ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 105/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la 01.02.2017 sub nr. de dosar x/2017 reclamantul Centrul Regional de Transfuzii Iași a solicitat obligarea pârâtei A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON ocazionate de reprezentarea juridică a reclamantei în instanța de judecată în cadrul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Iași.

Sentința pronunțată de Judecătoria Iași: Prin Sentința nr. 9.738 din 11.07.2017 pronunțată de Judecătoria Iași, secția civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul Centrul Regional de Transfuzii Iași și a fost obligată pârâta A. la plata către reclamant a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Iași. A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia pronunțată de Tribunalul Iași: Prin Decizia nr. 1.201 din 17 aprilie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Iași, secția I civilă, a constatat că reclamantul Centrul Regional de Transfuzii Iași este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a fost respinsă cererea de apel formulată de pârâta A. împotriva Sentinței civile nr. 9.738 din 11.07.2017 pronunțată de Judecătoria Iași. A fost obligată apelanta să plătească intimatului suma de 500 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Iași: Prin încheierea din 25 aprilie 2019 Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu cererea privind neconstituționalitatea prevederilor art. 453 C. proc. civ. formulată de recurenta A., instanța reținând că nu este îndeplinită condiția legăturii cu soluționarea cauzei. Prin aceeași încheiere a fost stabilit termen pentru pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta A. la data de 9 mai 2019, când, având nevoie de timp pentru deliberare, instanța a stabilit termen pentru pronunțare la data de 23 mai 2019. Prin Decizia nr. 527 din 23 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost respins recursul formulat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 1.201 pronunțată de Tribunalul Iași la 17 aprilie 2018, decizie pe care a menținut-o. A fost obligată recurenta să plătească intimatului Centrul Regional de Transfuzii Iași suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 821 din 16 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost respinsă cererea de completare dispozitiv formulată de recurenta A. referitor la Decizia nr. 527 din 23 mai 2019.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva încheierii din 25 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 C. proc. civ. a formulat recurs pârâta A. Prin motivele de recurs aceasta arată că în mod nelegal a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, în speță fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale. Se învederează că a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 453 C. proc. civ. prin raportare la art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (1) și (3) din Constituția României motivat de faptul că a fost obligată de instanță la plata unor cheltuieli de judecată străine de obiectul pricinii, ce nu au legătură cu raportul juridic litigios, cu activitatea juridică, cheltuieli efectuate pentru achiziționarea de materiale pentru curățenie, achiziționarea de becuri și lămpi pentru iluminat, pentru datul cu var, montat termopane, gresie, faianță, etc. în baza art. bugetar 20.01.30 sau art. 20.30.30 privind cheltuieli pentru achiziționarea de autoturisme noi, cheltuieli pentru cumpărarea de ordine și medalii, cu licitații valutare, cheltuieli pentru avarii sau a fost obligată la cheltuieli în temeiul O.U.G. nr. 22 din 2002 art. 1 alin. (2) care privește executarea în termen de 6 luni a instituțiilor publice debitoare. Recurenta susține că nu are o culpă procesuală în raport cu intimatul Centrul Regional de Transfuzii Iași, culpa procesuală aparținând acestuia, având în vedere că a refuzat să pună în executare hotărârile definitive ale instanțelor privind reîncadrarea recurentei și plata obligațiilor către stat. Acesta este motivul pentru care intimatul și-a angajat apărător, încălcând prevederile O.U.G. nr. 26/2012, pentru a acoperi nerespectarea hotărârilor definitive. Se arată că, deși recurenta a făcut cunoscută situația instanțelor, acestea, în loc să corecteze situația, au emis diferite ipoteze pentru a o obliga în continuare să achite cheltuieli străine de obiectul pricinilor. Recurenta mai învederează că solicitarea sa de anulare a cheltuielilor de judecată la care a fost obligată este justificată pentru că nu a beneficiat de egalitate în fața legii, făcând referire la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituția României, având în vedere că susținerile sale au fost ignorate de instanțe. De asemenea, susține că nu i-au fost apărate drepturile și interesele prin raportare la prevederile art. 21 alin. (1) din Constituție, având în vedere că participă la procese privind un litigiu de muncă și este obligată la cheltuieli pentru activități la care nu a participat, fără legătură cu cauza. Totodată, arată că nu a beneficiat de un proces echitabil prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, atât timp cât toate argumentele sale privind obligarea la plăți nelegale au fost ignorate de instanțele de judecată care nu au manifestat imparțialitate în judecarea pricinilor și au dat curs "scenariilor false și mincinoase ale intimatei". Față de cele arătate recurenta solicită sesizarea Curții Constituționale pentru a da posibilitatea acesteia să analizeze prevederile actelor care încalcă principiile constituționale, pentru a lămuri dacă pot fi considerate cheltuieli de judecată și acele cheltuieli care nu au legătură cu raportul juridic litigios, străine obiectului pricinii. Prin rezoluția din 2 decembrie 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 21 ianuarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. La data de 6 ianuarie 2020 intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, susținând că, în speță, Curtea de Apel Iași nu s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate prin încheiere separată ori prin decizia de soluționare a recursului, astfel că recursul formulat este lipsit de obiect. A fost invocată și excepția nulității recursului, față de împrejurarea că în cererea de recurs nu este indicată hotărârea atacată și nici motivele de recurs și dezvoltarea lor. A fost atașată delegație avocațială - avocat B., precum și factură și ordin de plată pentru suma de 500 RON, achitată cu titlu de onorariu avocațial, intimatul solicitând obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași prin întâmpinare, motivată de intimat prin împrejurarea că, în speță, Curtea de Apel Iași nu s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate prin încheiere separată ori prin decizia de soluționare a recursului, astfel că recursul formulat ar fi lipsit de obiect, Înalta Curte urmează să o respingă. Se reține, din actele dosarului, că prin încheierea de la termenul din 25 aprilie 2019, prin raportare la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel Iași a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 C. proc. civ., astfel că a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de pârâta A. Prin urmare nu se poate aprecia că recursul formulat de pârâtă este lipsit de obiect, având în vedere că acesta vizează soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cerere asupra căreia instanța s-a pronunțat prin încheierea de la termenul din 25 aprilie 2019, termen la care această excepție a fost pusă în discuția părților. Referitor la excepția nulității recursului invocată de același intimat prin întâmpinare, față de împrejurarea că în cererea de recurs nu este indicată hotărârea atacată, Înalta Curte reține că în cererea de recurs aflată la dosar recurenta a arătat că înțelege să declare recurs "împotriva deciziei de respingere a excepției de neconstituționalitate a art. 453 (1) C. proc. civ. pronunțată în data de 25.04.2019", motiv pentru care nu se poate reține că recurenta nu ar fi indicat hotărârea care se atacă conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., spre a fi incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., astfel că excepția nulității recursului urmează a fi respinsă. Excepția nulității recursului a fost invocată de intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași și prin raportare la faptul că cererea de recurs nu cuprinde motivele de recurs și dezvoltarea lor, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun cerința pentru cererea de recurs ca această să cuprindă "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor". Motivele de nelegalitate sunt prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Se reține că prin cererea de recurs pârâta a arătat care sunt criticile pe care înțelege să le formuleze în raport de soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar în ceea ce privește neîncadrarea acestor critici în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se impune a fi precizat că, date fiind efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 321/2017, publicată în M. Of. din 20 iulie 2017, nu se poate aprecia că recursul este nul pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, pentru evaluarea criticilor dezvoltate cu titlu de motive de recurs, relevant este parag. 21 din menționata decizie, potrivit căruia: "21. Din cele de mai sus rezultă că, în accepțiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac în condițiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Așadar, Curtea reține că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul C. proc. pen. Mai mult, Curtea reține că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție procedura civilă sau penală în care intervine." Având în vedere cele anterior citate, rezultă că în prezentul recurs este necesar a se realiza un control de legalitate și temeinicie al încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Costituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, independent de încadrarea sau neîncadrarea acestor criticilor concepute de recurentă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., care reglementează cazurile de casare specifice recursului în materie civilă. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Corelativ, alin. (5) din același articol, dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Astfel, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, este limitată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății. În speță, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual și a dispozițiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată. Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată ar avea-o în prezenta cauză, din analiza articolului a cărui neconstituționalitate a fost invocată și a obiectului cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile recurentei, neexistând legătură între soluția ce ar fi putut fi dată cererii de recurs și norma juridică a cărei neconstituționalitate a fost invocată de recurentă. Astfel, în recursul declarat de pârâtă împotriva Deciziei nr. 1.201 din 17 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Iași, cu a cărui soluționare a fost învestită Curtea de Apel Iași, pârâta a reclamant nesocotirea prevederilor art. 452 C. proc. civ. referitoare la dovada cheltuielilor de judecată și nu a făcut trimitere la prevederile art. 453 C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, și dacă s-ar admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., acest fapt nu ar avea vreo înrâurire în soluționarea cererii de recurs. Prin urmare, în mod corect și legal Curtea de Apel Iași a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a dispus respingerea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurenta nu oferă o minimă argumentare în ceea ce privește încălcarea textelor constituționale, prin prevederile art. 453 C. proc. civ. (a căror neconstituționalitate o invocă), ci se mărginește la a arăta că solicită sesizarea Curții Constituționale pentru a lămuri dacă pot fi considerate cheltuieli de judecată și acele cheltuieli care nu au legătură cu raportul juridic litigios, or acestea sunt apărări care țin de fondul cauzei. Argumentele de neconstituționalitate invocate de recurenta-pârâtă sunt legate de modul concret în care instanța a apreciat asupra cheltuielilor care au legătură cu fondul raportului juridic dedus judecății și nu pot fundamenta o sesizare de neconstituționalitate a unei norme dintr-o lege sau ordonanță. Prin urmare, față de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, se constată că în mod judicios s-a reținut netemeinicia cererii de sesizare a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind invocată cu referire la o normă care nu avea legătură cu litigiul (corespunzător limitelor în care avea loc judecata în recurs). Argumentele prin prisma cărora recurenta-pârâtă motivează excepția de neconstituționalitate nu sunt nici ele apte a satisface exigențele demersului de sesizare a Curții Constituționale, dat fiind că nu privesc inadvertențe între art. 453 C. proc. civ. și dispoziții ale Constituției, ci se referă la aspecte de fond ale litigiului în care a fost invocată excepția. Or, Curtea Constituțională nu se poate substitui autorului excepției, potrivit jurisprudenței sale constante, spre a identifica eventuale vicii de neconstituționalitate a normei la care se referă sesizarea. Concluzionând, Înalta Curte apreciază că instanța anterioară în mod legal și temeinic a apreciat că în cauză nu este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, anume aceea ca dispoziția legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât și recursul de față va fi respins, ca nefondat. Cu privire la solicitarea intimatului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată, se reține că temeiul acordării acestora părții care a câștigat procesul este culpa procesuală a adversarului său, căzut în pretenții. Având în vedere natura cererii de sesizare a Curții Constituționale, a cărei judecată nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ., astfel încât va respinge cererea reclamantului Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași de obligare a pârâtei A. la plata cheltuielilor de judecată.