ÎCCJ, Decizia nr. 29/2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 2 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021 s-a dispus, în baza art. 2502 C. proc. pen., menținerea măsurii asiguratorii dispusă față de inculpatul A. prin ordonanța 24/P/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, până la concurența sumei de 315.850 RON.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secția penală a reținut următoarele:

Conform art. 249 alin. (1) și (5) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei.

Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit și, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Deși dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată, în principiu, la aprecierea organelor judiciare, există situații în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepție, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, o atare excepție fiind reglementată prin art. 20 din Legea nr. 78/2000 (cuprins în Secțiunea a 5-a a Capitolului III al legii), potrivit căruia "în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

În cauză, raportat la aceste considerente, Înalta Curte a constatat că, prin ordonanța nr. 24/P/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen., art. 494 C. proc. pen. și art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului penal asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în mun. Craiova, strada x, județul Dolj, aparținând inculpatului A., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., până la concurența sumei de 315.850 RON.

Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestei măsuri procesuale au vizat, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, necesitatea evitării riscului ascunderii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor în vederea reparării pagubei produse prin infracțiunea comisă și, respectiv, pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Prin încheierea din 18.06.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 250 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de inculpatul A. împotriva ordonanței nr. x/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

Prin încheierea din 17.03.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2021, s-a menținut, în baza art. 2502 C. proc. pen., măsura asiguratorie dispusă față de inculpatul A. prin ordonanța nr. x/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, până la concurența sumei de 315.850 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 2502 C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021) "în tot cursul procesului penal, (...), instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de (...) un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător".

Prin rechizitoriul nr. x/2015 din 12 aprilie 2021 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen.

Această infracțiune intră sub incidența dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, astfel că, în speță, necesitatea dispunerii măsurii asigurătorii analizată nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, situație în care, instanța rămâne ținută să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerințe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurența cărora se instituie măsura și finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) C. proc. pen.

Așadar, modificarea legislativă introdusă prin art. 2502 C. proc. pen. instituie o obligație procedural pozitivă de verificare periodică a temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, inclusiv în cazurile în care legea prevede caracterul obligatoriu al acestora, existând posibilitatea restrângerii sau ridicării măsurii dispuse, dacă organul judiciar apreciază că măsura procesuală nu mai satisface cerința proporționalității.

Ca urmare, procedând la evaluarea măsurii dispusă în cauză, în limitele menționate, Înalta Curte a constatat că, și la acest moment procesual, măsura asigurătorie luată asupra bunurilor inculpatului A. este proporțională cu scopul urmărit prin dispunerea ei și valoarea prejudiciului reținut prin rechizitoriu, iar consecințele pe care le produce nu depășesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, așa încât, subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii asigurătorii în cursul urmăririi penale.

În acest sens, raportat la data luării măsurii asigurătorii, cuantumul prejudiciului reținut în actul de sesizare a instanței, valoarea bunului sechestrat, notând și stadiul procesual în care se află cauza (faza judecății în fond), s-a apreciat rezonabil că, în privința măsurii asigurătorii luate de procuror în cursul urmăririi penale, se păstrează justul echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul personal al acuzatului de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunului ce a fost indisponibilizat (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Față de argumentele prezentate, instanța nu pot fi primite apărările inculpatului cu referire la prejudiciu, în sensul că măsura nu este necesară atât timp cât nu a fost dovedită existența unui prejudiciu cert, subsecvent faptelor cercetate, fiind chestiuni care antamează fondul cauzei.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul A. a formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2023 sub nr. x/2023, primul termen de judecată fiind fixat în mod aleatoriu la data de 03 aprilie 2023, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile apărătorului ales al contestatorului, respectiv ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând contestația formulată de inculpatul A., în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., constată că aceasta este nefondată și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 6/2021 în tot cursul procesului penal instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit obligația procedurală pozitivă de verificare periodică a legalității și temeiniciei măsurii asiguratorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, rațiunea acestei modificări, evidențiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecerea timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligații procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporționalitate consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate (CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 78, CEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103).

Analizând în concret măsura asigurătorie instituită în cauză, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestei măsuri procesuale pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători precizează că această concluzie nu este de natură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, având în vedere și regimul măsurilor asigurătorii care se mențin, chiar și în caz de achitare, în condițiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că măsura asiguratorie a fost dispusă prin ordonanța nr. x/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în mun. Craiova, strada x, județul Dolj, aparținând inculpatului A., până la concurența sumei de 315.850 RON, fiind menținută atât prin încheierea din 18.06.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală în Dosarul nr. x/2020 (s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de inculpatul A. împotriva ordonanței nr. x/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție), cât și prin încheierea din 17.03.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2021 (în baza art. 2502 C. proc. pen., s-a menținut măsura asiguratorie dispusă față de inculpatul A. prin ordonanța nr. x/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, până la concurența sumei de 315.850 RON).

Spre deosebire de regulă generală conform căreia luarea măsurii asigurătorii în procesul penal este facultativă, dispunerea sa fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, prin excepție, legiuitorul a înțeles să reglementeze și situații derogatorii, în care luarea măsurii asigurătorii este obligatorie. O astfel de situație este regăsită în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracțiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativității dispunerii măsurii asigurătorii, categorie căreia i se subsumează și Legea nr. 78/2000, art. 20 din acest act normativ dispunând că "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

În cauza de față, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 din C. pen.

Așadar, în cazul acestei categorii de infracțiuni imputate inculpatului, spre deosebire de regula dispunerii facultative a măsurii procesuale analizate, recunoscută cu valoare de principiu de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., dispozițiile art. 20 din legea specială consacră expres, așa cum s-a arătat în precedent, caracterul obligatoriu al luării măsurii asigurătorii. Norma legală are caracter special și derogator în raport de regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., ceea ce înseamnă că riscul de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale este prezumat de legiuitor în cazul faptelor expres reglementate de Legea nr. 78/2000.

Astfel cum s-a reținut prin Decizia Curții Constituționale nr. 548/2019, "reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanță în considerarea art. 2502 C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În acest sens este și Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

Așadar, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, instanța trebuie să examineze dacă întinderea măsurii, respectiv valoarea sechestrată este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale)

Se constată că, în cauza de față, exigențele referitoare la respectarea proporționalității au fost respectate de către secția penală a instanței supreme, care a dispus menținerea măsurii asigurătorii asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în mun. Craiova, județul Dolj, aparținând inculpatului A., până la concurența sumei de 315.850 RON.

Așadar, nu există o măsură sau sarcină excesivă care să justifice soluția ridicării sale. Măsura a fost limitată la cuantumul sumei ce a făcut obiectul infracțiunii de corupție, valoarea indisponibilizată nedepășind valoarea sumei probabile ce ar putea fi folosită pentru acoperirea prejudiciului, motiv pentru care Completul de 5 Judecători apreciază că cerința proporționalității este pe deplin respectată.

Totodată, în raport cu natura acuzațiilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., respectiv abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 din C. pen., data luării măsurii asigurătorii, cuantumul prejudiciului reținut în actul de sesizare a instanței, valoarea bunului sechestrat, precum și în raport cu etapa procesuală în care se află cauza, respectiv cercetarea judecătorească în fond, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că la acest moment subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii asigurătorii.

În privința temeiurilor la care se referă art. 2502 din C. proc. pen., se reține că potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsura asiguratorie a fost luată în cursul urmăririi penale în considerarea, pe de o parte, a obligativității luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, a necesității evitării riscului ascunderii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor în vederea reparării pagubei produse prin infracțiunea comisă și, respectiv, pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare.

În ceea ce privește susținerile apărării referitoare la faptul că nu există un prejudiciu cert raportat la valoarea imobilului ce face obiectul măsurii asiguratorii, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată având în vedere faptul că măsura asiguratorie dispusă în cauză asupra cotei de 1/2 din imobilul menționat s-a realizat numai până la concurența sumei de 315.850 RON, sumă pe care organul de urmărire penală a constatat-o ca fiind echivalentul prejudiciului creat prin pretinsa infracțiune reținută în sarcina inculpatului.

Cu privire la argumentele invocate de către inculpat referitoare la faptul că este nevinovat, că din probele administrate până la acest moment procesual nu s-a stabilit existența unui prejudiciu, martorii audiați până în prezent neconfirmând acuzația, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate având în vedere faptul că aceste critici privesc fondul cauzei, cauză care se află în faza de cercetare judecătorească, instanța de fond urmând a dispune cu privire la acuzațiile aduse inculpatului în urma administrării întregului material probator.

În consecință, analizând încheierea atacată și susținerile părților, se constată că măsura asigurătorie respectă dispozițiile legale incidente și exigențele de proporționalitate și, totodată, temeiurile ce au justificat luarea măsurii subzistă, sens în care, în mod corect, aceasta a fost menținută până la valoarea probabilă a obiectului infracțiunii de corupție imputate inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 2 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 2 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2023.

GGC - ED