ÎCCJ, Decizia nr. 245/2021

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 3 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a dispus, printre altele, respingerea, ca nefondată, a cererii formulate de partea civilă S.C. Univers S.A. privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A..

Pentru a dispune astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că prin decizia penală nr. 587 din data de 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014 (având ca obiect apelurile declarate de DIICOT, Serviciul Teritorial Craiova, inculpații B., C., D., A., E., F., avocat G. și părțile civile S.C. H. S.A., S.C. Univers S.A. și Ministerul Finanțelor Publice prin ANAF, împotriva sentinței penale nr. 694 din data de 6 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2014), s-a dispus, printre altele, desființarea în totalitate a sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalului Dolj, fiind menținute actele și măsurile procedurale dispuse până la data de 06.12.2017.

Totodată, s-a reținut că S.C. Univers S.A. s-a constituit parte civilă la 21 februarie 2014 împotriva inculpaților A., C., D. și a părții responsabile civilmente S.C. I. S.R.L. solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata următoarelor sume: 456.000 RON reprezentând plățile efectuate de partea civilă în derularea contractului de pază, 100.500 RON reprezentând obligații fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală prin raportul de inspecție fiscală nr. x/22.07.2013 și decizia de impunere nr. x din derularea contractului de prestări servicii de pază nr. x/22.01.2009 și, respectiv, 124.622 RON reprezentând TVA debit suplimentar + majorări de întârziere + penalități de întârziere stabilite de inspecția fiscală prin același raport de inspecție fiscală la care să fie adăugată suma reprezentând actualizarea cu dobânda legală a sumelor de 456.000 RON, 100.500 RON și 124.622 RON până la data plății efective.

De asemenea, instanța supremă a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2011 din data de 14 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Craiova a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (1) și (2) din C. pen. din 1968.

Analizând cererea formulată de partea civilă S.C. UNIVERS S.A., instanța supremă a făcut trimitere la dispozițiile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., conform cărora procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Totodată, s-a făcut referire la prevederile art. 249 alin. (6) din C. proc. pen., potrivit cărora măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) (în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile.

În ceea ce privește situațiile care pot justifica luarea măsurii asigurătorii, prima instanță a reținut că acestea sunt guvernate de principiile proporționalității și necesității și se subsumează scopului luării acestei măsuri.

Cu privire la condiția necesității dispunerii măsurii asigurătorii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat, pe de o parte, că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului A. nu fac parte din categoria acelora în care instituirea măsurilor asigurătorii este obligatorie și că față de acesta nu au fost dispuse asemenea măsuri în cursul urmăririi penale.

Pe de altă parte, instanța supremă a avut în vedere perioada îndelungată de timp care a trecut de la trimiterea în judecată a inculpatului, soluție dispusă prin rechizitoriul nr. x/2011 din data de 14 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Craiova, astfel că scopul urmărit în luarea măsurilor asigurătorii, acela de a împiedica inculpatul să înstrăineze bunurile în vederea valorificării acestora, apare la acest moment ca fiind iluzoriu în raport cu finalitatea urmărită prin luarea măsurilor asigurătorii.

Prin urmare, s-a apreciat că impunerea unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului apare ca nefiind oportună în cauză, dată fiind perioada îndelungată de timp care a trecut de la data trimiterii în judecată, justificarea luării unei asemenea măsuri constând în evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor, ceea ce determină ca măsura asiguratorie să fie instituită cât mai devreme în cursul urmăririi penale, pentru a împiedica inculpatul să înstrăineze bunurile sau beneficiul infracțiunii, măsurile asigurătorii din procesul penal fiind măsuri de conservare și indisponibilizare a bunurilor mobile și/sau imobile ale inculpatului.

Astfel, instanța supremă s-a referit și la decizia nr. 629 din data de 8 octombrie 2015, prin care Curtea Constituțională a statuat că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

De altfel, prin instituirea sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, așadar, atributul dispoziției juridice și materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei. Totodată, Curtea Constituțională a reținut că sechestrul asigurător poate afecta și atributele de usus și fructus, atunci când bunurile sechestrate trebuie ridicate în mod obligatoriu și predate pentru păstrare unor instituții de specialitate. Așadar, interzicerea până la soluționarea definitivă a cauzei, a transferului, distrugerii, transformării, înstrăinării, deplasării bunurilor asupra cărora s-a instituit sechestrul, asumarea temporară a custodiei sau controlului asupra acestor bunuri afectează dreptul de proprietate nu numai al suspectului, inculpatului ori persoanei responsabile civilmente, dar și al terților proprietari ai acestor bunuri și care nu au calitatea de parte în procesul penal. (par. 30-33 din decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015; par. 34 din decizia nr. 181din 29 martie 2018, precit.)

Mai mult decât atât, s-a reținut că, prin efectul lor, măsurile asigurătorii garantează executarea obligațiilor cu caracter patrimonial și acordarea despăgubirilor civile. Luarea măsurilor asigurătorii nu se substituie, totuși, acoperirii pagubei, instanța de judecată trebuind să oblige prin hotărâre judecătorească pe inculpat la repararea pagubei produse prin infracțiune dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege

În același timp, s-a reținut că instituirea unei măsuri asigurătorii obligă instanța să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura se dispune, ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății). Or, la luarea măsurii sechestrului trebuie respectată exigența de proporționalitate a măsurii asigurătorii cu scopul urmărit.

Pentru aceste motive, prima instanță a apreciat că cererea formulată de partea civilă S.C. Univers S.A. privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. este nefondată.

Împotriva dispoziției de respingere, ca nefondate, a cererii privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A., cuprinse în încheierea din data de 3 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014, partea civilă S.C. Univers S.A. a formulat contestație, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului ales al contestatoarei părți civile S.C. Univers S.A., precum și cele ale apărătorului ales al intimatului A. fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

La data de 1 septembrie 2021, contestatoarea parte civilă S.C. Univers S.A., prin apărător ales, a transmis, prin e-mail, o cerere prin care a învederat faptul că înțelege să își retragă calea de atac declarată împotriva dispoziției de respingere, ca nefondate, a cererii privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A., cuprinse în încheierea din data de 3 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, având în vedere, pe de o parte, cererea contestatoarei parte civilă S.C. Univers S.A. în sensul retragerii contestației ce formează obiectul prezentei cauze, în raport cu dispozițiile art. 425

1

alin. (3) teza finală raportat la cele ale art. 415 alin. (2) din C. proc. pen., aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voință, iar, pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel că partea sau participantul care a exercitat o cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară, poate să procedeze la retragerea acesteia până la închiderea dezbaterilor, va lua act de declarația de retragere a contestației formulate de partea civilă S.C. Univers S.A. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondate, a cererii privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A., cuprinse în încheierea din data de 3 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatoarea parte civilă va fi obligată la plate sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestației formulate de partea civilă S.C. Univers S.A. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondate, a cererii privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A., cuprinse în încheierea din data de 3 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarea parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 septembrie 2021.