ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 16.03.2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 168/2022

HOTĂRÂRE

16.03.2022

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 168/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 09.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a menținut sechestrul instituit asupra bunurilor mobile aparținând inculpatului A. și a părții responsabile civilmente SC B. SRL, măsură dispusă prin Ordonanța nr. x/2015 din data de 27.05.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, până la concurența sumei de 4.469.761 RON - în cazul inculpatului A. și până la concurența sumei de 2.968.450 RON în cazul părții responsabile civilmente SC B. SRL, sume la care se vor adăuga obligații fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc. .

S-a menținut sechestrul instituit prin Sentința penală nr. 223/11.03.2020, pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. x/2017, în vederea reparării în integralitate a pagubei, asupra tuturor celorlalte bunuri mobile și imobile, inclusiv conturi bancare, ale inculpatului A. și ale părții responsabile civilmente SC B. SRL (cu excepția conturilor de trezorerie și a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaților, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurența sumelor de bani menționate în parag. anterior.

- față de inculpatul C., până la concurența sumei de 766.308 RON, sumă la care se adaugă obligații fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc. ;

- față de inculpatul D., până la concurența sumei de 5.236.069 RON, sumă la care se adaugă obligații fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc. ;

- față de partea responsabilă civilmente SC E. SRL (cu excepția conturilor de trezorerie și a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaților, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurența sumei de 1.501.311 RON, sumă la care se adaugă obligații fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc. ;

- față de partea responsabilă civilmente SC F. SRL, până la concurența sumei de 766.308 RON, sumă la care se adaugă obligații fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc.

S-a menținut sechestrul instituit prin Sentința penală nr. 223/11.03.2020, pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. x/2017, în vederea reparării în integralitate a pagubei, asupra sumei de 18.150 RON (rămasă după achitarea onorariului de expert din cursul urmăririi penale) indisponibilizată de la inculpatul C. în urma percheziției domiciliare efectuate la acesta.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2015 din data de 19.10.2015 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpați, printre care A., reprezentant legal al SC B. SRL și în fapt al SC E. SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, comisă prin intermediul SC B. SRL în relația cu SC G. SRL și SC H. SRL,

- evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 comisă prin intermediul SC E. SRL în relația cu SC G. SRL,

- evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, comisă prin intermediul SC E. SRL în relația cu SC I. SRL, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.

În fapt, s-a reținut că fapta inculpatului A. care, în calitate de administrator la SC B. SRL, în perioada 2010 - 2011, în vederea sustragerii de la impunerea și plata obligațiilor fiscale, a înregistrat în evidențele contabile și a raportat organelor fiscale operațiuni comerciale nereale, constând în achiziții fictive de la furnizorii SC G. SRL și SC H. SRL, pentru mărfuri care erau furnizate în realitate de SC J. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 6.341.829 RON, echivalentul a 1.457.892 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen.

S-a mai reținut că fapta inculpatului A. care, în calitate de reprezentant legal al SC E. SRL, în perioada 2010 - 2011, în vederea sustragerii de la impunerea și plata obligațiilor fiscale, a înregistrat în evidențele contabile și a raportat organelor fiscale operațiuni comerciale nereale, constând în achiziții fictive de la SC G. SRL, pentru mărfuri care erau furnizate în realitate de SC J. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 2.182.178 RON, echivalent a 501.650 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen.

Totodată, s-a reținut că fapta inculpatului A. care, în calitate de reprezentant legal al SC E. SRL, pe parcursul anului 2011, în vederea sustragerii de la impunerea și plata obligațiilor fiscale, a înregistrat în evidențele contabile și a raportat organelor fiscale operațiuni comerciale nereale, constând în achiziții fictive de servicii de consultanță de la SC I. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 124.666 RON, echivalent a 28.659 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen.

Prin ordonanța nr. x/2015 din data de 27.05.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea SC B. SRL, C.U.I. - x, constând într-un număr de 18 (optsprezece) autoturisme; instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea inculpatului A., respectiv un autoturism marca x.

În motivarea ordonanței, s-a arătat că măsurile asigurătorii s-au instituit, în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere necesitatea garantării reparării pagubei produse prin infracțiunile săvârșite de către inculpatul A., prin intermediul SC B. SRL și SC E. SRL.

Prin Sentința penală nr. 223 din data de 11/03/2020 pronunțată de Tribunalul București, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C. pen., precum și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) rap. la art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "evaziune fiscală" în formă continuată (fapta din perioada 2010 - 2011).

În baza art. 65 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a avea calitatea de fondator, administrator, director sau reprezentant al unei societăți comerciale, prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, pe o perioada de 5 (cinci) ani.

A constatat că pedeapsa complementară se va executa doar dacă se va dispune revocarea sau anularea sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a avea calitatea de fondator, administrator, director sau reprezentant al unei societăți comerciale, prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatului A., pe un termen de încercare de 8 ani și 3 luni, stabilit conform art. 862 alin. (1) din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, a dispus ca inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a suspendat sub supraveghere și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.

Conform art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 864 alin. (1) rap. la art. 83 și 84 din C. pen. din 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare sau în cazul neexecutării obligațiilor civile și asupra dispozițiilor art. 864 alin. (2) din C. pen. din 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea - credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligațiile stabilite de instanță, cu consecința executării pedepsei închisorii în regim de detenție.

A constatat că inculpatul A. a fost reținut pentru 24 de ore în perioada 30.03.2015 (ora 17:05) - 31.03.2015 (ora 17: 05), arestat la domiciliu în perioada 01.04.2015 - 23.04.2015 și arestat preventiv în perioada 23.04.2015 - 24.06.2015.

A obligat în solidar inculpații A. și D. - primul inculpat în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL - la plata către partea civilă a sumei de 2.968.450 RON cu titlu de despăgubiri civile reprezentând TVA și impozit pe profit, precum și la plata obligațiilor fiscale accesorii debitului principal de 4.303.450 RON (acest debit principal, reprezentând TVA și impozit pe profit, fiind recuperat parțial - 1.335.000 RON, prin plăți din conturile bancare ale părții responsabile civilmente), accesorii care se vor calcula ulterior în baza C. proc. fisc. , de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății.

A obligat în solidar inculpații A. și D. - primul inculpat în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL - la plata către partea civilă a sumei de 1.501.311 RON cu titlu de despăgubiri civile reprezentând TVA și impozit pe profit, precum și la plata obligațiilor fiscale accesorii debitului principal de 1.546.311 RON (acest debit principal, reprezentând TVA și impozit pe profit, fiind recuperat parțial - 45.000 RON, prin plăți din conturile bancare ale părții responsabile civilmente), accesorii care se vor calcula ulterior în baza C. proc. fisc. , de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în vederea reparării pagubei, a menținut sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor mobile aparținând inculpatului A. și părții responsabile civilmente SC B. SRL, măsură dispusă prin Ordonanța nr. x/2015 din data de 27.05.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, până la concurența sumei de 4.469.761 RON - în cazul inculpatului A. și până la concurența sumei de 2.968.450 RON în cazul părții responsabile civilmente SC B. SRL, sume la care se vor adăuga obligații fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în vederea reparării în integralitate a pagubei, a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor celorlalte bunuri mobile și imobile, inclusiv conturi bancare, ale inculpatului A. și ale părții responsabile civilmente SC B. SRL (cu excepția conturilor de trezorerie și a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaților, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurența sumelor de bani menționate în parag. anterior.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în vederea reparării în integralitate a pagubei, a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, inclusiv conturi bancare, față de partea responsabilă civilmente SC E. SRL (cu excepția conturilor de trezorerie și a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaților, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurența sumei de 1.501.311 RON, sumă la care să se adauge obligații fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc. .

În baza art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 6.000 RON (din care 3.000 RON din cursul urmăririi penale).

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, apelanții-inculpați A., D., C., K. și L., apelantele-părți responsabile civilmente SC E. SRL și SC B. SRL și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 14.01.2022.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile art. 2502 din C. proc. pen., Curtea a reținut că prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în M. Of. nr. 167/18.02.2021, în vigoare din 28.02.2021, a fost introdus după art. 2501 din C. proc. pen., art. 2502 din C. proc. pen.

Conform dispozițiilor legale menționate, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător.

Conform art. 13 alin. (1) C. proc. pen., legea procesual penală se aplică în procesul penal de la intrarea ei în vigoare și până în momentul ieșirii din vigoare, astfel încât anterior intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, verificarea măsurilor asigurătorii la intervale regulate de timp nu era prevăzută de legea procesual penală.

A considera că termenul de 1 an pentru verificarea măsurilor asigurătorii curge de la data pronunțării sentinței penale apelate nr. 223/11.03.2020 pronunțate de Tribunalul București, înseamnă a da efect retroactiv legii procesual penale, având în vedere că în perioada 11.03.2020 - 28.02.2021, astfel cum am arătat, verificarea măsurilor asigurătorii, la intervale regulate de timp, nu era prevăzută de legea procesual penală.

În cauzele aflate în cursul judecății la data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, publicate în M. Of. nr. 167 din 18 februarie 2021, Curtea a constatat că termenul de 1 an curge de la data intrării în vigoare și anume, 28.02.2022.

Or, având în vedere că prin prezenta, Curtea a pus în discuție verificarea măsurilor asigurătorii la data de 02.02.2022 și s-a pronunțat asupra acesteia la data de 09.02.2022, s-a constatat că nu a intervenit nici încetarea de drept a măsurilor asigurătorii (sancțiune care oricum nu este prevăzută de legea procesual penală pentru măsurile asigurătorii), dar nici decăderea din dreptul de a fi verificate acestea de către instanțele de judecată.

În ceea ce privește legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii luate de procuror prin ordonanța nr. x/2015 din data de 27.05.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și de prima instanță prin Sentința penală nr. 223/11.03.2020, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2017, Curtea a constatat că acestea au fost luate în vederea reparării în integralitate a pagubei.

Având în vedere că în cauză s-a pronunțat o sentință penală de condamnare, dar și faptul că inculpații, în solidar cu părțile responsabile civilmente, au fost obligați la despăgubiri civile, s-a concluzionat că s-a respectat un raport just de proporționalitate între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin luarea măsurii.

Curtea a reamintit, de asemenea, că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, deoarece stabilirea unor drepturi de creanțe ale unor terți este o măsură ce urmează a fi luată ulterior, în cadrul unor proceduri separate (a se vedea Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei), respectiv în cadrul judecății pe fond a cauzei.

Deopotrivă, cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurilor asigurătorii, Curtea a precizat că nu face o analiză a temeiniciei acuzațiilor penale pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților în primă instanță, aspect care impune administrarea de probe și este esențialmente o chestiune care vizează fondul cauzei, dar nu se poate omite nici faptul că, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională (deciziile Curții Constituționale nr. 320 din 17 mai 2016 - publicată în M. Of. nr. 636 din 18.08.2016, nr. 10 din 14 ianuarie 2016 - publicată în M. Of. nr. 248 din 4 aprilie 2016), prin prisma particularităților infracțiunilor reglementate prin Legea nr. 241/2005, obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii apare ca fiind justificată.

În plus, Curtea a mai constatat că măsurile asigurătorii au fost menținute sau luate de prima instanță doar până la contravaloarea presupusului prejudiciu cauzat, respectându-se raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a considerat, de asemenea, că, de la momentul pronunțării sentinței penale apelate și până la momentul verificării măsurilor asigurătorii de către Curtea de Apel, inculpații și părțile responsabile civilmente, față de care s-au menținut sau s-au luat măsuri asigurătorii, nu au făcut dovada că ar fi achitat în întregime sau în parte presupusele prejudicii provocate.

Ca atare, Curtea, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., a menținut sechestrul instituit asupra bunurilor mobile aparținând inculpatului A. și a părții responsabile civilmente SC B. SRL, măsură dispusă prin Ordonanța nr. x/2015 din data de 27.05.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, până la concurența sumei de 4.469.761 RON - în cazul inculpatului A. și până la concurența sumei de 2.968.450 RON în cazul părții responsabile civilmente SC B. SRL, sume la care s-a precizat că urmează a se adăuga obligații fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc.

De asemenea, a menținut sechestrul instituit prin Sentința penală nr. 223/11.03.2020, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2017, în vederea reparării în integralitate a pagubei, asupra tuturor celorlalte bunuri mobile și imobile, inclusiv conturi bancare, ale inculpatului A. și ale părții responsabile civilmente SC B. SRL (cu excepția conturilor de trezorerie și a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaților, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurența sumelor de bani menționate în parag. anterior.

Totodată, s-a menținut sechestrul instituit prin Sentința penală nr. 223/11.03.2020, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2017, în vederea reparării în integralitate a pagubei, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, inclusiv conturi bancare față de partea responsabilă civilmente SC E. SRL (cu excepția conturilor de trezorerie și a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaților, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurența sumei de 1.501.311 RON, sumă la care se adaugă obligații fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc.

Împotriva acestei încheieri, au formulat contestație inculpatul A. și părțile responsabile civilmente SC E. SRL și SC B. SRL.

Cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2017/a1.

În dezbateri, apărătorul ales al contestatorilor a solicitat admiterea contestației și pe cale de consecință să se constate încetată de drept măsura asigurătorie față de momentul la care a fost pusă în discuție raportat la data pronunțării asupra acesteia de către instanța de fond, respectiv la aproximativ un an de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021 și 2 ani de zile de la pronunțarea hotărârii de către Tribunalul București, în fond.

Examinând contestațiile formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în M. Of. nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și art. 2501 din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în M. Of. nr. 868 din 20 noiembrie 2015), Curtea Constituțională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

Totodată, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în M. Of. nr. 248 din 4 aprilie 2016) Curtea Constituțională a reținut că "instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă".

Prin Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, instanța supremă a reținut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât și pe perioada în care aceasta este menținută, trebuie respectat testul de proporționalitate pentru ca măsura prin durata și scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

Nu în ultimul rând, faptul că luarea unei măsuri asigurătorii nu echivalează cu formularea unei acuzații penale - în sensul în care această noțiune a fost definită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 aprilie 2009, pronunțată în Cauza Kamburov II împotriva Bulgariei (parag. 22), ca "noțiune autonomă a Convenției", independent de conotația pe care o are în sistemele naționale de drept ale statelor contractante - a fost menționat de instanța europeană și în Cauza Arcuri contra Italiei, arătându-se că astfel de proceduri, prin care nu se urmărește stabilirea unui grad de vinovăție raportat la o infracțiune săvârșită, au o natură preventivă, neputând constitui o acuzație în materie penală.

Măsurile asigurătorii au fost definite de doctrină ca fiind măsuri procesuale care constau în indisponibilizarea, pe parcursul procesului penal, a bunurilor unor persoane, pentru ca acestea să nu le înstrăineze până la sfârșitul procesului penal și să devină insolvabile.

Atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, respectiv se impune o evaluare a prejudiciului produs prin infracțiune, astfel încât valoarea bunurilor sechestrate să fie cât mai apropiată de valoarea prejudiciului produs.

În cauză, se reține că prin ordonanța nr. x/2015 din data de 27.05.2015 întocmită de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea SC B. SRL și asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea inculpatului A., având în vedere necesitatea garantării reparării pagubei produse prin infracțiunile săvârșite de către inculpatul A., prin intermediul SC B. SRL și SC E. SRL.

Prin Sentința penală nr. 223 din data de 11.03.2020 pronunțată de Tribunalul București, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în vederea reparării pagubei, a menținut sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor mobile aparținând inculpatului A. și părții responsabile civilmente SC B. SRL, măsură dispusă prin Ordonanța nr. x/2015 din data de 27.05.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, până la concurența sumei de 4.469.761 RON - în cazul inculpatului A. și până la concurența sumei de 2.968.450 RON în cazul părții responsabile civilmente SC B. SRL, sume la care se adaugă obligații fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc. .

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în vederea reparării în integralitate a pagubei, a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, inclusiv conturi bancare, față de partea responsabilă civilmente SC E. SRL (cu excepția conturilor de trezorerie și a conturilor bancare din care se achită drepturile salariale ale angajaților, doar cu privire la sumele datorate cu acest titlu), până la concurența sumei de 1.501.311 RON, sumă la care se adaugă obligații fiscale accesorii care se vor calcula în baza C. proc. fisc.

Procedând, cu prioritate, la analizarea cererii de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii, formulate de inculpatul A. și părțile responsabile civilmente SC E. SRL și SC B. SRL, prin apărător, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este neîntemeiată.

Prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în M. Of. nr. 167 din 18 februarie 2021, intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. (publicată în M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare) a fost modificată și completată, printre altele, fiind introdus în materia măsurilor asigurătorii art. 2502 C. proc. pen.

Așadar, obligația verificării din oficiu de către organul judiciar pe rolul căruia se află cauza a subzistenței temeiurilor ce au stat la baza luării/menținerii măsurilor asigurătorii s-a născut începând cu data de 28 februarie 2021, iar, în lipsa unor norme tranzitorii care să prevadă momentul de la care încep să curgă termenele de 6 luni și, respectiv, de 1 an prevăzute de art. 2502 C. proc. pen., în care o asemenea analiză se realizează, acestea trebuie calculate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, interpretare în consens cu dispozițiile art. 13 C. proc. pen., ce reglementează aplicarea legii procesuale penale în timp.

În speță, se observă că, la data de 14.01.2022, pe rolul Curții de Apel București au fost înregistrate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul A., părțile responsabile civilmente SC E. SRL și SC B. SRL și alții, împotriva Sentinței penale nr. 223 din data de 11.03.2020 pronunțate de Tribunalul București.

S-a pus problema dacă, în cursul judecății, termenul de 1 an stabilit pentru verificarea legalității măsurilor asigurătorii curge de la data pronunțării sentinței penale apelate dacă aceasta este pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021 sau curge de la data intrării în vigoare a legii, și anume, 28.02.2021.

O asemenea cerință a verificării periodice a măsurii asigurătorii care a fost introdusă prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021, nu era prevăzută și în legislația anterioară.

Ca atare, se constată că momentul de la care începe să curgă obligația verificării periodice a măsurilor asigurătorii este intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021, respectiv 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial și se coroborează cu dispozițiile normelor de procedură penală, care sunt de imediată aplicare, astfel că termenul de 1 an instituit de art. 2502 din C. proc. pen. pentru verificarea măsurilor asigurătorii începe să curgă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021 (28 februarie 2021).

Totodată, este de remarcat faptul că, spre deosebire de măsurile preventive, în cazul cărora art. 241 din C. proc. pen. stabilește, în mod expres, situațiile în care acestea încetează de drept, fiind de strictă interpretare și aplicare sfera de incidență a acestuia, o asemenea reglementare nu a fost prevăzută de legiuitor și în privința măsurilor asigurătorii, nefiind acceptată soluția juridică a aplicării prin analogie a limitărilor sau sancțiunilor care să conducă la încetarea de drept a acestora, după modelul măsurilor preventive, avansată de apărare, întrucât pentru cele două categorii de măsuri legiuitorul a instituit condiții diferite de luare și menținere, cu consecințe inclusiv în ceea ce privește posibilitatea încetării lor (printre altele, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe perioada căruia pot fi luate și menținute ori o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal).

Ca atare, noile dispoziții introduse prin Legea nr. 6/2021 (art. 2502 din C. proc. pen.) deși enumeră soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia examinării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, nu face referire și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Așadar, termenul de 1 an instituit pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii de către instanțe este un termen procedural de recomandare, care nu atrage o posibilă sancțiune a încetării de drept a măsurilor asigurătorii instituite.

Contrar apărării, se constată că verificarea periodică a măsurilor asigurătorii, în perioada 11.03.2020 (data pronunțării sentinței apelate) - 28.02.2021 (data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021), nu era prevăzută de legea procesual penală, astfel că perioada de timp scursă până la ședința din 2.02.2022, când s-a procedat la verificarea din oficiu a măsurilor asigurătorii de către Curtea de Apel București, pe rolul căreia se afla cauza, nu poate fi considerată ca reprezentând un argument pertinent ca să justifice încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, întrucât o astfel de măsură nu se poate dispune.

Verificând măsurile asigurătorii sub aspectul subzistenței temeiurilor care au determinat luarea și menținerea măsurilor asigurătorii (sechestru asigurător) prin Sentința penală nr. 223 din data de 11.03.2020 pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. x/2017, cu privire la bunuri mobile și imobile, inclusiv conturile bancare aparținând inculpatului A. și părților responsabile civilmente SC E. SRL și SC B. SRL, se constată că sunt neîntemeiate contestațiile formulate în cauză, prin prisma dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen.

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora (alin. (5).

Rezultă, așadar, că, în general, luarea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organului judiciar, dar există și situații în care s-a prevăzut, cu titlu de excepție, caracterul obligatoriu al dispunerii acestora, având în vedere natura faptelor comise, sens în care sunt și prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, care reglementează obligativitatea luării unor asemenea măsuri.

Indiferent, însă, de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, legiuitorul a stabilit că măsurile asigurătorii sunt eminamente temporare, provizorii, motiv pentru care, prin noile dispoziții procesual penale, a reglementat verificarea periodică a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea acestora, putându-se dispune, după caz, în raport cu particularitățile fiecărei spețe, menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea respectivelor măsuri. În cadrul acestui examen, instanța trebuie să se raporteze atât la prevederile legale care vizează condițiile în care poate fi dispusă măsura, cât și la jurisprudența națională, dar și la principiile rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății.

Sub acest din urmă aspect, în jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

Referitor la proporționalitatea dintre ingerința statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcție de circumstanțele cauzei și natura ingerinței în discuție, prin raportare la mai mulți factori relevanți, precum durata măsurii și valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, parag. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN SA împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, parag. 87), necesitatea menținerii măsurii, având în vedere desfășurarea procedurii penale și consecințele acesteia asupra părții interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, parag. 59), comportamentul reclamantului și al autorităților statului care intervin, prin raportare și la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, parag. 75).

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 C. proc. pen. îl reprezintă proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății).

Ca atare, procedând, prin prisma criteriilor anterior arătate, la verificarea temeiurilor care au determinat luarea și menținerea, prin sentința penală apelată, a măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile mobile și imobile aparținând inculpatului A. și părților responsabile civilmente SC E. SRL și SC B. SRL, prin prisma dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în privința acestora s-a dispus, în vederea garantării reparării pagubei, prin prisma particularităților infracțiunilor reglementate prin Legea nr. 241/2005 și art. 249 din C. proc. pen., sechestrul asigurător.

Pentru a menține aceste măsuri asigurătorii, până la concurența sumei stabilite cu titlu de despăgubiri, instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, dispoziția de condamnare a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, obligarea în solidar cu părțile responsabile civilmente SC E. SRL și SC B. SRL, la plata către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală a obligațiilor fiscale cu consecința obligării acestora la acoperirea prejudiciului material cauzat și faptul că nu s-a făcut dovada achitării presupuselor prejudicii.

Așadar, se constată că și la acest moment subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestora, fiind, în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., și anume pentru a se asigura recuperarea eventualului prejudiciu.

Deși sentința apelată nu este definitivă, în analiza efectuată prin prisma dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte nu poate ignora această hotărâre, care a pronunțat soluții de condamnare, în urma administrării unui probatoriu complex.

În consecință, văzând și soluția pe latură penală (de condamnare), dar și soluția pe latură civilă (de plata către partea civilă a obligațiilor fiscale cu consecința obligării acestora la acoperirea prejudiciului material cauzat) care au determinat instanța de fond să mențină și să ia măsurile asigurătorii asupra bunurilor imobile și mobile, în limitele stabilite prin sentință, precum și stadiul procedurii judiciare în calea ordinară de atac a apelului, nefiind încă începută cercetarea judecătorească, în condițiile în care, cauza a fost înregistrată pe rolul curții de apel la începutul anului 2022, Înalta Curte apreciază că prin menținerea măsurilor asigurătorii se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului și interesul personal al contestatorilor de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Din acest motiv, se impune menținerea în continuare a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile și mobile, dispuse în cauză, în limitele decelate de instanța de fond, în interesul bunei înfăptuiri a justiției, având în vedere că nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurilor asigurătorii, iar inculpatul și părțile responsabile civilmente nu au indicat aspecte noi, esențiale, care să justifice o altă soluție cu privire la aceste măsuri.

Pentru considerentele expuse, apreciind că încheierea contestată este legală și temeinică, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatorul inculpat A. și contestatoarele părți responsabile civilmente SC E. SRL și SC B. SRL împotriva încheierii din data de 09.02.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatorul inculpat A. și contestatoarele părți responsabile civilmente SC E. SRL și SC B. SRL împotriva încheierii din data de 09.02.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2022.