ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 687/2021

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 7 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2016, a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție și în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen. a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor imobile prezente și viitoare ale inculpatului A. până la concurența sumei de 1.453.857 RON.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Prin sentința penala nr. 51/20.01.2020 Tribunalul București a dispus printre altele, condamnarea inculpatului A. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 rep., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în perioada februarie 2006 - octombrie 2006, în calitatea de asociat și administrator în fapt al S.C. B. S.R.L., pentru a înlesni inculpaților C., D. și E. "fabricarea" documentelor necesare creării aparenței de legalitate și realitate a selecțiilor de oferte, împreună cu inc. F., a pus la dispoziția acestora, în mai multe rânduri, datele S.C. G. S.R.L. și S.C. A. 777 S.R.L. și ștampilele acestora, societăți care, în realitate, nu participau la procedura de selecție, lucrarea urmând a fi acordată direct S.C. B. S.R.L., creând astfel premisele supraevaluării lucrărilor de construcții și instalații atribuite de către H. societății B. S.R.L. în baza contractelor nr. x/13.02.2006, nr. y/12.07.2006, nr. z/26.09.2006, nr. w/23.10.2006 și contractului fără număr din data de 23.10.2006, modalitate în care a prejudiciat H. și a obținut un folos patrimonial S.C. B. S.R.L. .

S-a remarcat faptul că față de inculpați, s-au instituit măsuri asiguratorii prin ordonanța nr. 45/P/2013/08.12.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, asupra bunurilor mobile și imobile ale acestora.

Astfel, pentru inculpatul E. s-au instituit măsuri asiguratorii până la concurența sumei de 3.587.740 RON, asupra următoarelor bunuri imobile: apartament situat în București, Aleea x, sector 6 m garaj nr. 42 situat în București, strada x, nr. 8, Bloc A3.

Pentru inculpata D., s-au instituit măsuri asiguratorii asupra următoarelor bunuri: apartament compus din trei camere și dependințe, în suprafață de 56,29 m.p. situat în București, și ambarcațiune I., marca x.

Pentru inculpatul J., s-au instituit măsuri asiguratorii asupra unui apartament cu patru camere în suprafață de 148,86 m.p. situat în București, Intrarea Pinului, nr. 27.

Pentru inculpata F., s-a instituit măsura sechestrului asupra următoarelor bunuri: teren intravilan, de 3949 m.p. situat în comuna Zătreni, tarlaua x, județul Vâlcea, teren de 3500 m.p. situat în comuna Zătreni, tarlaua x, județul Vâlcea, teren intravilan de 500 m.p., construcție P+ E cu destinație de locuință, în suprafață de 130 m.p., construcție anexă-garaj, în suprafață de 21 m.p., situate în comuna Zătreni, sat Oltețu, județul Vâlcea, teren extravilan în suprafață de 2448 m.p. situat în comuna Zătreni, sat Oltețu, județul Vâlcea, teren intravilan de 220 m.p. și construcția edificată pe acesta compusă din demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 98, 39 m.p., situat în București.

Pentru inculpatul K. a fost instituit sechestrul asigurator asupra imobilului compus din 4 camere și dependințe cu o suprafață de 92, 54 m.p., situat în București, strada x, nr. 38, bloc Corp A, apa. 2.

Pentru inculpatul L. s-a instituit măsura sechestrului asupra unui apartament cu trei camere și dependințe în suprafață de 64,50 m.p., situat în București, strada x, nr. 12, teren intravilan în suprafață de 150 m.p., situat București, strada x, nr. 13, teren extravilan de 2520 m.p. situat în comuna Vidra, județul Ilfov.

Pentru inculpatul M. s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra unui teren extravilan, de 80.178 m.p., situat în comuna Snagov, tarlaua x, parcela x, județul Ilfov.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile art. 2502 din C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 14.04.2021 în baza art. 2502 C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 6/2021 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse în cauză față de inculpații E., D., J., F., K., L. și M., măsurile fiind menținute.

Curtea a apreciat că activitatea infracțională a inculpatului A., apare ca similară celei pretins desfășurată de inc. F. fata de care s-a instituit măsura sechestrului asupra bunurilor imobile (teren intravilan, de 3949 m.p. situat în comuna Zătreni, tarlaua x, județul Vâlcea, teren de 3500 m.p. situat în comuna Zătreni, tarlaua x, județul Vâlcea, teren intravilan de 500 m.p., construcție P+ E cu destinație de locuință, în suprafață de 130 m.p., construcție anexă-garaj, în suprafață de 21 m.p., situate în comuna Zătreni, sat Oltețu, județul Vâlcea, teren extravilan în suprafață de 2448 m.p. situat în comuna Zătreni, sat Oltețu, județul Vâlcea, teren intravilan de 220 m.p. și construcția edificată pe acesta compusă din demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 98, 39 m.p., situat în București, sector 4).

De altfel, în procedura penală, după cum s-a menționat în mod tradițional, principiul egalității persoanelor îmbracă forma egalității armelor, pornind de la faptul că și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului principiul egalității armelor semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procesului în fața unui tribunal, obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj cu adversarul ei sau cu persoane cu aceeași calitate procesuala ori, în speță, inculpații A. și F. sunt cercetați pentru aceleași fapte, având aceeași calitate procesuală.

Împotriva acestei încheieri inculpatul A. a formulat contestație.

Prin motivele contestației formulate, inculpatul A. a solicitat admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. A solicitat să se constate că măsura sechestrului asigurător este nejustificată la acest moment procesual, întrucât de la data săvârșirii faptei până la momentul la care s-a dispus măsura prin încheierea din data de 07.05.2021 a trecut o perioadă lungă de timp, ceea ce o face ca neîntemeiată.

Preliminar analizării în concret a motivelor formulate în cauză, instanța apreciază ca se impune a fi făcute scurte considerațiuni ce derivă prin instituirea unei măsuri asigurătorii.

Potrivit dispozițiilor art. 2502 C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021.) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 din C. proc. pen.:(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea***) părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile.

Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Analiza succinta a acestor scurte considerațiuni, reliefează în opinia instanței că au fost respectate standardele ce impun și justifică luarea unei asemenea măsuri, criticile aduse de contestator fiind nefondate.

Prezenta cauză privește calea de atac a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații D., K., M., J., F., C., A. și E. împotriva sentinței penale nr. 51 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2016.

În cursul judecății, Ministerul Public a solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului A. de la prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000 care stabilesc că "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie."

Pe de altă parte, în cazul de față, este de remarcat faptul că față de ceilalți coinculpații, s-au instituit măsuri asiguratorii prin ordonanța nr. 45/P/2013/08.12.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, asupra bunurilor mobile sau imobile ale acestora.

Solicitarea a fost admisă de instanța de apel care a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor imobile prezente și viitoare ale inculpatului A. până la concurența sumei de 1.453.857 RON., apreciind că această măsură, în stadiul procesual în care se află cauza, este necesară și oportună, raportat la întinderea prejudiciului, care a fost stabilit de prima instanță.

În acord cu instanța de apel, Înalta Curte, având în vedere condițiile în care se poate lua această măsură, așa cum sunt prevăzute de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., apreciază că măsura asiguratorie este necesară în raport de scopul urmărit.

Art. 6 paragraful (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului "Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită."

De altfel, nu este încălcat dreptul la un proces echitabil din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici prezumția de nevinovăție prin instituirea măsurii asiguratorii, Curtea Europeană constatând că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție, deoarece atât stabilirea unor drepturi de creanțe ale unor terți, cât și confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei). Mai mult decât atât, chiar și în situația unei acuzații în materie penală, art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție stabilește că dreptul consacrat de paragraful 1 poate face obiectul unor excepții fie în cazul infracțiunilor minore, fie când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale (Decizia nr. 207 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015, Curtea Constituțională, paragraf 17).

Măsurile asigurătorii sunt o consecință a săvârșirii unei fapte penale și constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăției în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanța dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă și cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii. Așa fiind, indisponibilizarea nu are în vedere drepturi în materie penală în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială, situație deplin respectată de dispozițiile art. 250 alin. (6) din C. proc. pen. (Decizia nr. 207 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015, Curtea Constituțională, paragraf 19).

Așa cum s-a arătat, scopul unei astfel de masuri este pentru a se evita ascunderea, distrugerea sau înstrăinarea acestor bunuri pentru a se garanta repararea pagubei suferite în urma infracțiunilor, până la concurența valorii probabile a acestora.

Modificarea legislativă introdusă prin art. 2502 C. proc. pen. instituie o obligație procedural pozitivă de verificare periodică a legalității și temeiniciei măsurii asiguratorii, inclusive în cazurile în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, rațiunea acestei modificări evidențiază, pe de o parte, faptul că măsurile asiguratorii au la bază idea de risc, care se poate modifica odată cu trecerea timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare, prin instituirea acestei obligații procesuale compensatoare, efectueze periodic o analiză concretă a testului proporționalității consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Forminster Enterprises Limited contra Republicii Cehe (hotărârea din 9 ianuarie 2009, paragraph. 76-78) și Benet Praha SPOL S.R.O. contra Republicii Cehe (hotărârea din 28 septembrie 2010, paragraful 103) în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate.

Apreciem că evaluarea primei instanțe cu privire la măsura asiguratorie dispusă față de contestatorul A. reflectă pe deplin aplicabilitatea testului proporționalității față de natura cauzei, particularitățile probatorii și durata procedurilor. Dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție care instituie obligativitatea luării măsurii asiguratorii trebuie interpretat în sensul că, la momentul instituirii măsurii, organul judiciar este scutit de evaluarea oportunității luării acestei măsuri procesuale, care are ca efect indisponibilizarea bunului.

Caracterul obligatoriu al luării măsurii asiguratorii nu este incompatibil cu posibilitatea luării măsurii asiguratorii cu ocazia verificării periodice a acestei măsuri, dacă organul judiciar apreciază că măsura procesuală nu mai satisface testul proporționalității.

În ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, se constată că judecătorul trebuie să examineze dacă întinderea măsurii asiguratorii care privește sume de bani datorate inculpatului este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune). Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Examinarea caracterului proporțional presupune ca judecătorul să se asigure că întinderea măsurii asiguratorii care privește sumele de bani nu depășește valoarea prejudiciului imputat inculpatului. Valoarea prejudiciului în cauză a fost individualizat prin sentința penală nr. 51 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2016. În acest sens, se are în vedere Decizia nr. 19 din 16.10.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru judecarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of nr. 953 din 4.12.2017, care a stabilit că, "din analiza dispozițiilor art. 249, 251 și 252 din C. proc. pen., rezultă că dispoziția de luare a măsurii asigurătorii este atributul procurorului, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată și reprezintă o fază procesuală distinctă de aducerea sa la îndeplinire. Acest lucru rezultă din interpretarea art. 253, 254 și 255 din C. proc. pen., potrivit cărora identificarea și evaluarea bunurilor supuse măsurilor asigurătorii se realizează în cadrul executării măsurii dispuse, de către organul competent să aducă la îndeplinire dispoziția organului de urmărire penală sau a judecătorului de cameră preliminară ori a instanței de judecată, după caz.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile prezente și viitoare ale inculpatului A. până la concurența sumei de 1.453.857 RON, având ca scop necesitatea garantării reparării pagubei produse prin infracțiunea pentru care inculpatul alături de ceilalți coinculpați din prezenta cauză a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, totodată avându-se în vedere și egalitatea de tratament aplicată persoanelor în procesul penal, astfel că tuturor persoanelor le sunt aplicabile aceleași reguli procesuale, fără ca anumite persoane să fie privilegiate și fără să se facă o discriminare.

Pentru aceste considerente, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că măsura instituită este legală și temeinică, sens în care urmează a respinge ca nefondată contestația formulată.

Având în vedere culpa procesuală, va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată contestația formulată de inculpatul A., împotriva încheierii penale din data de 7 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2016.

Obligă inculpatul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 iulie 2021.

GGC - MM