ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 671/2020

Ședința publică din data de 5 martie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația la executare înregistrată la data de 10 iulie 2017 pe rolul Judecătoriei Iași, secția civilă, sub nr. x/2017, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași, a solicitat suspendarea executării silite în dosarul nr. x/2017, anularea somației nr. x/28.06.2017, anularea încheierii nr. 6030/CS/2017 din dosarul nr. x/2017, anularea încheierii nr. 646/28.06.2017, anularea adresei de înființare a popririi din data de 28.06.2017, anularea adresei emise de Casa Județeană de Pensii din data de 28.06.2017, anularea obligației din titlu executoriu, întrucât nu s-a făcut dovada sumelor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 16230 din 21 decembrie 2017, Judecătoria Iași, secția civilă a admis excepția nelegalei timbrări a cererii de suspendare a executării silite, invocată de instanță din oficiu; a respins acțiunea civilă având ca obiect contestația la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași, ca neîntemeiată; a respins cererea având ca obiect întoarcerea executării silite, ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect; a respins solicitarea intimatului de aplicare a unei amenzi judiciare contestatoarei; a obligat contestatoarea la plata către intimat a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1647 din 30 mai 2018, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 16230 din 21 decembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Iași; a obligat apelanta A. la plata sumei de 400 RON către intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 729 din 10 septembrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1647 din 30 mai 2018 a Tribunalului Iași, secția I civilă; a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.. a respins cererea formulată de A. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din C. proc. civ. a obligat recurenta să plătească intimatului suma de 800 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 2345 din 5 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de petenta A. împotriva deciziei nr. 729 din 10 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.. a admis cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași, și a obligat pe recurentă la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 2345 din 5 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat contestație în anulare recurenta A..

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată la data de 08 ianuarie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2020.

Prin prisma motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., anume că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, contestatoarea arată că instanța de recurs a supus analizei doar decizia nr. 729 din 10 septembrie 2019 nu și recursul declarat împotriva modului de soluționare a excepției de neconstituționalitate a art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Faptul că instanța de apel a respins recursul prin decizia nr. 729/2019 nu înseamnă că a dat o dezlegare excepției de neconstituționalitate a art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., în baza căruia a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, care nu au legătură cu raportul juridic litigios.

Contestatoarea învederează că în cele 7 dosare care au făcut obiectul dosarului de executare silită nr. x/2017, s-au dezbătut chestiuni privind litigii de muncă (neplata contribuțiilor de asigurări sociale, lipsirea de dreptul de pensie, neacordarea drepturilor cuvenite în condiții deosebite de muncă), fiind obligată la cheltuieli de judecată în baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Mai arată că prin decizia nr. 321/09 mai 2017 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 și 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportat la dispozițiile art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, publicată în M.O. nr. 580/20 iulie 2017, Curtea Constituțională a statuat că în ceea ce privește recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, acesta este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului reglementat de C. proc. civ. sau penală.

De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii civile.

Astfel, art. 13 din Legea nr. 47/1992 este aplicabil oricăror cereri adresate Curții Constituționale, inclusiv cererilor prin care se exercită calea de atac reglementată de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care face obiectul cauzei.

Susține contestatoarea că în ipoteza în care Curtea de Apel Iași a respins recursul prin decizia nr. 729/10 septembrie 2019, nu înseamnă că aceeași soluție se impunea a fi stabilită și pentru cererea adresată Curții Constituționale, câtă vreme sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar excepția de neconstituționalitate a art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. pe care a invocat-o prin raportare la art. 16 alin. (1) și 21 alin. (1) și (3) din Constituție nu a fost analizată.

Totodată, arată că prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu a beneficiat de egalitate în fața legii, drepturile și interesele contestatoarei nu au fost apărate de către instanță și nu a beneficiat de un proces echitabil.

În justificarea cheltuielilor de judecată, intimatul a susținut că plata apărătorului ales s-a făcut din bugetul ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Sănătății, în baza Legii achizițiilor publice nr. x în detrimentrul Legii nr. 51/1995, situație nepermisă de lege.

Prin întâmpinarea formulată la data de 14 februarie 2020 (data depunerii la oficiul poștal), intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași a solicitat în principal, respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Consideră că eroare materială de care face vorbire contestatoarea nu este o eroare materială în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (3) din C. proc. civ., ci o eroare de judecată pretins a fi fost săvârșită de instanța de recurs cu ocazia soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Or, greșelile care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, contestația în anulare nefiind un mijloc de de reformare a unei hotărâri judecătorești, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul dintre motivele prevăzute de lege ce permit să examineze justețea soluției pronunțate.

În condițiile în care contestatoarea reclamă greșeli de judecată în soluționarea recursului, contestația în anulare apare ca inadmisibilă.

Pe de altă parte, contestația în anulare este nefondată, în condițiile în care Înalta Curte a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 coroborate cu cele ale art. 486 și urm. din C. proc. civ., apreciind că motivele de recurs nu pun în discuție nelegalitatea soluției pronunțate de Curtea de Apel Iași, tot astfel cum nu constituiau nici motive de sesizare a Curții Constituționale, context în care a aplicat sancțiunea anulării recursului.

Cu referire la decizia nr. 321/19 mai 2017, pronunțată de Curtea Constituțională, susține intimatul că aceasta nu analizează regularitatea recursului, ci posibilitatea exercitării acestuia împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești prin raportare la dispozițiile art. 21 și 24 din Legea nr. 304/2004. Din acest punct de vedere, soluția instanței de recurs este legală în contextul în care Legea nr. 47/1992 nu exclude incidența normelor de procedură civilă.

În fine, susține intimatul că toate cheltuieli de judecată au fost efectuate cu respectarea O.U.G. nr. 22/2012, în contextul în care în lipsa unui departament juridic angajarea apărătorului s-a făcut cu acordul Ministerului Sănătății din capitolele bugetare destinate cheltuielilor.

Examinând cu prioritate excepția cuprinsă în întâmpinarea intimatului Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași, a inadmisibilității contestației în anulare, sub aspectul reclamării greșelii de judecată săvârșită în soluționarea recursului, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele ce succed:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiții limitativ stabilite de lege, respectiv prin dispozițiile art. 503 din C. proc. civ., potrivit cu care, "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia din recursurile declarate în cauză."

Argumentele prin care contestatoarea și-a fundamentat demersul procedural se referă la o greșită evaluare a motivului de recurs referitor la pretinsa nelegalitate a deciziei nr. 729 din 10 septembrie 2019, nelegalitate atribuită de partea recurentă modalității în care Curtea de Apel Iași, secția civilă a analizat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. prin raportare la art. 16 alin. (1) și 21 alin. (1) și (3) din Constituție, ipoteză care se circumscrie motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Analizând contestația în anulare în raport de criticile formulate și de prevederile art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la săvârșirea unei erori materiale în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, etc.

Verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei, reaprecierea probelor sau interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Contestatoarea circumscrie acestui motiv de contestație în anulare aspecte similare cu cele ce au făcut obiectul recursului soluționat prin decizia atacată, asupra cărora instanța de prim control judiciar s-a pronunțat și care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac.

Or, din analiza considerentelor deciziei atacate se constată că instanța și-a argumentat soluția de anulare a recursului declarat de contestatoare împotriva deciziei nr. 729 din 10 septembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția civilă în sensul în care criticile deduse judecății s-au limitat la "a reda conținutul textului legal cu referire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, la enumerarea unor articole din Constituție, precum și la aprecieri cu privire la compromiterea siguranței și securității finaciare a statului prin achitarea de către intimată, instituție finanțată de la bugetul de stat, a onorariului de avocat aferent reprezentării acestei părți în cauzele disputate cu recurenta."

Astfel, se constată că soluția de anulare a recursului nu este una dată în urma judecății pe fond a respectivei căi de atac, adică în urma unei judecăți efectiv realizate de respectiva instanță de control judiciar relativ la criticile care au fost formulate de partea recurentă, ci urmare a examinării manierei de redactare a recursului ce nu a expus motive de nelegalitate care să se circumscrie dispozițiilor art. 488 din C. proc. civ.

În acest context al analizei evidențiată de considerentele deciziei atacate prin contestația în anulare pendinte, argumentele critice expuse de către contestatoare în fundamentarea acestei căi de atac sunt unele care se referă la o eroare de judecată imputată instanței de recurs, la chestiuni de fond deduse judecății în recurs, respectiv critici de nelegalitate pe care aceasta, cu nesocotirea regimului special ce guvernează calea de atac în discuție, le aduce hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Iași, iar nu la o eroare materială pretins săvârșită în mod involuntar de către Înalta Curte prin adoptarea soluției de anulare a recursului.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental." De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Înalta Curte constată că argumentele critice susținute de contestatoare în cadrul prezentei căi de atac nu relevă existența unei erori materiale intervenite cu prilejul judecății realizate de către instanța de recurs, prin decizia contestată, astfel încât contestația în anulare întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. apare ca nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Văzând prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga contestatoarea la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocat, conform înscrisurilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimat.

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2345 din 05 decembrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2020.