ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2372/2022

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat acțiune în constatare, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce o privește pe doamna A..

Prin sentința nr. 87 din 4 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A. și a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 408 pct. 5) și pct. 8) din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar respingerea cererii de constatare a calității sale de lucrător al Securității.

În motivarea recursului, a invocat nulitatea încheierii de ședință din data de 21.01.2020 și a sentinței recurate, în baza art. 488 pct. 5) din C. proc. civ., motivat de faptul că prin Comunicatul privind Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel București, întrunită în data de 20.12.2019, nr. 711/B1RP/20.12.2019, se menționează că:

Față de art. 20, art. 12 alin. (1) din C. proc. civ., de vreme ce s-a făcut publică, prin Comunicatul Biro­ului de Informare și Relații Publice nr. 71l/BIRP/20.12.2019, hotărârea adună­rii generale a judecătorilor de suspendare a activității instanței, la termenul din 21.01.2020 nu se putea proceda la dispunerea unor măsuri în cauză, dreptul său la un proces echitabil a fost grav încălcat prin so­luționarea cauzei la termenul de judecată la care, conform informațiilor publice, activitatea instanței fusese suspendată, vătămarea sa rezultând din încălcarea art. 13 alin. (3) din C. proc. civ. și neputând fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a beneficia de dublul grad de jurisdicție.

Recurenta a redat discuția purtată cu completul de judecată, pe care a avut-o, după strigarea cauzei, când s-a prezentat împreună cu avocatul ales, și care nu s-a consemnat în încheierea de ședință de la termenul din 21.01.2020. Precizează că, potrivit Comunicatului Biroului de Informare și Relații Publice nr. 55/BIRP/21.02.2020, Adunarea Generală a Judecătorilor Curții de Apel București, întrunită în ședința din 21.01.2020, a hotărât suspen­darea activității de judecată începând cu data de 22.01.2020. Față de art. 15 alin. (2) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instan­țelor Judecătorești, având cunoștință despre această adunare generală, a apreciat că, dată fiind suspendarea activității instanței și prezența ju­decătorului la adunarea generală, la termenul de judecată din 21.01.2020 șe­dința nu se va desfășura. În aceste condiții, încheierea din 21.01.2020 este lovită de nulitate, iar sen­tința recurată, act subsecvent, este, de asemenea, lovită de nulitate.

În continuare, recurenta, în temeiul art. 246 alin. (1) din C. proc. civ., a invocat excepția de ordine publică privind nelegala sesizare a instanței. A invocat nulitatea Notei de constatare în temeiul art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 și art. 185 din C. proc. civ., întrucât, deși O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor și întocmirea notei de constatare, respectiv eliberarea adeverinței, con­form art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, totuși, conform art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, sunt evident aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la 03.06.2008). Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind soluționată cererea CSM formulată la 03.06.2008, orice persoană se putea adresa instanței de contencios administrativ, în termen de 6 luni de la data expirării termenului de 30 de zile de la data sesizării CNSAS, pentru a solicita să oblige autoritatea publică să emită nota de constatare sau adeverința, conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că, nefiind formulată această cerere, la data de 03.01.2009 CNSAS a fost de­căzut din dreptul de a soluționa cererea nr. x/03.06.2008 formulată de CSM privind verificarea sa, conform art. 185 din C. proc. civ.. Prin urmare, Nota de constatare emisă la 16.11.2018, cu depășirea terme­nului de 30 de zile de la înregistrarea cererii, este lovită de nulitate. Desigur, CSM avea dreptul de a reveni cu o nouă solicitare similară, iar CNSAS avea dreptul de a se sesiza din oficiu, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

A invocat nulitatea Notei de constatare nr. x/16.11.2018 în temeiul art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 și a arătat că, pentru întocmirea notei de constatare, Direcția de Speciali­tate trebuie să fie sesizată fie din oficiu de CNSAS, fie la solicitarea persoanei îndreptățite, nu a existat o sesizare din oficiu a CNSAS. Conform art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 24/2008 (în forma în vigoare la 03.06.2008), au calitatea de "persoane îndrep­tățite" cetățenii români sau străini (dacă au avut cetățenia română), cetățenii țărilor membre NATO sau UE, iar față de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, nu se poate susține că utilizarea aceluiași termen în art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 ar avea altă semnificație decât aceea din art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008. Or, nu a existat o asemenea sesizare, astfel încât este evi­dent că Direcția de Specialitate a fost nelegal sesizată, întocmind nelegal Nota de constatare.

Este adevărat că, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 (în forma în vigoare la 03.06.2008), autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, a persoanelor care ocupă funcția de judecător, în temeiul acestui text s-a formulat cererea CSM nr. P2113/08/03.06.2008, rezultând evident că subiectele de drept indicate, între care și CSM, au doar dreptul de a fi informate, neavând dreptul de a sesiza Direcția de Specialitate, în sensul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, care aparține numai CNSAS, din oficiu, sau persoanei îndreptățite.

A invocat nulitatea Notei de constatare nr. x/16.11.2018 în temeiul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, a prezentat aceste dispoziții, cele solicitate prin cererea CSM nr. P2113/08/03.06.2008, cele reținute prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1074/2009, nr. 530/2009 și a arătat că, de vreme ce CSM a solicitat, la data de 03.06.2008, verificări în ceea ce o privește sub aspectul apartenenței sau neapartenenței ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în forma în vigoare la 03.06.2008, Direcția de Specialitate nu putea întocmi nota de constatare prin care să constate calitatea de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în forma în vigoare la data de 28.11.2008.

Prin Legea nr. 293/2008 (publicată în Monitoul Oficial nr. 800/28.11.2008) a fost aprobată cu modificări O.U.G. nr. 24/2008, la art. 2 lit. a) fiind definită noțiunea de "lucrător al Securității", renunțându-se la sintagma "în sco­pul susținerii puterii totalitar comuniste", însă Direcția de Specialitate nu se putea pronunța asupra unei cereri din 03.06.2008 în baza unei legi intrate ulterior în vigoare, efectuând verificări prin raportare la definiția noțiunii intrate în vigoare ulterior sesizării. Desigur, așa cum a arătat, CNSAS se putea sesiza din oficiu, ulterior da­tei de 28.11.2008, Direcția de Specialitate având dreptul, în temeiul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată prin Legea nr. 293/2008, să verifice calitatea de lucrător al Securității, prin raportare la noua definiție.

4. A invocat nulitatea Notei de constatare nr. x/16.11.2018 în temeiul preambulului O.U.G. nr. 24/2008. A invocat Deciziile Curții Constituționale nr. 1311/2010, nr. 46/2011 și nr. 1194/2009, fiind evident, conform art. 43 din Legea nr. 24/2000, că scopul O.U.G. nr. 24/2008 este deconspirarea lucrătorilor Securității, însă, prin declarația autentificată sub nr. x/03.03.2008, înregistrată la CSM an­terior datei de 03.06.2008, a declarat că "în perioada 23.08.1987 -22.12.1989 am lucrat în cadrul Ministerului Internei și Reformei Administrative (fost Ministerul de Interne) - Serviciul Român de Informații, având funcția de ofițer, însă nu am desfășurat activități de poliție politică, în sensul art. 5 alin. (1)-(2) din lege".

Față de art. 5 alin. (1)-(2) din Legea nr. 187/1999, cererea CSM nr. P2113/08/03.06.2008, Nota de consta­tare nr. x/16.11.2018 și cererea de chemare în judecată sunt lovite de nulitate, fiind lipsite de cauză, de vreme ce se urmărește deconspirarea sa, ca lucrător al Securității, în condițiile în care personal a declarat că a deținut funcția de ofițer în cadrul SRI. Acțiunea formulată de CNSAS în temeiul art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 este una în constatare, fără consecințe juridice în planul răspunderii pârâtului, este evident lipsită de cauză acțiunea privind deconspirarea unui pârât care, anterior chiar sesizării Direcției de Specialitate, a devoalat calitatea sa de ofițer.

A invocat nelegala respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, în temeiul art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008, art. 488 pct. 5) din C. proc. civ.. A arătat că nu i s-a comunicat Nota de constatare, astfel încât acțiunea formulată este inadmisibilă. Art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 107/2014, însă, conform motivării Curții Constituționale, rezultă că sunt evident apli­cabile dispozițiile art. 1326 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ.. De vreme ce declararea neconstituționalității art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 s-a produs numai pentru că textul nu îndeplinea condițiile de claritate și de previzibilitate, această declarare a textului ca nefiind constituțional nu în­lătură de la aplicare dispozițiile generale privind comunicarea actelor uni­laterale. În acest context, motivarea primei instanțe, că textul vizează doar comu­nicarea adeverinței, nu și notei de constatare, este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 193 alin. (1) din C. proc. civ.. Faptul că Nota de constatare a fost comunicată odată cu cererea de che­mare în judecată nu prezintă relevantă, deoarece formularea acțiunii nu putea fi făcută decât după comunicarea Notei de constatare, care nu produce efecte decât de la momentul comunicării, instanța nefiind legal învestită cu acțiunea în constatare formulată în baza Notei de constatare necomunicate.

Recurenta a invocat încălcarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și art. 15 alin. (2) din Constituția din 1991, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.. A prezentat forma art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 anterior și ulterior modificării prin Legea nr. 293/2008 de aprobare a O.U.G. nr. 24/2008, fiind înlăturat scopul susținerii puterii totalitar comuniste, și a arătat că, de vreme ce legea la momentul sesizării avea o anumită formă, iar legea la momentul soluționării sesizării prin emiterea notei de consta­tare avea altă formă, se pune problema aplicării legii în timp, față de cele reținute prin Decizia Curții Constituționale nr. 1194/2009, rezultând evident că înlăturarea scopului susținerii puterii totalitar comu­niste nu poate produce efecte retroactive, conform art. 15 alin. (2) din Constituție.

Având în vedere că inclusiv CSM a solicitat verificarea, sub aspectul apar­tenenței sau neapartenenței ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, rezultă evident că acesta s-a raportat la definiția noțiunii de "lucrător al Securității" în forma în vigoare la data sesizării, care includea "sco­pul susținerii puterii totalitar comuniste", prima instanță nu a analizat deloc condiția scopului, reținând definiția de lucrător al Securității în forma O.U.G. nr. 24/2008, modificată prin Legea nr. 293/2008, în vigoare din 28.11.2008. De vreme ce Direcția de Specialitate nu s-a sesizat din oficiu pentru verificarea calității de lucrător al Securității în definiția prevăzută de Legea nr. 293/2008, iar CSM a solicitat verificarea calității de lucrător al Securității în definiția prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că instanța a apli­cat greșit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, a aplicat retroactiv Legea nr. 293/2008, intrată în vigoare la 28.11.2008, în soluționarea unei cereri de verificare formulată la 03.06.2008.

Recurenta a invocat și încălcarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și art. 14 din Constituția din 1965, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.. A invocat art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, publicat în Buletinul Oficial nr. 146/20.11.1974, art. 2 din Pact, art. 14 din Constituția din 1965, faptul că Republica Socialistă România nu a recu­noscut aplicabilitatea directă la nivel intern a tratatelor internaționale ratifi­cate, neexistând în Constituția din 1965 o dispoziție similară art. 11 alin. (2) din Constituția din 1991, art. 26 din Convenția de la Viena din 1969 privind dreptul trata­telor, art. 60 din Convenția de la Viena din 1969, și a concluzionat că, în aceste condiții, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Po­litice, adoptat în cadrul Organizației Națiunilor Unite nu poate fi invocat în sen­sul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru verificarea condiției privind "supri­marea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului". Întrucât Pactul nu făcea parte din dreptul intern, numitul B. nu putea invoca garantarea dreptului la viața privată, astfel încât nu poate fi reținută îndeplinirea condiției suprimării sau îngrădirii acestui drept, nici Constituția din 1965, nici C. civ. din 1864 nu garan­tau dreptul la viață privată, astfel încât la nivel intern acesta nu se regăsea în patrimoniul cetățenilor români.

Recurenta a invocat și încălcarea art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, cu privire la limitele dreptului la viața privată, întrucât singurul act care reglementa acest drept prevedea el însuși posibilitatea unor imixtiuni nearbitrare și legale în acest drept. Prima instanța reține nelegal că "din punct de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară", de vreme ce față de art. 8 CEDO (la care Republica Socialistă România nu era parte), cu privire la dreptul la viață intimă și privată, chiar art. 39 din Constituția din 1965 prevedea că fiecare cetă­țean al Republicii Socialiste România este dator să respecte Constituția și legile, să apere proprietatea socialistă, să contribuie la întărirea și dezvoltarea orân­duirii socialiste, astfel încât încălcarea acestei obligații justifică anumite inge­rințe în dreptul la viața privată.

Cu privire la respectarea acestor limite conform Decretului Consiliului de Stat nr. 130/1972 privind înființarea, organizarea și funcționarea Ministerului de Interne, art. 6 din Decretul nr. 130/1972, pentru verificarea suprimării sau îngrădirii dreptului la viață privată, prima instanță trebuia să verifice caracterul "arbitrar sau nelegal". Din actele depuse de reclamant rezultă că la data de 12.05.1988 a fost informată de informatorul "Segarcea" că numitul B. ascultă posturi de radio străine și face remarci tendențioase față de actualitatea românească, iar la data de 15.09.1988 același informator "Segarcea" a anunțat că numitul B. "aduce la cunoștință noutățile ce le află din relatările emisiunilor C. de la radio".

Fiind ofițer în cadrul Serviciului II - Contraspionaj economic și fiindu-i raportate anumite aspecte de informatorul "Segarcea",avea obligația de a le primi și de a propune măsuri. În acest sens, a propus "luarea în atenția noastră" și "obținerea aprobării organului de partid pentru a fi luat în lucru", întocmind Raportul din 31.10.1988, cu "propunere de luare în lucru", "în scopul stabilirii poziției sale". La aceeași dată, a întocmit și Planul de măsuri, toate aceste scopuri vizau evident securitatea statului, aspect care intra în atribuțiile sale, stabilite conform dispozițiilor legale. Ca urmare a verificărilor efectuate, prin Raportul din 27.04.1989 a propus "închiderea mapei de verificare informativă D.". Propunerea de "luare în lucru", măsurile propuse ulte­rior și închiderea mapei reprezentau exercitarea atribuțiilor prevăzute de legea în vigoare, în scopul apărării securității statului. Numitul B., inginer, efectuase deplasări Ia specializare în Franța, la E., fiind astfel suspect de legături cu persoane care do­reau informații secrete privind activitatea de producție și export desfășurată la F., era șef de secție la uzinaj, unde se efectuau tratamente speciale la caroserie și subansamblele mașinilor destinate exportului, as­tfel încât deținea informații sensibile. În aceste condiții, este corectă, însă greșit aplicată, susținerea primei in­stanțe că "simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru mo­tive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o vio­lare a dreptului la viață privată".

Măsurile au fost propuse în legătură cu apărarea intereselor naționale, respectiv, așa cum rezultă din rapoartele întocmite, pentru "prevenirea oricăror fapte prin care cel în cauză ar putea aduce atingere securi­tății statului, "cunoașterea relațiilor pe care le are și natura acestora" și "stabi­lirea poziției și atitudinii B.". Susținerea instanței că măsurile informative asupra persoanei urmărite ar fi fost determinate doar de faptul că asculta și colporta știrile C. este nefondată. Aceste elemente au fost avute în vedere în contextul calității și rela­țiilor numitului B., fiind indicat în rapoartele întocmite și faptul că numitul B. lucrează la "F." și că "este membru P.C.R.". În acest context, faptul că numitul B. "ascultă sistematic posturi de radio străine" și "aduce la cunoștință noutățile ce le află", în special "în prezența colegilor de serviciu" au căpătat altă conotație, din punct de vedere al demersurilor sale de contracarare a încercărilor de sabotare a intereselor economice. Dovadă în acest sens este tocmai faptul că, la nici un an de la data primei informări (12.05.1988), prin raportul din 17.02.1989 a propus în­chiderea mapei de verificare, constatând inexistența unor motive pentru a reține că persoana urmărită întreprinde sau intenționează să întreprindă acțiuni prin care să saboteze sau să compromită interesele economice ale României.

Recurenta a invocat și încălcarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și a deciziilor Curții Constituționale, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.. A arătat că a solicitat aprobarea organului de partid pentru ca numitul B. să fie luat în lucru și a propus un plan de măsuri, iar ulterior a propus închiderea mapei de verificare informativa, demersuri formulate în exercitarea atribuțiilor de serviciu și aprobate de organele de conducere, astfel că nu se poate susține că a desfășurat acti­vități prin care a suprimat sau îngrădit dreptul la viață privată al numitului B., demersurile sale au reprezentat propunerea pentru desfășurarea unor activități, care au fost ulterior eventual desfășurate la ordinul și cu apro­barea organelor de conducere.

Or, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu include în definiția lucrătorului Securității demersurile care au condus la activități dintre cele prevăzute, ci nu­mai activitățile însele. Altfel spus, actele premergătoare activităților nu intră în definiția noțiunii de lucrător al Securității, de vreme ce asemenea acte premergătoare nu puteau, prin ele însele, să suprime sau să îngrădească drepturi și li­bertăți fundamentale, în lipsa aprobării și efectuării activităților respective. Făcând parte din Ministerul de Interne, deținea calitatea de militar și era supusă obligației de respectare a ordinului superiorului, conform art. 21 din Decretul nr. 130/1972, art. 41 din Constituția din 1965.

Pe de altă parte, susținerea că ar fi fost suprimat sau îngrădit dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, prevăzut de art. 33 din Constituția din 1965, este nefondată, în condițiile în care, deși există unele măsuri propuse, nu există nicio dovadă că acestea ar fi fost efectiv puse în practică, sim­pla propunere a unor măsuri, așa cum a arătat, nefiind de natură să conducă prin ea însăși la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți. Niciunde în actele depuse de reclamant nu rezultă că ar fi procedat efectiv la ascultarea telefonului sau la interceptarea corespondenței numitului B. În acest sens, a invocat și Deciziile Curții Constituționale nr. 543/2016, nr. 267/2009, rezultând evident că dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie interpretate și aplicate restrictiv, instanța având obligația de a verifica îndepli­nirea concretă a tuturor condițiilor.

Or, față de condiția fundamentală impusă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,. în mod evident două concluzii se impun: activitățile să fie dovedite și să fi fost efectiv desfășurate de pârât; activitățile însele să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți. Îndeplinirea atribuțiilor de serviciu s-a limitat la primirea informațiilor, propunerea unor măsuri și propune­rea de închidere a mapei de verificare informativă, demersuri care, prin ele însele, nu fac dovada nici că au existat activități efectiv desfășurate de recurentă, nici că asemenea activități ar fi condus la suprimarea sau îngrădirea drep­turilor și libertăților numitului B. Contrar susținerilor primei instanțe, reclamantul nu a făcut dovada că "a urmărit persoane cu ajutorul informatorilor", de vreme ce din acte rezultă că informatorii i-au raportat anumite împrejurări, sau că ar fi "aplicat măsuri", de vreme ce din acte rezultă numai că ar fi pro­pus măsuri.

Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Față de invocarea excepției nelegalei sesizări a instanței, arată că argumentele recurentei vizează nulitatea notei de constatare, care se realizează numai în privința actelor administrative, iar nota de constatare nu este un act administrativ individual în sensul acestui text legal. Procedura prin care se constată calitatea de lucrător al Securității se desfășoară potrivit dispozițiilor speciale prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008.

Cât privește nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, acestea nu instituie obligativitatea CNSAS de a-și sesiza din oficiu direcția de specialitate și nici ca aceasta din urmă să procedeze la întocmirea notei de constatare la solicitarea persoanei îndreptățite. Verificarea recurentei s-a realizat în baza calității de judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești, calitate ce se circumscrie art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008 și art. 6 din Legea nr. 303/2004, ce impun formularea de către CSM a unei solicitări în acest sens adresate CNSAS, la care se atașează și declarația pe propria răspundere. Faptul completării și atașării declarației pe proprie răspundere solicitării CSM adresate CNSAS nu are semnificația unei sesizări din oficiu.

Față de criticile aduse sentinței ca urmare a invocării a art. 488 pct. 5) din C. proc. civ., precizează că la termenul din 21.01.2020 activitatea instanței s-a desfășurat în mod legal, având în vedere că la data de 7 ianuarie 2020 Biroul de Informare și Relații Publice al Curții de Apel București a emis un comunicat în care precizează că, începând cu data de 6 ianuarie 2020, activitatea la Curtea de Apel București se desfășoară în parametri obișnuiți, activitatea fiind reluată atât în ceea ce privește ședințele de judecată programate, cât și în ceea ce privește programul de lucru cu publicul. Deși acest comunicat este înregistrat sub nr. x/07.01.2019, față de conținutul acestuia și faptul că a fost postat pe site-ul www.x.ro la data de 07 ianuarie 2020, data înregistrării este o simplă eroare materială.

Referitor la criticile aduse sentinței recurate ca urmare a invocării a art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., apreciază că modificarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul eliminării sintagmei "în scopul susținerii puterii totalitar comuniste"', nu are nicio relevanță cât privește stabilirea calității de lucrător al fostei Securități, în sensul art. 2 lit. a). În mod corect instanța de fond a observat îndeplinirea ambelor condiții necesare pentru reținerea calității de lucrător al Securității, respectiv ca persoana verificată să fi avut, în perioada 1945-1989, calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, și condiția să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Prin încheierea din data de 13.04.2022, Înalta Curte a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenta pârâtă A., și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, prin care a fost modificat art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 și a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cererea de suspendare a judecății, formulată de recurenta pârâtă, până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, este nefondată și va fi respinsă.

Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., privind suspendarea facultativă a judecății, potrivit cărora instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți". Soluționarea recursului nu depinde de soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate, întrucât motivele invocate de recurenta pârâtă în cadrul acestor excepții vizează, în fapt, aspecte de interpretare și aplicare în concret a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, iar în măsura în care prin recursul formulat au fost formulate motive de casare în acest sens, urmează a fi examinate de instanța de recurs prin raportare la ansamblul prevederilor legale care au incidență în cauză.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de recurs, pârâta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8) din C. proc. civ., precum și, în temeiul art. 246 alin. (1) din C. proc. civ., excepția de ordine publică privind nelegala sesizare a instanței, sens în care a invocat nulitatea Notei de constatare în temeiul art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 și art. 185 din C. proc. civ., în temeiul art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, în temeiul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și preambulului O.U.G. nr. 24/2008.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", care vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., se referă la încălcări ale regulilor de procedură efectuate în cauza în care s-a pronunțat hotărârea recurată.

Motivele de recurs privind nelegalitatea încheierii de ședință din data de 21.01.2020 și a sentinței recurate, motivat de faptul că, la termenul de judecată din 21.01.2020, acti­vitatea instanței fiind suspendată, nu puteau fi dispuse măsuri în prezenta ca­uză, sunt nefondate.

Contrar susținerilor recurentei pârâte, activitatea instanței nu era suspendată la termenul de judecată din data de 21.01.2020, la care instanța a constatat încheiată cercetarea judecătorească, au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, în prezența reprezentantului reclamantului, și s-a reținut cauza în pronunțare, pronunțarea fiind amânată la data 04.02.2020,.

Deși, potrivit Comunicatului privind Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel București, întrunită în data de 20.12.2019, s-a decis că "începând cu data de 23.12.2019, activitatea instanței va fi suspen­dată, pe timp nelimitat, cu excepția cauzelor cu măsuri preventive în materie penală", astfel cum în mod corect a susținut intimatul reclamant, reprezentat la termenul de judecată din data de 21.01.2020, potrivit informațiilor publice de pe portalul instanțelor de judecată, Comunicatului Biroul de Informare și Relații Publice al Curții de Apel București din data de 7 ianuarie 2020, "începând cu data de 6 ianuarie 2020, activitatea la Curtea de Apel București se desfășoară în parametri obișnuiți, activitatea fiind reluată atât în ceea ce privește ședințele de judecată programate cât și în ceea ce privește programul de lucru cu publicul".

În ceea ce privește faptul că pârâta ar fi avut cunoștință de Adunarea generală a judecătorilor din data de 21.01.2020, la care, potrivit Comunicatului Biroului de Informare și Relații Publice nr. 55/BIRP/21.02.2020, Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel București a hotărât suspen­darea activității de judecată începând cu data de 22.01.2020, astfel că a apreciat, față de art. 15 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instan­țelor judecătorești, care prevăd "Prezența la adunarea generală a Judecătorilor este obliga­torie, cu excepția cazurilor în care Judecătorii nu pot participa din motive obiec­tive", că șe­dința nu se va desfășura, susținerile sunt nefondate.

Aducerea la cunoștința publicului a faptului că va avea loc adunarea generală a judecătorilor nu conduce la concluzia că ședințele de judecată nu vor avea loc, în condițiile în care nu s-a comunicat părților că nu va avea loc ședința de judecată la termenul stabilit, pentru care părțile au fost citate.

Pentru aceste motive, sunt nefondate susținerile recurentei pârâte privind încălcarea dispozițiilor din C. proc. civ., art. 12 alin. (1) privind exercitarea drepturile procesuale cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți, art. 13 privind dreptul la apărare și art. 20 privind respectarea principiilor fundamentale, în condițiile în care termenul de judecată a fost stabilit la data la care a avut loc judecata, 21.01.2020, nu rezultă că activitatea de judecată era suspendată și nu rezultă împrejurări care să justifice susținerea recurentei că nu putea avea loc judecata cauzei.

În ceea ce privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegala respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, în temeiul art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008, care nu se referă la neregularități ale actelor de procedură efectuate în cauză, pentru a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5) din C. proc. civ., va fi examinată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.

Referitor la motivele din cererea de recurs prin care recurenta pârâtă, în temeiul art. 246 alin. (1) din C. proc. civ., a invocat exceptia de ordine publică privind nelegala sesizare a instanței:

În ceea ce privește excepția procesuală, mijlocul prin care se invocă, în condițiile legii, fără a se pune în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune, art. 246 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează excepțiile absolute, cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică, iar art. 247 din C. proc. civ. prevede că excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Acestea pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai dacă, pentru soluționare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi. În plus, cu privire la aceste excepții, este necesar, pe de o parte, să nu fie limitată, prin lege, posibilitatea invocării acestora în recurs, iar pe de altă parte să poată forma obiect al motivelor de recurs, întrucât recursul reprezintă o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, prin care se poate cere casarea hotărârii numai pentru motivele de nelegalita­te prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1)-8) din C. proc. civ.

Prioritar, se impune a se avea în vedere faptul că, potrivit art. 7 și 8 din O.U.G. nr. 24/2008, Nota de constatare cu privire la existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării este emisă de Direcția de specialitate din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în baza activităților specifice administrative de verificare a documentelor și informațiilor deținute în legătură cu o anumită persoană în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, precum și la instituții care mai dețin documente create de Securitate, și este luată în discuție de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care o poate infirma sau o poate aproba, caz în care dispune Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.

Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, Nota de constatare este întocmită, pe baza verificărilor, în procedura administrativă, fiind o etapă în defășurarea acesteia, un act prealabil preparator declanșării procedurii judiciare, un document supus discuției Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care stă la baza sesizării instanței cu acțiunea în constatare. Având în vedere argumentele invocate de recurenta pârâtă, aspectele de nelegalitate privind întocmirea Notei de constatare constituie fie motive care ar conduce la inadmisibilitatea acțiunii, ca urmare a nelegalei sesizări a instanței (prin prisma îndreptățirii reclamantului de a desfășura activitățile de verificare care au condus la emiterea Notei de constatare și formularea acțiunii), fie apărări pe fondul acțiunii în constatare formulate de reclamantul CNSAS.

Recurenta invocă nulitatea Notei de constatare în temeiul art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, cu motivarea că Direcția de Specialitate nu a fost legal sesizată, întrucât, pentru întocmirea notei de constatare, Direcția de Speciali­tate trebuie să fie sesizată fie din oficiu de CNSAS, fie la solicitarea persoanei îndreptățite, în cauză neexistând o asemenea sesizare, din art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 rezultând că subiectele de drept indicate, între care și Consiliul Superior al Magistraturii, au doar dreptul de a fi informate, neavând dreptul de a sesiza Direcția de Specialitate, în sensul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, drept care aparține numai CNSAS, din oficiu, sau persoanei îndreptățite.

Aceste susțineri, care vizează exercitarea nelegală a dreptului la acțiunea în constatarea calității de lucrător la Securității, de către titularul acțiunii adresate instanței, ca urmare a procedurii desfășurate, din perspectiva inexistenței sesizării pentru întocmirea Notei de constatare, care ar atrage inadmisibilitatea acțiunii, impediment procesual cu caracter absolut, conform art. 246 alin. (1) și art. 247 alin. (1) din C. proc. civ., sunt nefondate.

Funcția ocupată de recurenta pârâtă, la data sesizării de către Consiliul Superior al Magistraturii, 3.06.2008, se regăsește printre funcțiile enumerate limitativ de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 (forma în vigoare la data de 3.06.2008), pentru care "Pentru a asigura dreptul de acces la informații de interes public, orice cetățean român, cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, a candidaților la alegerile prezidențiale, generale, locale și pentru Parlamentul European, precum și a persoanelor care ocupă următoarele demnități sau funcții: (...) l) judecătorii".

Verificările s-au realizat ca urmare a cererii nr. x/2008 formulate de Consiliul Superior al Magistraturii, înregistrată la nr. P2113/08/3.06.2008, prin care s-a solicitat, potrivit acestor dispoziții, art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008, precum și a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea 303/2004, care prevăd că "(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților și personalul auxiliar de specialitate sunt obligați să facă o declarație autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică. (2) Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică declarațiile prevăzute la alin. (1). Rezultatele verificărilor se atașează la dosarul profesional", verificarea, sub aspectul apartenenței sau neapartenenței ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, a unui număr de 459 judecători.

Dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevăd că "Dispozițiile Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică se aplică în mod corespunzător" (Legea nr. 187/1999 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 24/2008, în vigoare de la 15.03.2008). Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, Direcția de specialitate din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității desfășoară activități specifice administrative de verificare a documentelor și informațiilor deținute în legătură cu o anumită persoană în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, precum și la instituții care mai dețin documente create de Securitate, ca urmare a sesizării din oficiu a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității sau la solicitarea persoanei îndreptățite, iar în baza acestor verificări, potrivit art. 7 alin. (1) (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2008), Direcția de specialitate întocmește o notă de constatare cu privire la existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării.

Nota de constatare este luată în discuție de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, potrivit art. 8 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2008), care o poate infirma sau o poate aproba și dispune Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, conform art. 11 alin. (1) și (3) din același act normativ, la dosarul cauzei fiind depuse copii certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 24/2008 a fost aprobat, prin Hotărârea nr. 2/2008, Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 09 ianuarie 2009. Potrivit art. 35, "(1) Pentru exercitarea dreptului de acces la informațiile de interes public, persoanele îndreptățite potrivit art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, se adresează CNSAS printr-o cerere. (...) (3) Pe baza întregii documentații, Direcția investigații întocmește o notă de constatare a existenței ori inexistenței calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia. (...) (5) Direcția investigații și Direcția comunicare, la finalizarea verificărilor, înaintează întreaga documentație Direcției juridice, în vederea emiterii unui aviz scris și motivat în fapt și în drept. Direcția juridică înaintează Colegiului CNSAS, prin secretarul acestuia, nota de constatare cu privire la existența ori inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și avizul întocmit împreună cu materialele care au stat la baza întocmirii lor. Colegiul CNSAS, în maximum 15 zile lucrătoare de la înregistrarea la Secretariat, va lua în discuție nota de constatare și, după caz: a) aprobă nota de constatare și dispune Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de colaborator sau lucrător al Securității; (...)".

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, în baza acestor dispoziții, conform Procesului-verbal nr. x al ședinței din data de 11.12.2018, Colegiul CNSAS a analizat Nota de constatare nr. x/16.11.2018, însoțită de avizul Direcției Juridice nr. 722/3.12.2018. În aplicarea art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, coroborat cu art. 35 alin. (5) lit. a) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Colegiul CNSAS a aprobat în unanimitate Nota de constatare și a dispus Direcției Juridice sesizarea Curții de Apel București cu acțiune în constatarea calității de lucrător al Securității a recurentei pârâte.

Având în vedere cele reținute, procedura de verificare s-a desfășurat în mod legal, prin prisma funcției deținute de către recurenta pârâtă, în aplicarea dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, care enumeră limitativ persoanelor care ocupă anumite demnități sau funcții pentru care "orice cetățean român, presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate", "la cerere", în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, pentru a asigura "dreptul de acces la informații de interes public".

Pentru persoanele care ocupă demnitățile sau funcțiile enumerate limitativ de art. 3, O.U.G. nr. 24/2008 prevede, așadar, existența unui interes public, iar procedura de verificare prevăzută de O.G. nr. 24/2008 se declanșează ca urmare a cererii titularilor dreptului de acces la informațiile de interes public, prevăzuți de aceleași dispoziții. Se prevăd titularii dreptului de acces la informație - orice cetățean român, cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice, condițiile de exercitare a acestui drept - la cerere, precum și, limitativ, persoanele vizate - printre care judecătorii.

Dreptul la informația de interes public, prevăzut imperativ în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia a persoanele care ocupă anumite demnități sau funcții, conduce la declanșarea procedurii de verificare prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, la cererea titularilor dreptului de acces la informații de interes public, procedura de verificare reglementată de O.U.G. nr. 24/2008 fiind singura procedură care conduce la stabilirea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia a respectivelor persoane.

Recurenta pârâtă a mai invocat, apreciind ca fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (1), art. 7 alin. (1), ca urmare a nesoluționării cererii Consiliului Superior al Magistraturii formulate la data de 3.06.2008, ceea ce, susține aceasta, ar fi deschis oricărei persoane dreptul de a se adresa instanței în termen de 6 luni de la data expirării termenului de 30 de zile de la data sesizării CNSAS, pentru a solicita să oblige autoritatea publică să emită nota de constatare sau adeverința, faptul că reclamantul CNSAS a fost de­căzut din dreptul de a soluționa cererea formulată de Consiliul Superior al Magistraturii, conform art. 185 din C. proc. civ., prin urmare Nota de constatare emisă la 16.11.2018, cu depășirea terme­nului de 30 de zile de la înregistrarea cererii, ar fi lovită de nulitate.

Susținerile sunt nefondate. Dispozițiile art. 185 din C. proc. civ., invocate de recurenta pârâtă, prevăd faptul că, atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Se susține în recurs decăderea CNSAS din dreptul de soluționare a cererii formulate de Consiliul Superior al Magistraturii, în baza unor dispoziții care se referă la decăderea din exercitarea unui drept procesual care trebuie exercitat într-un anume termen, fără a se invoca un drept procesual și un termen imperativ pentru exercitarea acestuia, a cărui nerespectare să conducă la nulitatea actului de procedură efectuat peste termenul de decădere.

Susținerile recurentei referitoare la faptul că, de vreme ce Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, la data de 03.06.2008, verificări în ceea ce o privește, sub aspectul apartenenței sau neapartenenței ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în forma în vigoare la 03.06.2008, Direcția de Specialitate nu putea întocmi nota de constatare prin care să constate calitatea de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în forma în vigoare la data de 28.11.2008, la faptul că cererea CSM nr. P2113/08/03.06.2008, Nota de constatare nr. x/16.11.2018 și cererea de chemare în judecată sunt lipsite de cauză, de vreme ce se urmărește deconspirarea sa, ca lucrător al Securității, în condițiile în care a declarat că a deținut funcția de ofițer în cadrul SRI, sunt apărări de fond care privesc interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, urmând a fi avute în vedere în examinarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", care va fi analizat în continuare:

Înalta Curte reține că reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat acțiune în constatare prin care a solicitat să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce o privește pe recurenta pârâtă A., angajată a fostei Securități, având gradul de locotenent în cadrul Securității Județene Dolj, Serviciul II (1987-1989), potrivit Notei de Constatare nr. x/16.11.2018 și înscrisurilor atașate, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată prin Legea 293/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamantul a invocat, față de măsurile aplicate de către pârâtă, faptul că, prin urmărirea unor persoane cu ajutorul informatorilor și prin aplicarea unor măsuri ca cele menționate în acțiune, pârâta a obținut date referitoare la anturajul, preocupările și viața de zi cu zi a celui urmărit, derularea unor astfel de măsuri presupunea implicarea ofițerului în obținerea informațiilor primite, important fiind faptul că simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora, și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată.

În opinia reclamantui, activitățile desfășurate de către pârâtă, în calitate de angajată a fostei Securități, au îngrădit următoarele drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată: dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu Privire la Drepturile Civile și Politice; secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, prevăzut de art. 33 din Constituția României din 1965.

Reclamantul a depus Nota de Constatare nr. x/16.11.2018, aprobată de Colegiul CNSAS, Dosarul I x (cotă CNSAS), volumul 1, filele x, 7-7v, 8-9, 16-16v, 17-17v, 18, 25, cererea de verificare nr. x/03.06.2008, adresată CNSAS de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Situația de fapt, rezultată din probatoriul administrat, constatată de instanța de fond, este următoarea: