ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 octombrie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 308 pronunțată la data de 29.07.2022 de către Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) din C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi administrator la societăți comerciale), pe o perioadă de 1 an, ca pedeapsă complementară, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi administrator la societăți comerciale), a cărei executare va începe din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, ce se calculează de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligată inculpata să respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dolj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) din C. pen., i s-a impus inculpatei ca pe durata termenului de încercare să îndeplinească obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 zile, la Primăria localității Coșoveni, sau Școala generală Coșoveni, în condițiile enunțate la articolul 57 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate.

A fost încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj supravegherea inculpatei, în legătură cu măsurile și obligațiile dispuse.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpata să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost aleasă, va fi decăzută din drepturi.

Latura civilă:

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 19 din C. proc. pen., art. 23 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., art. 1357, art. 1381 și art. 1385 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Au fost obligați inculpații, A. și B. la plata către partea civilă a sumei de 493886,47 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA la care s-au adăugat dobânzi și penalități de întârziere, de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen., raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 249 din C. proc. pen., s-au menținut în parte măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 6/P/2015 din data de 12.04.2018, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cât și prin încheierea din data de 14 iulie 2021, privitoare la inculpata A. până la concurența sumei de 137818,47 RON, precum și a dobânzilor și a penalităților de întârziere, calculate în condițiile Codului de procedură fiscală aferente acestei sume.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus anularea celor 784 facturi fiscale fictive, înregistrate în contabilitatea S.C. C. S.R.L.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, s-a dispus a se comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.

În baza art. 4 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 39/2015 cu aplicarea anexei H.G. nr. 1000/2015, s-a dispus ca infracțiunea de evaziune fiscală săvârșită de inculpată să se înscrie în cazierul fiscal al acesteia.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 3000 RON cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul B. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin DGRFP Craiova, parte civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin decizia penală nr. 250 din 15 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și partea civilă Statul Român prin ANAF, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, împotriva sentinței penale nr. 308/2022 a Tribunalului Dolj.

S-a desființat în parte sentința penală nr. 308/2022 a Tribunalului Dolj și rejudecând:

S-au înlăturat dispozițiile instanței de fond privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., dar și dispozițiile prev. de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. cu privire la inculpata A..

S-au înlăturat dispozițiile prev. de art. 91-96 din C. pen. și,

În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. și art. 76 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpata A., la pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia, de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv aceea de comerciant, asociat, administrator al unei societăți comerciale) pe o durată de 3 ani, a cărei executare începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia, de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv aceea de comerciant, asociat, administrator al unei societăți comerciale), a cărei executare va începe din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 19 din C. proc. pen., art. 23 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., art. 1357, 1381 și 1385 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

A fost obligată inculpata A. către partea civilă la plata sumei de 802.040,54 RON (659.886,07 RON impozit pe veniturile din alte surse + 139.810,47 RON impozit pe profit + 2.344 RON TVA), precum și la plata accesoriilor legale calculate potrivit codului de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale a obligațiilor fiscale.

S-au menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța 6/P/2015 din data de 12.04.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cât și prin încheierea din data de 14.07.2021, privitoare la inculpata A. până la concurența sumei de 802.040,54 RON, precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere, calculate în condițiile Codului de procedură fiscală, aferente acestei sume.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu au rămas în sarcina statului și s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei penale nr. 250 din 15 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, a formulat cerere de recurs în casație inculpata A..

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către inculpata A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub numărul de dosar x/2020

Prin motivele de recurs în casație, în esență, inculpata A. a solicitat admiterea recursului în casație formulat împotriva deciziei penale nr. 250 din 15 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori întrucât a fost condamnată la pedeapsa închisorii cu reținerea art. 9 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în urma soluționării greșite a laturii civile prin reținerea ca și prejudiciu, pe lângă impozit și TVA, a impozitului pe venit din alte surse, prevăzut la acea dată de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

A considerat că nu poate fi reținut ca și prejudiciu impozitul pe venitul din alte surse în valoare de 629886 RON și a criticat decizia instanței de apel având în vedere greșita aplicare a legii, respectiv trimiterea sa în judecată pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) și (2) lit. c) și condamnarea sa pentru infracțiunea de evaziune fiscală în formă agravată ca urmare a reținerii ca prejudiciu a impozitului pe venit din alte surse, prejudiciu prevăzut de art. 6 din Legea nr. 241/2005, articol care a fost declarat ulterior neconstituțional, iar la data trimiterii sale în judecată nu mai era în vigoare.

Astfel, în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a apreciat că instanța de apel a soluționat greșit latura civilă și printr-o aplicare greșită a legii a condamnat-o pentru infracțiunea de evaziune fiscală în varianta prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005 reținând în mod greșit că în stabilirea prejudiciului pentru art. 9 alin. (1) și (2) lit. c) se poate retine ca și prejudiciu și impozitul pe venit din alte surse care în realitate este prevăzut de art. 6 din legea evaziunii fiscale, articol care a fost declarat neconstituțional prin decizia 363/7 mai 2015.

De asemenea, s-a arătat că în categoria impozitului pe venit din alte surse, așa cum era prevăzut la momentul săvârșirii faptei de evaziune fiscală intra reținerea și nevărsarea în termen de 30 zile a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Astfel, a considerat că fapta de a cumpăra marfa de la persoane fizice (aspect reținut în actul de trimitere în judecată), cu plata prețului către aceste persoane, ar fi însemnat în accepțiunea art. 6 din legea evaziunii fiscale obligația de a reține acest impozit pe venit și de a-l vira ulterior, deoarece persoanele fizice nu au această obligație, însă, ca societate care achiziționa de la aceștia trebuia să vireze acest impozit.

În concluzie, a susținut că i se reține în sarcină art. 6 din Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare la data la care a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, dar care, ulterior, a fost declarat neconstituțional prin decizia mai sus amintită pentru că nu exprima clar ce categorii de venituri se înscriu în acest articol și a fost ulterior reliterat abia anul trecut.

Prin urmare, este total greșită condamnarea sa pentru un prejudiciu care nu poate fi reținut în condițiile art. 9 alin. (1) lit. c), respectiv pentru impozitul pe venit din alte surse prevăzut la acea dată de art. 6 din Legea 241/2005, impozit care adăugat la prejudiciul real (impozitul pe profit si TVA) a condus la reținerea formei agravante.

De asemenea, a considerat că impozitul pe venitul din alte surse reținut în sarcina sa, în sumă de 629886 RON nu poate fi inclus în sfera noțiunii de obligații fiscale în accepțiunea dispozițiilor prevăzute de art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 și implicit în sfera de aplicare a infracțiunilor cuprinse în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Un alt aspect important pe care instanța de apel a omis să-l analizeze, de unde a rezultat motivarea greșită a reținerii ca și prejudiciu a impozitului pe venit din alte surse este dat de faptul că instanța de apel nu a luat în considerare un aspect esențial, respectiv faptul că impozitul pe venit din alte surse nu era datorat nici măcar în cazul reținerii art. 6 din Legea 241/2005, dacă se face dovada că marfa a fost achiziționată de la persoane fizice în varianta Codul fiscal în vigoare la acea dată.

În cauză, chiar organele de poliție și actul de trimitere în judecată au confirmat că marfa a fost achiziționată de la persoane fizice din gospodăriile proprii, aspect dovedit cu martori.

Conform art. 78 alin. (2) din Legea nr. 57/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare precizează următoarele:

"definirea veniturilor din alte surse: (2) venituri din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile care nu se încadrează in categoriile prevăzute la art. 41 Ut a-b, altele decât veniturile neimpozabile, in conformitate cu prezentul titlu, precum si cele enumerate prin Normele metodologice elaborate in aplicarea prezentului articol".

La punctul 152 din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicarea Legii 571/2003, privind Codul fiscal în vigoare la acea dată, se fac următoarele precizări: În aplicarea art. 78 alin. (2) din Codul fiscal în această categorie se includ de exemplu, următoarele venituri realizate de persoanele fizice:, . . . . . . . . . . . . .veniturile obținute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deșeurilor de metal, hârtie, sticlă si alte asemenea si care nu provin din gospodăria proprie".

În baza prevederilor legale enunțate, se reține că obligația de a calcula, reține și vărsa impozitul pe venit din sumele obținute de cei care se prezintă la centrele de colectare a deșeurilor reciclabile subzistă numai în condiția în care provin din alte surse decât din gospodăria proprie a persoanelor care predau deșeurile.

În concluzie, a considerat că s-a aplicat greșit legea ca urmare a greșitei soluționări a încadrării faptei în forma agravantă prevăzută de art. 9 alin. (1) și (2) lit. c) prin reținerea unui prejudiciu prevăzut de art. 6 din Legea nr. 241/2005 în condițiile în care a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) și (2) lit. c) pentru înregistrarea de facturi fictive, caz în care prejudiciul trebuia stabilit prin calcularea impozitului și a TVA în condițiile estimării veniturilor și cheltuielilor, așa cum prevede Codul fiscal și cum corect a reținut instanța de fond.

Prin încheierea de admitere în principiu din 07 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată A. împotriva deciziei nr. 250 din 15 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, la data de 06 septembrie 2023. De asemenea, a fost respinsă cererea de suspendare a deciziei recurate.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele antamate de inculpată prin motivele de recurs în casație se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., cu precizarea că nu va fi avută în vedere modalitatea de calculare a prejudiciului, care constituie o chestiune de temeinicie și nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrat într-un caz de casare.

Examinând recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 250 din 15 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în limitele prevăzute de art. 447 și art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care circumstanțiază activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât, în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Acest caz de casare are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se regăsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare).

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, concordanța acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reținute în sarcina recurentei inculpate A., pentru care prin decizia penală pronunțată de instanța de apel s-a dispus soluția definitivă de condamnare pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrunesc elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii.

Prin motivele formulate, recurenta inculpată a susținut, în esență, că s-a aplicat greșit legea ca urmare a greșitei soluționări a încadrării faptei în forma agravată prevăzută de art. 9 alin. (1) și (2) lit. c) din Legea nr. 241/2005 prin reținerea unui prejudiciu prevăzut de art. 6 din Legea nr. 241/2005, în condițiile în care a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) și (2) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru înregistrarea de facturi fictive.

Înalta Curte va analiza incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpată exclusiv în limitele în care calea de atac a fost admisă în principiu, reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator, modalitatea de calcul a prejudiciului ori schimbarea încadrării juridice nu pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

Verificând hotărârea din această perspectivă, Înalta Curte constată că s-a reținut, distinct de infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 ce incrimina reținerea și nevărsarea, în termenul prevăzut de lege a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, infracțiunea prevăzută art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., care incriminează evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Înalta Curte constată că prin hotărârea atacată inculpata nu a fost condamnată pentru faptul că a reținut și nu a plătit în termenul prevăzut de lege sumele reprezentând impozit pe venituri din alte surse, ci pentru faptul că a înregistrat în documentele legale ale societății și a declarat organului fiscal operațiuni fictive, înregistrând facturi fictive care atestau în mod nereal că deșeurile metalice ar fi achiziționate de la persoane juridice, pentru a se sustrage de la îndeplinirea îndatoririi stabilite de Codul fiscal de a reține, declara și vira la bugetul de stat obligațiile fiscale pentru veniturile obținute în urma vânzării deșeurilor.

Astfel, hotărârea recurată a stabilit, cu titlu definitiv, că inculpata A., în calitate de administrator de drept și de fapt al S.C. C. S.R.L. Coșoveni, în mod repetat și în scopul realizării aceleiași rezoluții infracționale, în perioada ianuarie- decembrie 2014, a înregistrat în evidența contabilă și a declarat în alte documente legale la organele fiscale cheltuieli fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, respectiv diminuarea bazei impozabile și disimularea provenienței reale a deșeurilor metalice, cu scopul neînregistrării și neachitării impozitului pe venituri din alte surse, impozitul pe profit, precum și taxa pe valoare adăugată, producând un prejudiciu de 802.040,54 RON, fiind realizat, sub aspectul laturii obiective, conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., iar schimbarea acestei concluzii ar presupune administrarea de probe, demers exclus în prezenta procedură.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înalta Curte nu poate cenzura concluzia la care a ajuns instanța de apel, cu atât mai mult cu cât constatările făcute s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută și derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatei pentru o faptă care nu este prevăzută de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 250 din 15 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentă, în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 250 din 15 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentă, în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2023.