ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 527 din 8 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2021, printre altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat ori administrator la societăți comerciale), pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat ori administrator la societăți comerciale), pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpata A. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 4 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 39/2015 cu aplicarea anexei H.G. nr. 1000/2015 infracțiunile de evaziune fiscală săvârșite de inculpata A. s-au înscris în cazierul fiscal al acesteia.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat ori administrator la societăți comerciale), pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat ori administrator la societăți comerciale), pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul B. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 4 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 39/2015 cu aplicarea anexei H.G. nr. 1000/2015 infracțiunile de evaziune fiscală săvârșite de inculpatul B. se înscriu în cazierul fiscal al acesteia.

S-a luat act că inculpata A. a achitat din prejudiciu suma de 1000 RON, iar inculpatul B. a achitat suma de 500 RON.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. s-a admis în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român -prin Agenția Națională de Administrare Fiscală- prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și au fost obligați în solidar inculpații A. și B. și în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. COȘOVENI, la plata sumei de 500 160,98 RON (diferența dintre prejudiciul stabilit la suma de 501 660,98 RON și suma de 1500 RON achitată de inculpați) reprezentând impozit pe venituri din alte surse, impozit pe profit și TVA și la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente acestei sume.

Au fost obligați în solidar inculpații A. și B. și în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. COȘOVENI la plata către partea civilă Statul Român -prin Agenția Națională de Administrare Fiscală- a dobânzilor și penalitățlilor aferente sumei de 1500 RON de la data producerii prejudiciului și până la data plății fiecărei sume în parte, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Împotriva sentinței penale nr. 527 din 8 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2021, inculpații A. și B. au declarat apel.

Prin decizia penală nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, s-a decis, printre altele, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.., admiterea, apelurilor declarate de inculpații A. și B., împotriva sentinței penale nr. 527 din 8 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Dolj.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, s-a redus pedeapsa aplicată inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev.de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (modificată prin Legea nr. 126/2004) cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., de la 7 ani închisoare la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 60 C. pen.

Totodată. în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. s-a decis obligarea, în solidar, a inculpaților A. și B. cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. COȘOVENI - la plata sumei de 471260,98 RON (diferența dintre prejudiciul stabilit la suma de 501 660,98 RON și sumele achitate de inculpați la fond și apel 30.400 RON) reprezentând impozit pe venituri din alte surse, impozit pe profit și TVA și la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente acestei sume.

De asemenea s-a decis obligarea, în solidar, a inculpaților A. și B. și cu partea responsabilă civilmente C. S.R.L. COȘOVENI la plata către partea civilă Statul Român - prin Agenția Națională de Administrare Fiscală- a dobânzilor și penalităților aferente sumei de 30400 RON de la data producerii prejudiciului și până la data plății fiecărei sume în parte, conform prevederilor legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate, care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021 declarat recurs în casație inculpații A. și B., la data de 27 septembrie 2024.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpații, ulterior prezentării situației lor juridice, au invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen.

· În ceea ce privește cazul de de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., inculpații au arătat, în esență, că au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată și agravată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. fără ca instanța de fond cât și cea de apel să rețină faptul ca impozitul din alte surse nu se circumscrie elementului material al infracțiunii de evaziune fiscală, invocând în acest sens, decizia nr. 1640/2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 18.10.2023, în dosarul nr. x/2021.

În acest sens inculpații au apreciat că impozitul cu retinere la sursa constând în impozitul pe veniturile obtinute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deseurilor din metal nu poate fi inclus în sfera noțiunii de obligatii fiscale, în acceptiunea dispozitiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 și, implicit, în sfera de aplicare a infracțiunilor cuprinse in art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, includere care ar echivala cu o interpretare extensivă a normei de incriminare, prin analogie, în defavoarea persoanei acuzate, interpretare care contravine art. 1 alin. (1) din C. pen., art. 73 alin. (3) lit. h) raportat la art. 15 alin. (2) din Constitutie și art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, s-a precizat că prejudiciul constând în impozitul pe venituri din alte surse constituie o chestiune de natură fiscală, neintrând în sfera de protecție a infracțiunii de evaziune fiscală în modalitățile prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea 241/2005.

· Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. inculpații au susținut că în cauză s-at fi impus reținerea prescripției răspunderii penale în conformitate cu art. 6 din CEDO și art. 21 alin. (3) din Constituție, argumentele susținute în acest sens fiind invocate în fata instanței de apel, care le-a respins în mod neîntemeiat.

Concluzionând, inculpații au solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 126/2024, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., urmând, totodată, a se dispune anularea formelor de executare emise în baza acestei hotărâri.

Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., inculpații au solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, având în vedere că cererea de recurs în casație întrunește condițiile de admisibilitate.

Prin încheierea din data de 15 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., s-a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 1, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 26 februarie 2025, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că decizia penală nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și că cererea de recurs în casație a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434-436 C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casație a rezultat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen.., fiind menționate: numele și prenumele părților care au exercitat recursul în casație, semnătura inculpaților, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia.

Înalta Curte, a constatat că motivele expuse de către recurenții A. și B. prin cererea de recurs în casație se circumscriu în conținut cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., doar în ceea ce privește analizarea tipicității obiective a infracțiunii de evaziune fiscală din perspectiva includerii impozitului cu retinere la sursa constând în impozitul pe veniturile obtinute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deseurilor din metal în sfera noțiunii de obligatii fiscale, în acceptiunea dispozitiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 și, implicit, în sfera de aplicare a infracțiunilor cuprinse in art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Analizând recursul în casație formulat de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Potrivit art. 447 C. proc. pen.., pe această cale instanța de casație examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se arată că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizând acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Jurisprudența Înaltei Curți a relevat în mod constant că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, precum și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

Evaluând cererea de recurs în casație formulate de inculpații A. și B., în aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., invocat de aceștia, prin care au susținut că, în esență, au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată și agravată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. fără ca instanța de fond cât și cea de apel să rețină faptul că impozitul pe veniturile obținute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deseurilor din metal nu se circumscrie elementului material al infracțiunii de evaziune fiscală.

În acest context, au învederat faptul că impozitul pe veniturile obținute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deseurilor din metal nu poate fi inclus în sfera noțiunii de obligatii fiscale, în acceptiunea dispozitiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 și, implicit, în sfera de aplicare a infracțiunilor cuprinse în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 corespund faptelor reținute în concret în sarcina inculpaților.

În concret, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că, inculpații A. și B. în perioada februarie 2013 - septembrie 2014, în calitate de administratori de drept, respectiv de fapt, ai societății comerciale C. S.R.L. Coșoveni, cu intenție și, în baza unei rezoluții infracționale unice, au înregistrat în evidența contabilă a societății un număr de 603 facturi fiscale de achiziție ce exprimau relații comerciale fictive, cu consecința prejudicierii bugetului consolidat al statului prin sustragerea de la plata impozitelor si taxelor datorate, cu suma de 501.660,98 RON (TVA de plată în sumă de 71.670 RON, impozit pe profit în sumă totală de 51.290,43 RON și impozit pe venituri din alte surse, în sumă de 378.700,55 RON), fiind întrunite astfel elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (603 acte materiale).

Conform dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 constituie infracțiuni de evaziune fiscală evidențierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Având în vedere dispozițiile legale precizate, Înalta Curte arată faptul că sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 constă în evidențierea în actele contabile sau alte documente legale a cheltuielilor fără bază reală ori a altor operațiuni fictive, subsumate scopului sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și, bineînțeles, obținerii unor avantaje concretizate în sume de bani.

În conținutul normei de incriminare se subliniază că, în modalitatea faptică de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, scopul este cel de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, acesta fiind atașat laturii obiective a infracțiunii.

În acest context, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată critica inculpaților A. și B. cu privire la faptul că impozitul pe venituri din alte surse reținut în procent de 16% prin stopaj la sursă nu face parte din categoria obligaților fiscale care intră în conținutul infracțiunii prevăzut de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte reține că, în cauză, inculpații nu au fost acuzați de faptul că au reținut și nu au plătit în termenul prevăzut de lege sumele reprezentând impozit pe venituri din alte surse care, în accepțiunea inculpaților, nu ar intra în sfera noțiunii de obligatii fiscale, prevăzută de art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, ci de faptul că au înregistrat în documentele legale ale societății și au declarat organului fiscal operațiuni fictive, înregistrând facturi fictive care atestau în mod nereal că deșeurile metalice ar fi achiziționate de la persoane juridice pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligației stabilite de Codul fiscal de a reține, declara și vira la bugetul de stat impozitul pentru veniturile obținute de persoanele fizice în urma vânzării deșeurilor.

Sub aspectul că impozitul pe veniturile obținute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deseurilor din metal nu poate fi inclus în sfera noțiunii de obligații fiscale, în acceptiunea dispozitiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 și, implicit, în sfera de aplicare a infracțiunilor cuprinse in art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte reține faptul că, instanța de apel a analizat în detaliu, cadrul legal cu privire la conținutul art. 9 din Legea nr. 241/2005, în raport, cu dispozițiile din Codul fiscal și codul de procedură fiscală privind natura taxelor și impozitelor, în contextul concret al cauzei referitor la acest aspect și conduita inculpaților.

În acest punct de analiză, Înalta Curte apreciază că impozitul pe veniturile obținute de persoane fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deșeurilor de metal, hârtie, sticlă și altele asemenea constituie o creanță fiscală principală, supusă, din perspectiva administrării sale, ca și impozitul pe venit, conform prevederilor Codul fiscal (art. 2 raportat la art. 78 din Legea nr. 571/2003 -în vigoare la data faptelor- cât și a dispozițiilor art. 2 rap. la art. 114 din Legea nr. 227/2015 -în vigoare de la data de 1 ianuarie 2016), care intră sub protecția infracțiunii prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Așadar, în contextul bazei factuale stabilite cu caracter definitiv de către instanța de apel, există o deplină concordanță între conduita inculpaților și condiția de tipicitate obiectivă cu privire la obligativitatea reținerii și plății impozitului pe venituri din alte surse, obligație fiscală, atât în condițiile art. 114 din Legea nr. 227/2015, cât și conform art. 78 din Legea nr. 571/2003, respectiv Codul fiscal în vigoare la momentul săvârșirii faptei, ce se circumscrie conținutului obiectiv al art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte reamintește că pe calea recursului în casație, cale extraordinară de atac nu poate fi reevaluat materialul probator administrat în primă instanță și în calea ordinară de atac a apelului, nu poate fi analizată schimbarea încadrării juridice a faptei, întrucât excedează cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

De altfel, critica inculpaților prin apărător ales a vizat doar aparent ca element de tipicitate obiectivă că impozitul pe venituri din alte surse reținut în procent de 16% prin stopaj la sursă nu mai face parte din categoria obligațiilor fiscale care intră în conținutul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 241/2005, în raport cu obiectul acuzației așa cum a fost arătat de către instanța de apel, întrucât acuzația inculpaților a fost mai largă, iar scopul criticii viza cuantumul prejudiciului și schimbarea încadrării juridice, ceea ce duce și la modificarea bazei factuale reținute, excedând verificării în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Având în vedere aceste considerente precum și elementele în ceea ce privește activitatea infracțională a celor doi inculpați, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, inculpații nu au evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care au fost condamnați nu este prevăzută de legea penală, în accepțiunea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., recurenții-inculpații vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2025.