ÎCCJ, Decizia nr. 3/2023

Asupra contestațiilor de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de, 20 octombrie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus, printre altele, menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanțele nr. x/2015 din 28.01.2016, nr. x/2015 din 01.02.2016, nr. x/2015 din 03.02.2016, nr. x/2015 din 03.03.2016, nr. x/2015 din 09.03.2016, nr. x/2015 din 02.06.2016, nr. x/2015 din 06.06.2016, nr. x/2015 din 15.06.2016 și nr. x/2015 din 16.06.2016, asupra sumelor de bani și bunurilor indisponibilizate, aparținând apelanților intimați inculpați A., B., C., martorilor D., E., F., G. și numitei H., astfel cum au fost menținute prin Sentința penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, precum și menținerea măsurii sechestrului asigurător dispusă prin Sentința penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale apelanților - intimați - inculpați B., C., I., J., K., L., M., N. și O.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut următoarele:

Ulterior, prin Ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar redactat la data de 22.04.2016 în Dosarul nr. x înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție din Draguignan - Franța, prin aplicarea prevederilor Deciziei-cadru nr. 2003/577/JAI a Consiliului din 22.07.2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, s-a pus în aplicare dispoziția de instituire a sechestrului asigurator asupra imobilului anterior menționat.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut, în esență că, în cauză, sunt indicii temeinice în sensul comiterii faptelor penale pentru care inculpatul A. este cercetat și că, pentru a evita înstrăinarea și sustragerea de la urmărire a imobilului anterior menționat, în vederea confiscării speciale, se impune instituirea măsurii sechestrului asigurător.

Prin procesul-verbal nr. x/2015 din 03.03.2016 s-a adus la cunoștința și i s-a comunicat inculpatului A. măsura dispusă prin ordonanța nr. x/2015 din 03.03.2016.

Prin procesul-verbal nr. x/2015 din 03.03.2016 s-a adus la cunoștința și i s-a comunicat numitei H., soția inculpatului A., măsura dispusă prin ordonanța nr. x/2015 din 03.03.2016.

Prin Ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar redactat în data de 22.04.2016 din Dosarul nr. x înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție din Draguignan - Franța, prin aplicarea prevederilor Deciziei-cadru nr. 2003/577/JAI a Consiliului din 22.07.2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, s-a pus în aplicare dispoziția de instituire a sechestrului asigurator asupra imobilului - casă de locuit și teren, situat în Franța, lotul x, subdiviziunea plaja Pampelonne, înregistrat cu numărul cadastral "x", achiziționat la data de 05.06.2014, cu suma de 3.200.000 euro.

Prin procesul-verbal nr. x/2015 din 07.06.2016 s-a adus la cunoștința inculpatului A. și i s-a comunicat, în copie, ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar.

Prin procesul-verbal nr. x/2015 din 07.06.2016, prin intermediul avocatului ales, s-a adus la cunoștința numitei H. și i s-a comunicat în copie, ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar.

- imobilul situat în București, intabulat în Cartea funciară nr. x, compus din teren în suprafață de 612 mp (609 mp din măsurătorile cadastrale) și construcția edificată pe acesta, înscrisă provizoriu în cartea funciară, având o suprafață construită la sol de 403 mp și o suprafață construită desfășurată de 1.376,50 mp, cod unitate individuală (U) x;

- imobilul situat în București, intabulat în CF nr. x, compus din teren în suprafață de 358,24 mp, din care 240,73 mp teren ocupat de construcții și construcțiile edificate pe acesta, respectiv locuință cu o suprafață construită la sol 220,72 mp, magazie cu o suprafață construită la sol de 2,66 mp, magazie cu o suprafață construită la sol de 6,26 mp, magazie cu o suprafață construită la sol de 3,00 mp, wc cu o suprafață construită la sol de 2,51 mp și magazie cu o suprafață construită la sol de 5,58 mp, ambele în valoare de 2.300.000 euro.

- teren în suprafață de 10.000 mp (conform actelor de proprietate) și 9.944,22 mp (conform măsurătorilor cadastrale), situat în extravilanul arabil al comunei Dascălu, sat Gagu, județul Ilfov, tarlaua x, parcela x cu nr. cadastral x, intabulat în cartea funciară nr. x a localității Dascălu în valoare de 22.000 RON, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Q. sub nr. x din 18.04.2006;

- teren în suprafață de 9.400 mp (conform actelor de proprietate) - 9.351 mp (conform măsurătorilor cadastrale), situat în extravilanul arabil al comunei Dascălu, sat Vărăști, județul Ilfov, tarlaua x, parcela x cu nr. cadastral x și cartea funciară x a localității Dascălu în valoare de 15.000 RON, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Q. sub nr. x din 18.04.2006;

- teren arabil extravilan în suprafață de 14.965 mp (14.966, 10 mp cum reiese din măsurătorile cadastrale) situat în extravilanul comunei Dascălu, județul Ilfov, tarlaua x, parcela x cu nr. cadastral x, intabulat în cartea funciară nr. x a localității Dascălu în valoare de 22.500 RON, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Q. sub nr. x din 22.03.2006;

- teren în suprafață de 8.583 mp (conform actelor de proprietate) - 8561 mp (conform măsurătorilor cadastrale), situat în extravilanul arabil al comunei Dascălu, județul Ilfov, tarlaua x, parcela x cu nr. cadastral x, intabulat în cartea funciară nr. x a localității Dascălu în valoare de 36.384 euro conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Q. sub nr. x din 06.04.2009;

- teren în suprafață de 1.000,01 mp situat în intravilanul localității Voluntari, județul Ilfov, tarlaua x, parcela x cu nr. cadastral x, intabulat în cartea funciară nr. x a localității Voluntari în valoare de 100.000 euro conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Q. sub nr. x din 23.03.2009;

- teren extravilan arabil în suprafață totală de 5.000 mp (5016, 24 mp cum reiese din măsurătorile cadastrale) situat în județul Ilfov, tarlaua x, parcela x cu nr. cadastral x, intabulat în cartea funciară nr. x a localității Tunari în valoare de 75.244 RON conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Q. sub nr. x din 07.02.2007;

- teren extravilan arabil în suprafață totală de 25.000 mp (conform actelor de proprietate) - 25.000, 11 mp (conform măsurătorilor cadastrale), situat în comuna Afumați, județul Ilfov, tarlaua x, parcela x cu nr. cadastral x, intabulat în cartea funciară nr. x a localității Afumați în valoare de 62.500 RON conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Q. sub nr. x din 04.07.2006;

- apartament situat în București, str. x, nr. 82 compus din o cameră și dependințe cu o suprafață de 27,66 mp și terenul aferent locuinței în suprafață de 5,80 mp achiziționat în anul 2001, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 27.09.2001 de BNP R.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut, în esență că, din probele administrate, rezultă că suma de 400.000 euro de care a beneficiat inculpata B. provine din săvârșirea infracțiunii de luare de mită și având în vedere necesitatea de a evita ascunderea și înstrăinarea bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, se impune instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile mai sus menționate.

a) instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, până la concurența sumei de 419.000 euro, asupra următoarelor bunuri imobile aparținând persoanei interesate G., identificate după cum urmează:

- imobil - teren în suprafață de 180 mp (conform actelor de proprietate), respectiv suprafața de 208,90 mp (conform măsurătorilor cadastrale), situat în municipiul București, identificat cu numărul cadastral x (număr cadastral vechi x), înscris în Cartea Funciară nr. x (număr CF vechi x) a localității București, Sector 4 - dreptul de proprietate asupra acestui imobil fiind achiziționat conform contractului de vânzare cumpărare autentificat cu încheierea nr. x/06.04.2016, la prețul de 35.000 euro;

- imobil - teren în suprafață de 14.700 mp, situat în extravilanul comunei Frumușani, județul Călărași, amplasat pe plan în tarla x, parcela x, identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a Cărții Funciare nr. x) a localității Frumușani, județul Călărași - dreptul de proprietate asupra acestui imobil fiind achiziționat conform contractului de vânzare cumpărare autentificat cu încheierea nr. x/06.04.2016, la prețul de 45.000 euro;

b) instituirea măsurii asiguratorii a popririi, până la concurența sumei de 419.000 euro, asupra:

- sumei de 546.067,77 RON, aflată în contul x deschis la U., având ca titular pe G.;

- sumei de 747.750 RON, datorată de SC V. SRL - înregistrată cu nr. x, lui G.

La finalizarea judecății în primă instanță, Curtea de Apel București, secția I Penală, prin Sentința penală nr. 232 din 27.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor și, în temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a anulat Decizia nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlurilor de despăgubire în favoarea societății W., în cotă de 75%, a lui X., în cotă de 15% și a lui F., în cotă de 10%, în cuantum total de 37.243.500 RON, dar și titlurile de conversie nr. 1926/16.06.2011 emis în favoarea societății W., nr. x/16.06.2011 emis în favoarea martorului X. și nr. x/16.06.2011 emis în favoarea martorului F.

A repus părțile în situația anterioară și a dispus restituirea sumei de 37.243.500 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor, de către inculpatul A., beneficiar real al societății W. - 27.932.625 RON, martorul F. - 931.087,50 RON, martorul Y. - 1.117.305 RON, martorul D. - 1.675.957,50 RON, martorul X. - 174.299,58 RON, martorul E. - 2.706.112,71 RON și martorul G. - 2.706.112,71 RON.

În baza art. 25 din C. proc. pen., au fost obligați, în solidar, inculpații B., I., J., K., L., M., N., O., A. și C., la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor a sumei de 7.715.000 euro echivalentul în RON la data plății, în măsura în care pretențiile părții civile nu sunt acoperite prin repunerea părților în situația anterioară și restituirea sumei aferente Deciziei nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., anulată conform art. 25 alin. (3) din C. proc. pen.

Au fost menținute măsurile asigurătorii luate prin ordonanțele nr. x/2015 din 28.01.2016, nr. x/2015 din 01.02.2016, nr. x/2015 din 03.02.2016, nr. x/2015 din 03.03.2016, nr. x/2015 din 09.03.2016, nr. x/2015 din 02.06.2016, nr. x/2015 din 06.06.2016, nr. x/2015 din 15.06.2016 și nr. x/2015 din 16.06.2016 asupra sumelor de bani și bunurilor indisponibilizate, aparținând inculpaților A., B., C., martorilor F., D., G. și E. și numitei H., până la concurența sumelor la care au fost obligați față de partea civilă, la care a fost adăugat cuantumul sumelor confiscate și cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.

S-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., B., C., I., J., K., L., M., N. și O., până la concurența obligațiilor față de partea civilă, la care au fost adăugate și cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.

Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, între altele, în baza art. 2502 din C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse de procuror în cursul urmăririi penale asupra sumelor de bani și bunurilor indisponibilizate aparținând apelanților - intimați - inculpați A., B., C., martorilor D., E., F., G. și numitei H., precum și măsura sechestrului asigurător dispusă prin sentința penală atacată asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale apelanților - intimați - inculpați A., B., C., I., J., K., L., M., N. și O.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 36 din 31.03.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2022, în majoritate, a fost admisă contestația formulată de apelantul inculpat A. împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, a fost desființată, în parte, încheierea atacată și, în rejudecare, a fost ridicată măsura sechestrului asigurător dispusă prin Sentința penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale apelantului inculpat A.

Au fost menținute măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanțele procurorului, în cursul urmăririi penale, în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, asupra bunurilor indisponibilizate aparținând apelantului inculpat A., precum și celelalte dispoziții cuprinse în încheierea contestată în măsura în care nu contravin deciziei.

Verificând, în acest context, actele și lucrările dosarului prin raportare la susținerile părților, dar și prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că, prin art. 19 din Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/18.02.2021, a fost introdus, după art. 2501 din C. proc. pen., articolul 2502 din C. proc. pen.

Conform dispozițiilor legale menționate, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător.

Așadar, modificarea legislativă introdusă prin art. 2502 din C. proc. pen. instituie o obligație procedural pozitivă de verificare periodică a legalității și temeiniciei măsurii asigurătorii, inclusiv în cazurile în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Așa cum a arătat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Dogmoch contra Germaniei, sechestrul asigurător nu reprezintă o acuzație în materie penală în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, scopul măsurii asiguratorii fiind restrângerea temporară a dreptului de dispoziție al unei persoane cu privire la bunurile sale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asigurătorii, rațiunea acestei modificări evidențiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecerea timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare, prin instituirea acestei obligații procesuale compensatoare, să efectueze periodic o analiză concretă a testului proporționalității consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Forminster Enterprises Limited contra Republicii Cehe (hotărârea din 9 ianuarie 2009, paragrafele nr. 76 - 78) și Benet Praha SPOL S.R.O. contra Republicii Cehe (hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103), în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate.

Dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și art. 32 și art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, care instituie obligativitatea luării măsurii asiguratorii, trebuie interpretate în sensul că, la momentul instituirii măsurii, organul judiciar este scutit de evaluarea oportunității luării acestei măsuri procesuale, ce are ca efect indisponibilizarea bunului.

Caracterul obligatoriu al luării măsurii asigurătorii nu este incompatibil cu posibilitatea ridicării măsurii asigurătorii, atunci când se verifică periodic această măsură, dacă organul judiciar apreciază că măsura procesuală nu mai satisface testul proporționalității.

Procedând, prin prisma criteriilor anterior arătate, la verificarea temeiurilor care au determinat menținerea, prin sentința apelată, a măsurilor asigurătorii, luate în cursul urmăririi penale, cu privire la bunurile mobile și imobile aparținând inculpaților B., A. și C. trimiși în judecată în prezenta cauză, martorilor D., E., G. și F., precum și numitei H., respectiv instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, B., C., I., J., K., L., M., N. și O. până la concurența sumelor la care au fost obligați față de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate și cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut următoarele:

În cursul anului 2016, au fost instituite în vederea reparării pagubei și confiscării speciale (în raport de săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor și luare de mită), următoarele măsuri asigurătorii: sechestrul asigurător asupra unor bunuri imobile cu privire la inculpații A. (ordonanțele nr. x/2015 din 28.01.2016; x/2015 din 03.03.2016; x/2015 din 09.03.2016), B. (ordonanța nr. x/2015 din 06.06.2016) și martorilor E. (ordonanța nr. x/2015 din 16.06.2016), G. (ordonanța nr. x/2015 din 02.06.2015) și numitei H. (ordonanțele nr. x/2015 din 28.01.2016 și nr. x/2015 din 03.03.2016), poprirea asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare deschise de inculpatul C. (ordonanța nr. x/2015 din 15.06.2016) și martorii F. (ordonanța nr. x/2015 din 01.02.2016), D. (ordonanța nr. x/2015 din 03.02.2016) și G. (ordonanța nr. x/2015 din 02.06.2016).

Prin Sentința penală nr. 232 din 27.11.2020, în vederea asigurării plății obligațiilor față de partea civilă și cheltuielilor judiciare, Curtea de Apel București, secția I Penală a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., B., C., I., J., K., L., M., N. și O.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că de la instituirea primelor măsuri asigurătorii, în cursul urmăririi penale, au trecut peste 6 ani, iar, în ceea ce privește luarea de către instanța de fond a măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților B., C., I., J., K., L., M., N. și O. au trecut aproximativ 2 ani, această ultimă perioadă, în mod evident, neputând fi considerată ca depășind o durată rezonabilă.

Evaluând actele dosarului, din perspectiva dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., instanța a constatat că subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurilor asigurătorii, deși prin raportare la primele măsuri dispuse în cauză, durata pare una excesivă, acesta nu este unicul element de analiză.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a avut în vedere, pe de o parte, natura acuzațiilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, respectiv infracțiuni de corupție și spălare de bani), natura bunurilor sechestrate (bani și bunuri imobile, ce pot fi ușor sustrase de la urmărire ori înstrăinate, în lipsa indisponibilizării lor) și stadiul procesual al cauzei, iar pe de altă parte, faptul că, în cauză, a fost admisă acțiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. (chiar dacă soluția nu este încă definitivă), inculpații fiind obligați la plata unor sume foarte mari, cu titlu de despăgubiri civile, condiții în care pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., și anume pentru a se asigura recuperarea acestui eventual prejudiciu, se impune menținerea, în continuare, a respectivelor măsuri procesuale.

Pentru argumentele anterior expuse, instanța a constatat că, raportat la numărul și valoarea bunurilor sechestrate, la cuantumul prejudiciului stabilit prin hotărârea apelată (chiar dacă sentința apelată nu este încă definitivă), la complexitatea ridicată a cauzei, la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că în privința măsurilor asigurătorii menținute, precum și a celor instituite prin sentința apelată (în limitele stabilite prin Decizia nr. 36 din 31.03.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători), se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul personal al acuzaților de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Instanța de apel a considerat că argumente referitoare la subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurilor asigurătorii sunt valabile și în ceea ce îi privește pe martorii D., E., G., F. și numita H., asupra bunurilor cărora au fost instituite sechestrul și poprirea asiguratorie prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - secția de combatere a corupției nr. x/2015 din 28.01.2016 (H.), nr. x/2015 din 01.02.2016 (F.), nr. x/2015 din 03.02.2016 (D.), nr. x/2015 din 03.03.2016 (H.), nr. x/2015 din 02.06.2016 (G.) și nr. x/2015 din 16.06.2016 (E.).

Împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017, în termen legal, au formulat contestații inculpatele B. și M., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 5 decembrie 2022, când cauza a fost amânată la data de 16 ianuarie 2023.

În ceea ce privește contestația formulată de inculpata B., Completul de 5 Judecători al instanței supreme reține că la termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2023, contestatoarea inculpată a învederat faptul că înțelege să își retragă calea de atac formulată împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017.

În raport cu manifestarea de voință a contestatoarei inculpate B., în sensul retragerii contestației ce formează obiectul prezentei cauze, în raport cu art. 4251 alin. (3) teza finală raportat la art. 415 din C. proc. pen., precum și în raport cu principiul disponibilității, potrivit căruia partea sau participantul care a exercitat o cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară, poate să procedeze la retragerea acesteia până la închiderea dezbaterilor, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va lua act de declarația de retragere a contestației formulate de inculpata B. împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017.

Prin contestația formulată, contestatoarea inculpată M., prin avocat Z., a apreciat că, în cauză, măsura asigurătorie este disproporționată față de perioada mare de timp pentru care a fost menținută, motiv pentru care a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii atacate, și pe cale de consecință ridicarea măsurii asigurătorii.

Examinând contestația formulată de inculpata M., prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., apreciază contestația ca fiind nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că, în conformitate cu art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Totodată, se reține că potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că potrivit jurisprudenței constate a Curții Europene a Drepturilor Omului instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanțe ale unor terți, cât și confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Mai mult decât atât, se reține că prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituțională a reținut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă."

În continuare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători notează faptul că prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată și completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 din C. proc. pen.. în materia măsurilor asigurătorii.

Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune."

Nu în ultimul rând, se reține că potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., "Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora."

În raport cu normele legale anterior menționate, se constată că acestea reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

De asemenea, din analiza modului de redactare al art. 249 din C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepție, legiuitorul a înțeles să reglementeze și situații derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O astfel de situație este cea prevăzută de art. 249 alin. (7) din C. proc. pen. conform căruia "Măsurile asigurătorii luate în condițiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă."

O a doua categorie de situații derogatorii de la regula anterior menționată se regăsește în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracțiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativității dispunerii măsurilor asigurătorii, categorie căreia i se subsumează și Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În acest sens, se reține că potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Astfel, dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție stabilesc obligativitatea dispunerii acestei categorii de măsuri procesuale în cazul în care s-a săvârșit una dintre infracțiunile expres și limitativ prevăzute de legea specială.

Raportând aceste norme legale la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că acestea își găsesc aplicabilitate în prezentul dosar, inculpata M. fiind trimisă în judecată și condamnată în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și art. 2481 din C. pen. (1968).

Având în vedere că norma legală (art. 20 din Legea nr. 78/2000) are caracter special și derogator în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de control judiciar apreciază că, în materia faptelor de corupție sau asimilate acestora, analiza condiției referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracțiunilor de corupție.

Totodată, se subliniază faptul că instanța de control constituțional a statuat cu privire la rațiunea avută în vedere de legiuitor la instituirea acestor situații de excepția în materia faptelor de corupție. Astfel, prin Decizia nr. 548/2019, Curtea Constituțională a stabilit că: "reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanța de judecată în considerarea art. 2502 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În aceste sens este și Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

În practica secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Încheierea nr. 630 din 14 noiembrie 2017) s-a apreciat că atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, "trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, (...), valoarea sechestrată trebuie să fie apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea vinovăției, dacă se apreciază că se impune această măsură."

Așadar, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, instanța trebuie să examineze dacă întinderea măsurii, respectiv valoarea sechestrată, este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul acoperirii prejudiciului produs în cauză) și dacă perioada de timp în care au fost menținute măsurile asigurătorii să nu depășească o durată rezonabilă.

Referitor la contestatoarea inculpată M., se constată că prin Sentința penală nr. 232 din 27.11.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, în vederea asigurării plății obligațiilor față de partea civilă și a cheltuielilor judiciare, Curtea de Apel București, secția I Penală a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile până la concurența obligațiilor față de partea civilă și a cheltuielilor judiciare stabilite în procesul penal.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază ca fiind îndeplinită condiția referitoare la existența proporționalității valorii sechestrate cu scopul urmărit întrucât măsurile asigurătorii dispuse au fost menținute de secția penală a instanței supreme doar până la concurența obligațiilor față de partea civilă și a cheltuielilor judiciare stabilite în procesul penal.

Totodată, se observă că perioada de timp scursă de la data luării măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei M. (noiembrie 2020) este relativ scurtă, astfel încât nu se poate aprecia că depășește o durată rezonabilă.

De asemenea, în raport cu natura acuzației pentru care inculpata M. a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță, respectiv infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și art. 2481 din C. pen. (1968), cu valoarea mare a prejudiciului, cu complexitatea ridicată a cauzei, precum și în raport cu etapa procesuală în care se află cauza, respectiv cercetarea judecătorească în apel, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că la acest moment subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor asigurătorii.

Mai mult decât atât, instanța de control judiciar consideră că la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că în privința măsurilor asigurătorii luate față de inculpata M., se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul personal al contestatoarei inculpate de a-și exercita, fără îngrădiri, dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata M. împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatoarele inculpate vor fi obligate la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatoarele inculpate, până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 85 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestației formulată de inculpata B. împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata M. împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarele inculpate M. și B. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatoarele inculpate, până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 85 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - ED