ÎCCJ, Decizia nr. 253/2020

Ședința publică din data de 14 decembrie 2020

Deliberând asupra contestației formulată de inculpatul A. și de persoana interesată B. împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.6, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin încheierea nr. 223 din data de 15 iunie 2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., au fost respinse cererile și excepțiile formulate de inculpații A., C., D. și E..

S-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpații A., C., D., E. și F..

Împotriva acestei încheieri a declarat contestație, printre alții, inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2019/a1.6.

La data de 14 septembrie 2020, a fost înregistrată la dosar cererea formulată de inculpatul A. și de persoana interesată B. (soția inculpatului A.) prin care au solicitat încuviințarea proiectului actului de dezmembrare și a actului de partaj voluntar între soți, precum și modificarea obiectului sechestrului asupra unor bunuri imobile.

Prin încheierea din data de 20 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.6, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul A. și de persoana interesată B. privind încuviințarea proiectului actului de dezmembrare și a actului de partaj voluntar între soți, precum și de modificare a obiectului sechestrului asupra unor bunuri imobile.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a reținut următoarele:

Prealabil, instanța a analizat excepția inadmisibilității cererii, invocată de reprezentantul Ministerului Public, la termenul din data de 13 octombrie 2020.

În susținerea excepției, reprezentantul Ministerului Public a arătat că dispozițiile art. 347 alin. (4) din C. proc. pen. statuează că, în calea de atac a contestației, nu pot fi invocate sau ridicate alte cereri sau excepții decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară, cu excepția cazurilor de nulitate absolută. S-a apreciat că, în speță, nu este incident vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, iar solicitarea formulată de petenți nu poate fi încadrată nici în noțiunea de chestiune prealabilă, potrivit art. 52 din C. proc. pen.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a reținut că, într-adevăr, dispozițiile art. 347 alin. (4) din C. proc. pen. prevăd că "(4) În soluționarea contestației nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepții decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate absolută", însă cererea formulată de inculpatul A. și de persoana interesată B. nu reprezintă o cerere sau excepție nouă referitoare la legalitatea rechizitoriului, a actelor de urmărire penală sau a probelor, ci vizează o măsură asigurătorie, care este o măsură procesuală, prin ipoteză supusă reevaluării și care constă în indisponibilizarea, pe parcursul procesului penal, a bunurilor unor persoane, pentru ca acestea să nu le înstrăineze până la sfârșitul procesului penal și să devină insolvabile.

Drept urmare, cererea formulată de inculpatul A. și de persoana interesată B. a fost apreciată ca fiind admisibilă, competența soluționării acesteia revenind instanței învestite cu soluționarea contestațiilor formulate împotriva încheierii nr. 223 din data de 15 iunie 2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019.

În ceea ce privește dispozițiile art. 348 din C. proc. pen., care prevăd că revine judecătorului de cameră preliminară de la instanța sesizată prin rechizitoriu, indiferent de stadiul cauzei, competența de a se pronunța asupra măsurilor preventive, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a reținut că aceste prevederi nu pot fi aplicate prin analogie cu privire la cererea formulată de petenți.

Pe fondul cererii, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a reținut că, în cauză, prin ordonanța nr. 89/P/2017 din data de 09.10.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile și mobile aflate în proprietatea inculpatului A. până la concurența sumei de 4.500.000 euro.

Pe parcursul urmăririi penale au fost identificate și indisponibilizate prin aplicarea sechestrului următoarele bunuri:

§ prin procesul-verbal din data de 10.10.2018 au fost puse sub sechestru bunuri imobile ale inculpatului evaluate la suma de 554.500 de euro (cota de 1/2 deținută de inculpat asupra unui imobil teren+casă din București, asupra a trei apartamente situate în Năvodari, asupra unui apartament situat în București și asupra unui teren din județul Ilfov);

§ prin procesul-verbal din data de 10.10.2018 au fost puse sub sechestru părțile sociale deținute de inculpat la G. S.R.L., în valoare nominală de 1.000 RON;

§ prin procesul-verbal din data de 25.10.2018 a fost pusă sub sechestru cota indiviză deținută de inculpat asupra unui apartament situat în București, Bd Kiseleff evaluat la suma de 390.000 de euro - cota inculpatului 195.000 de euro;

§ prin procesul-verbal din data de 25.10.2018 s-a instituit poprirea sumelor deținute de inculpatul A. în conturile bancare deschise la H., I., J. și K., în total echivalentul sumei de 430.965,1 euro.

Ulterior, prin ordonanța nr. 89/P/2017 din data de 07.11.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție s-a dispus menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. până la concurența sumelor de 3.121.328.41 RON și 2.320.698 euro.

Totodată, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi pe suma de 100.000 de euro datorată inculpatului A. de către L. .

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a constatat că, prin cererea formulată de inculpatul A. și de persoana interesată B., s-a solicitat, pe de o parte, încuviințarea proiectului actului de dezmembrare și a actului de partaj voluntar între soți și, pe de altă parte, modificarea obiectului sechestrului asupra unor bunuri imobile.

În ceea ce privește prima parte a solicitării, în sensul de a se încuviința proiectul actului de dezmembrare și a actului de partaj voluntar între soți, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a constatat că petenții A. și B. au arătat că s-au căsătorit în anul 2003, sub regimul matrimonial al comunității legale de bunuri, reglementat de art. 30 din Codul familiei, iar prin convenția matrimonială autentificată sub nr. x/23.01.2019, de către notarul public M., au stabilit, în conformitate cu art. 329 și următoarele din C. civ., schimbarea regimului matrimonial sub care s-au căsătorit, în sensul înlocuirii regimului comunității legale cu regimul separației de bunuri.

Conform prevederilor art. 320 din C. civ., în caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează potrivit legii, prin bună învoială sau, în caz de neînțelegere, pe cale judiciară. Hotărârea judecătorească definitivă sau, după caz, înscrisul întocmit în formă autentică notarială constituie act de lichidare.

Lichidarea regimului matrimonial este o etapă ulterioară modificării acestuia (în totul sau în parte). Modificarea regimului matrimonial oprește acțiunea regulilor care au guvernat raporturile patrimoniale dintre soți. Operațiunile de determinare, calificare, evaluare a bunurilor și a creanțelor reciproce dintre aceștia fac obiectul lichidării regimului matrimonial, a cărei finalizare marchează încheierea între soți a "socotelilor" rezultând din funcționarea regimului lor matrimonial.

Potrivit dispozițiilor art. 357 din C. civ., "(1) În cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor. (2) În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală. (3) Dispozițiile art. 364 alin. (2) se aplică în mod corespunzător".

Petenții au încheiat un act intitulat "Proiect act de dezmembrare și act de partaj voluntar între soți". Referitor la actul de partaj voluntar, s-a menționat că soții au hotărât, de comun acord, partajarea bunurilor imobile comune dobândite în timpul căsătoriei, prin formarea a două loturi, Lotul A urmând să revină lui B. și Lotul B lui A..

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a constatat că lichidarea regimului matrimonial, prin partajarea, de comun acord, a bunurilor imobile comune dobândite în timpul căsătoriei, se realizează conform dispozițiilor C. civ., nefiind supusă încuviințării instanței penale, în absența oricărei dispoziții legale care să confere acestei instanțe prerogative de cenzură în sensul invocat de petenți.

Referitor la a doua parte a solicitării, privind modificarea obiectului sechestrului asupra unor bunuri imobile, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a reținut că normele C. proc. pen. se completează cu dispozițiile procesual civile în materia măsurilor asigurătorii înființate de organele penale, în temeiul art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., dispozițiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care C. proc. pen. nu cuprinde dispoziții contrare. Drept urmare, ori de câte ori se analizează obiectul măsurilor asigurătorii, sunt avute în vedere dispozițiile procesual penale sau, în lipsă, cele procesual civile.

C. proc. civ. cuprinde reglementări cu privire la procedura ridicării sechestrului și desființării măsurilor asigurătorii.

Astfel, conform dispozițiilor art. 751 alin. (1) din C. proc. civ. (intitulat Oprirea urmăririi), "(1) Debitorul va putea împiedica aplicarea sechestrului sau, după caz, va putea obține ridicarea lui numai dacă: 1. plătește creanța, inclusiv accesoriile și cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului său având procură specială. Dispozițiile art. 703 sunt aplicabile; 2. face depunerea cu afectațiunea specială prevăzută la art. 721 alin. (1) și predă executorului recipisa de consemnare (...)".

Potrivit dispozițiilor art. 863 din C. proc. civ. (intitulat Desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare) "(1) În tot cursul urmăririi silite și până la adjudecarea bunului imobil, debitorul sau orice altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare".

Totodată, instanța a reținut că prin măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor comune se instituie doar o restrângere temporară a unora dintre atributele dreptului de proprietate, care nu echivalează cu executarea silită a acestor bunuri. În situația unei eventuale vânzări sau urmăriri a dreptului de proprietate asupra cotei de 1/2 a soției inculpatului, acestea ar putea fi făcute doar după partaj, așa cum prevăd dispozițiile art. 353 din C. civ. și art. 818 din C. proc. civ.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a constatat că, la momentul formulării cererii, nu era finalizată lichidarea regimului matrimonial, prin partajarea, de comun acord, a bunurilor imobile comune dobândite în timpul căsătoriei de către A. și B..

Însă, și în ipoteza finalizării partajului voluntar al bunurilor imobile comune dobândite în timpul căsătoriei de cei doi soți, instanța penală nu s-ar putea pronunța asupra cererii privind modificarea obiectului sechestrului asupra unor bunuri imobile, având în vedere că normele C. proc. pen. se completează cu dispozițiile procesual civile în materia măsurilor asigurătorii, iar în C. proc. civ. se regăsesc dispoziții exprese, care reglementează condițiile în care se poate dispune ridicarea și desființarea măsurilor asigurătorii, astfel cum au fost redate anterior.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a respins cererea formulată de inculpatul A. și de persoana interesată B. privind încuviințarea proiectului actului de dezmembrare și a actului de partaj voluntar între soți, precum și de modificare a obiectului sechestrului asupra unor bunuri imobile.

II. Împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.6, inculpatul A. și persoana interesată B. au formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2020, cu prim termen fixat în mod aleatoriu la data de 14 decembrie 2020.

La acest termen de judecată, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac, arătând, în esență, că obiectul prezentei cauze îl reprezintă contestația formulată împotriva încheierii pronunțate în cursul soluționării contestației în faza procesuală a camerei preliminare, fază în care inculpatul A. și persoana interesată B. au formulat cereri de încuviințare a proiectului actului de dezmembrare și a actului de partaj voluntar între soți și de modificare a obiectului sechestrului.

Ca atare, având în vedere faza procesuală în care cererea de încuviințare a proiectului actului de dezmembrare și a actului de partaj voluntar între soți și de modificare a obiectului sechestrului a fost formulată, procurorul a apreciat că soluția pronunțată în etapa procesuală a contestației în cameră preliminară este definitivă, împotriva acesteia nefiind prevăzută o cale de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public, constată că prezenta contestație este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia conform prevederilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că a fost sesizată cu o contestație exercitată de inculpatul A. și de persoana interesată B. împotriva unei încheieri intermediare cu referire la o măsură asigurătorie, hotărâre definitivă pronunțată în procedura prevăzută de art. 347 din C. proc. pen.

Calea de atac specifică în domeniul măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății este contestația, care urmează regulile statornicite prin art. 2501 din C. proc. pen. completate, în mod corespunzător, cu dreptul comun în materia contestației penale (dispozițiile art. 4251 din C. proc. pen.), fiind limitată, astfel cum se prevede în mod expres în cuprinsul alin. (1) al textului de lege menționat, exclusiv la încheierile prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, instanța de fond sau cea de apel, situație care nu se regăsește, însă, în speță.

Totodată, se constată că, în ceea ce privește încheierea prin care se soluționează calea ordinară de atac a contestației în procedura prevăzută de art. 347 din C. proc. pen., legiuitorul nu a mai reglementat și un alt grad de jurisdicție, aceasta fiind definitivă la data pronunțării. Același regim juridic au și încheierile date pe parcursul soluționării căii de atac, dacă legea procesual penală nu prevede posibilitatea atacării lor în mod separat.

Potrivit art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen.:

"calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel."

Ca atare, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, se constată că inculpatul A. și persoana interesată B. au promovat o cale de atac împotriva unei încheieri definitive, nesusceptibilă a fi reformată prin exercitarea unor căi de atac în condiții nereglementate de C. proc. pen., învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Contrar celor susținute de contestatori, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că împrejurarea că împotriva încheierii nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă prevederile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, deoarece, pe de o parte, legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situații juridice, iar, pe de altă parte, Legea fundamentală nu garantează folosirea tuturor căilor de atac.

Sub aspectul asigurării egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că, în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii. Astfel, instituirea unor reguli speciale în ceea ce privește căile de atac nu este contrară acestui principiu atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor.

Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012, Decizia nr. 251 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 697 din 4 august 2020, Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020).

Totodată, se reține că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că instituirea sechestrului nu constituie o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei), astfel încât nu se poate susține că într-o asemenea procedură se impune existența unui dublu grad de jurisdicție. Mai mult decât atât, chiar și în situația unei acuzații în materie penală, art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție stabilește că dreptul consacrat de paragraful 1 (dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală) poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore sau când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.

În consecință, constatând că inculpatul A. și persoana interesată B. au formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza finală din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de aceștia împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.6.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpatul A. și de persoana interesată B. împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.6.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2020.