ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1569/2019

HOTĂRÂRE
01.10.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1569/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 10 iulie 2019, petenta A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Iași, susținând, în esență, că tot sistemul judiciar local este compus din rude, afini și prieteni și, prin urmare, nu beneficiază de o judecată corectă.

Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic ECRIS, cererea de chemare în judecată care a generat litigiul ce face obiectul dosarului a cărui strămutare se solicită a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 6 septembrie 2017, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ.

În raport de data înregistrării pe rolul instanțelor judecătorești a pricinii ce formează obiectul dosarului a cărui strămutare se solicită, respectiv 6 septembrie 2017, se reține că prezenta cerere de strămutare este supusă dispozițiilor noului C. proc. civ.

Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia ..., iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că "Cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranță publică este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție ...".

Înalta Curte, constată că, deși petenta a invocat în drept dispozițiile art. 140 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor cererii nu rezultă susținerea unor motive de siguranță publică, astfel cum acestea sunt definite de art. 140 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora asemenea motive reprezintă împrejurări excepționale care presupun că judecata procesului la instanța competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice în circumscripția căreia se desfășoară judecata.

Prin urmare, în speță competența de soluționare a cererii de strămutare se stabilește în raport de dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ.

Or, cererea de strămutare dedusă judecății este formulată cu privire la un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Iași, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Iași.

Pentru aceste considerente, în aplicarea art. 142 alin. (1) C. proc. civ., instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Iași, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

Declină competența de soluționare a cererii formulate de petenta A. privind strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Iași în favoarea Curții de Apel Iași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1613/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 iulie 2020, petentul A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/
ÎCCJ 2019-05-08
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 870/2019
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 4 aprilie 2019, sub nr. x/2019, petenta A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/2018 al J
ÎCCJ 2019-04-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 781/2019
După deliberare, asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 8 martie 2019, sub nr. x/2019, petentul A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/201
ÎCCJ 2019-01-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 117/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 10 ianuarie 2019, petenta A. a solicitat strămutarea judecării Dosarului nr. x/2017 al Judecăto
ÎCCJ 2019-03-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 572/2019
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 08 februarie 2019, petentul A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr
Sursă