ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 858/2024

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b, alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale [faptă din perioada 31.12.2012 – 13.9.2013]. L-a condamnat pe inculpatul B la pedeapsa închisorii în cuantum de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a și art. 5 C. pen. [faptă din perioada 1.1.2013 – 30.4.2014]. L-a condamnat pe inculpatul B la pedeapsa închisorii în cuantum de 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a C. pen. [faptă din perioada 1.1.2014 – 30.4.2013]. În baza art. 66 alin. (1) lit. a, b) și g) C. pen., privind cele 2 infracțiuni arătate mai sus, a aplicat inculpatului B câte 2 [două] pedepse complementare constând, fiecare, în interzicerea exercitării, pe o durată de 2 ani, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale. În baza art. 54 și art. 65 C. pen., a interzis inculpatului B exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale, ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea menționate mai sus și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care a adăugat o treime din totalul celeilalte pedepse, dând spre executare pedeapsa rezultantă de 8 ani și 8 luni închisoare. A aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o durată de 2 ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale [art. 66 alin. (1) lit. a, b și g C. pen.]. A aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi [art. 66 alin. (1) lit. a, b și g C. pen.] din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei A pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. b, alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. A condamnat-o pe inculpata A la pedeapsa închisorii, în cuantum de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a și art. 5 C. pen. A condamnat-o pe inculpata A la pedeapsa închisorii, în cuantum de 7 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a C. pen. În baza art. 66 alin. (1) lit. a, b) și g) C. pen. privind cele 2 infracțiuni arătate mai sus, a aplicat inculpatei A câte 2 [două] pedepse complementare constând, fiecare, în interzicerea exercitării, pe o durată de 2 ani, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale. În baza art. 54 și art. 65 C. pen., a interzis inculpatei A exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale, ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea menționate mai sus și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care a adăugat o treime din totalul celeilalte pedepse, dând spre executare pedeapsa rezultantă de 8 ani și 8 luni închisoare. A aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o durată de 2 ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale [art. 66 alin. (1) lit. a, b și g C. pen.]. A aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi [art. 66 alin. (1) lit. a, b și g Din C. pen.] din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b teza 2 C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul E, cu privire la infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b, alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. În baza art. 16 alin. (1) lit. b teza 2 C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul E, cu privire la infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (3) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. În baza art. 16 alin. (1) lit. b teza 2 C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul E, cu privire la infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b teza 2 C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul F, cu privire la infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b, alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. În baza art. 16 alin. (1) lit. b teza 2 C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul F, cu privire la infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (3) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a C. pen. întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. În baza art. 16 alin. (1) lit. b teza 2 C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul F, cu privire la infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 Din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D, pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b, alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. L-a condamnat pe inculpatul D la pedeapsa închisorii în cuantum de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a și art. 5 C. pen. L-a condamnat pe inculpatul D la pedeapsa închisorii în cuantum de 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a C. pen. În baza art. 66 alin. (1) lit. a, b) și g) C. pen. și privind cele 2 infracțiuni arătate mai sus, a aplicat inculpatului D câte 2 [două] pedepse complementare constând în interzicerea exercitării, pe o durată de 2 ani, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale. În baza art. 54 și art. 65 C. pen. a interzis inculpatului D exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale, ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea menționate mai sus și aplică pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care a adăugat o treime din totalul celeilalte pedepse, dând spre executare pedeapsa rezultantă de 8 ani și 8 luni închisoare. A aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o durată de 2 ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale [art. 66 alin. (1) lit. a, b și g Din C. pen.]. A aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi [art. 66 alin. (1) lit. a, b și g Din C. pen.] din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei C, pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b, alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. A condamnat-o pe inculpata C la pedeapsa închisorii, în cuantum de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a și art. 5 C. pen. A condamnat-o pe inculpata C la pedeapsa închisorii, în cuantum de 7 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a C. pen. În baza art. 66 alin. (1) lit. a, b și g C. pen. și privind cele 2 infracțiuni arătate mai sus, a aplicat inculpatei C câte 2 [două] pedepse complementare constând în interzicerea exercitării, pe o durată de 2 ani, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale. În baza art. 54 și art. 65 C. pen., a interzis inculpatei C exercitarea acelorași drepturi, ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea menționate mai sus și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care a adaugat o treime din totalul celeilalte pedepse, dând spre executare pedeapsa rezultantă de 8 ani și 8 luni închisoare. A aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o durată de 2 ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale [art. 66 alin. (1) lit. a, b și g C. pen.]. A aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi [art. 66 alin. (1) lit. a, b și g C. pen.] din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului SC G SRL, pentru infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b, alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. A condamnat-o pe inculpata SC G SRL la pedeapsa amenzii penale, în cuantum 420.000 lei, calculată potrivit art. 137 alin. (1), alin. (2), alin. (4) lit. d C. pen. [350 zile-amendă x 1.200 lei/zi-amendă], pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a și art. 5 C. pen. A condamnat-o pe inculpata SC G SRL la pedeapsa amenzii penale în cuantum 420.000 lei, calculată potrivit art. 137 alin. (1), alin. (2), alin. (4) lit. d C. pen. [350 zile-amendă x 1.200 lei/zi-amendă] pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a C. pen. A aplicat inculpatei SC G SRL, raportat la fiecare dintre cele două infracțiuni de mai sus, pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice. În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. c C. pen. a contopit pedepsele cu amenda penală și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 420.000 lei, la care a adăugat o treime din totalul celeilalte pedepse, rezultând 560.000 lei. În baza art. 45 alin. (3) lit. a C. pen., a aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului SC H SRL pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b, alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. A condamnat-o pe inculpata SC H SRL la pedeapsa amenzii penale, în cuantum 420.000 lei, calculată potrivit art. 137 alin. (1), alin. (2), alin. (4) lit. d C. pen. [350 zile-amendă x 1.200 lei/zi-amendă], pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a și art. 5 C. pen. A condamnat-o pe inculpata SC H SRL la pedeapsa amenzii penale, în cuantum 420.000 lei, calculată potrivit art. 137 alin. (1), alin. (2), alin. (4) lit. d C. pen. [350 zile-amendă x 1.200 lei/zi-amendă], pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a C. pen. A aplicat inculpatei SC H SRL pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice. În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. c C. pen., a contopit pedepsele cu amenda penală și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 420.000 lei, la care a adăugat o treime din totalul celeilalte pedepse, rezultând 560.000 lei. În baza art. 45 alin. (3) lit. a C. pen. a aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice. A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF, doar în contradictoriu cu inculpații B, A, D, C, SC G SRL, SC H SRL, SC I SRL, SC J SRL și SC K SRL pe care i-a obligat, în solidar, să plătească părții civile suma de 6.914.512 lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat. A respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF în contradictoriu cu inculpații E și F. A menținut măsurile asigurătorii instituite și puse în aplicare în prezenta cauză [dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București], în raport de inculpații SC O SRL, SC G SRL, SC H SRL, SC I SRL, SC J SRL și SC K SRL [măsuri descrise pe larg în rechizitoriu la filele 145 - 156], până la concurența valorii de 6.914.512 lei. A revocat măsurile asigurătorii instituite și puse în aplicare în prezenta cauză [dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București], în raport de inculpații E și F. A luat act că față de inculpații A, B, C și D s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii prin hotărârea Curții de Apel București pronunțată în data de 14 februarie 2023, în dosarul nr. x/3/2015/a3. În baza art. 404 alin. (4) lit. c C. proc. pen. și art. 11 din Legea 241/2005, a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A, B, C și D, până la concurența valorii de 6.914.512 lei. Ulterior pronunțării acelei sentințe, Curtea a fost sesizată cu apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, de inculpații B, A, C, D, SC O SRL, SC G SRL și SC H SRL și de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței penale nr.1260/2023 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală la data de 24 octombrie 2023, în Dosarul nr.x/3/2015. La termenul de judecată din data de 14 octombrie 2024, Curtea a pus în discuția părților legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii luate asupra bunurilor inculpaților, conform art. 250 ind.2 C. proc. pen., înăuntrul termenului de 1 an de la ultima menținere a acestei măsuri (de la luarea și respectiv ultima menținere a acestei măsuri dispuse prin sentința primei instanțe din data de 24 octombrie 2023). La același termen de judecată, Curtea a pus în discuție cererea inculpaților A, B, C și D, de ridicare a măsurilor asigurătorii luate prin Sentința penală nr.1260 din data de 24 octombrie 2023, și, de asemenea, cererea inculpaților SC G SRL și SC H SRL de ridicare a măsurilor asiguratorii luate prin ordonanța Parchetului din data de 16 iunie 2014 în dosarul de urmărire penală nr.x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Cu privire la măsurile asiguratorii luate prin sentința penală nr.1260 din data de 24 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr.x/3/2015, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A, B, C și D, până la concurența sumei de 6.914.512 lei, Curtea a constatat că acestea sunt legale și temeinice. Sub un prim aspect, Curtea a reținut că inculpații anterior menționați au contestat posibilitatea primei instanțe de a dispune luarea acestor măsuri asiguratorii direct prin sentință, în condițiile în care, potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., instanța poate lua asemenea măsuri doar prin încheiere motivată, nu și prin sentință. S-a reținut că este adevărat că, potrivit art. 249 alin. (1) C. proc. pen., instanța, din oficiu, în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii prin încheiere motivată pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. În măsura în care o instanță de judecată poate dispune luarea măsurilor asiguratorii prin încheiere, cu atât mai mult poate dispune o asemenea soluție prin sentința penală prin care rezolvă fondul acțiunii penale și acțiunii civile exercitate în cauză, bineînțeles cu respectarea dispozițiilor art. 249 alin. (1) C. proc. pen. De altfel, în raport de prevederile art. 404 alin. (4) lit. c C. proc. pen., în dispozitivul sentinței penale sunt obligatorii mențiunile privind cele hotărâte de instanță referitor la măsurile asiguratorii. În mod similar, potrivit prevederilor art. 397 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care admite acțiunea civilă, instanța examinează, potrivit art. 249 C. proc. pen., necesitatea luării măsurilor asiguratorii privind reparațiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior. Ca atare, Curtea a constatat că prima instanță avea la dispoziție temeiuri legale care îi permiteau să pronunțe o soluție de luare a măsurilor asiguratorii. Faptul că prin sentința penală apelată prima instanță a indicat doar prevederile art. 404 alin. (4) lit. c C. proc. pen., iar nu și prevederile art. 397 alin. (2) din același cod pentru luarea acestor măsuri asiguratorii nu constituie un motiv de nelegalitate al respectivei dispoziții, cât timp legea îi conferă posibilitatea expresă primei instanțe să se pronunțe inclusiv cu privire la luarea acestor măsuri. Sub un doilea aspect, Curtea a constatat că inculpații anterior menționați au invocat că prima instanță nu mai avea posibilitatea legală de a dispune luarea acestor măsuri asiguratorii, întrucât, prin decizia penală nr.67/C din data de 14 februarie 2023, Curtea de Apel București, Secția I Penală, în temeiul art. 268 alin. (2) C. proc. pen. și art. 250 ind.2 C. proc. pen., a constatat încetate de drept măsurile asigurătorii luate prin ordonanța nr.x/P/2014 din 16.06.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București cu privire la toate bunurile mobile și imobile aparținând inculpaților A, B, C și D și, în consecință, a ridicat aceste măsuri. În dezacord cu susținerile inculpaților, Curtea a apreciat că prima instanță nu avea nicio interdicție legală de a se pronunța cu privire la luarea măsurilor asiguratorii cu privire la bunurile mobile și imobile aparținând inculpaților A, B, C și D, chiar dacă anterior cu privire la măsurile asiguratorii instituite în cursul urmăririi penale se dispusese, în procedura prevăzută de art. 250 ind.2 C. proc. pen., o soluție de ridicare a acestora. Astfel, conform art. 397 alin. (2) și art. 404 alin. (4) lit. c C. proc. pen., prima instanță are dreptul de a se pronunța cu privire la luarea măsurilor asiguratorii în vederea garantării reparării prejudiciului produs prin infracțiune, în cazul în care admite acțiunea civilă. Acest drept este acordat de legiuitor primei instanțe fără nicio distincție, deci, indiferent de soarta măsurilor asiguratorii dispuse anterior cu privire la aceiași inculpați. Totodată, conform art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie, astfel încât prima instanță avea nu doar dreptul, ci și obligația legală de a se pronunța cu privire la luarea măsurilor asiguratorii în situația în care a pronunțat o soluție de admitere a acțiunii civile exercitate în legătură cu infracțiunea de evaziune fiscală. Sub un al treilea aspect, Curtea a constatat că inculpații anterior menționați au invocat că prima instanță s-a pronunțat cu privire la luarea acestei măsuri asiguratorii fără a o motiva corespunzător. În dezacord cu susținerile inculpaților, Curtea a apreciat că prima instanță a motivat luarea acestor măsuri, prin raportare la prevederile art. 404 alin. (4) lit. c C. proc. pen., dar și la prevederile art. 11 din Legea 241/205, care prevăd ca în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie. Cu privire la măsurile asiguratorii, relevante sub aspectul necesității luării acestor măsuri sunt chiar considerentele Deciziei Curții Constituționale nr.654 din 19 octombrie 2019, în care respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționale a prevederilor art. 249 alin. (1) C. proc. pen., în paragrafele 19 și 20, instanța de control constituțional a reținut, totodată, că, „atunci când procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța instituie sechestrul asigurător, aceștia evaluează prejudiciul produs prin infracțiune, valoarea sechestrată fiind necesar a fi apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea vinovăției, dacă se apreciază că se impune această măsură. Astfel, măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune - ordonanță sau încheiere -, îndeplinirea condițiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii și, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul și valoarea care urmează a fi garantată în acest fel. Așadar, dispunerea unei măsuri asigurătorii se face pe baza analizei valorilor implicate în cauză: valoarea prejudiciului, a sumelor probabile ce ar trebui confiscate, bonitatea suspectului/inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune. 20. Cu privire la condiția necesității dispunerii măsurii asigurătorii, pe de o parte, trebuie avute în vedere cazurile în care instituirea măsurilor asigurătorii, așadar și a sechestrului, este obligatorie, respectiv ipoteza reglementată de art. 249 alin. (7) C. proc. pen. - persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, și cazurile reglementate în legislația specială - de pildă, art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, când organele judiciare nu mai sunt ținute să verifice condiția de necesitate a măsurii, ea fiind impusă de lege. (...)” S-a arătat că din considerentele Deciziei Curții Constituționale precitate, Curtea apreciază că în cazurile reglementate în legislația specială, când luarea măsurii sechestrului asigurator este obligatorie, organele judiciare nu mai sunt ținute să verifice condiția de necesitate a măsurii, ea fiind impusă de lege, astfel că prima instanță, aplicând dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005, a motivat corespunzător necesitatea luării acestei măsuri (prin trimiterea la dispoziția legală menționată) și a indicat valoarea pentru care urmează a fi instituită respectiva măsură, respectiv în vederea reparării prejudiciului pretins produs prin infracțiune, respectiv suma de 6.914.512 lei. În plus, aceste măsuri asiguratorii au avut un temei nou pentru a fi luate, respectiv necesitatea acoperirii unui prejudiciu relativ mare, stabilit de o instanță independentă și imparțială în sarcina inculpaților, presupusul prejudiciu urmând a fi analizat instanța de control judiciar, atât sub aspectul cuantumului cât și sub aspectul persoanelor responsabile de producerea acestuia. Însă, prima instanță a constatat, în urma cercetării judecătorești, cauzarea unui prejudiciu în cuantum de 6.914.512 lei, iar, până la soluționarea apelurilor, inclusiv de către inculpații anterior menționați, această împrejurare creează o prezumție în sensul posibilei existențe a unui astfel de prejudiciu, care, dacă va fi în mod definitiv confirmat, dă dreptul la reparare, pentru garantarea căreia este necesară menținerea măsurii sechestrului asigurător. Sub aspectul temeiniciei măsurii sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor inculpaților A, B, C și D, s-a arătat că relevante sunt considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 654 din 19 octombrie 2019, paragraful 16 în care Curtea a constatat că „măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părții civile, prin ordonanță motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părții civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-și efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunțării hotărârii definitive în dosarul penal. Curtea a constatat, de asemenea, că sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) C. pen., măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.” Totodată, s-a apreciat că relevante sub aspectul necesității luării măsurilor asiguratorii în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală sunt și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr.102 din data de 17 februarie 2021, care în paragrafele 65-67 a prevăzut că „dispunerea măsurilor asigurătorii și instituirea sechestrului asigurător se fac pe baza valorilor implicate în cauză (valoarea prejudiciului sau a sumelor probabile ce trebuie confiscate, bonitatea suspectului sau a inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune) și sunt lăsate, de regulă, la aprecierea organelor judiciare. De la această regulă, C. proc. pen. și legile speciale prevăd excepții referitoare atât la obligativitatea instituirii sechestrului asigurător, cât și la imposibilitatea luării măsurilor asigurătorii, acestea din urmă având drept criterii calitatea titularilor și tipul bunurilor. Cu privire la cea dintâi categorie de excepții, dispozițiile art. 249 alin. (7) C. proc. pen. instituie obligativitatea instituirii sechestrului în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, indiferent dacă aceasta are sau nu desemnat un reprezentant legal și indiferent dacă acesta înțelege să formuleze o cerere de sechestru. Curtea a mai constatat următoarele cazuri de instituire obligatorie a sechestrului asigurător: la art. 32 din Legea nr. 656/2002, conform căruia luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul săvârșirii oricărei infracțiuni de spălare a banilor sau de finanțare a acte