ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 82 din data de 13 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat fiecare dintre inculpații A. și B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 5 C. pen.;

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat fiecare dintre inculpații A. și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă că nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF - DGRFP Craiova față de inculpații A., B. și față de partea responsabilă civilmente SC C.

În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă D. S.A față de inculpații A. și B.

În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen., a fost menținută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța nr. x/2013 din 5 iulie 2016 asupra bunurilor inculpaților A. și B., măsură care încetează de drept dacă partea civilă D. S.A nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, avansate din fondurile alocate Tribunalului Dolj, rămân în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, inculpații A., B. și partea civilă Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Prin Decizia penală nr. 1364 din 5 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA Serviciul Teritorial Craiova și Statul român - ANAF București prin DGRFP Craiova împotriva Sentinței penale nr. 82 din data de 13.02.2019 pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare:

S-a luat act ca prin încheierea de ședință din 12.10.2020 în baza art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare al instanței din art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 38 C. pen. (pentru fiecare inculpat) în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. (forma în vigoare în prezent) și infracțiunea prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. ambele cu aplicarea art. 38 C. pen. (în cazul fiecăruia dintre inculpați).

1) În baza art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. (forma în vigoare în prezent) a fost condamnat inculpatul A., la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, pedeapsă ce se va executa în regim de detenție.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., i s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsa complementară, pe o durată de 3 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea acelorași drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, i s-a interzis inculpatului dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 se comunică Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.

2) În baza art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. (forma în vigoare în prezent) a fost condamnat inculpatul B., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., i s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsa complementară, pe o durată de 2 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea acelorași drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie, executabilă în cazul anulării sau revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație:

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul instituțiilor stabilite de Primăriei Municipiului Craiova, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a interzis inculpatului dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 se comunică Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.

3) S-a menținut soluția de achitare dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. față de ambii inculpați, precum și dispozițiile privind menținerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanța x/2013 din 05.07.2016.

Au fost menținute restul dispozițiilor care nu sunt contrare prezentei decizii.

4) În baza art. 415 C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelurilor declarate în cauză de inculpații A. și B.

S-a stabilit ca onorariile avocaților desemnați din oficiu, respectiv 1300 RON pentru fiecare avocat (prin majorarea onorariului inițial cu 50%), să rămână în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) și art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata a câte 2.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare - din care suma de 300 RON reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de apel, restul cheltuieli în faza de urmărire penală (1000 RON) și judecată în primă instanță (1000 RON).

În baza art. 275 alin. (3) C. pen., restul cheltuielilor judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 1364 din 5 noiembrie 2020 pronunțată de de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au declarat recurs în casație inculpații A. și B., invocând totodată și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În motivarea cererilor de recurs în casație inculpații au susținut, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esență, că au fost condamnați direct în apel pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, s-a precizat că lipsește obiectul material al infracțiunii de evaziune fiscală pentru care a fost dispusă soluția de condamnare, respectiv existența unui "bun" legal sesizabil, la data de 31.01.2011, în patrimoniul debitorului C. S.A, care să poată fi sechestrat executoriu.

Sub același aspect, s-a menționat că, la data întocmirii procesului-verbal de sechestru fiscal executoriu nr. x/2011, dreptul de a dispune al clubului C. SA în legătură cu drepturile federative de joc ale jucătorului E. nu reprezenta bunuri mobile corporale legal sesizabile, astfel cum acestea sunt descrise de dispozițiile art. 142, 151 și urm. C. proc. fisc. anterior raportat la art. 411 din vechiul cod de procedură fiscală.

De asemenea, s-a arătat că lipsește situația premisă a infracțiunii de evaziune fiscală pentru care a fost dispusă soluția de condamnare, și anume existența unui sechestru executoriu legal aplicat în conformitate cu prevederile codului de procedură fiscală.

Prin urmare, în opinia apărării, conduita reținută de către instanța de apel în sarcina celor doi inculpați, respectiv că au dispus de drepturile federative de joc ale fotbalistului E. nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, în modalitatea alternativă a înstrăinării, întrucât nu are ca obiect bunuri mobile corporale proprietatea debitorului, care să fie legal sesizabile, precum și legal sechestrate, în conformitate cu dispozițiile codului de procedură fiscală.

În continuare, s-a susținut că lipsește urmarea socialmente periculoasă atașată laturii obiective a infracțiunii, întrucât pericolul concret nu există.

În acest sens, s-a arătat că, în realitate, rezultatul prejudiciabil nu există, întrucât sechestrul fiscal executoriu, chiar nelegal aplicat, a avut ca finalitate stingerea unor obligații fiscale ale debitorului până la concurența sumei de 1.000.000 RON.

Astfel, s-a reținut că, din indemnizația de transfer s-a încasat de către fisc prin poprire pe conturi suma de aproximativ 1.700.000 RON, sumă cu peste 50% mai mare decât obligațiile fiscale estimate a fi stinse de debitor în cazul fotbalistului E.

Totodată, s-a invocat încălcarea principiului securității raporturilor juridice, arătându-se că, în cauză, a fost nesocotită autoritatea de lucru judecat a Deciziei penale nr. 887/2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, prin care s-a constatat lipsa de valabilitate a procesului-verbal de aplicare a sechestrului nr. x/2011, dar și a hotărârilor ulterioare corelative cu privire la acțiunile civile rămase nesoluționate în cauza penală anterior amintită (Sentința penală nr. 2589/25.11.2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă).

Prin urmare, pentru argumentele anterior expuse, s-a solicitat, admiterea cererilor de recurs în casație, casarea deciziei penale atacate și, în principal, menținerea soluției de achitare pronunțată de către instanța de fond, iar în subsidiar, pronunțarea unei soluții noi de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din 25 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., au fost admise în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 1364 din 5 noiembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, dispunându-se trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării pe fond a căilor de atac numai în ceea ce privește aspectele circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În ceea ce privește motivele invocate de recurenții inculpați privind nelegalitatea pedepselor, s-a apreciat că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în condițiile în care a fost invocată incidența unor prevederi legale care nu au fost reținute în cauză de către instanțele de fond și apel.

De asemenea, în baza art. 441 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurentul inculpat A.

Totodată, prin încheierea din 25 februarie 2021 pronunțată de instanța supremă în Dosarul nr. x/2016, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile formulate de recurenții inculpați A. și B. de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile pot solicita înlăturarea efectelor hotărârilor definitive numai pentru cele cinci cazuri de nelegalitate reglementate de art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar din perspectiva concordanței hotărârii cu dispozițiile legii materiale și a celei procesuale.

Înalta Curte reține că, potrivit cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile, intrate în autoritatea de lucru judecat, sunt desființate în situațiile în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, adică, atunci când se constată că fapta concretă care a condus la condamnarea definitivă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii incriminate prin lege sau că instanța a ignorat o reglementare care conține dispoziții de dezincriminare sau care are drept consecință imposibilitatea realizării unei corespondențe între fapta imputată și noua configurare legală a infracțiunii.

Pe de altă parte, invocarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permite realizarea unei analize a mijloacelor de probă sau o apreciere a materialului probator ori stabilirea unei alte baze factuale care să conducă la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supusă cenzurii situația de fapt reținută de instanța de apel.

Așadar, Înalta Curte, examinând cauza prin raportare la dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., poate stabili doar dacă baza factuală reținută în mod definitiv de către instanțele ordinare corespunde tiparului de incriminare al infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților A. și B., fără a avea posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a modifica cele stabilite sub aspectul situației de fapt.

Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpaților A. și B. de către instanța de apel pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de administrator și director general unic al SC C. SA (A.), respectiv de secretar general și administrator al SC C. SA (B.) au încheiat acordul de transfer nr. 2182/23.03.2011 cu SC D. S.A prin care au înstrăinat, la data de 23.03.2011, drepturile federative de joc ale jucătorului E., în condițiile în care acestea erau sechestrate și indisponibilizate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj - Agenția Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x/31.01.2011 (măsură luată în baza dispozițiilor Codului de Procedură Fiscală față de debitorul SC C. SA, în vederea stingerii creanțelor fiscale în sumă de 9.906.095 RON, înregistrate la bugetul general consolidat al statului la data de 31.10.2010), fără aprobarea dată de organul fiscal care a instituit măsura și au încasat, la data de 24.03.2011, în contul curent al SC C. SA deschis în aceeași zi la F., suma de 5.627.864 RON, echivalentul a 1.100.000 euro, având ca rezultat imposibilitatea recuperării parțiale a creanțelor fiscale la bugetul general consolidat al statului, îndreptățit să încaseze prima de transfer.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice reținute și configurarea legală a infracțiunii de evaziune fiscală, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurenților - inculpați că faptele pentru care aceștia au fost condamnați, astfel cum au fost reținute de instanța de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunesc toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare.

Înalta Curte reține că, elementul material al laturii obiective al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 constă în substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate, iar pentru realizarea conținutului infracțiunii este necesar ca bunurile substituite, degradate sau înstrăinate să fi fost legal sechestrate.

Prin urmare, preexistența unui sechestru legal aplicat este situația premisă a acestei infracțiuni.

Or, instanța de apel, infirmând soluția de achitare pronunțată de prima instanță, a reținut că probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești în fond și apel, dovedește dincolo de orice dubiu că inculpații A. și B., în calitate de administrator și director general unic al SC C. SA, respectiv de secretar general și administrator al SC C. SA au încheiat acordul de transfer nr. 2182 din 23.03.2011 cu SC D. S.A prin care au înstrăinat, la data de 23.03.2011, drepturile federative de joc ale jucătorului E., în condițiile în care acestea erau sechestrate și indisponibilizate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj - Agenția Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x/31.01.2011, fără aprobarea dată de organul fiscal care a instituit măsura și au încasat la data de 24.03.2011 în contul curent al SC C. SA deschis în aceeași zi la F., suma de 5.627.864 RON, echivalentul a 1.100.000 euro, având ca rezultat imposibilitatea recuperării parțiale a creanțelor fiscale la bugetul general consolidat al statului, îndreptățit să încaseze prima de transfer.

Astfel, în esență, potrivit situației de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel, în sarcina celor doi inculpați s-a reținut că au înstrăinat dreptul de a dispune asupra drepturilor federative de joc ale jucătorului de fotbal E., drepturi ce aparțineau societății debitoare și asupra căruia în mod legal organele fiscale competente au dispus instituirea sechestrului executoriu în vederea recuperării obligațiilor fiscale restante datorate de SC C. SA către bugetul consolidat al statului.

Invocând incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpații A. și B. au susținut, sub un prim aspect, că faptele reținute prin decizia recurată nu corespund tiparului obiectiv al infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, deoarece lipsește elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală pentru care a fost dispusă soluția de condamnare, respectiv existența, la data de 31.01.2011, a unui "bun" legal sesizabil în patrimoniul debitorului C. S.A care să poată fi sechestrat.

Altfel spus, prin susținerile formulate pe calea recursului în casație, inculpații au apreciat că drepturile de dispunere asupra drepturilor federative de joc nu reprezintă în sensul legii civile un bun mobil incorporal care să întrunească condițiile prevăzute de art. 147 din O.G nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. anterior, în vigoare la data faptelor.

Analizând criticile invocate, Înalta Curte observă că, potrivit dispozițiilor art. 147 din O.G nr. 92/2003, sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepțiile prevăzute de lege.

Conform art. 535 din Noul C. civ., sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.

Textul nu are un corespondent în C. civ. din 1864, întrucât, în acesta, nu a fost formulată o definiție a bunurilor. Termenul de bun a fost descris în literatura de specialitate drept "o valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului, susceptibilă de apropriere sub forma dreptului patrimonial".

Termenul de bun poate fi înțeles în două accepțiuni:

1) în sens restrâns, ca lucruri și animale, susceptibile a face obiectul unor drepturi și obligații patrimoniale și

2) în sens larg, ca orice element al activului patrimonial al unei persoane (atât lucrul propriu - zis, cât și drepturile referitoare la lucrul respectiv).

Din analiza coroborată a reglementărilor cuprinse în art. 451 din Legea educației fizice și sportului și a dispozițiilor art. 19.1 și 19.15 din Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal se observă că drepturile de dispunere asupra drepturilor federative de joc ale jucătorilor de fotbal fac parte din categoria mai largă a drepturilor federative asupra sportivilor, care aparțin structurilor sportive și pot fi cesionate doar unei alte structuri sportive, contra unei sume de bani.

Prin urmare, dreptul clubului cedent de a-și da acordul pentru transferul jucătorului, respectiv pentru încetarea exercitării de către jucător a dreptului de joc la acel club și încheierea unui contract având ca obiect acest drept cu altă structură sportivă, se materializează sub forma indemnizației de transfer care intră în contul clubului, nu al jucătorului.

În consecință, atâta timp cât exercitarea de către clubul cedent a dreptului de a-și da acordul la transferul unui jucător se concretizează în dobândirea în patrimoniu a unei sume de bani cu titlu de indemnizație de transfer, se constată că, dreptul de dispunere asupra drepturilor federative de joc ale jucătorilor de fotbal face parte din categoria bunurilor aflate în circuitul civil și, implicit, este un bun mobil urmăribil, care poate face obiectul unor măsuri asiguratorii sau de executare silită.

Având în vedere argumentele anterior expuse, precum și faptul că, în speță, prin procesul-verbal nr. x din 31.01.2011 au fost puse sub sechestru drepturile de dispunere asupra drepturilor federative de joc ale jucătorilor de fotbal care activau în cadrul echipei Universitatea Craiova, drepturi ce aparțin cluburilor de fotbal, iar nu drepturile federative care aparțin jucătorului de fotbal (sportivului), Înalta Curte constată că sechestrul executoriu a fost legal aplicat, criticile apărării sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Referitor la susținerile recurenților - inculpați privind existența unui sechestru executoriu nelegal aplicat, întrucât drepturile de dispunere asupra drepturilor federative de joc ale unui jucător de fotbal existent în patrimoniul clubului sunt drepturi afectate de o condiție suspensivă, condiție care afectează însăși existența dreptului, Înalta Curte observă că, în speță, condiția suspensivă este realizată, aceasta constând tocmai în cesionarea/transferul jucătorului de fotbal E., la data de 23.03.2011.

Prin urmare, la această dată, clubul cedent SC C. S.A, prin director general, respectiv secretar general, și-a manifestat dreptul de dispoziție asupra drepturilor federative de joc ale jucătorului anterior menționat, în sensul cedării acestora către clubul cesionar SC D. SA care, la rândul lui, în schimbul dobândirii drepturilor federative, a achitat o sumă de bani sub forma unei indemnizații de transfer, îndeplinirea condiției suspensive producând, așadar, efecte retroactive din momentul constituirii dreptului în patrimoniul societății debitoare.

Mențiunea din conținutul acordului de transfer privind cedarea jucătorului începând cu data de 01.07.2011, nu reprezintă un termen pentru producerea efectelor raportului juridic de cesiune dintre cluburi, ci data de la care jucătorul va exercita drepturile sale federative de joc, în executarea obligației asumate față de clubul cesionar, în contextul în care, normele emise de către Federația Română de Fotbal pentru desfășurarea activității sportive fotbalistice impun ca legitimarea jucătorilor la cluburi să aibă loc la sfârșitul sezonului competițional în interiorul căruia s-au încheiat transferurile.

În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat invocată de apărare în raport cu Decizia nr. 887 din 15 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, Înalta Curte, constată, în acord cu instanța de apel că, prin decizia anterior menționată a fost analizată o altă infracțiune, respectiv sustragerea de sub sechestru, prevăzută de art. 244 C. pen., presupus săvârșită de către inculpații persoane juridice Federația Română de Fotbal și Liga profesionistă de fotbal, respectiv de inculpații persoane fizice G. și H.

De asemenea, se observă că, în cuprinsul deciziei invocate de apărare, Curtea de Apel București a reținut că nu au existat bunuri legal sechestrate, respectiv "drepturile de dispoziție asupra drepturilor federative de joc ale jucătorilor de fotbal legitimați la SC C. SA nu au ajuns niciodată să producă efecte juridice, nefiind îndeplinită, în ceea ce privește fiecare drept în parte, condiția suspensivă a încheierii unui contract de transfer între clubul craiovean și orice alt club care dorea să beneficieze de serviciile vreunui jucător de fotbal legitimat la clubul anterior menționat".

În același context, s-a apreciat că "neîndeplinirea condiției suspensive conduce, cu efect retroactiv, la concluzia că respectivul drept de dispoziție nu a existat niciodată astfel că, neexistând, nu putea fi supus în mod legal unui sechestru asiguratoriu sau executoriu aplicat de către organul fiscal competent".

Prin urmare, deosebirea esențială între cauza dedusă judecății și cauza soluționată prin Decizia nr. 887 din 15 iunie 2017 a Curții de Apel București este reprezentată de faptul că, în speța de față, așa cum s-a arătat anterior, condiția suspensivă este îndeplinită, respectiv clubul craiovean, prin intermediul recurenților - inculpați, a încheiat un contract de transfer cu privire la unul dintre jucătorii menționați în anexa procesului-verbal de sechestru din 31 ianuarie 2011, iar, efectul eveniente conditione este că dreptul va fi considerat ca fiind în vigoare cu efect retroactiv din chiar momentul constituirii sale.

În aceste condiții, în raport de toate argumentele anterior menționate, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, respectiv fapta de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.

Pentru aceste considerentele, constatând neîntemeiate criticile recurenților inculpați, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 1364 din 05 noiembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 160 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 1364 din 05 noiembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 160 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2021.

GGC - ED