ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 5 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 272 din 31 mai 2024 pronunțată de Tribunalul Dolj s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 213, alin. (1) și (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. ori de a se apropia de aceasta), pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi sus-menționate prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului lui genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata măsurii reținerii de la 15.03.2023 la 16.03.2023.

Prin aceeași hotărâre, instanța s-a pronunțat și cu privire la inculpatul C..

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea reprezentantului Ministerului Public de constituire ca parte civilă în numele persoanei vătămate B..

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea persoanei vătămate B. de constituire ca parte civilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 1000 RON reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală).

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpații A. și C..

Prin decizia penală nr. 281 din 6 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații A. și C. împotriva sentinței penale nr. 272 din 31 mai 2024 pronunțată de Tribunalul Dolj, dispunându-se obligarea fiecăruia dintre apelanți la plata sumei de câte 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat și avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor cuvenite avocaților desemnați din oficiu pentru inculpați și pentru persoanele vătămate.

La data de 1 aprilie 2025, inculpatul A. a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 281 din 6 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin avocat D..

După efectuarea comunicărilor prev. de art. 439 C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 12 mai 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeași dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 5 iunie 2025.

În conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație.

*****

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Alineatul (4) al aceluiași text de lege stabilește că, în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. la data de 1 aprilie 2025 a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., care, raportat la data comunicării deciziei din apel (12 martie 2025), s-a împlinit la data de 14 aprilie 2025 și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea îndeplinește și condiția prevăzută de art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A. (prin apărător ales), care a formulat și apel în cauză.

În fine, cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele recurentului, domiciliul, dar și unitatea de detenție în care se află acesta, precum și hotărârea atacată, deopotrivă, cererea fiind semnată de apărătorul recurentului inculpat.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1), lit. c) C. proc. pen., se constată că recurentul inculpat A. și-a întemeiat demersul judiciar pe cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În argumentarea cazului de recurs în casație invocat, apărarea recurentului inculpat a susținut că pedeapsa aplicată acestuia se află în alte limite decât cele prevăzute de lege întrucât, deși după schimbarea încadrării juridice a faptei din trafic de minori în infracțiunea de proxenetism, inculpatul a recunoscut existența unei relații cu persoana vătămată B. și faptul că s-a gospodărit împreună cu aceasta, context în care a primit bani/alte beneficii financiare sau materiale, în beneficiul său nu s-au reținut dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu consecințele firești în cuantumul pedepsei aplicate.

Altfel spus, deși inculpatul a recunoscut situația de fapt reținută de instanțe și, prin aceasta, infracțiunea de proxenetism (nu și cea de trafic de minori), acestuia nu i s-au aplicat procedura abreviată și nici dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., potrivit cărora limitele de pedeapsă pentru infracțiunea recunoscută se reduc cu o treime.

Pentru argumentele prezentate, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, în principal, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., redozarea pedepsei în limitele reduse conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ca urmare a reținerii incidenței acestui text de lege, iar în subsidiar, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă, în vederea înlăturării nelegalității invocate.

*****

Raportat la criteriile de exigență ale condiției de admisibilitate analizate, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că aspectele criticate de inculpatul A. în recurs în casație nu se circumscriu, nici măcar formal, cazului de recurs în casație invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Dat fiind imperativul includerii în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de casație numai a aspectelor de drept, cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. este incident numai în situația în care pedeapsa stabilită de instanța de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanțial relevante pentru tratamentul sancționator, este nelegală.

Prin urmare, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator.

Or, în actualul cadru procesual, recurentul inculpat invocă, în esență, în sfera cazului de recurs în casație sus-menționat, omisiunea aplicării dispozițiilor art. 374, art. 375 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., susținând că, raportat la poziția sa procesuală, judecarea cauzei trebuia să se facă potrivit procedurii simplificate, ceea ce ar fi determinat incidența prevederilor legale precitate și, prin aceasta, reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv.

Această critică nu se încadrează în cazul de casare invocat, care permite examinarea legalității sancțiunilor exclusiv prin raportare la regimul sancționator aferent procedurii de judecată urmate în cauză, la încadrarea juridică dată faptei și la legea penală mai favorabilă, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin hotărârea recurată.

Cenzurarea procedurii de judecată parcurse în funcție de poziția procesuală a inculpatului excedează controlului jurisdicțional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual, neputând fi evaluată prin prisma cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau a vreunui alt caz dintre cele limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aceasta întrucât stabilirea procedurii de judecată, prin raportare la poziția procesuală a inculpatului de recunoaștere a învinuirii, presupune o activitate de evaluare indisolubil legată de fapta comisă și de autorul ei, prin care, în urma analizării atitudinii procesuale a acestuia și a comparării elementelor factuale ale acuzațiilor cu aspectele recunoscute de către inculpat, instanța ordinară stabilește, în cazul concret dedus judecății, dacă conduita acestuia se circumscrie unei recunoașteri totale și necondiționate a faptelor ce fac obiectul acuzațiilor și măsura în care cauza poate fi judecată numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale.

Ca urmare, stabilirea procedurii de judecată, în funcție de conduita procesuală a inculpatului, constituie atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (în fond sau în apel, ambele competente să evalueze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), motiv pentru care aceasta nu poate fi cenzurată într-o cale extraordinară de atac eminamente de drept, cum este recursul în casație, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, judecătorul de filtru concluzionează că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere cele anterior expuse, în baza art. 440 alin. (2) raportat la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 281 din 6 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 281 din 6 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 iunie 2025.