ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 545/2024

Ședința publică din data de 25 iulie 2024

Deliberând asupra contestațiilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 03 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 250

2

C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de încetare de drept a măsurilor asigurătorii, formulate de inculpata - persoană juridică S.C. A. S.R.L., precum și de persoanele interesate B. și C..

În temeiul art. 250

2

C. proc. pen., au fost menținute măsurile sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile și mobile și asupra mijloacelor fixe, aparținând inculpaților persoane fizice D., E., E., F. și G. și inculpaților persoane juridice S.C. A. S.R.L. și S.C. H. S.R.L., luate prin Ordonanțele din data de 14.10.2015, din data de 21.10.2015 și din data de 7.12.2015 ale Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2015

În temeiul art. 250

2

C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii ale popririi asupra sumelor de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile bancare, aparținând inculpaților persoane fizice E., I. și J. și inculpaților persoane juridice S.C. A. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. K. S.P.R.L. și S.C. L.., luate prin Ordonanțele din data de 28.10.2015 ale Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2015, modificate, în ceea ce îi privește pe inculpații persoane juridice S.C. K. S.P.R.L. și S.C. L.., prin Ordonanța din data de 24.11.2015 a Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2015

În temeiul art. 250

2

C. proc. pen., a fost menținută măsura asigurătorie a popririi asupra sumelor de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile bancare aparținând S.C. M. S.R.L., unde inculpatul I. are calitatea de asociat, luată prin Ordonanța din data de 6.01.2016 a Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2015

În temeiul art. 250

2

C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de restrângere/ridicare a măsurilor asigurătorii, formulate de inculpata - persoană juridică S.C. A. S.R.L., cererile de ridicare a măsurilor asigurătorii, formulate de inculpații I., E., E. și F., precum și de persoanele interesate B. și C..

Pentru a dispune astfel, după prezentarea acuzațiilor aduse inculpaților prin rechizitoriu și a măsurilor asigurătorii dispuse pe parcursul urmăririi penale, Curtea de Apel a constatat că temeiurile care au fundamentat luarea acestor măsuri subzistă și nu a intervenit niciun element de noutate care aibă aptitudinea de a modifica sau de a justifica revocarea sau ridicarea lor.

În privința temeiurilor la care se referă art. 250

2

C. proc. pen., Curtea a reținut că, potrivit art. 249 alin. (1) C. proc. pen., procurorul în cursul urmăririi penale poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanță pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

De asemenea, s-a reținut că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor inculpatului, până la concurența valorii probabile a acestora - art. 249 alin. (5) C. proc. pen.. Astfel, raportat la scopul pentru care au fost dispuse, având în vedere și obiectul acuzațiilor formulate împotriva inculpaților, s-a apreciat că ingerința în drepturile acestora nu poate fi considerată ca disproporționată, neimpunându-li-se o sarcină excesivă.

Totodată, s-a notat că instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Curtea a reținut că măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea pe parcursul procesului penal a bunurilor mobile sau imobile ale suspectului, inculpatului sau părții responsabile civilmente, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

S-a subliniat că, așa cum rezultă chiar din denumirea dată prin lege, aceste măsuri procesuale au doar o funcționalitate asiguratorie și nu reparatorie, nu au caracter punitiv și nu înlătură prezumția de nevinovăție.

Deopotrivă, s-a subliniat că proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății). În cadrul unei anchete penale, sechestrul asigurător vizează în principal garantarea executării unor eventuale creanțe ce vor fi recunoscute în favoarea unor terți lezați prin acțiunea ce face obiectul judecății ori pentru a se garanta executarea unei eventuale sancțiuni constând în confiscarea unor bunuri. Totuși, "(. . .) atât stabilirea unor drepturi de creanță ale unor terți, cât și confiscarea sunt măsuri ce urmează a fi luate în cadrul unor proceduri separate, ulterioare, astfel încât procedura de instituire a sechestrului nu constituie o judecată asupra unei acuzații în materie penală, în sensul art. 6 din Convenție.

Curtea a apreciat și că, în raport de complexitatea cauzei, numărul de inculpați și ansamblul vast al materialului probator administrat, cauza nu a depășit un termen rezonabil, astfel că dreptul la proprietate nu este afectat, deși au trecut o perioadă mai mare de la instituirea măsurilor asigurătorii, cercetarea judecătorească fiind aproape de final.

S-a reținut că în această procedură, se analizează doar legalitatea și oportunitatea măsurilor asigurătorii, din punct de vedere al acuzațiilor aduse și al scopului măsurilor, și nicidecum realitatea faptică care rezultă din probe sau vinovăția inculpaților.

Pentru aceste motive, apreciind că nu există împrejurări noi care să conducă la concluzia că măsurile asigurătorii nu sunt oportune, instanța de fond a menținut măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Cât privește cererile de încetare de drept a măsurilor asigurătorii, formulate de inculpata S.C. A. S.R.L., precum și de persoanele interesate B. și C., instanța de fond a apreciat că sunt neîntemeiate.

Astfel, reținând că a fost învestită cu cereri de încetare de drept a măsurilor asigurătorii, a constatat că o atare sancțiune nu este reglementată de C. proc. pen.

În acest context, s-a reținut că potrivit art. 250

2

C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6/2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse. Instanța de fond a constatat că procedura penală nu prevede vreo sancțiune pentru nerespectarea termenului de un an în care instanța de judecată trebuie să procedeze potrivit art. 250

2

C. proc. pen.

În acest context, s-a notat că dreptul penal material și procedura penală sunt de strictă reglementare, iar această caracteristică a legislației penale constituie o garanție de natură să înlăture abuzul ori arbitrariul. Ca atare, s-a subliniat că, în materia penalului, este interzisă aplicarea analogiei între instituții din aceeași materie, cu atât mai mult între sancțiuni procedurale, care trebuie să fie prevăzute, în mod expres, de legea procesual penală, pentru fiecare situație în parte. În situația neverificării temeiniciei măsurilor asiguratorii în intervalul de timp prevăzut, s-a reținut că legiuitorul nu a prevăzut sancțiunea încetării de drept a acestora, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul măsurilor preventive, care cunosc un alt regim de reglementare, pe principii și raționamente juridice diferite, neputând fi translatată sancțiunea încetării de drept din materia măsurilor preventive în materia măsurilor asigurătorii.

Ca atare, s-a constatat că aplicarea unei atare sancțiuni pentru neverificarea măsurilor asigurătorii în termenul prev. de art. 250

2

C. proc. pen., constituie o adăugare la lege, care aduce atingere tuturor principiilor care guvernează materia penalului, dând posibilitate arbitrariului.

Cât privește cererea de ridicare a măsurilor asigurătorii formulată de persoanele interesate B. și C. și susținerile potrivit cărora apartamentul din Timișoara ar fi fost proprietatea lor, încă de la momentul luării măsurii asigurătorii, și, cu toate acestea, nu au fost menționați în ordonanța de luare a acestei măsuri și nici nu au figurat vreodată în dosar, cu vreo calitate, nefiind vreodată verificată măsura asigurătorie luată asupra lor, s-a reținut că imobilul înscris în CF nr. x Timișoara, nr. CF vechi x, cu nr. top. xII, constând în apartamentul nr. x, situat în Mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș, face parte din bunurile mobile și imobile aparținând S.C. A. S.R.L., asupra cărora s-a luat măsura asigurătorie a sechestrului prin Ordonanța din data de 21.10.2015 a Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2014

În atare condiții, s-a reținut că este evident că persoanele interesate B. și C. nu aveau cum să figureze nici în ordonanța de luare a măsurii asigurătorii, și nici în dosar, precum și că nu a fost vreodată verificată măsura asigurătorie luată asupra lor.

În privința bunului imobil aparținând persoanelor interesate B. și C., Curtea a reținut că se justifică menținerea măsurii asigurătorii, având în vedere suspiciunea rezonabilă că, la momentul transferului dreptului de proprietate, inculpata - persoană juridică S.C. A. S.R.L. cunoștea că există o anchetă în derulare împotriva sa. Prin urmare, a apreciat că există suspiciunea că actele de înstrăinare îndeplinite ulterior reprezintă doar o modalitate prin care inculpata - persoană juridică S.C. A. S.R.L. încearcă să sustragă bunuri de la instituirea sechestrului, împiedicând, totodată, recuperarea prejudiciilor cauzate părților civile și recuperarea cheltuielilor de judecată, dar și confiscarea specială sau extinsă, fiind de notorietate că pot face obiectul măsurii asiguratorii și pot fi confiscate bunuri care, în realitatea faptică, se află sub stăpânirea inculpaților.

Referitor la buna-credință la care acestea fac referire, Curtea a reținut că, la acest moment procesual, există indicii de rea-credință, în condițiile în care există un act de dare în plată încheiat de persoana interesată B., care nu era un terț, ci o persoană care avea informații și autoritate de decizie în S.C. A. S.R.L., fiind asociat și administrator al inculpatei, semnând actul de dare în plată atât în calitate de debitoare, cât și de creditoare. Or, ancheta se derula din anul 2009, iar persoana interesată B. a creditat societatea în perioada 13.11.2014-21.09.2015, deși la dosar există informații că inculpații au avut cunoștință de existența acestui dosar, aflat la parchet. Prin urmare, s-a apreciat că există suspiciunea că actul de dare în plată reprezintă doar o modalitate prin care s-a încercat să se sustragă bunuri de la instituirea sechestrului, împiedicând, totodată, recuperarea prejudiciilor cauzate părților civile și recuperarea cheltuielilor de judecată, dar și confiscarea specială sau extinsă, care se poate aplica în cazul bunurilor înstrăinate prin acte translative de proprietate pentru care se dovedește că îmbracă forma simulației.

În ceea ce privește apărările inculpaților, a constatat că inculpații I. și S.C. H. S.R.L. au fost trimiși în judecată, printre altele, pentru infracțiunile de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 C. pen. și de spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen.. În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 32 din Legea nr. 656/2002, precum și scopul măsurilor procesuale luate, măsurile asiguratorii fiind luate în vederea reparării pagubei cauzate prin infracțiuni, precum și a confiscării speciale, Curtea a constatat că se justifică, în continuare, menținerea popririi asigurătorii instituite atât asupra sumelor de bani din conturile S.C. H. S.R.L., inclusiv asupra sumelor de bani reprezentând salariile inculpatului I., cât și asupra conturilor societății S.C. M. S.R.L., la care inculpatul I. are calitatea de acționar.

Constatând că, într-adevăr, au trecut mai mult de 8 ani de la instituirea măsurilor asigurătorii, Curtea a apreciat că, în raport de complexitatea cauzei, numărul de inculpați și ansamblul vast al materialului probator administrat, cauza nu a depășit un termen rezonabil, astfel că dreptul la proprietate nu este afectat, mai ales că cercetarea judecătorească se apropie de final, în cauză mai sunt necesare a se depune rapoartele de expertiză dispuse de instanță.

Cât privește celelalte apărări formulate de inculpați, Curtea a apreciat că drepturile fundamentale ale inculpaților, respectiv dreptul de proprietate nu a fost încălcat, în continuare există un raport rezonabil de proporționalitate între măsurile asiguratorii dispuse și obiectivul urmărit la instituirea acesteia, în această procedură analizându-se doar legalitatea și oportunitatea măsurilor asigurătorii, din punct de vedere al acuzațiilor aduse și al scopului măsurilor, și nicidecum realitatea faptică care rezultă din probe sau vinovăția inculpaților.

Totodată, Curtea, prin raportare la dispozițiile art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului international", a reținut că, dreptul fundamental de proprietate nefiind un drept absolut, exercițiul acestuia poate fi restrâns, în cazurile și condițiile prevăzute de lege. Acest lucru rezultă expres dintr-o serie de dispoziții convenționale sau, după caz, comunitare ori constituționale, cum ar fi de exemplu art. 18 din Convenția europeană a drepturilor omului, sub titulatura "Limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor" în cuprinsul căruia se reține "Restricțiile care, în termenii prezentei Convenții, sunt aduse respectivelor drepturi și libertăți, nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute… De asemenea, s-a reținut că articolul 52 alin. (1) din cartă admite că pot fi impuse restrângeri ale exercitării unor drepturi consacrate de aceasta în măsura în care aceste restrângeri sunt prevăzute de lege, respectă substanța acestor drepturi și libertăți și, prin respectarea principiului proporționalității, sunt necesare și răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți (Hotărârea din 21 decembrie 2016, AGET Iraklis, C-201/15, EU:C:2016:972, punctul 70 și jurisprudența citată).

În consecință, astfel cum reiese din articolul 52 alin. (1) din cartă, s-a apreciat că pot fi instituite restricții în privința exercitării dreptului de proprietate, cu condiția ca aceste restricții să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite și să nu constituie, față de scopul urmărit, o intervenție disproporționată și intolerabilă care ar aduce atingere însuși conținutului drepturilor astfel garantate, aspecte analizate de instanță anterior și constate ca fiind îndeplinite.

Cu privire la cererea de restrângere/ridicare a măsurilor asiguratorii formulată de inculpata S.C. A. S.R.L. prin raportare la reținerea greșită a perioadei de funcționare a subscrisei persoană juridică, valoarea maximă a tuturor operațiunilor economice realizate de către S.C. A. S.R.L. în pretinsa perioadă infracțională 2009-2014 (societatea fiind înființată în anul 2013), proveniența sumelor care se presupune că ar fi fost spălate și indicarea incoerentă a motivului pentru care a fost dispusă măsura, Curtea a apreciat că aceste aspecte sunt strâns legate de fondul acuzațiilor și nu pot fi analizate și valorificate în această procedură, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea de restrângere/ridicare a măsurilor asigurătorii, formulate de inculpata - persoană juridică S.C. A. S.R.L.

*****************************************************************

Împotriva acestei încheieri au formulat contestație inculpații I., F. și S.C. A. S.R.L. precum și persoanele interesate B. și C..

Contestatorul I. a solicitat, în esență, prin motivele scrise (aflate la dosar), ridicarea măsurilor asigurătorii cu privire la conturile societății S.C. M. S.R.L., societate care nu a făcut obiectul cercetărilor în prezenta cauză, formulând critici referitoare la acuzațiile reținute în sarcina acestuia prin rechizitoriu, în ceea ce privește lipsa descrierii faptelor de care este acuzat precum și modul de soluționare a cererilor de probe formulate de acesta, constând în principal în solicitări de efectuare a unor expertize contabile și de audiere a unor contabili.

În susținerea contestației, a mai făcut trimitere la durata mare de timp scursă de la momentul luării măsurilor asigurătorii în prezenta cauză.

În susținerea căii de atac, contestatoarea F. a solicitat, în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., respectiv prin aplicarea directă a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, admiterea contestației, desființarea încheierii contestate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, apreciind că încheierea atacată nu este motivată, împrejurare care afectează în mod direct dreptul la apărare al inculpaților, în condițiile în care aceasta este o reproducere fidelă a unor opinii teoretice din alte dosare, fiind imposibil de criticat și cenzurat din punct de vedere al raționamentului juridico-faptic pe care judecătorul trebuie să îl expună personal.

În subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii contestate și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit regulilor de la judecata în fond, iar în reiudecare, să se constate nelegalitatea ordonanței din data de 07.11.2015, dispusă în dosarul nr. x/2014, precum și procesul-verbal din data de 11.12.2015, prin care s-a pus în aplicare ordonanța și, pe cale de consecință, ridicarea măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile inculpatei.

De asemenea, a susținut că termenul rezonabil pentru menținerea sechestrului asigurător este mult depășit, dreptul de proprietate al inculpatei fiind încălcat în mod evident prin această restricție arbitrară. Totodată, a învederat că nu mai subzistă temeiurile care au determinat instituirea măsurilor asigurătorii luate prin ordonanța din data de 07.11.2015, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 323/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.l.l.C.O.T. - Structura Centrală.

În argumentare, a susținut, în esență, faptul că ordonanța de instituire a sechestrului a fost emisă la data de 07.11.2015 iar toate constituirile de parte civilă în dosar au fost ulterioare acestei date, mai exact, A.N.A.F. s-a constituit civilă la data de 18.12.2015, la cererea expresă a organului de cercetare penală. În acest sens, a apreciat că o condiție esențială instituirii sechestrului este ca, anterior luării măsurilor asigurătorii, să existe constituire de parte civilă.

Totodată, a susținut că, pentru a se verifica legalitatea sechestrului, la momentul emiterii ordonanței din data de 07.11.2015, trebuiau îndeplinite anumite condiții, printre care aceea ca bunurile să fi fost dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală. Or, în cazul de față, a menționat că, la dosarul cauzei, nu există nicio dovadă că aceste bunuri ar fi fost rezultatul faptelor penale de care este acuzată inculpata. Mai mult, a arătat că au fost depuse înscrisuri din care reiese, în mod clar, că fiecare dintre bunurile sechestrate au fost achiziționate fără a avea vreo legătură cu fapta de care este acuzată inculpata.

Un alt motiv în argumentarea contestației a fost reprezentat de faptul că, în opinia inculpatei, măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanța din data de 07.11.2015, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 323/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală a încetat de drept, în temeiul art. 250

2

C. proc. pen., întrucât instanța nu a analizat în termenul legal de 1 an dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii.

Contestatoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat, în motivele scrise, în principal, să se constate că măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța nr. 323/D/P/2014 din 21.10.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală au încetat de drept la data de 20.04.2024, prin nerespectarea termenului de verificare de 1 an impus de art. 250

2

C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat restrângerea măsurilor asigurătorii impuse față de societatea inculpată prin raportare la (i) reținerea greșită a perioadei de funcționare a acesteia (ii) valoarea maximă a tuturor operațiunilor economice realizate de către societate în pretinsa perioadă infracțională 2009-2014 (societatea fiind înființată în anul 2013), (iii) proveniența sumelor de bani pretins spălate (evaziune fiscală și bancrută frauduloasă) și (iv) indicarea incoerentă a motivului pentru care a fost dispusă instituirea măsurilor asigurătorii (prin utilizarea formulării "și/sau").

De asemenea, a solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii impuse cu privire la bunuri dobândite de societatea inculpată în data de 19.01.2015 (așadar în afara perioadei pretins infracționale).

Persoanele interesate B. și C. au solicitat, în principal, ridicarea măsurilor asigurătorii impuse prin ordonanța nr. 323/D/P/2014 din 21.10.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală ca urmare a faptului ca acestea au încetat de drept la data de 20.04.2024, având în vedere că prima instanță nu a procedat la verificarea subzistenței măsurilor asigurătorii în termenul de 1 an, prevăzut de dispozițiile art. 250

2

C. proc. pen.

În subsidiar, au solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii impuse cu privire la bunul imobil înscris in CF nr. x Timișoara, nr. CF vechi x, cu nr. topografic x, constând în apartamentul nr. x, situat in mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș, apreciind că aceste măsuri au fost dispuse în mod nelegal. Astfel, au susținut că au dobândit imobilului antemenționat prin contractul de dare în plată încheiat cu S.C. A. S.R.L. la data de 12.10.2015, contract care a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de validitate prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii acestuia. Mai mult decât atât, a susținut că, la momentul dobândirii, imobilul era înscris în Cartea Funciara, nefiind notat niciun litigiu (inclusiv dosar penal) ori drept de ipoteca legală în favoarea statului cu privire la acesta.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în susținerea căilor de atac, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Prin ordonanța din data de 21.10.2015 a Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, emisă în dosarul nr. x/2015, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor imobile și mobile aparținând inculpatei S.C. A. S.R.L., iar, în datele de 22.10.2015, 26.10.2015, 29.10.2015 și 30.10.2015 s-au încheiat, de către ofițerii de poliție judiciară delegați, procesele-verbale de aplicare a sechestrului cu privire la următoarele bunuri:

- locul de parcare P116S1, situat în municipiul București, Calea x, subsol 1, având identificator unic x, nr. cadastral vechi x și carte funciară veche x, compus din parcare cu o suprafață utilă de 25 mp, împreună cu cota parte de 8,72 mp din părțile și dependințele comune ale ansamblului N., care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună, forțată și perpetuă a tuturor coproprietarilor ansamblului N., precum și dreptul de proprietate a cotei părți de teren aferent parcării, în suprafață de 5,63 mp, din întregul teren pe care se află construit ansamblul N., în valoare de 59,562.21 RON;

- apartamentul nr. x, situat la etajul 6 al imobilului din Municipiul București, Calea x, având identificator unic x, număr cadastral vechi x și carte funciară veche x, a localității București, compus din trei camere de locuit și dependințe (bucătărie, baie, hol, baie), având o suprafață utilă de 101,72 mp, balcon 7,43 mp, balcon, 2,16 mp, rezultând o suprafață totală de 111,31 mp, împreună cu cota parte de 35,47 mp din părțile și dependințele comune ale ansamblului N., care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună, forțată și perpetuă a tuturor coproprietarilor ansamblului N., precum și dreptul de proprietate a cotei părți de teren aferent apartamentului, în suprafață de 22,92 mp, din întregul teren pe care se află construit ansamblul N., în valoare de 570,311.94 RON; Prețul acestor două imobile a fost de 141.183,88 EURO, conform contractului de vânzare autentificat sub nr. x din data de 26.09.2014;

- x înmatriculat cu nr. x, serie șasiu x valoare de inventar 163.000 RON;

- x înmatriculat cu nr. x, serie șasiu x valoare de inventar 3.863 RON;

- x înmatriculat cu nr. x, serie șasiu x valoare de inventar 2609,94 RON;

- x înmatriculat cu nr. x, serie șasiu x valoare de inventar 6.158,97 RON;

- x înmatriculat cu nr. x, serie șasiu x valoare de inventar 50.821,14 RON;

- x cu nr. x, serie șasiu x valoare de inventar 13.500;

- x valoare de inventar 6.6671 RON;

- x valoare de inventar 10.000 RON;

- imobil compus din teren intravilan, având categoria de folosință curți construcții, în suprafață totală tabulară de 2060 mp și construcții de sub A1.1. având destinația construcții industriale și edilitare - clădire restaurant, situat în comuna Șoimuș, județul Hunedoara, având număr cadastral/topografic x, pentru teren, respectiv x, pentru construcție, drept de proprietate intabulat în CF nr. x Șoimuș, județul Hunedoara, nr. CF vechi x, în valoare de 139,889.62 RON;

- imobil compus din teren în suprafață de 5.660 mp, categoria de folosință curți construcții, cu construcția depozit de dinamită, în suprafață construită de 100 mp, construită din piatră și bolțari, în anul 1970, având racord electric, cod construcție C1, imobil situat administrativ în municipiul Reșița, zona Cariera Valea Domanului, zona Stârnic, județ Caraș-Severin, având nr. cadastral x, pentru teren, respectiv x, pentru construcție, număr topografic x, înscris în CF nr. x Reșița, județul Caraș Severin, în valoare de 43,000 RON;

- imobil înscris în CF nr. x Timișoara, nr. CF vechi x, cu nr. top. xII, constând în apartamentul nr. x, situat în Mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș, compus din: un antreu, una cameră, una cameră, una cameră alimente, una bucătărie, una baie, magazie și pivniță, cu cote părți comune de 38%, având părți comune: terenul construit și neconstruit, poarta de intrare cu intrarea uscată, podul cu intrarea, racordul de apă, branșamentul electric, WC-ul din curte și coridorul, în valoare de 37.500 EURO;

- imobil înscris în CF nr. x Timișoara, nr. CF vechi x, cu nr. top. x, constând în apartamentul nr. x, situat în Mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș, compus din: un antreu, una bucătărie, una cameră, una cameră, magazie, cu o cotă de 32% parte din terenul în suprafață de 738 mp înscris în CF x Timișoara în proprietate, cu cote părți comune de 32%, având părți comune: terenul construit și neconstruit, poarta de intrare cu intrarea uscată, podul cu intrarea, racordul de apă, branșamentul electric, WC-ul din curte și coridorul, în valoare de 45.500 EURO;

- imobil înscris în CF nr. x Timișoara, nr. CF vechi x, cu nr. top. xI, constând în apartamentul nr. x, situat în Mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș, compus din: un antreu, una bucătărie, una cameră, magazie, cu o cotă de 30% parte din terenul în suprafață de 738 mp înscris în CF x Timișoara în proprietate, cu cote părți comune de 30%, având părți comune: terenul construit și neconstruit, podul cu intrarea, racordul de apă, branșamentul electric, WC-ul din curte și coridorul, în valoare de 42.000 EURO;

- construcțiile de sub A1.1. și A1.2., reprezentând Hală P și corp administrativ P+2E, situate în Timișoara, în suprafață măsurată de 2796 mp, cu destinația construcții administrative și social culturale, cu nr. cadastral x, de sub A1.1 și anexe P situate în Timișoara, în suprafață măsurată de 564 mp, cu destinația construcții anexă, cu nr. cadastral x, de sub A1.2, înscrise în CF nr. x Timișoara, situate administrativ în municipiul Timișoara, județul Timiș, în valoare de 190,000 RON;

- construcțiile de sub A1.1., reprezentând clădire administrativă P+2E, situată în Timișoara, în suprafață măsurată de 177 mp, cu destinația construcții administrative și social culturale, cu nr. cadastral x, de sub A1.1, înscrise în CF nr. x Timișoara, situată administrativ în municipiul Timișoara, județul Timiș, în valoare de 30,000 RON.

De asemenea, prin ordonanța din data de 28.10.2015 a Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2015, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile inculpatului S.C. A. S.R.L., iar O. a comunicat instituirea acestei măsuri până la concurența sumei de 24.432,579 RON, la data instituirii popririi acesta figurând cu solduri în valoare de 1.885.26 RON și 0.97 RON.

Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestori măsuri procesuale au vizat, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, recuperarea prejudiciului (până la concurența sumelor de 24.432.579 RON, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat și suma totală retrasă în perioada 2009-2014) și confiscarea specială.

Prin ordonanța din data de 28.10.2014 a Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, emisă în dosarul nr. x/2015, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în/și cu care vor fi alimentate conturile inculpatului I.. O. a comunicat instituirea acestei măsuri, la data instituirii popririi acesta figurând cu solduri în valoare de 41.06 RON, iar P. a comunicat instituirea acestei măsuri, la data instituirii popririi acesta figurând cu solduri în valoare de 15.42 RON, sumele fiind indisponibilizate până la concurența sumei de 24.432,579 RON.

Prin ordonanța din data de 6.01.2016 a Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, emisă în dosarul nr. x/2015, a fost luată măsura popririi conturilor deschise la Q. S.A. pe numele S.C. M. S.R.L. București, unde inculpatul I. deține calitatea de asociat și administrator, în vederea confiscării extinse.

La data de 6.01.2016, instituția bancară a comunicat indisponibilizarea sumei de 30.309,50 RON existentă în contul bancar.

Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestor măsuri procesuale au vizat recuperarea prejudiciului, confiscarea extinsă și confiscarea specială.

Prin ordonanța din data de 7.12.2015 a Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, emisă în dosarul nr. x/2015, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile aparținând inculpatei F., după cum urmează:

- imobil teren intravilan în suprafață de 726 mp înscris în CF x Reșița, nr. cadastral x, nr. topo y și construcție înscrisă în CF x Reșița, nr. cadastral x;

- imobil teren intravilan în suprafață de 1254 mp și construcții, înscrise în CF x Reșița, nr. cadastral x, nr. topo x;

- imobil teren intravilan în suprafață de 6.363 mp, înscris în CF x Reșița, nr. Cadastral x, nr. topo x și construcțiile aferente având nr. topo cuprinse între x și y;

- imobil apartament, în suprafață de 71 mp, situat în mun. Reșița, str. x, jud. Caraș-Severin, înscris în CF x, nr. topo x.

Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestori măsuri procesuale au vizat, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, recuperarea prejudiciului (până la concurența sumelor de 24.432.579 RON, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat și suma totală retrasă în perioada 2009-2014) și confiscarea specială.

Măsurile asigurătorii au fost menținute prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 15 ianuarie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției - Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism - Structura Centrală prin care s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpaților:

- I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 C. pen., spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 C. pen., bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. în condițiile art. 5 și 38 C. pen..;

- F., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 C. pen., spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 C. pen., bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. în condițiile art. 5 și 38 C. pen.;

- S.C. A. S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 C. pen., spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 C. pen. în condițiile art. 5 și 38 C. pen.

Analizând contestațiile formulate de inculpații I., S.C. A. S.R.L. și F. precum și de persoanele interesate B. și C., Înalta Curte constată următoarele:

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

În drept, prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată și completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 250

2

C. proc. pen. în materia măsurilor asigurătorii. Potrivit acestui text de lege, "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător."

Potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (1) și (5) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora (alin. (5).

Prin aceste dispoziții procesual penale, legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, putându-se dispune, în raport de particularitățile fiecărei cauze, menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.

Unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 250

2

C. proc. pen. îl reprezintă proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 19/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reținut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

Deși, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situații în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepție, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura și gravitatea faptelor comise, fie consecințele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecți pasivi.

O astfel de excepție este reglementată prin art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, potrivit căruia "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Aceasta înseamnă că, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală și a unor infracțiuni aflate în legătură cu acestea, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de natura infracțiunilor de evaziune fiscală. În acest caz particular, organele judiciare rămân ținute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerințe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurența cărora se instituie măsura și finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, pentru care cei trei inculpați au fost trimiși în judecată, intră sub incidența dispozițiilor art. 11 din același act normativ care instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală și a unor infracțiuni aflate în legătură cu acestea prevăzute de legea specială.

Ca urmare, în speță, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii analizate găsindu-și izvor chiar în lege, ea nu poate face obiectul cenzurii în procedura prev. de art. 250

2

din C. proc. pen., controlul instanței fiind limitat, în acest context, la evaluarea proporționalității dintre scopul urmărit prin instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanelor acuzate și, eventual, a efectelor în planul măsurii procesuale a eventualelor modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situația patrimonială a inculpaților.

Se observă așadar că, în speță, temeiurile avute în vedere la dispunerea acestor măsuri procesuale au vizat, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, recuperarea prejudiciului și, respectiv, confiscarea specială și confiscarea extinsă.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește motivele invocate de contestatorul I., Înalta Curte constată că aspectele referitoare la lipsa descrierii faptelor din cuprinsul rechizitoriului sau la modalitatea de soluționare a unor cereri de probe, nu pot face obiectul verificărilor în prezenta cale de atac. Astfel, instanța a fost învestită cu soluționarea contestației împotriva încheierii prin care s-a constatat subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurilor asigurătorii, aspectele invocate de inculpat făcând obiectul verificărilor în cadrul procedurii de cameră preliminară, tranșate definitiv de instanța de judecată.

Analizând în aceste limite măsura asiguratorie dispusă și menținută cu privire la inculpatul I., Înalta Curte constată că natura infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată (constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 C. pen., spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 C. pen., bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. în condițiile art. 5 și 38 C. pen.) precum și motivul pentru care a fost menținută măsura asigurătorie, respectiv în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și în vederea confiscării speciale și confiscării extinse, justifică menținerea acesteia și conduc la dovedirea condițiilor necesității și proporționalității.

În egală măsură, deși prin raportare la primele măsuri dispuse în cauză, durata pare una foarte îndelungată, acesta nu este unicul element de analiză, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte complexitatea deosebită a cauzei determinată de numărul de persoane implicate, durata activității infracționale și conținutul materialului probator administrat. De la data instituirii măsurilor asigurătorii au trecut peste 8 ani, însă, în acest interval, cercetarea judecătorească în primă instanță se apropie de final, urmând a se pronunța o soluție în cauză.

Evaluând toate aceste elemente ce constituie, în esență, criterii utile demersului, se apreciază că, până la acest moment procesual, nu a fost încălcat art. 1 la Protocol nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, raportat la complexitatea cauzei, ce a determinat administrarea unui amplu probatoriu în fond, dar și la stadiul procedurii judiciare în faza de judecată în primă instanță, se poate aprecia în mod întemeiat că, la momentul procesual actual, în privința măsurilor asigurătorii menținute prin încheierea atacată, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în asigurarea confiscării speciale și repararea eventualului prejudiciu și interesul personal al inculpatului de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Deopotrivă, Înalta Curte are în vedere și caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii în cazul infracțiunii de evaziune fiscală (reținută în sarcina inculpatului I.), prin raportare la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 cu referire la prevederile art. 249 C. proc. pen.

În ceea ce privește contestațiile formulate de inculpații F. și S.C. A. S.R.L., Înalta Curte constată că aceștia au formulat un motiv comun de contestație, invocând încetarea de drept a măsurilor asigurătorii dispuse în prezenta cauză prin nerespectarea termenului de 1 an de verificare a temeiurilor care au determinat menținerea acestora, astfel cum prevăd dispozițiile art. 250

2

Cod de procedură enală.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 250

2

C. proc. pen. instituie în sarcina organelor judiciare obligația de a verifica, din oficiu, subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 an în camera preliminară ori în cursul judecății.

Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestor prevederi legale rezultă din chiar expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, acesta vizând eficientizarea activității de urmărire penală și de judecată la nivel național.

Astfel, potrivit expunerii de motive la actul normativ sus-menționat, justificarea inserării unui asemenea text de lege a fost următoarea:

"În practică, au mai fost semnalate cazuri în care Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a fost sesizată cu cereri de valorificare a unor bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezentau valoare, bunurile devenind în timp nevandabile, iar costurile de administrare depășind valoarea bunurilor. Pentru a spori eficiența măsurilor aflate la dispoziția ANABI, era necesară reglementarea verificării din oficiu dacă o măsură asigurătorie generează prejudicii sau costuri disproporționate. Astfel, cheltuielile ocazionate de depozitarea bunurilor în spații, proprietatea unor terți de bună credință având calitatea de custode ai bunurilor, precum și cheltuielile ocazionate de exercitarea atribuțiilor ANABI, avansate din bugetul instituției ar putea fi disproporționate prin raportare la finalitatea urmărită în cadrul laturii civile a procesului penal, respectiv repararea prejudiciului, măsura dovedindu-se a fi ineficientă. În plus, lipsa unei prevederi legislative exprese care să impună organelor judiciare verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri, respectiv ridicarea măsurii dispuse a fost evidențiată de către procurori și judecători cu ocazia consultării acestora cu privire la consolidarea și eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni".

Prin urmare, voința legiuitorulu