ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 648/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 648/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, asupra măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, în temeiul art. 250
2
C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 555/P/2016 din data de 28.02.2017, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, asupra bunurilor aparținând inculpatului A., până la concurența sumei la care acesta a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile și cheltuieli judiciare datorate statului, precum și sechestrul asigurător instituit în primă instanță asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpaților B. și S.C. C. S.R.L., până la concurența sumei la care aceștia au fost obligați cu titlu de despăgubiri civile și cheltuieli judiciare datorate statului.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut în esență, că prin Ordonanța nr. 555/P/2016 din data de 28.02.2017, emisă de Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând inculpatului A., până la concurența sumei la care acesta a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile și cheltuieli judiciare datorate statului.
Prin Sentința penală nr. 42 din data de 17 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpaților B. și S.C. C. S.R.L., până la concurența sumei la care aceștia au fost obligați cu titlu de despăgubiri civile și cheltuieli judiciare datorate statului.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B. la 5 ani închisoare și la 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la 5 ani închisoare și la 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei S.C. C. S.R.L. la 100.000 RON amendă penală și la pedeapsa complementară a dizolvării prev. de art. 53
2
rap. la art. 53
1
alin. (3) lit. a) din C. pen. din 1969.
Reținând aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 249 din C. proc. pen., Curtea a constatat că, în prezenta cauză, există o sentință de condamnare, în primă instanță, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin care s-a dispus instituirea, respectiv menținerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând inculpaților, iar în raport cu momentul procesual care impune această analiză, Curtea a apreciat că temeiurile care au justificat luarea măsurii asigurătorii, prin raportare la scopul acestei măsuri precum și la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, nu s-au modificat.
Împotriva încheierii din 14 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a formulat contestație contestatoarea S.C. C. S.R.L. - prin administrator judiciar/lichidator judiciar D..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind repartizată aleatoriu, cu termen de judecată la data de 6 iulie 2021.
Motivele de contestație formulate în scris, au fost susținute de apărătorul ales al contestatoarei cu prilejul dezbaterilor, fiind, pe larg, redate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că, astfel cum s-a reținut la nivel jurisprudențial, măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege (Decizia nr. 486 din 18 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016; Decizia nr. 609 din 22 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018; Decizia nr. 512 din 20 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017).
Prin dispozițiile art. 249 din C. proc. pen., se indică faptul că măsurile asigurătorii se iau fie în cursul urmăririi penale de către procuror, în procedura de cameră preliminară sau de judecată, prin ordonanță sau prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau a confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune. Măsurile asigurătorii luate în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune se dispun asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.
Se constată, sub un prim aspect, ca regulă generală desprinsă din modul de redactare a textului legal (art. 249 alin. (1) C. proc. pen.) că luarea măsurii asiguratorii în procesul penal este, în principiu, facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.
Prin excepție, legiuitorul a înțeles să reglementeze și situații derogatorii de la această regulă, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O primă astfel de situație, cu aplicabilitate generală, este cea prevăzută de art. 249 alin. (7) din C. proc. pen., care statuează asupra caracterului obligatoriu al dispunerii măsurilor asigurătorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.
O a doua categorie de situații derogatorii de la regula anterior enunțată este regăsită în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracțiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativității dispunerii măsurilor asigurătorii, categorie căreia i se subsumează și Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, (art. 11 consacrând obligativitatea acestui tip de măsuri procesuale în cazul în care s-a săvârșit una din infracțiunile expres și limitativ prevăzute de legea specială), iar scopul primordial al măsurilor asiguratorii în cazul acestor infracțiunii este recuperarea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat.
Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că, prin sentința penală nr. 42 din data de 17 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, printre altele, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. C. S.R.L. prin mandatar lichidator judiciar D., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (opt acte materiale), la pedeapsa de 100.000 RON amendă penală.
În baza art. 53
2
alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 53
1
alin. (3) lit. a) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară a dizolvării.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., în referire la dispozițiile art. 173 alin. (1),art. 174 alin. (1) și 176 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în mod corespunzător, au fost obligați, în solidar, inculpații B., A. și S.C. C. S.R.L. la plata de despăgubiri civile, cu titlu de daune materiale, în cuantum de 6.176.451 (RON) reprezentând obligația fiscală principală datorată, la care s-au adăugat sumele reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate și care urmează a fi calculate în condițiile Codului de procedură fiscală, de la data când obligațiile au devenit scadente și până la data executării integrale a plății.
În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 494 raportat la art. 249 alin. (1) și (5) C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpaților B. si S.C. C. S.R.L., până la concurența sumei la care aceștia au fost obligați cu titlu de despăgubiri civile și cheltuieli judiciare datorate statului.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B. la 5 ani închisoare și la 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la 5 ani închisoare și la 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă complementară.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 17/2015 din 05/10/2015 a statuat că, în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală.
Ca atare, în materia infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, prejudiciul integral, și care trebuie reparat, se compune din cuantumul sumelor, reprezentând obligația fiscală principală datorată, precum și din sumele reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală.
În plus, Înalta Curte reține că măsura asigurătorie menținută este proporțională cu scopul urmărit și conformă cu dispozițiile art. 53 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
În speță, măsura este expres prevăzută de lege, respectiv art. 11 din Legea nr. 241/2015, potrivit căruia în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie, și totodată proporțională cu scopul urmărit, respectiv acela de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot servi la repararea pagubei produse prin infracțiune.
Câtă vreme instituirea acestor măsuri este obligatorie, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală este irelevantă apărarea contestatarei persoană juridică, potrivit căreia aceasta se află în procedura falimentului, bunurile acesteia fiind sub sigiliu, în curs de valorificare, potrivit dispozițiilor judecătorului sindic și nu poate administra sau dispune asupra bunurilor sale, atribut ce a fost transferat către administratorul judiciar al societății și judecătorul sindic.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 250
2
din C. proc. pen., în mod temeinic și legal s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii ce au fost menținute, respectiv dispuse prin sentința de fond, având în vedere stadiul procesual, precum și motivele care au condus la menținerea acestor măsuri asiguratorii de către instanța de fond, respectiv achitarea întregului prejudiciu cauzat bugetului de stat.
În acest sens, se reține că elementele în raport cu care s-a constatat că măsurile asiguratorii sunt necesare și proporționale raportat la scopul legitim vizat, constituie o garanție a recuperării eventualului prejudiciu cauzat bugetului de stat, hotărârea de prima instanță nefiind definitivă, astfel încât, prin simpla trecere a timpului, nu se poate aprecia că s-au modificat temeiurile avute în vedere la instituirea acestor masuri.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 250
1
alin. (3) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L., prin administrator judiciar/lichidator judiciar D., împotriva încheierii din 14 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar/lichidator judiciar D. împotriva încheierii din 14 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 80 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 iulie 2021.