ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.03.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 574/2019

HOTĂRÂRE
13.03.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 574/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 20 februarie 2019, petenta A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Constanța.

În cuprinsul cererii, petenta a arătat că își întemeiază cererea pe motive de bănuială legitimă, având în vedere circumstanțele procesului, constând în faptul că pârâți sunt două instituții cu rol deosebit în realizarea justiției, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Inspectoratul Județean de Poliție Constanța.

În drept a invocat dispozițiile art. 140 și urm. C. proc. civ.

Prioritar, Înalta Curte reține că, potrivit verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, pricina ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la data de 23 martie 2015, așadar, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ.

Prin urmare, prezenta cerere de strămutare este supusă noilor norme de procedură civilă și va fi analizată prin raportare la aceste prevederi legale.

Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia (...)", iar conform alin. (2) al aceluiași text legal, "cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranță publică este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție".

În cauză, în cuprinsul cererii de strămutare, petenta nu formulează susțineri care ar putea fi circumscrise unor motive de siguranță publică de natură să atragă competența de soluționare a cererii de către Înalta Curte de Casație și Justiție și, oricum, aceasta nu avea legitimarea procesuală activă pentru a formula o atare cerere, în considerarea art. 141 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât devin incidente dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ.

Invocarea, de către petentă, a faptului că parte în cauză este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, nu atrage competența de soluționare a cererii de strămutare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere faptul că, prin Decizia nr. 169/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 353 din 09.05.2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 142 alin. (1) teza întâi și ale art. 145 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de parte a curții de apel în raza căreia funcționează instanța învestită cu judecarea litigiului.

Or, în speță, se constată că prevederile deciziei nu se aplică cererii de strămutare formulate de petentă, calitatea de parte în proces aparținând Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și nu curții de apel în raza căreia funcționează instanța învestită cu judecarea litigiului.

Prin urmare, reținând invocarea de către petentă a unor motive de bănuială legitimă și împrejurarea că cererea este formulată cu privire la un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Constanța, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a cererilor conexate în favoarea Curții de Apel Constanța.

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a cererii formulată de petenta A., privind strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Constanța, în favoarea Curții de Apel Constanța.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2019.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-03-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 572/2019
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 08 februarie 2019, petentul A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr
ÎCCJ 2019-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1569/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 10 iulie 2019, petenta A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/
ÎCCJ 2020-10-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2066/2020
în funcție la respectiva curte de apel, însă, cauza de față nu se circumscrie ipotezei care a făcut obiectul controlului de constituționalitate prin decizia nr. 558/2014 a Curții Constituționale, întrucât intimata C. are calitatea de prim-p
ÎCCJ 2020-07-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1523/2020
Ședința publică din data de 15 iulie 2020 Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 1 iulie 2020, sub nr. x/2020, petentul A. a solici
ÎCCJ 2021-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1341/2021
Ședința publică din data de 15 iunie 2021 Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Cur
Sursă