea unor aspecte de natură procedurală (conflict de competență, perimare, etc), care nu presupun analiza raporturilor juridice deduse judecății. În cauză, astfel cum s-a arătat la pct. 2 al prezentei decizii, prin decizia nr. 2372 din data de 20 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul formulat de pârâta A. împotriva sentinței nr. 87 din 4 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Așadar, nu s-a realizat o nouă judecată în calea de atac, diferită de cea de la prima instanță, care să determine o altă soluție, ci doar a fost confirmată hotărârea pronunțată în etapa judecății în fond, aspect care nu poate determina încadrarea deciziei atacate cu revizuire în categoria hotărârilor care evocă fondul. Prin urmare, raportat la cazul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, reținând că revizuirea este îndreptată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din același cod, va respinge cererea de revizuire întemeiată pe acest text de lege, ca inadmisibilă. Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va respinge cererea revizuentei de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, va admite excepția tardivității cererii de revizuire invocată de intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, va respinge ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din același cod.