ÎCCJ, Decizia nr. 187/2021

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat persoana juridică S.C. B. S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, reprezentat prin A.N.A.F., cu sediul în București, str. x. În temeiul art. 397 alin. (5) raportat la art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanța din 07.11.2017 emisă în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție prin care s-a dispus instituirea sechestrului și aplicarea popririi asupra contului x, deschis de S.C. B. S.R.L. la D. - Sucursala Alexandria, în care a fost depusă/transferată suma de 5.702.610 RON de către reprezentantul S.C. B. S.R.L., la dispoziția organului de urmărire penală, sumă transferată în contul x deschis la Trezoreria Alexandria cu titlul "Disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciul cauzat și recuperat în condițiile art. 10 din Legea 241/2005" astfel cum s-a dispus prin încheierea din 12 februarie 2018 pronunțată de către Judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2017. Totodată, cu majoritate, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C., la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de acte de comerț incompatibile cu funcția deținută prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (numai în ceea ce privește operațiunile comerciale efectuate în legătură cu societatea E. din Bulgaria). În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Teleorman sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probațiune Teleorman. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Turnu Măgurele sau Centrului pentru persoanele vârstnice Furculești, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În baza 404 alin. (2) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse și asupra consecințelor săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, putându-se dispune revocarea suspendării sub supraveghere. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul C. a sumei de 638.085 RON - folosul necuvenit rezultat în urma săvârșirii infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu referire la societatea E. din Bulgaria, reprezentând "bunuri dobândite prin săvârșirea faptei prevăzută de legea penală, suma care a fost depusă/transferată la dispoziția organului de urmărire penală fiind instituit sechestrul și aplicată poprire asupra contului x deschis de inculpatul C. la F. - Agenția Turnu Măgurele. În temeiul art. 397 alin. (5) raportat la art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanța din 07 noiembrie 2017 emisă în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție prin care s-a dispus instituirea sechestrului și aplicarea popririi asupra contului x deschis de inculpatul C. la F. - Agenția Turnu Măgurele, în care a fost depusă/transferată suma de 1.160.006,47 RON, la dispoziția organului de urmărire penală. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: I. Prin rechizitoriul nr. x/2014 emis în data de 18 decembrie 2017 de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare de acte de comerț incompatibile cu funcția deținută și complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (1) din C. pen., A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și persoana juridică S.C. B. S.R.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. Pentru a dispune astfel, Parchetul a reținut că între S.C. B. S.R.L. Alexandria, având ca acționar și administrator pe numitul A. și firma bulgărească E., având ca acționar unic pe C. - deputat în Parlamentul României (în legislatura 2012 - 2016, ales în circumscripția electorală nr. 36 Teleorman, colegiul uninominal nr. 2) s-a organizat în perioada 2012 - 2014, un circuit economico - financiar fictiv cu scopul eludării plății TVA de către firma B. În concret, în perioada 2012 - 2014, S.C. B. S.R.L. a achiziționat din spațiul intracomunitar utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, pe care le-a livrat beneficiarilor - firme românești însă, în acest lanț economico - financiar a introdus o verigă fictivă, respectiv firma bulgărească E., aparținând deputatului C., căreia îi erau livrate utilajele agricole doar formal, iar firma bulgărească, în baza înțelegerii infracționale, le livra beneficiarilor finali din România. Ca mod de operare, inițial se identificau beneficiarii - firme românești de către S.C. B. S.R.L. și se perfectau înțelegeri cu administratorii acestor societăți, interesate în achiziționarea de utilaje agricole, promițându-li-se vânzarea unor astfel de utilaje, procurate preponderent din Germania, Olanda și Franța, prin intermediul S.C. B. S.R.L. Alexandria, care este dealer-ul autorizat al mărcilor G., H., I., etc.). Utilajele erau achiziționate din statele menționate și transportate la sediul S.C. B. S.R.L. Alexandria, unde erau și depozitate. Aceste achiziții de utilaje agricole realizate de B. se încadrează în categoria achizițiilor intracomunitare, fiind scutite de TVA, conform prevederilor art. 142 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal - cu modificările ulterioare, în vigoare la momentul sesizării din oficiu. Din perspectiva celor implicați în activitatea infracțională, dacă la momentul aducerii utilajelor agricole în România s-ar fi procedat direct la revânzarea acestora către firmele românești - destinatarii finali, tranzacția comercială ar fi fost generatoare a obligației de plată a TVA, astfel că inc. A., cu complicitatea celorlalte persoane, a creat un circuit comercial suplimentar, fictiv, menit să îi faciliteze eludarea obligațiilor fiscale către statul român, obținând astfel sume mai mari ca venituri și, totodată, a afectat indirect și celelalte firme din domeniu, concurente, care vindeau la prețul de piață ce includea și TVA. II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 decembrie 2017. În cauză, în termenul prevăzut de art. 344 alin. (3) din C. proc. pen., au fost formulate cereri și excepții privind legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și legalitatea actelor de urmărire penală de către cei trei inculpați trimiși în judecată. Prin încheierea din data de 12 februarie 2018, judecătorul de cameră preliminară, în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a admis în parte cererile și excepțiile de cameră preliminară formulate de inculpații S.C. B. S.R.L., A. și C. și, în consecință: A constatat neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. x din data de 18 decembrie 2017, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, în ceea ce privește descrierea faptelor reținute în sarcina inculpaților, încadrarea juridică, indicarea și analiza mijloacelor de probă, după cum urmează: - pentru inculpata S.C. B. S.R.L. cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. - pentru inculpatul A. cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. - pentru inculpatul C. cu privire la infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și respectiv de efectuare de acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000. De asemenea, a fost admisă cererea formulată de S.C. B. S.R.L. și s-a dispus transferul sumei de 5.702.610 RON aflată în contul x deschis la D. - Sucursala Alexandria, aflată la dispoziția organelor judiciare, sub măsura sechestrului și a popririi asiguratorii, în contul x deschis la Trezoreria Alexandria cu titlul "Disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciul cauzat și recuperat în condițiile art. 10 din Legea 241/2005" 1. Prin Ordonanța nr. 532/P/2014 din 21 martie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a completat rechizitoriul și a comunicat judecătorului de cameră preliminară că menține dispoziția de trimitere în judecată a inculpaților. În esență, prin ordonanța din data de 21 martie 2018 au fost identificate un număr de 193 operațiuni care corespund acestui tipar infracțional descris prin rechizitoriu și s-a arătat că prejudiciul total de 5.692.644 RON, așa cum a fost prezentat în rechizitoriu, este compus din cumularea prejudiciilor defalcate pe cei 3 ani calendaristici în care a fost operațională schema infracțională de eludare a plății TVA de către S.C. B. S.R.L. De asemenea, au fot identificate un număr de 11 operațiuni financiare ca acte de comerț realizate de inculpatul C., în cursul anului 2014, în calitate de administrator de facto al firmei S.C. J. S.R.L. Turnu Măgurele. S-a arătat că acestea constituie operațiuni privind banii și cuantificabile financiar realizate ca acte de comerț în înțelesul unui act de speculație comercială sau intermediere în circulația bunurilor realizat în mod organizat (profesionist - societate comercială) în scopul obținerii de profit și se circumscriu elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Verificând ordonanța sus-menționată, în raport de dispozițiile art. 345 și 346 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat că organul de urmărire penală s-a conformat celor dispuse prin încheierea din 12 februarie 2018 și a descris amănunțit faptele reținute în sarcina inculpaților, a făcut precizările necesare cu privire la încadrarea juridică a acestora și a indicat mijloacele de probă. Totodată, a constatat legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală și a sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2014 din data de 18 decembrie 2017, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, astfel cum a fost regularizat prin Ordonanța nr. 532/P/2014 din 21 martie 2018 și a dispus începerea judecății față de inculpați. 2. Împotriva încheierilor din 12 februarie 2018 și din 17 aprilie 2018, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017, au formulat contestație inculpații C., A. și S.C. B. S.R.L. Prin încheierea nr. 31/C din data de 27 septembrie 2018, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2017.1, Completul de 2 judecători de cameră preliminară a admis contestația formulată de inculpatul C. împotriva încheierilor din 12 februarie 2018 și din 17 aprilie 2018, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017, pe care le-a desființat în parte și, rejudecând: A admis excepția invocată de inculpatul C. și a constatat nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviințate, după caz, prelungite în cauză și în temeiul art. 102 alin. (2) - (4) C. proc. pen., a exclus din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităților de supraveghere tehnică mai sus-menționate. În conformitate cu Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curții Constituționale, a dispus îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă și a suporților care conțin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică mai sus-menționate, precum și eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă și eliminarea redării conținutului acestor mijloace de probă din Rechizitoriul nr. x din data de 18 decembrie 2017 și din Ordonanța nr. 532/P/2014 din data de 21 martie 2018 de remediere a neregularităților actului de sesizare (excludere fizică). A menținut celelalte dispoziții ale încheierilor atacate. A respins ca nefondate contestațiile formulate de inculpații S.C. B. S.R.L. și A. împotriva acelorași încheieri. 3. Împotriva acestei încheieri, a formulat contestație la executare Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție. În temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a admis contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție și a lămurit dispozitivul încheierii nr. 35/C din 27 septembrie 2018 în sensul că eliminarea referirilor la mijloacele de probă excluse în temeiul art. 102 alin. (2) - (4) din C. proc. pen. și eliminarea redării conținutului acestor mijloace de probă din Rechizitoriul nr. x din data de 18 decembrie 2017 și din Ordonanța nr. 532/P/2014 din data de 21 martie 2018 de remediere a neregularităților actului de sesizare (excluderea fizică): - se va realiza de către parchet prin intervenție directă asupra celor două acte procesuale, și nu prin întocmirea unor acte procesuale noi; - vizează strict indicarea acestor mijloace de probă și redarea conținutului acestor mijloace de probă în cuprinsul celor două acte procesuale, și nu descrierea situației de fapt.

La data de 09 noiembrie 2018, în fața completului de fond, inculpatul A., prin apărător ales, a solicitat scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la completul de doi judecători de cameră preliminară, pentru finalizarea procedurii în contestație. Analizând excepția formulată, în raport de actele și lucrările dosarului, instanța, în opinie majoritară, a constatat că este fondată, întrucât, după ce judecătorul de cameră preliminară inițial investit a respins cererile și excepțiile privind legalitatea administrării unor probe și a dispus începerea judecății, având în vedere așadar toate probele administrate la urmărirea penală, dar și o anumită structură a rechizitoriului, structură în care se arată corelația pe care organul de urmărire penală o face între probe și faptele imputate inculpaților, completul de cameră preliminară, de doi judecători, soluționând contestațiile formulate a exclus o bună parte din probele administrate la urmărirea penală. Totodată, completul de cameră preliminară investit cu soluționarea contestațiilor a dispus și excluderea fizică a probelor respective din dosarul cauzei - ca efect al Deciziei nr. 22/2018 a Curții Constituționale - dispunând totodată eliminarea din rechizitoriu și din ordonanța din nr. 532/P/2014 din data de 21 martie 2018 a oricăror referiri la probele excluse. De aceea, în opinie majoritară, instanța a constatat că procedura camerei preliminare nu poate fi considerată ca fiind finalizată, întrucât eventuala nerespectare de către Parchet a obligației de eliminare din rechizitoriu a referirilor la probele excluse, dar și eventualele obiecțiuni ale părților privind îndeplinirea sau neîndeplinirea acestei obligații, nu pot fi cenzurate de instanță deoarece, așa cum au arătat și inculpații în excepția formulată, s-ar ajunge la o suprapunere a funcțiilor judiciare. Având în vedere toate aceste considerente, instanța, cu opinie majoritară, nu s-a considerat investită cu judecarea pe fond a cauzei apreciind că procedura camerei preliminare nu este terminată și, ca atare, a admis excepția de nelegală sesizare a instanței formulată de inculpatul A., prin apărător ales și însușită de inculpații C. și S.C. B. S.R.L. și a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la Completul de 2 judecători Cameră preliminară învestit cu soluționarea contestației formulată împotriva încheierilor din 12 februarie 2018 și din 17 aprilie 2018, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017, în vederea finalizării procedurii de cameră preliminară și a dispunerii începerii judecății.

La data de 11 decembrie 2018, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a constatat finalizată procedura camerei preliminare în dosarul înregistrat sub nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și a apreciat ca fiind inadmisibilă sesizarea Completului de 2 Judecători de cameră preliminară al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, a dispus trimiterea cauzei completului învestit cu soluționarea pe fond a acesteia, urmare a dispoziției definitive de începere a judecății față de inculpații A., C. și S.C. B. S.R.L.

La termenul de judecată din data de 01 februarie 2019, în conformitate cu dispozițiile art. 378 alin. (1) din C. proc. pen., în condițiile prevăzute de art. 379 alin. (1) din același cod, Înalta Curte a procedat la audierea inculpatului A. La același termen de judecată, au fost formulate cereri în probațiune de către inculpați, iar instanța a încuviințat proba testimonială constând audierea martorilor din rechizitoriu K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. și U. De asemenea, a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de inculpatul A. respectiv: - situația vânzărilor de utilaje agricole efectuate în perioada de referință (2012-2014) de către S.C. B. S.R.L. Alexandria, - certificatul de atestare fiscală nr. x din 25 octombrie 2018, - certificatul de atestare fiscală nr. x din 18 octombrie 2018, urmând a fi atașate dosarului cauzei. A încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de inculpatul C., respectiv Protocolul nr. x/14 februarie 2014, Anexa nr. 1 la Protocol, Actul de compensare sau rambursare nr. x/09 aprilie 2014, acte depuse la dosar, precum și acte în circumstanțiere, ce urmează a fi atașate dosarului cauzei. A încuviințat proba cu înscrisuri pentru inculpata S.C. B. S.R.L. reprezentând: - situații și centralizări a informațiilor rezultate din documentele de evidența contabilă, financiară și fiscală a societății B.; - documentele contabile emise de către distribuitorii importanți de utilaje agricole: V. prin W., X. prin Y., Z., AA. etc. De asemenea, a fost încuviințată proba cu expertiza fiscal contabilă solicitată de inculpați. Reprezentantul Ministerului Public nu a formulat cereri în probațiune și a arătat că nu se opune audierii martorilor, deși declarațiile acestora nu au fost contestate de inculpați. De asemenea, a arătat că este de acord cu efectuarea unei expertize fiscal-contabile în cauză și a propus la rândul rău obiective la aceasta. În cauză au fost audiați martorii K., N. și O. (termenul de judecată din data de 13 martie 2019). M., Q. și R. (termenul de judecată din data de 10 aprilie 2020) S. și T. (termenul de judecată din data de 16 mai 2019) martorul P. (termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2020).

Analizând actele și lucrările dosarului, în baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale, precum și prin raportare la probatoriul administrat nemijlocit de instanța de judecată, Înalta Curte a reținut următoarele: 7.1. Acuzația referitoare la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005. Inculpatul A. este asociat (40% din părțile sociale) și administrator începând cu data de 26 aprilie 2011 al inculpatei S.C. B. S.R.L., societate comercială înregistrată la O.R.C sub nr. x cu sediul în Alexandria, județul Teleorman. Inculpata S.C. B. S.R.L. are ca obiect principal de activitate "Comerț cu ridicata de piese și accesorii pentru autovehicule" și a desfășurat în perioada 2012-2014 activități de comercializare a unor utilaje agricole, fiind dealer autorizat pentru mărci consacrate din Germania, Olanda și Franța, cum ar fi G., H., I., etc. Inculpatul C. este asociat unic al societății comerciale E., înființată în Bulgaria și a deținut calitatea de administrator al acesteia în perioada 08 august 2011 - 21 martie 2013. Inculpatul a fost ales deputat în Parlamentul României în circumscripția electorală nr. 36 Teleorman începând cu luna noiembrie 2012, calitate pe care a deținut-o până în anul 2016. Societatea E. (în limba bulgară E.), persoană juridică înființată conform legislației din Bulgaria, avea sediul în Nikopol, județul Pleven, str. x, Bulgaria, având CUI x și obiectul principal de activitate "Comerțul cu mașini Agricole". Societatea a fost înființată în anul 2011 de către inculpatul C., care a deținut calitatea de administrator până în anul 2013, după care calitatea a fost deținută de martorul K., iar din luna aprilie 2014, de martorul L., fiul inculpatului. Ca urmare a efectuării unei comisii rogatorii de către autoritățile judiciare din Bulgaria s-au constatat următoarele cu privire la situația societății E.: - pentru perioada august 2011- noiembrie 2014, sediul social figura la adresa din Nikopol, str. x, iar adresa de corespondență fiscală era la adresa din orașul Pleven, str. x, camera 416/adresa de înregistrare conform LTVA, unde își desfășoară activitatea firma de servicii contabile (BB.), cea care organizează și ține evidența contabilă a E. Bulgaria. La adresa din Nikopol, str. x nu s-au constatat persoane având domiciliul la această adresă, aici fiind vorba de o clădire administrativă, amplasată în centrul ideal al orașului PLEVEN, proprietatea "CC.". - firma nu deține în proprietate autovehicule, nu există date privind bunuri imobile, în proprietate sau chirie, personal angajat și contracte de serviciu contabile și consultanță; - E. Bulgaria la care acționar este C., pentru administrarea corectă a documentelor contabile, a apelat la serviciile firmei "BB.", cu obiectul de activitate efectuarea de servicii contabile, al cărui administrator este DD.; Deși apare ca fiind evident că sediul societății E. a fost declarat formal și că nu deținea pe teritoriul Bulgariei bunuri imobile, din declarațiile martorei DD. coroborate cu mențiunile raportului de expertiză fiscal - contabilă a rezultat că societatea a ținut evidențele contabile ale activităților comerciale desfășurate, nefiind constatate nereguli de către organele fiscale bulgare. Martora DD. a declarat că atât inculpatul C., cât și K. veneau periodic la sediul firmei de contabilitate din Bulgaria și îi predau documentele contabile sau le trimiteau prin e-mail și că în anul 2013 organele ANV-Biroul Pleven au verificat activitatea firmei, precum și în alte perioade fără a fi constatate nerespectări ale obligațiilor fiscal. În perioada 2012 -2014, S.C. B. S.R.L. a comercializat un număr semnificativ de utilaje agricole, pe care le achiziționa din alte țări membre ale Uniunii Europene și le vindea beneficiarilor, de regulă societăți comerciale sau persoane fizice comercianți din România. Din declarația inculpatului A., administrator al S.C. B. S.R.L. a rezultat că societatea era dealer autorizat al unor producători de utilaje agricole din țări membre ale U.E. și în mod uzual practica trei modalități de comercializare a utilajelor, respectiv: - intermedierea între furnizor și beneficiarul final, ceea ce presupunea că beneficiarul român plătea direct furnizorului străin o sumă de bani care reprezenta prețul utilajului și comisionul pentru B. În această ipoteză, regimul TVA aplicabil tranzacției era cel al taxării inverse, sub rezerva înregistrării ca plătitor de TVA a beneficiarului final, care astfel nu datora taxa către bugetul de stat. - achiziționarea de la furnizor a bunului de către B. urmat de vânzarea propriu-zisă a utilajului importat către beneficiarul român, situație în care tranzacția era purtătoare de TVA, iar prețul cuprindea și suma aferentă acetei taxe. - vânzarea utilajului de către B. către E., care la rândul său, în schimbul unui comision, revindea către beneficiarul român, ipoteză în care se realizau două livrări intracomunitare și nu se datora TVA. Pentru realizarea tranzacțiilor prin intermediul societății E., se proceda în următoarea modalitate: - inculpatul A. sau angajați ai acestuia erau contactați de potențialii cumpărători ai utilajelor agricole, cărora le erau prezentate variantele de achiziție, cea care formează obiectul acuzațiilor prezentând avantajul excluderii sumei corespunzătoare TVA; - S.C. B. S.R.L. achiziționa de la furnizori din state membre ale U.E. utilajele agricole, tranzacție care era scutită de TVA, întrucât reprezenta o achiziție intracomunitară (stat membru U.E. - România); - S.C. B. S.R.L. vindea către societatea E. din Bulgaria utilajul agricol, tranzacție de asemenea scutită de TVA întrucât reprezenta o achiziție intracomunitară (România - Bulgaria); - societatea E. vindea către beneficiarul final român utilajul agricol cu un preț la care adăuga de regulă 1% față de prețul achitat, tranzacție scutită de TVA întrucât constituia o livrare intracomunitară (Bulgaria - România), iar beneficiarii finali erau înregistrați ca plătitori de TVA. Totodată, din probele administrate în cauză a rezultat că în perioada 2012-2014 contractele de vânzare - cumpărare între S.C. B. S.R.L. și societatea E. au fost semnate de inculpatul A., asociat și administrator B. și inculpatul C., în perioada în care a deținut calitatea de administrator la E. Bulgaria, după care, aparent, actele au fost semnate de martorul K. (perioada 22.03.2013-08.04.2014) și de martorul L. (perioada 09.04.2014 - 31 decembrie 2014), persoane care dețineau calitatea de administratori ai societății menționate. În realitate, s-a reținut că și după luna noiembrie 2012, când inculpatul C. a dobândit calitatea de parlamentar, acesta a continuat să se ocupe în mod efectiv de administrarea societății E. din Bulgaria, exercitând în fapt funcția de administrator, acesta fiind cel care a coordonat întreaga activitate a societății și a luat deciziile privind încheierea tranzacțiilor cu utilaje agricole atât pe relația comercială cu S.C. B. S.R.L., cât și cu beneficiarii finali din România. (în acest sens declarațiile martorilor K., M., inculpatul C.). De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că documentele privind tranzacțiile comerciale efectuate de către societatea E. erau întocmite pe teritoriul României, uneori chiar la sediul S.C. B. S.R.L. Astfel, în urma percheziției domiciliare realizate la data de 24 septembrie 2014, la sediul S.C. EE. S.R.L. din Turnu Măgurele, firmă la care lucra martora M. și care a declarat că întocmea facturile aferente tranzacțiilor efectuate de E., au fost identificate documentele financiar- contabile și ștampila acestei din urmă societăți, precum și următoarele tipuri de documente aparținând firmei E.: facturiere, facturi și contracte de furnizare utilaje agricole către destinatarii finali din România, oferte tehnice pentru aceste utilaje, formulare de ofertă, diferite tipuri de declarații, procese-verbale de primire-recepție a utilajelor agricole de la B., ștampila firmei E. Totodată, în urma efectuării la aceeași dată a unei percheziții domiciliare la sediul S.C. B. S.R.L. au fost ridicate și mai multe bunuri - suporturi informatice de la calculatoarele angajaților acestei firme fiind descoperite în calculatorul utilizat de martora N. mai multe documente de tipul draft word (.doc) - contracte de vânzare-cumpărare, acte adiționale, facturi proforma, procese-verbale de punere în funcțiune a utilajelor, declarații privind conflictul de interese, oferte tehnice și financiare - redactate pentru societatea E. Împrejurările legate de existența unei înțelegeri cu ambele societăți comerciale, B. și E., încă de la momentul intenției de achiziție a utilajelor au fost confirmate și de unii dintre beneficiarii finali ai bunurilor, respectiv de martorul S., matorul T. . De asemenea, prin declarația dată în cadrul cercetării judecătorești, inculpatul C. a recunoscut modalitatea de întocmire a documentelor, arătând că: "Potrivit înțelegerii cu A., între B. și E. a fost încheiat un contract cadru și la fiecare operațiune cu utilaj agricol, se întocmeau anexe. În concret, operațiunile constau în următoarele: bunul era transportat de la sediul B. în Bulgaria, de regulă în localitatea Nicopole. CMR, factura și celelalte documente aferente acestei operațiuni erau emise de B. și cred că erau semnate de inculpatul A.. Documentele aferente transportului din Bulgaria înapoi în România, erau întocmite în biroul martorei M., în Turnu Măgurele, din rațiuni ce vizau distanța de doar 5 km până în Nicopole. Aceste ultime documente au fost semnate de mine în perioada în care am fost administrator, respectiv până în octombrie 2012, iar ulterior de K." . Contrar aspectelor expuse prin actul de sesizare a instanței, privind existența unor falsuri în conținutul documentelor aferente tranzacțiilor comerciale, respectiv semnarea facturilor sau a contractelor de către alte persoane decât cele indicate nominal în cuprinsul acestora, Înalta Curte a reținut că aceste susțineri nu pot avea caracter cert în absența unei individualizări a documentelor pretins falsificate și a unei constatări tehnico-științifice sau a unei alte probe cu caracter științific grafoscopice. Astfel, având în vedere că prin chiar actul de sesizare a instanței s-a menționat în mod generic faptul că există documente care ar fi putut fi semnate de către alte persoane în numele reprezentanților E., însă nu s-a putut stabili dincolo de orice dubiu această împrejurare, Înalta Curte a constatat că documentele aferente tranzacțiilor realizate între B. - E. - beneficiar final sunt prezumate ca îndeplinind condițiile de legalitate și vor fi avute în vedere la examinarea acestor operațiuni. Din aceeași perspectivă, Înalta Curte a constatat că prin actul de sesizare a instanței nu s-a făcut referire la descrierea infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații la comiterea unor infracțiuni de fals ori la înregistrarea în evidențele contabile ale societăților comerciale a unor înscrisuri falsificate, ci s-a indicat ca element material realizarea unui circuit economic suplimentar pentru a crea aparența unor operațiuni economice scutite de TVA și care ar fi avut drept rezultat determinarea caracterului fictiv al tranzacțiilor. Astfel, după întocmirea documentelor aferente tranzacțiilor, atât vânzarea dintre S.C. B. S.R.L. - E., cât și dintre E. - beneficiar final, erau întocmite documentele necesare pentru efectuarea transportului utilajelor din România în Bulgaria și ulterior, din Bulgaria înapoi în România, la beneficiarul final. (în acest sens au fost reținute declarațiile martorilor N., Q. - fila154 dosar urmărire penală, vol. II. dosar instanță). Totodată, s-a reținut declarația martorul O. a relatat că: "După ce treceam Dunărea, opream într-o parcare la ieșirea din orașul Nicopole, unde făceam o pauză. Pauzele variau între minim 45 minute și o oră sau mai multe. Arăt că firma din Bulgaria căreia trebuia să îi livrez utilajul, cred că era E., însă nu mergeam la sediul acesteia întrucât nu aveam voie cu TIR-ul în acea zonă și nu m-am deplasat niciodată pe jos în acel loc. Arăt că pe durata staționării nu eram contactat de vreun reprezentant al E., doar într-o singură împrejurare, inculpatul C. mi-a adus chiar la ieșirea din vama bulgară documentele necesare pentru a efectua transportul înapoi în România", În același sens este și declarația martorului P. a susținut că: "Ca procedură, arăt că primeam documentele de transport de la B., treceam granița în Bulgaria, unde predam documentele la o firmă a cărui nume nu mi-l amintesc și primeam alte documente pentru a mă întoarce în România. Menționez că persoanele cărora le predam documentele erau atât bărbați, cât și femei, însă nu pot arăta numele acestora. De obicei, mă întorceam în aceeași zi în România, întrucât nu era indicat să rămân peste noapte în Bulgaria și obișnuiam să staționez în parcări. După ce mă întorceam în România, transportam utilajul către beneficiarul final. Menționez că de obicei, treceam frontiera dintre România și Bulgaria în localitățile Ruse, Șiștov și Nicopole" . Aspectele relatate de martori se coroborează atât cu declarația inculpatului A., cât și cu mențiunile raportului de expertiză fiscal-contabilă efectuată în cauză, din care a rezultat că un număr de 101 utilaje din totalul de 132 au fost transportate în regim propriu de către S.C. B. S.R.L., în celelalte cazuri fiind încheiate contracte de prestări servicii de transport cu alte entități economice . Sintetizând, Înalta Curte a reținut că din probele administrate a rezultat că: - între inculpații A., administrator al S.C. B. S.R.L. și C., administrator de drept și ulterior, de fapt al societății E. din Bulgaria a existat o înțelegere privind realizarea unor tranzacții ce aveau ca scop evitarea datorării TVA către bugetul de stat; - după identificarea clienților din România, B. achiziționa utilaje agricole din state membre U.E., operațiune scutită de TVA întrucât constituia o livrare intracomunitară; - S.C. B. S.R.L. vindea utilajele către E., operațiune scutită de TVA întrucât constituia o livrare intracomunitară; - după adăugarea unui procent la prețul de achiziție, E. vindea utilajele către beneficiari finali din România, operațiune scutită de TVA întrucât constituia o livrare intracomunitară; - contractele de vânzare-cumpărare și celelalte documente aferente tranzacțiilor, atât dintre S.C. B. S.R.L.- E., cât și cele dintre E. - beneficiar final erau întocmite pe teritoriul României, de regulă la sediul B.; - toate utilajele agricole care au format obiectul tranzacțiilor erau deplasate fizic pe teritoriul Bulgariei, unde rămâneau pentru o scurtă durată de timp, de obicei câteva ore, după care erau transportate înapoi în România și livrate beneficiarului final. Procedând în maniera descrisă mai sus, în perioada 2012-2014, între S.C. B. S.R.L., administrată de inculpatul A. și societatea E. din Bulgaria, administrată de inculpatul C. s-au realizat 196 de operațiuni comerciale, din care, 132 de livrări de utilaje agricole în valoare totală de 5.330.921,66 euro (23.703.556,09 RON) și 64 de operațiuni de transport în valoare totală de 28.239 euro (125.120,40 RON). Individualizarea fiecăreia dintre operațiunile rezultă din documentele contabile ridicate în urma perchezițiilor domiciliare efectuate la sediul S.C. B. S.R.L., precum și din cele obținute în urma comisiei rogatorii realizată de autoritățile bulgare cu privire la evidențele contabile ale societății E., documente care au fost analizate și în cadrul efectuării expertizei fiscal-contabile efectuată în cadrul cercetării judecătorești. Înalta Curte a reținut că inculpații A. și C. nu au contestat sub nici un aspect efectuarea operațiunilor comerciale supuse investigației, apărările acestora fiind circumscrise naturii juridice și efectelor fiscale ale acestor tranzacții, declarațiile acestora și ale martorilor audiați coroborându-se cu înscrisurile menționate. În consecință, Înalta Curte a constatat că stabilirea situației de fapt și fiabilitate probelor la care s-a făcut referire anterior nu este afectată de soluția dispusă prin încheierea nr. 31/C din data de 27 septembrie 2018 a completului de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviințate sau după caz, prelungite în cauză și s-a dispus în baza art. 102 alin. (2) -(4) din C. proc. pen., excluderea din materialul probator a tuturor proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor activităților de supraveghere tehnică. Sintetizând, Înalta Curte a reținut că sub aspectul acuzației de comitere a infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-au susținut următoarele: - nu se contestă faptul că operațiunile comerciale expuse constituie achiziții intracomunitare și nici principiul neutralității TVA incident în cazul acestora; - circuitul economic suplimentar, respectiv introducerea societății E. Bulgaria în operațiunea de vânzare de către B. către beneficiarul final a utilajelor agricole a determinat caracterul artificial al operațiunii, fiind efectuată în scopul eludării plății TVA către bugetul de stat, iar nu potrivit unui scop comercial; prejudiciul cauzat fiind în cuantum de 5.692.644 RON (1.245.164 euro); - în consecință, toate cele 132 de vânzări efectuate de B. către E. au constituit operațiuni fictive care, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, reprezintă disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există; operațiunea fictivă este nu numai aceea care nu există din punct de vedere material, ci și cea care "deși are o existență materială, nu există prin raportare la situația de fapt"; - caracterul fictiv derivă din lipsa unui scop economic al operațiunilor, din faptul că identificarea clienților și negocierea prețului final se realiza de către B., iar plata către aceasta se realiza doar după ce E. încasa prețul de la beneficiarul final; - caracterul fictiv al operațiunilor este echivalent cu caracterul artificial al aranjamentelor în domeniul interzicerii practicilor abuzive în materie de TVA, reflectat în cauzele C.J.U.E. Halifax (C-255/02) și Cussens și alții (C-251/16), iar consecința încadrării acestora de această manieră constă în recalificarea operațiunilor, astfel încât să fie restabilită situația care ar fi existat în lipsa operațiunilor ce constituie această practică abuzivă; Inculpații A., S.C. B. S.R.L. și C. nu au contestat situația de fapt expusă, apărările acestora fiind circumscrise naturii juridice și fiscale a operațiunilor comerciale efectuate. S-a arătat în esență că: - descrierea infracțiunii de evaziune fiscală este vagă și lipsită de rigoare juridică, fiind expuse în mod repetat susțineri privind caracterul fictiv al operațiunilor, caracter explicat prin artificialitatea tranzacțiilor sau caracterul simulat al acestora, deși probele administrate dovedesc contrariul; - din jurisprudența Curții Constituționale (Decizia 673/2016) și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 272/2013) rezultă că operațiunile nereale sau fictive sunt constituite de acele operațiuni care nu corespund realității faptice sau juridice ori sunt imaginare, situație care nu se regăsește în speță; - operațiunile dintre S.C. B. și E. au fost reale și au avut un scop economic, fiind practicată adăugarea unui profit de un procent, care însă constituia o sumă semnificativă în raport cu prețul ridicat al utilajelor agricole tranzacționate; - operațiunile au îndeplinit toate condițiile legale pentru a fi considerate achiziții intracomunitare, intră în domeniul de reglementare al Directivei 2006/112/CE a Consiliului Europei și nu le sunt aplicabile principiile derivate din jurisprudența C.J.U.E. în materia interzicerii practicilor abuzive; - activitatea desfășurată de E. a fost supusă unor controale efectuate de autoritățile fiscale bulgare, fără a fi constatate nereguli; între cele două societăți s-au derulat acte de comerț, acestea au constituit livrări intracomunitare și au fost evidențiate în contabilitate; - chiar în ipoteza în care bunurile ar fi fost vândute direct către beneficiarii finali, bugetul de stat nu a fost prejudiciat, întrucât aceștia din urmă aveau dreptul la rambursarea sumelor achitate cu titlu de TVA sau de a compensa ulterior aceste sume. În raport cu situația de fapt expusă, Înalta Curte, în unanimitate, a reținut următoarele: Multitudinea și complexitatea situațiilor juridice pe care operațiunilor comerciale derulate de comercianți le pot genera obligă la distingerea între evaziunea fiscală licită și cea ilicită. Conceptele și distincția dintre acestea se regăsesc în Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European privind transparența fiscală în scopul combaterii evaziunii fiscale licite și ilicite (Bruxelles, 18.03.2015). Evaziunea fiscală licită se încadrează în mod normal în limitele legii și reprezintă o exploatare sau o forțare a dispozițiilor legale, o nerespectare a spiritului legii, pentru a evita sau minimaliza contribuția fiscală datorată de un contribuabil. Practic, unii contribuabili speculează lacunele juridice ale sistemelor fiscale sau neconcordanțele dintre normele juridice pentru a evita plata taxelor și impozitelor datorate, fără însă a încălca vreo dispoziție legală. Combaterea evaziunii fiscale licite justifică adoptarea unor măsuri de corelare a normelor juridice naționale cu cele de drept european și asigurarea transparenței fiscale și poate atrage consecințe în plan fiscal, însă nu poate atrage răspunderea penală în absența unui raport juridic de conflict. Evaziunea fiscală ilicită implică o încălcare sau o nerespectare a dispozițiilor legale și evitarea transparenței în materie fiscală. Contribuabilul atribuie un caracter ocult activității comerciale reale pe care o desfășoară, fie prin neevidențierea acesteia, fie prin crearea aparenței derulării unor alte operațiuni economice, în scopul de a evita sau de a minimaliza contribuția fiscală datorată. Încălcarea dispozițiilor legale și scopul urmărit în cazul acestui tip de evaziune fiscală determină caracterul fraudulos al operațiunilor și justifică o combatere a fenomenului prin mijloace de drept penal. La nivelul Uniunii Europene au fost adoptate de-a lungul timpului o serie de acte comunitare în domeniul fiscal, relevantă pentru cauza de față fiind Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată (TVA), care a abrogat și reformat textul inițial al Celei de-a 6-a directive privind taxa pe valoare adăugată, clarificând legislația în vigoare a U.E. în materie. Alături de obiectivul care rezultă din chiar denumirea actului normativ evocat, combaterea fraudei, evaziunii fiscale și a eventualelor abuzuri constituie un obiectiv recunoscut și protejat prin directivă (C.J.U.E., cauza C-251/16 Edward Cussens și alții, paragraful 28). Ca urmare a multitudinii situațiilor generate de operațiunile economice derulate pe teritoriul U.E. și al regimurilor fiscale diferite ale statelor membre, C.J.U.E. a fost chemată să statueze asupra unor situații care au generat litigii naționale privind dreptul la scutirea de plata TVA. Principiul interzicerii practicilor abuzive în materie de TVA rezultat din jurisprudența C.J.U.E. abordează situațiile juridice care se circumscriu evaziunii fiscale licite, întrucât pleacă de la premisa respectării formale a dispozițiilor legale relevante. Spre deosebire de acestea, faptele care implică încălcarea legii și care pot constitui infracțiuni intră în sfera de incriminare a legii penale și sunt prevenite sau sancționate prin mijloace de drept penal. Prin hotărârea pronunțată în cauza Halifax (cauza C-255/02), C.J.U.E. a statuat asupra abuzului de lege, stabilind că pentru existența acestuia trebuie să fie îndeplinite două condiții: - tranzacțiile, în pofida faptului că îndeplinesc condițiile formale prevăzute de dispozițiile legale relevante, au drept rezultat garantarea unor avantaje fiscale care ar contraveni scopului acelor dispoziții legale; - scopul esențial al operațiunilor este de a obține un avantaj fiscal. Deși Curtea a recunoscut că opțiunea unui comerciant de a alege între efectuarea unor operațiuni scutite de TVA sau dimpotrivă, taxabile, poate fi bazată pe o serie întreagă de factori, inclusiv de natură fiscală (paragraful 73), o practică abuzivă în sfera TVA există dacă operațiunea economică, în ciuda aplicării formale a condițiilor prevăzute de Directiva a Șasea, urmărește în primul rând acumularea unui avantaj fiscal a cărui acordare ar fi contrară respectivelor dispoziții (paragraful 74). Ulterior, în cauza Edward Cussens și alții (C-251/16) C.J.U.E. a dezvoltat principiul interzicerii practicilor abuzive în materie de TVA, statuând următoarele: - principiul interzicerii practicilor abuzive, astfel cum este aplicat în materie de TVA de jurisprudența rezultată din Hotărârea Halifax, nu constituie o normă stabilită de o directivă, ci își are temeiul în jurisprudența constantă, citată la punctele 68 și 69 din această hotărâre, potrivit căreia, pe de o parte, justițiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele dreptului Uniunii (paragraful 27); - jurisprudența rezultată din Hotărârea Halifax nu impune stabilirea faptului că obținerea unui avantaj fiscal constituie singurul obiectiv al operațiunilor în cauză. Deși operațiunile care urmăresc în mod exclusiv un asemenea obiectiv sunt susceptibile să îndeplinească cerința care rezultă din această jurisprudență, Curtea a precizat, la punctul 45 din Hotărârea din 21 februarie 2008, Part Service (C-425/06, EU:C:2008:108), că situația este aceeași atunci când urmărirea unui avantaj fiscal constituie scopul esențial al operațiunilor în cauză. - aplicarea principiului interzicerii practicilor abuzive conduce numai la înlăturarea operațiunilor care constituie o asemenea practică, în timp ce prestările care nu constituie o astfel de practică trebuie să facă obiectul aplicării dispozițiilor relevante în materie de TVA (Hotărârea Halifax, punctele 94-97). Acest tratament distinct al operațiunilor care constituie o practică abuzivă presupune ca obiectivul lor să fie de asemenea apreciat în mod distinct; - atunci când a fost constatată existența unei practici abuzive, operațiunile implicate trebuie recalificate astfel încât să fie restabilită situația care ar fi existat în lipsa operațiunilor ce constituie această practică abuzivă. Această recalificare nu trebuie să depășească însă ceea ce este necesar pentru a asigura colectarea corectă a TVA-ului și pentru a preveni frauda (paragraful 46). - principiul interzicerii practicilor abuzive obligă în esență autoritățile naționale să aplice operațiunilor în cauză reglementarea relevantă în materie de TVA, făcând abstracție în același timp de acelea dintre operațiuni care constituie o practică abuzivă (paragraful 48); În raport cu aspectele expuse, Înalta Curte, în unanimitate, a reținut că din jurisprudența C.J.U.E. rezultă următoarele concluzii în materia practicile abuzive în domeniul TVA: - operațiunea economică respectă formal condițiile de legalitate; - scopul esențial al operațiunii economice, chiar dacă nu este unicul, este de a obține un avantaj fiscal; - consecința constatării unei practici abuzive (abuz de lege) este recalificarea tranzacțiilor și aplicarea retroactivă a dispozi