ÎCCJ, Decizia nr. 38/2022

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 15 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus, în baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu disp. art. 32 lit. d) C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanță din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ÎCCJ, DIICOT - Structura Centrală, precum și sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., B., C., D., E., F., G. și H., inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii.

În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător asupra sumei de 189.000.000 Rol ridicați de martora I. de la J. cu privire la care martora declara că i-a cheltuit personal.

Prin încheierea din 01 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus emiterea unei adrese către Parchetul General de pe lângă ÎCCJ - DIICOT, Structura Centrală pentru a aduce la îndeplinire în integralitate, măsurile dispuse de instanță prin încheierea de ședință din 15.09.2014, emiterea unei adrese către Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare pentru notarea dispozițiilor de indisponibilizare a bunurilor, emiterea unei adrese către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru a se proceda la luarea unei inscripții ipotecare asupra bunurilor imobile cu privire la care s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului în data de 15.09.2014, conform proceselor-verbale referitoare la aceste bunuri și emiterea unei adrese către ONRC Depozitarul Central pentru a se nota interdicția de înstrăinare.

De asemenea, s-a acordat termen de judecată la data de 09 octombrie 2014, termen la care, s-a dispus, printre altele, citarea, în calitate de intervenienți, a persoanelor care pretind drepturi asupra bunurilor în privința cărora s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului: K. SRL prin lichidator L. SPRL, M., N., SC O. SRL, P., Q. și R., S. SA, T., U., SC V. SA prin lichidator judiciar W. SRL, cu sediul ales la X.

Prin Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și de apelanții inculpați A., D., B., E., F., C., Y., G. și H. împotriva Sentinței penale nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, și a încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul cu nr. x/2005

S-a desființat, în parte, Sentința penală nr. 809/F din 28.11.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, și integral încheierea de ședință din data de 28.09.2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul cu nr. x/2005, și rejudecând, printre altele:

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu disp. art. 32 lit. d) C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011, au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanță din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ÎCCJ - DIICOT Structura Centrala precum și sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., B., C., D., E., F., G. și H., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii), asupra bunurilor indicate expres la pct. III din dispozitiv.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu disp. art. 32 lit. d) C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ÎCCJ - DIICOT Structura Centrala, precum și sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București, secția a II- penală asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., B., C., D., E., F., G. și H., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014 a Curții de Apel București, secția a II a penală în Dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecații, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii), după cum urmează:

- suma de 293.030,16 euro echivalent în RON la data plății existente în contul personal x deschis de inculpatul A. la Banca Z., urmând ca în cererea de comisie rogatorie adresată autorităților monegasce să se ceară confiscarea acestor sume de bani în folosul Statului român și să se precizeze că aceste sume au fost indisponibilizate prin ordonanța a P.Î.C.C.J-DIICOT, iar prin decizia penală pronunțată de Curtea de Apel, secția a II-a penală, în prezenta cauză s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 2.321.292.608.133,96 RON (ROL) în echivalent RON la data plății, ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziției de confiscare reprezentând diferența de preț între marfa de proveniență ilicită introdusă în circuitul civil și prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului și a impozitului pe profit și a sumei de 91.166.300 USD în echivalent în RON la data plății, suma ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziției de confiscare conform actului adițional la contractul de cumpărare de acțiuni din 12 iulie 2005 încheiat la data de 9 septembrie 2005 de AA. și BB.(societate care vinde 20,92% din CC.), a sumei de 57.768.138 USD în echivalent la data plății, ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziției de confiscare, transferată de SC CC. SA prin contul x deschis la SC DD. SA societății SC EE. în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006, a sumei de suma de 13.133.541 euro în echivalent la data plății, ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziției de confiscare transferată de SC CC. SA prin contul x deschis la SC DD. SA societății SC EE.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale, au fost respinse, ca nefondate, contestațiile formulate de intervenienții M., N., SC O. SRL, P., FF. SA, reprezentată de inculpatul A., GG. SA, reprezentată de inculpatul A., T., U., SC V. SA prin lichidator judiciar W. SRL, cu sediul ales la X., HH., II. și JJ. SRL împotriva încheierii din 15.09.2014 prin care instanța a dispus luarea măsurilor asigurătorii și a stabilit modalitatea de aducere la îndeplinire a acestora.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a fost admisă, în parte, contestația formulată de intervenientul KK.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra unei cote de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, strada x, nr. 28, transcris sub nr. x/1994, nr. cadastral x, în suprafață de 29,13 mp, măsură dispusă prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

S-a dispus menținerea celorlalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 809/F din 28.11.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Împotriva Deciziei nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, contestatorii GG. SA, HH., II., V. SA, SC O. SRL, P., T., SC JJ. SRL, U., A., SC FF. SA și KK. au formulat contestații la datele de 5.11.2021 și 6.11.2021, susținându-se, în esență, că deși inițial măsurile asiguratorii dispuse prin încheierea din 15 septembrie 2014 au avut ca scop recuperarea prejudiciului dispus în cauză, ulterior, prin decizia contestată, măsurile asiguratorii au fost transformate în măsuri asiguratorii în vederea garantării confiscării speciale dispuse față de unul dintre inculpații din cauză. Au susținut că între cele două tipuri de măsuri există mari diferențe, cu atât mai mult cu cât chiar și din jurisprudența C.E.D.O., în analiza art. 6 și 13, se constată că măsurile asiguratorii sau confiscarea presupun ingerințe în exercitarea drepturilor reale asupra bunurilor, iar textele din Convenție și dispozițiile art. 2501 alin. (4) C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 228/2020, trebuie interpretate în sensul că se garantează un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale oricărei persoane care pretinde existența unei încălcări a drepturilor și libertăților sale, apărate de Convenție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 2501 alin. (4) C. proc. pen. și art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 955 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2021, au fost respinse, ca inadmisibile, contestațiile formulate de contestatorii A., GG. SA, HH., II., V. SA, SC O. SRL, P., T., SC JJ. SRL, U., SC FF. SA și KK. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005 (x/2012).

Totodată, prin aceeași decizie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept formulată de contestatorii SC JJ., SC FF. SA, SC O. SRL, KK., P. și GG. SA, prin apărător ales, în Dosarul nr. x/2021.

Pentru a dispune astfel, secția penală a instanței supreme a reținut că pentru a da eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, precum și exigențelor statuate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, instanța supremă a apreciat că revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Totodată, s-a reținut că potrivit art. 4251 alin. (5) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În atare condiții, s-a constatat că, în cauză, la datele de 5 și 6 noiembrie 2021, au fost exercitate contestații împotriva deciziei instanței de apel (hotărârea fiind definitivă la data pronunțării, respectiv 14.10.2014), fiind invocate, pe de o parte, ca temei legal dispozițiile art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen., normă în vigoare începând cu 5 noiembrie 2020 (introdusă prin Legea nr. 228/2020).

În acest context, s-a reținut că prin art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 228/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul penal (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1019 din 2 noiembrie 2020), legiuitorul a stabilit că, în cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanței de apel, dispozițiile alin. (1) - (3) ale art. 2501 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.

În aceste coordonate normative, având în vedere că sunt contestate dispozițiile deciziei instanței de apel, aceasta fiind o hotărâre definitivă pronunțată cu mult înainte de modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 228/2020, dar și de pronunțarea Deciziei nr. 24/2016 a Curții Constituționale, Înalta Curte a constatat că, în speță, se pune problema admisibilității exercitării unei căi de atac nou introduse pentru aspecte statuate anterior în mod definitiv.

Analizând din această perspectivă contestațiile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a considerat că acestea sunt inadmisibile, întrucât dispozițiile art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. nu conferă posibilitatea exercitării unei căi de atac care nu era prevăzută de lege la data pronunțării deciziei definitive.

În acest sens, instanța supremă a avut în vedere că, potrivit art. 13 alin. (1) din C. proc. pen., legea procesuală penală este de imediată aplicare, se aplică actelor efectuate și măsurilor dispuse după momentul intrării sale în vigoare, cu excepția situațiilor expres prevăzute în dispozițiile tranzitorii.

Or, Legea nr. 228/2020 nu conține dispoziții tranzitorii astfel că, potrivit principiului constituțional consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție (legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile), posibilitatea exercitării contestației în temeiul art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. nu se naște decât pentru viitor, de la momentul intrării în vigoare a acestei legi.

Pe de altă parte, Directiva nr. 42/2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană prevede în alin. (10) libertatea statelor membre de a iniția proceduri de confiscare legate de o cauză penală în fața oricărei instanțe competente.

Prin urmare, și din această perspectivă, s-a apreciat că nu pot fi analizate contestațiile în baza acestui temei legal, a cărui justificare a fost limitată de legiuitor strict la situațiile în care măsura se dispune direct prin decizia de soluționare a apelului, iar nu și anterior pronunțării acesteia, ca în cazul de față.

De asemenea, instanța supremă a apreciat că nici din perspectiva recursului efectiv invocat de către contestatori, contestațiile formulate nu pot fi admise.

Mai mult decât atât, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că instanța europeană a constatat încălcarea articolului 13 din Convenție ce reglementează dreptul la o cale de atac efectivă ținând seama de toate împrejurările relevante ale unei cauze, statuându-se faptul că termenul "efectiv" înseamnă că respectiva cale de atac trebuie să fie corespunzătoare (adecvată) și accesibilă, răspunzând, ea însăși, obligației de celeritate [Paulino Tomás împotriva Portugaliei (dec.), 2003; Çelik și Imret împotriva Turciei, 2004, pct. 59]. Simplul fapt că reclamantului i-au fost respinse toate pretențiile nu constituie în sine un element suficient pentru a aprecia caracterul "efectiv" sau nu al acțiunii [Sindicatul Suedez al Mecanicilor de Locomotivă împotriva Suediei, 1976, pct. 50; Boyle și Rice împotriva Regatului Unit, 1988, pct. 67; Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs și Gubi împotriva Austriei, 1994, pct. 55; Amann împotriva Elveției (MC), 2000, pct. 89]. Astfel, în cauza Amann împotriva Elveției (MC), 2000 (pct. 89- 90), Curtea a constatat că nu a fost încălcat art. 13 din Convenție în raport cu art. 8 considerând efectivă o cale de atac în pofida respingerii pretențiilor reclamantului.

În cauză, dispozițiile dreptului garantat de art. 13 din Convenție nu au aplicabilitate, întrucât contestatorii au beneficiat de o cale de atac accesibilă, în fața unei instanțe competente să se pronunțe, după ce au luat la cunoștință de măsurile asiguratorii dispuse și natura acestora și au avut posibilitatea formulării unor căi de atac efective, respectiv contestații sub aspectul modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor în cadrul executării acestora.

Astfel, s-a constatat că după dispunerea măsurilor asiguratorii prin încheierea din 15.09.2014, contestatorii au formulat contestații în fața instanței de apel, iar prin decizia curții de apel (contestată în prezenta cauză) au fost respinse contestațiile formulate de intervenienții SC O. SRL, P., FF. SA, GG. SA, T., U., SC V. SA, HH., II. și JJ. SRL împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.

Prin aceeași decizie, în temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a fost admisă, în parte, contestația formulată de intervenientul KK.

Prin urmare, contestatorii au avut și au exercitat o cale de atac, din actele dosarului rezultând că au fost citați, au fost prezenți la termenul din 15 septembrie 2014, iar pentru termenul din 9 octombrie 2014 s-a dispus citarea, în calitate de intervenienți, a persoanelor care pretind drepturi asupra bunurilor în privința cărora s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului: K. SRL prin lichidator L. SPRL, M., N., M., N., SC O. SRL, P., Q. și R., S. SA, T., U., SC V. SA prin lichidator judiciar W. SRL, cu sediul ales la SCA.

Prin urmare, secția penală a Înaltei Curți nu a constatat o inechitate a procedurilor, câtă vreme contestatorii au avut cunoștință de procedura judiciară desfășurată împotriva lor, fiind citați pentru termenul din 09 octombrie 2014, dată la care au fost asistați sau reprezentați de către apărători, li s-a dat posibilitatea să formuleze cereri și să propună probe pentru a demonstra dobândirea licită a bunurilor asupra cărora s-au luat măsuri asigurătorii, probele solicitate fiind admise integral de către instanță, precum și să formuleze concluzii atât pe contestațiile luate împotriva modului de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător, cât și cu privire la temeinicia luării măsurii de siguranță a confiscării speciale.

În ceea ce privește criticile contestatorilor cu privire la posibilitatea de a dovedi legalitatea dobândirii bunurilor care au făcut obiectul sechestrului în vederea garantării confiscării speciale, măsură instituită pentru prima dată prin decizia contestată, instanța a apreciat că acestea au intrat sub incidența autorității de lucru judecat a hotărârii.

Drept urmare, având în vedere că măsurile asiguratorii au făcut obiectul cenzurii în calea de atac a apelului atât din perspectiva dispoziției de luare, cât și a modalității de aducere la îndeplinire, fiind astfel pronunțată în cauză o hotărâre definitivă, secția penală a instanței supreme a constatat, pe de o parte, că nu mai există posibilitatea formulării unor noi contestații împotriva luării și a modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii, iar pe de altă parte că împotriva măsurilor complementare dispuse de instanța de apel prin decizie definitivă nu există cale de atac separată, dispozițiile art. 2501 alin. (4) C. proc. pen. nefiind aplicabile în această ipoteză.

Ulterior modificării dispozițiilor art. 250 C. proc. pen. și introducerii art. 2501 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 18/2016, pe rolul Înaltei Curți au fost înregistrate mai multe contestații împotriva măsurilor asiguratorii dispuse în Dosarul nr. x/2005 prin Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, respectiv: Decizia nr. 371 din 6 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă contestația formulată de JJ. SRL; Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea JJ. SRL; Decizia nr. 1072 din 16 noiembrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea JJ. SRL împotriva aceleiași decizii; Decizia nr. 1314 din 29 septembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost respinse, ca inadmisibile, "cererile de recurs efectiv" formulate printre alții, de SC O. SRL, SC FF. SA, SC JJ. SRL, HH., P., KK., U., SC GG. SA, T., II. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2005; Decizia nr. 1390 din 15 octombrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de "recurs efectiv" formulată de SC V. SA împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005; Decizia nr. 1488 din 29 noiembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost respins, ca inadmisibil, "recursul efectiv" formulat de SC JJ. SRL împotriva aceleiași decizii; Decizia nr. 537 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, privind tot pe SC JJ. SRL; Decizia nr. 565 pronunțată în Dosarul nr. x/2019, privind pe FF. SA, precum și Decizia nr. 199 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, privind pe A. și FF. SA; Decizia nr. 170 din 20 martie 2019, pronunțată în Dosar nr. x/2015, privind pe A. și FF. SA.

Ca atare, s-a constatat că inclusiv admisibilitatea invocată de contestatori în temeiul art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost analizată anterior de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulate de contestatorii SC JJ., SC FF. SA, SC O. SRL, KK., P. și GG. SA, prin apărător ales, în Dosarul nr. x/2021, secția penală a instanței supreme a reținut că, prin cererea formulată oral de contestatorii SC JJ., SC FF. SA, SC O. SRL, KK., P. și GG. SA, prin apărător ales, la termenul din 13 octombrie 2021, în Dosarul nr. x/2021, s-a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"În aplicarea art. 249, raportat la art. 404 alin. (4) și art. 422 din C. proc. pen. coroborate cu art. 112 din C. pen., se poate dispune prin decizie definitivă luarea și menținerea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor imobile, mobile ori conturi proprietatea unei persoane care nu a fost parte în procesul penal ori alt subiect procesual, în vederea garantării confiscării speciale, sancțiune dispusă față de un inculpat din acea cauză?"

Cu privire la admisibilitatea cererii, precum și a competenței, a solicitat să se constate că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la examenul de admisibilitate a sesizării, prin raportare la dispozițiile art. 475 din C. proc. pen., instanța supremă a reținut că în măsura în care primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite: sesizarea aparține unui complet de judecată învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a făcut și nici nu face obiectul niciunei proceduri de asigurare a unei practici judiciare unitare, condiția pertinenței, respectiv dependența soluționării pe fond a cauzei în care a fost invocată de lămurirea chestiunii de drept, nu este îndeplinită.

Astfel, în jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală a statuat asupra înțelesului care trebuie atribuit sintagmei "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei", regăsită în cuprinsul art. 475 din C. proc. pen., în sensul că îndeplinirea acestei condiții presupune ca problema de drept să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinante.

Or, în cauză, Înalta Curte a constatat că, în contextul stabilirii cadrului procesual menționat mai sus, în sensul că nu este investită cu o cale de atac admisibilă, nu poate fi analizată în cadrul unui demers judiciar inadmisibil o cerere subsidiară contestațiilor formulate, deoarece, indiferent de soluția pronunțată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia nu ar produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză.

Împotriva Deciziei penale nr. 955 din data de 23 noiembrie 2021, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2021, contestatorii P., KK., U., T., SC GG. SA, SC FF. SA, SC JJ. SRL și SC O. SRL au formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 4 aprilie 2022, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului ales al contestatorilor, ale contestatorilor T., P. și KK., precum și cele ale contestatoarelor SC GG. SA, SC FF. SA, SC JJ. SRL și SC O. SRL, prin reprezentant legal, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatori, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că, în cauză, contestatorii P., KK., U., T., SC GG. SA, SC FF. SA, SC JJ. SRL și SC O. SRL au exercitat calea de atac a contestației împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia penală nr. 955 din data de 23 noiembrie 2021, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2021, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, contestațiile formulate, printre alții, și de contestatorii din prezenta cauză, împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005 (x/2012).

Prin urmare, în cauză, contestatorii P., KK., U., T., SC GG. SA, SC FF. SA, SC JJ. SRL și SC O. SRL au formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

De asemenea, contrar susținerilor apărării conform cărora demersurile juridice promovate de contestatori au fost respinse, fie ca inadmisibile, fie ca tardive, fără a fi analizat fondul problemei, instanța constată că aceste susțineri sunt nefondate întrucât prin Deciziile penale nr. 640/04.05.2016, nr. 1353/21.10.2016, respectiv nr. 170/20.03.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat fondul contestațiilor formulate în respectivele cauze și nu a dispus respingerea ca inadmisibilă a acestora.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibile, contestațiile formulate de contestatorii P., T., U., KK., SC JJ. SRL, SC FF. SA, SC GG. SA și SC O. SRL împotriva Deciziei penale nr. 955 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 79 RON, vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, contestațiile formulate de contestatorii P., T., U., KK., SC JJ. SRL, SC FF. SA, SC GG. SA și SC O. SRL împotriva Deciziei penale nr. 955 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 79 RON, rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 aprilie 2022.

GGC - ED