ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 martie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 410/29.03.2024 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022, printre altele, în temeiul art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc și mare risc.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 48 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic intern de droguri de risc și mare risc.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele principale și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an și 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii, a arestului preventiv, respectiv a arestului la domiciliu de la data de 14.03.2022 la 28.10.2023.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul A. prin încheierea din data de 25.10.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în dosarul nr. x/2022, definitivă prin necontestare, constatând legalitatea și temeinicia acesteia.

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 938/A din 08.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 410/29.03.2024, pronunțate de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 422 C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. prevenția (reținerea, arestul preventiv și arestul la domiciliu) de la 14.03.2022 la 28.10.2923.

Decizia penală nr. 938/A din 08.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost comunicată astfel: Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la data de 10.07.2024 și către inculpatul A. la data de 12.07.2024 .

Împotriva deciziei penale nr. 938/A din 08.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 09 august 2024.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la data de la data de 11.09.2024.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 1 octombrie 2024.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 5 noiembrie 2024.

Împotriva acestei decizii penale a formulat recurs în casație inculpatul A., întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație, subsumate cazului de casare invocat, recurentul a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a arătat, în esență, că, în mod nelegal, instanța de apel a apreciat că fapta, astfel cum a fost descrisă și probată, constituie infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Norma juridică a art. 2 alin. (1), așa cum a fost redactată de legiuitor în cuprinsul Legii nr. 143/2000 incriminează "cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept".Condiția esențială ca fapta să fie încriminată de legea penală este aceea ca drogurile să existe la momentul depistării prezumtivilor participanți la comiterea infracțiunii, în condițiile în care aceasta se consumă la momentul realizării uneia dintre modalitățile elementului material. Oricare din variantele alternative prevăzute de art. 2 presupune existența cel puțin a unei substanțe înscrise în Tabelul I, II sau III.

Coletul al cărui conținut a fost schimbat prin înlocuirea drogurilor cu sticle de apă de lucrătorii autorizați, a fost transportat în continuare până la adresa destinatarului B., împrejurare din care rezultă că drogurile nu au fost primite de aceasta, prin urmare nici de C., astfel ca fapta lui A. de a-1 însoți pe acesta din urmă în apropierea locuinței numitei B. nu constituie fapta de complicitate la trafic intern de droguri de mare risc.

Având în vedere modalitatea în care lucrătorii autorizați au acționat în vederea depistării drogurilor introduse în tară, inculpatul a considerat ca singurul act material ce se circumscrie ilicitului penal îl constituie fapta numitului A. care, prin găsirea numitei B. în scopul de a fi menționată pe colet la rubrica destinatar, l-a ajutat pe C. sa introducă droguri în România.

Un alt motiv invocat a fost cel privind lipsa concursului de infracțiuni, în speță nereținându-se varianta alternativă a transportului de droguri.

Spre deosebire de spetele în care se retine, conform Deciziei 15/2017 a ICCJ, că acțiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin și pe teritoriul României, fără drept, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 3 din același act normativ, în concurs formal (ideal), în prezenta cauză acțiunea săvârșită de A., date fiind împrejurările în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, nu realizează conținutul mai multor infracțiuni. Fapta lui A. de a găsi o persoană drept destinatar al unui colet comandat de C. din Spania reprezintă o acțiune unică și presupune un singur rezultat și anume primirea drogurilor de către B..

Or, în situația concursului ideal de infracțiuni, acțiunea ce constituie elementul material trebuie să conducă la o pluralitate materială și juridică de rezultat, ceea ce în situația prezentată nu se realizează.

Concluzionând, a susținut,că instanța de apel a realizat o greșită analiză a situației de fapt și a elementelor materiale ce ar forma conținutul infracțiunilor pentru care l-a condamnat definitiv, procedând astfel la o greșită aplicare a normei de drept substanțial, condamnând recurentul pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penală, și anume pentru trafic intern de droguri de risc și mare risc.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte, secția Penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 938/A din data de 08 iulie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, constatându-se, în esență, că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

S-a constatat că recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., indicat de acesta, în ceea ce privește chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat din perspectiva realizării unei corespondențe depline între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurentului inculpat nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare a infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 938/A din data de 08 iulie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recursul în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut sub aspectul situație de fapt, că la data de 27.03.2022, inculpatul C. împreună cu o persoană rămasă neidentificată din Spania a organizat, cu ajutorul inculpatului A., care le-a pus la dispoziție datele de identificare ale inculpatei B. și a convins-o pe acesta din urmă să primească coletul în România, expedierea de pe teritoriul Spaniei, din localitatea Rivas, în România, la domiciliul inculpatei B., prin intermediul firmei de transport colete S.C. D. S.R.L. (E.), unui colet cu seria x , conținând cantitatea de 1.991,6 grame Cannabis (drog de risc) și cantitatea de 299,17 grame Cocaină (drog de mare risc).

În data de 02.03.2022, în jurul orei 21:30, inculpata B. a primit la domiciliul său din București, str. x, de la reprezentantul firmei de transport colete S.C. D. S.R.L. (E.), coletul poștal cu seria x , fără ca aceasta din urmă să aibă cunoștință de faptul că coletul conținea droguri, moment în care a fost prinsă în flagrant de către organele de poliție. Inculpații A. și C., aflați în apropiere în două autoturisme, pentru a supraveghea livrarea coletului, au părăsit cu rapiditate zona în autoturismele în care se aflau, inculpatul A. fiind cel care l-a alertat pe inculpatul C. despre intervenția lucrătorilor de poliție.

Recurentul inculpat A. a susținut în apărarea sa că, nu poate fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic intern de droguri de risc și mare risc prevăzută și pedepsită de prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Deopotrivă, a precizat că prin acțiunea desfășurată de lucrătorii poliției pe autostrada A2, urmată de ridicarea drogurilor din colet și substituirea lor cu alte bunuri, mai exact cu acele sticle cu apă, infracțiunea de trafic de droguri a fost consumată la acel moment, fiind epuizată.

Prin urmare, coletul al cărui conținut a fost schimbat prin înlocuirea drogurilor cu sticle de apă de lucrătorii autorizați, a fost transportat în continuare până la adresa destinatarului B., împrejurare din care rezultă că drogurile nu au fost primite de aceasta, prin urmare nici de C., astfel ca fapta lui A. de a-1 însoți pe acesta din urmă în apropierea locuinței numitei B. nu constituie fapta de complicitate la trafic intern de droguri de mare risc.

Înalta Curte constată că recurentul, prin aspectele prezentate, indică o stare de fapt diferită de cea stabilită prin decizia recurată, solicitând pronunțarea unei soluții de achitare pe motiv că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Instanța supremă, analizând motivele invocate de inculpat a preciază că, în realitate, nu se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracțiunii, ci se contestă situația de fapt.

Or, raportat la aceste critici, Înalta Curte constată că inculpatul pune în discuție stabilirea unei alte situații de fapt pe baza materialului probator administrat în cauză și reinterpretarea probelor cu privire la împrejurările în care a survenit fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Înalta Curte constată că instanța de apel a stabilit că "inculpatul A. a știut care este conținutul coletului rezultă din declarația contradictorie a inculpatului. Pe de o parte, inculpatul A. spune că pe colet nu apărea numele inculpatului C. pentru că acesta îi spusese că nu are act de identitate, pe de altă parte nu a menționat numele său (al inculpatului A.) pe colet pentru a nu afla soția inculpatului C. de o presupusă aventură amoroasă a acestuia din urmă. Întrebarea justificată este cum putea afla soția inculpatului inculpatul A. dacă coletul era primit pe numele lui A. la o altă adresă de domiciliu, chiar și cea a inculpatei. O altă întrebare justificată este de ce persoana trebuia să fie "de încredere", având în vedere că pentru preluarea unui colet nu trebuie să fie o persoană extrem de instruită, nici măcar foarte apropiată".

"Nu este de omis nici comportamentul inculpatului A. în momentul în care află că a sosit coletul. Deși era evident că era un colet greu, de 21 kg, nu se duce să o ajute pe inculpata B. pentru a-l manipula, ci preferă să meargă să-și ia mașina de la spălătorie, iar apoi să privească de la distanță, fără să intervină, preluarea coletului de inculpată".

Or, analizând acțiunea inculpatului, prin raportare la această stare de fapt, contrar celor susținute de apărare, instanța supremă constată că fapta inculpatului A. întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fiind realizată corespondența dintre fapta concret săvârșită și elementele de natură obiectivă stabilite de legiuitor în norma de incriminare.

Prin apărările formulate, recurentul A. solicită Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel, chestiune care nu echivalează cu a supune unei noi judecăți legalitatea hotărârii prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. Așa cum s-a arătat anterior, instanța de recurs în casație exercită un control asupra hotărârii atacate, constatările sale întemeindu-se pe situația de fapt reținută de instanța de apel, care este consecința directă a administrării nemijlocite a probelor și, în consecință, situația de fapt reținută în apel nu poate fi schimbată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul A. nu se raportează la baza factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care, nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., iar solicitarea privind pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 938/A din data de 08 iulie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 180 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 938/A din data de 08 iulie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în sumă de 180 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 martie 2025.