ÎCCJ, Decizia nr. 15/2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

JUDECATA ÎN FOND

Prin sentința penală nr. 476 din 10 octombrie 2024, pronunțată de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/1/2021 s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 și a art. 5 C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen., a fost ridicată măsura sechestrului asigurător luată în cauză asupra imobilelor aparținând inculpatului A prin ordonanțele nr. x/P/2019 din 15 ianuarie 2021 și din 19 ianuarie 2021 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție; măsura sechestrului asigurător luată în cauză asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului B prin ordonanța nr. x/P/2018 din 10 decembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție; precum și măsura sechestrului asigurător luată în cauză asupra bunurilor mobile și imobile aparținând numitului C prin ordonanța nr. x/P/2018 din 10 decembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, așa cum acestea au fost menținute prin încheierea din 06 februarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, atât cele din cursul urmăririi penale, cât și de la judecata în fond, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

I. 1. Prin rechizitoriul nr. x/P/2019 din data de 01 martie 2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a fost trimis în judecată inculpatul A pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În sarcina acestui inculpat s-a reținut în esență, că, în calitate de prim-ministru al Guvernului României a pretins, în cursul anului 2007, și a primit, în cursul anului 2008, în mod indirect, foloase materiale de la reprezentanții companiei austriece D GmbH, constând în plata către E LTD a serviciilor de consultanță în valoare de 800.000 USD, în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008.

Fapta de pretindere a prim-ministrului A s-a realizat în perioada aprilie - mai 2007, în mod indirect, prin intermediul lui B, când acesta din urmă, în cadrul discuției cu F, reprezentantul D, a solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiționale/plăților vizând închirierea licențelor AJ, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor D Austria.

Fapta de primire de către prim-ministrul A, în cursul anului 2008, în mod indirect, s-a realizat prin două acțiuni de primire - la 07 noiembrie 2008 a sumei de 500.000 USD și la 25 noiembrie 2008 a sumei de 300.000 USD, din contul bancar al firmei lui B, G, în contul bancar al lui E, suma totală de 800.000 USD, provenind de la H, firma controlată de F.

Suma de 800.000 USD plătită de G LLC către E LTD reprezintă în realitate contravaloarea serviciilor de consultanță prestate în favoarea luiA și au avut ca efect stingerea unei părți a datoriei personale, ce reprezintă un folos material primit de prim-ministru de la D GmbH în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în calitate de prim-ministru pentru adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008.

Astfel, potrivit actului de sesizare, inculpatul B a intermediat realizarea înțelegerii dintre demnitar și reprezentanții companiei D GmbH cu privire la cuantumul și modalitatea de plată a comisionului, precum și cu privire la modul în care demnitarul urma să își exercite atribuțiile, materializate în adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 199/2008, nr. 634/2008, nr. 1193/2008 și nr. 1451/2008.

Ulterior, inculpatul B a contribuit la remiterea foloaselor către A, prin punerea la dispoziție a companiei G LLC pentru plata unei părți din comision, după care a transferat suma 800.000 USD din contul acestei companii pentru stingerea unei datorii pe care A o avea către persoanele care îi prestau serviciile de consultanță politică.

În schimbul acestui ajutor, B a primit suma de 1.389.000 euro, reprezentând o parte din comisionul achitat de compania D.

II. Faza de cameră prealabilă.

Prin încheierea nr. 504 din 7 octombrie 2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală a respins, ca nefondate, cererile și excepțiile invocate de inculpatul A, a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu rechizitoriul nr. x/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Prin încheierea nr. 6/C din 04 mai 2022, pronunțată de Completul de 2 judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte, s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A împotriva încheierii nr. 504 din data de 07 octombrie 2021, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr. x/1/2021/a1.

În baza art. 2502 C. proc. pen., au fost menținute măsurile sechestrului asigurător luate prin ordonanța nr.x/P/2019 din data de 15 ianuarie 2021 și ordonanța nr. x/P/2019 din data de 19 ianuarie 2021 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, asupra bunurilor inculpatului A.

La data de 23 martie 2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București – Secția I Penală a dispus trimiterea acestei cauze la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în vederea discutării reunirii cu dosarul nr. x/1/2021, dosar aflat în procedura de cameră preliminară.

Prin încheierea din data de 14 aprilie 2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală a respins cererea de reunire a dosarului nr. x/2/2021/a1 al Curții de Apel București – Secția I Penală, privind pe inculpatul B, la dosarul nr. x/1/2021/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, privind pe inculpatul A și a trimis cauza la Curtea de Apel București, spre competentă soluționare.

Prin încheierea penală din 23 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în dosarul nr. x/2/2021/a1, în baza art. 345 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse ca neîntemeiate cererile și excepțiile invocate de inculpatul B.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală în care s-a emis rechizitoriul nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție - privind pe inculpatul B - trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită sub forma complicității, faptă prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 și a art. 5 din C. pen.

Prin încheierea nr. 63 din data de 3 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția penală în dosarul nr. y/1/2021 a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul B împotriva încheierii penale din 23 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în dosarul nr. x/2/2021/a1.

III. Cercetarea judecătorească.

Prin încheierea din 09 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2/2021 pe rolul instanței supreme a fost reunit dosarul nr.x/2/2021 al Curții de Apel București – Secția I Penală, privind pe inculpatul B, la dosarul nr.x/1/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, privind pe inculpatul A.

În cursul cercetării judecătorești desfășurate de instanța de fond au fost admise cererile de probatorii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția și de inculpatul A și a fost încuviințată audierea martorilor I, J, K, L, M, N, C, O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z.

Totodată, a fost admisă cererea de probatorii formulată de inculpatului B constând în audierea martorului F.

Prin încheierea din 29 februarie 2024, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B, din infracțiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 și a art. 5 C. pen., în infracțiunea de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000.

În cauză au dat declarații inculpații A și B și martorii I, J, M, K, N, O, L, P, Q, S, T, R, U, C, V, W și AA.

IV. Analizând întregul material probatoriu administrat în ambele faze procesuale, Înalta Curte a reținut următoarea situație de fapt:

Față de modul de formulare a acuzațiilor prin rechizitoriile conexate în prezentul dosar, rechizitoriul nr.x/P/2019 din data de 1 martie 2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, vizându-l pe inculpatul A și rechizitoriul nr. x/P/2018 din data de 12 decembrie 2019 al aceleiași unități de parchet, vizându-l pe inculpatul B instanța de fond a apreciat necesar a fi indicate elementele care constituie obiectul probațiunii în prezenta cauză.

Astfel, sub un prim aspect, instanța de fond a analizat în ce măsură inculpatul A a fost beneficiarul direct al unor servicii de consultanță politică electorală prestată de către societatea comercială E LTD, deținută de Y și X, companie înmatriculată în Insulele Virgine Britanice și care avea conturi bancare deschise la banca AO din Elveția, în cursul anului 2008, în baza unei convenții pe care acesta ar fi încheiat-o în cursul lunii decembrie 2007.

În al doilea rând au fost determinate circumstanțele în care inculpatul menționat cu sprijinul inculpatului B se presupune că a solicitat plata unor sume de bani de la compania austriacă D GmbH Austria (D), pentru ca acesta să își îndeplinească anumite atribuții, în calitatea sa de prim-ministru al României, privind încheierea actelor adiționale la Contractul de închiriere a licențelor AJ.

În al treilea rând, obiectul probațiunii a vizat atribuțiile exercitate de către inculpatul A în legătură cu adoptarea hotărârilor de guvern privind achiziția de licențe AJ, precum și presiunile exercitate pentru realizarea plăților către D GmbH.

În fine, au fost stabilite condițiile în care s-a realizat plata sumelor de bani ce se presupune a fi fost pretinse de către inculpatul A, destinația și ceea ce reprezintă tranzacțiile realizate.

Martorul O a acordat consultanță AC, prin intermediul societății comerciale AQ, în baza unui contract de consultanță încheiat între firmă și partidul politic în anul 2008, contravaloarea negociată a prestațiilor fiind de 5000 euro/lună. Acest fapt rezultă din coroborarea declarațiilor martorului menționat, în cursul urmăririi penale la 04 decembrie 2019 și 10 februarie 2021, în dosarele de urmărire penală conexate, precum și în fața instanței la data de 27 aprilie 2023, cu declarațiile martorului N, din 09 februarie 2019 și 04 februarie 2021, în cursul urmăririi penale, precum și la 27 aprilie 2023, în cursul cercetării judecătorești, precum și cu cele ale martorului Q.

Martorul N a confirmat susținerile martorului O, indicând faptul că acest contract a fost încheiat în cursul anului 2007, de către persoana care deținea funcția de secretar general al partidului, iar atunci când a fost numit în această funcție, în anul 2008, apreciind ca fiind prea mare prețul plătit a procedat la renegocierea sa, reușind reducerea costului, cu includerea clauzei de succes menționate anterior.

Totodată, martorul Q a confirmat cele menționate anterior, susținând atât în cursul urmării penale (declarația din 06 decembrie 2019), cât și în fața instanței, la 08 iunie 2023, că martorul O acorda consultanță politică partidului, încă de la începutul anului 2008, sau chiar mai devreme, însă nu a fost implicat în decizia de colaborare cu societatea acestuia.

Cu privire la martorii Y, X și AB, Înalta Curte a reținut că și aceștia au desfășurat activitate de consultanță politică tot în favoarea AC, și nu, doar în favoarea candidatuluiA. În condițiile în care inculpatul A avea o dublă calitate, îndeplinind atât funcția de prim-ministru al României, cât și pe aceea de Președinte al partidului, instanța de fond a reținut că, în mod evident, contactele cu acești consultanți străini erau frecvente, fiindu-i adresată corespondență atât direct, cât și prin intermediul altor persoane. Funcția publică pe care acesta o exercita presupunea o expunere publică importantă, motiv pentru care prestația inculpatului era importantă pentru procesul electoral din anul 2008, cu toate schimbările procedurii de desfășurare a alegerilor parlamentare, în sensul alegerii parlamentarilor prin vot nominal, iar nu pe listele de partide. Pentru a ajunge la această concluzie cu privire la activitatea prestată de către consultații străini, Înalta Curte, ca instanță de fond, a avut în vedere, în principal, declarațiile martorilor X, Y, O, primii doi fiind audiați doar în cursul urmării penale, nefiind posibilă reaudierea acestora nemijlocit de către instanță.

Din declarația martorului Y, audiat la 27 martie 2018, în cursul urmăririi penale, prin comisie rogatorie, a rezultat că acesta, împreună cu martorul X, a acordat consultanță electorală, prin intermediul companiei în care erau asociați, E, AC și inculpatuluiA, în calitatea acestuia de președinte al partidului. Martorul a precizat și condițiile în care s-a pus la punct înțelegerea pentru prestarea acestei consultanțe, respectiv în cursul unei întâlniri pe care a avut-o cu inculpatul A, împreună cu X și AB, fără participarea unor alte persoane din partea AC, fără să își poată aminti alte detalii cu privire la această întâlnire.

Declarațiile martorului X, al doilea acționar al societății E, audiat tot prin comisie rogatorie la 28 martie 2018, sunt nuanțate, acesta susținând, în esență, că nu a fost implicat foarte mult în campania electorală din anul 2008, în condițiile în care era spre sfârșitul perioadei în care a acordat consultanță politică, iar ulterior a și renunțat la participația sa la E. De asemenea, martorul a negat orice implicare în redactarea propunerii din 10 decembrie 2007, ce i-a fost prezentată, iar referitor la modul de redactare a acestei propuneri a precizat faptul că era posibil ca ea să fie adresată atât președintelui partidului, cât și direct organizației politice. Martorul a subliniat faptul că nu poate preciza dacă inculpatul A a fost clientul societății sale, ori dacă această propunere era adresată partidului politic, ori vreunui ONG, cum s-a întâmplat în alte colaborări. În privința plăților efectuate pentru consultanța prestată martorul a indicat că este posibil să fi vorbit la telefon o singură dată cu inculpatul cu referire la acest aspect, precum și o dată, la Londra, dar fără ca să poată preciza dacă subiectul discuției viza plata consultanței, ori alte aspecte. Martorul a menționat și faptul că în cadrul campaniei pentru alegeri a acordat consultanță și O, dar fără a indica rolul acestuia, rezumându-se a afirma că „a fost acolo”. Instanța de fond a reținut că, față de caracterul extrem de vag și plin de contradicții al declarației acestui martor, nu a putut acorda acesteia o valoarea probatorie deosebită, elementele reținute vizând faptul că s-a prestat o activitate de consultanță politică de către E către inculpat, dar fără a se stabili dacă această consultanță a fost furnizată exclusiv în favoarea sa, sau și în favoarea partidului politic.

Cu privire la furnizarea consultanței doar în favoarea prim-ministrului, sau și în favoarea partidului politic, a fost audiat și martorul O atât în cursul urmăririi penale, la 04 decembrie 2019, respectiv 10 februarie 2021, cât și, nemijlocit, de Înalta Curte la 27 aprilie 2023, iar aspectele prezentate de către acesta fiind de natură a contura faptul că nu a existat o consultanță electorală prestată de către cetățenii străini exclusiv pentru inculpatul A, ci că aceasta a fost realizată și pentru partidul politic. La întâlnirile pentru realizarea consultanței a existat o anumită dinamică, în sensul că nu toți participau la aceleași întruniri, fiind însă organizate prezentări comune, atât cu angajații societății sale, cât și cu consultanții străini. De asemenea, a indicat faptul că prezentările realizate de către consultanții străini se realizau în prezența mai multor membri ai AC, precizând că AB a avut un moment când a prezentat un sistem de alocare a resurselor în campanie la o întâlnire cu toți șefii de organizație din AC în care le-a explicat acel sistem. De asemenea, acesta a mai participat și la altă întâlnire în aceeași formulă, la sediul AC. A mai susținut acesta că societatea sa era cea care asigura consultanța zilnică partidului, în vreme ce consultanții străini prestau o activitate ocazională, mai ales pe partea de analiză a sondajelor, răspunzând pe email solicitărilor care erau formulate de către reprezentanții AC. În privința lui X, a susținut că acesta a avut o contribuție mult mai redusă, iar la un moment s-a certat cu Y și de atunci nu a mai venit în România. Martorul a precizat că propunerea formulată de către E la 10 decembrie 2007 nu cunoaște de ce i-a fost trimisă și lui, că nu a citit-o și nu își amintește să fi trimis această ofertă inculpatuluiA. În declarația din fața instanței de judecată, martorul a precizat că nu a trimis oferta menționată inculpatului, cu atât mai mult cu cât comunicarea se realiza prin intermediul șefului de cabinet, AD. În privința persoanelor care au fost desemnate în anul 2008 responsabile de campania electorală, martorul a indicat că pentru AC responsabili erau N, secretarul general, Q, vicepreședintele partidului și AE, iar pentruA șeful campaniei era AF, Președintele Consiliului județean Ilfov. În privința lui R, martorul a indicat că acesta era în acea perioadă șeful Cancelariei prim-ministrului, și existau o serie de suprapuneri între activitățile oficiale în funcția publică și cele din campanie, de candidat.

Cu privire la componența echipei de consultanță politică a AC declarațiile martorului Q, din 06 decembrie 2019, în cursul urmăririi penale, cât și la 08 iunie 2023 în fața instanței, oferă elemente relevante. A susținut acesta că a cunoscut consultanții politici ai partidului, respectiv O, Y, AB, cu ocazia întâlnirilor ce se realizau la intervale de 2 – 3 luni. Acestea se organizau fie la sediul partidului, fie, mai des, la guvern, iar la ele participau 10 – 20 de persoane din conducerea AC, iar inculpatul A participa de regulă la acestea, organizarea lor la sediul guvernului fiind determinată de înlesnirea participării prim-ministrului. Mai mult a indicat acesta că a primit din partea echipei de consultanță și unele materiale pe email, dar fără ca acestea să aibă o natură regulată. În privința modului în care au fost aleși consultanții străini, martorul a precizat că percepția sa este în sensul că aceștia au venit împreună cu O, deoarece știa că sunt asociați în firma pe care acesta o avea, dar că nu cunoaște cine a luat decizia, aceasta fiind, în principiu, o prerogativă a președintelui partidului.

Tot cu privire la modul de realizare a consultanței electorale în cadrul campaniei electorale din anul 2008 informații a oferit și martorul N (audiat în cursul urmăririi penale la 09 februarie 2019 și 04 februarie 2021, iar în fața Înaltei Curți la data de 27 aprilie 2023), care avea funcția de secretar general al AC, calitate în care avea atribuții în special de natură organizatorică, și care a arătat că în cursul anului 2008, cu ocazia campaniei electorale, partidul a avut încheiat un singur contract de consultanță electorală cu firma martorului O, plățile fiind realizate doar către această societate comercială. Martorul a mai arătat că AC nu a avut nici un contract cu firma E în anul 2008 și nici nu a plătit sume de bani pentru consultanță în favoarea acestei societăți, însă, știa, la nivel informal, că acești consultanți au fost aduși, prin intermediul firmei lui O, de către AG.

Martorul R a indicat faptul că în cursul anului 2007 a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului,, iar câteva luni mai târziu a fost numit șef al Cancelariei, iar în această calitate se ocupa de organizarea și planificarea deplasărilor și întâlnirilor pe care le avea prim-ministrul, inculpatul A. Din acest motiv existau situații în care interacționa cu membrii partidului. În aceeași calitatea a interacționat și cu Y și AB, persoane care prestau consultanță AC, alături de O.

Cu privire la modul în care s-a realizat consultanța electorală în cursul anului 2008 pentru AC a prezentat informații și martorul M, audiat în cursul urmării penale (la 30 ianuarie 2018, 02 martie 2018 și 08 februarie 2021) și în cursul cercetării judecătorești la (16 martie 2023). Potrivit susținerilor acestuia, în cursul anului 2008 a participat activ la campania electorală a AC, prin intermediul S.C. AH, societate comercială care a avut încheiat un contract cu partidul politic, sfera de implicare vizând realizarea unui audit de reputație, monitorizarea site-urilor de presă și a mediului on-line cu privire la subiectele de interes, realizarea de publicitate platită, on-line. Negocierea acestuia contract s-a realizat, prin mijlocirea lui O, cu Q și N, iar plata serviciilor s-a realizat de către partidul politic.

Martorul P, audiat în cursul urmăririi penale (la 05 decembrie 2019) și de instanță (la 08 iunie 2023) a precizat că a fost angajatul societății martorului Y și a participat la campania electorală a AC în anul 2007, fiind implicat în organizarea tuturor evenimentelor legale de campania electorală pentru alegerile europarlamentare din anul 2007. Cu acea ocazie l-a cunoscut pe R, șeful Cancelariei prim-ministrului care ocupa de programul și deplasările acestuia, motiv pentru care pentru organizarea evenimentelor care implicau prezența luiA colaborau. Mai mult, pentru a ușura această cooperare începând cu anul 2008, martorul a devenit angajat al Cancelariei, în funcția de consilier al lui R. Activitățile pe care le-a prestat în campanie au vizat organizarea de evenimente în favoarea partidului politic, iar ulterior, după ce a devenit angajatul Cancelariei, era antemergător, în sensul că se deplasa în avans la evenimentele la care participa prim-ministrul pentru a se asigura că totul este în regulă, fără a considera că asta reprezenta o activitate de consultanță.

Din coroborarea acestor declarații, Înalta Curte, ca instanță de fond, a reținut faptul că Y și AB, consultanți electorali străini, au realizat activitățile specifice atât în favoarea inculpatului A, cât și în beneficiul AC, în cadrul campaniei electorale din anul 2008, fără să existe vreo relație contractuală directă între inculpat și societatea comercială la care era acționar martorul Y. Nu a putut fi reținută teza prezentată de acuzare, privind prestarea unei consultanțe electorale doar în favoarea inculpatului A, în condițiile în care coroborarea declarațiilor martorilor menționate anterior au indicat faptul că activitățile realizate de consultanții străini au fost realizate atât în favoarea partidului politic, cât și pentru inculpat, dar în considerarea funcției politice pe care o ocupa în cadrul AC, respectiv aceea de președinte al formațiunii politice.

Cu privire la corespondența electronică identificată de organul de cercetare penală în cursul percheziției electronice realizată în calculatorul martorului O, Înalta Curte, ca instanță de fond, a reținut că aceasta nu demonstrează existența unei relații contractuale între inculpatul A și echipa de consultanți străini, așa cum susține acuzarea. Astfel, instanța de fond a reținut că în toate emailurile identificate cu ocazia percheziției informatice, efectuată în baza mandatului de percheziție informatică nr.14 din 20 martie 2019, în baza încheierii nr.10 din 20 martie 2019, în dosarul nr. x/1/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, menționate în rechizitoriul nr. x/P/2019 din 01 martie 2021 elementul comun a fost reprezentat de martorul O, acesta fiind cel care a expediat emailul, sau cel care a fost menționat printre destinatari. În condițiile în care societatea comercială la care acesta era acționar avea un contract încheiat cu AC pentru a asigura consultanță electorală formațiunii politice cu ocazia alegerilor din anul 2008, implicarea sa în toate activitățile desfășurate de către consultanții străini, fie că acestea vizau formațiunea politică, fie principalul reprezentant al acesteia, inculpatul A, în calitatea sa de președinte, nu poate avea semnificația pretinsă de acuzare referitoare la existența unei consultanțe electorale distincte prestate inculpatului, rezultatul unei convenții încheiate între acesta și cetățenii străini, ci aceasta reprezenta, cu certitudine, așa cum acest lucru rezultă și din declarațiile martorilor analizate anterior, un întreg, consultanța fiind prestată atât pentru formațiunea politică, cât și pentru candidatul acesteia, președintele partidului, prin intermediul societății martorului O. Documentul identificat ca fiind primit de către O la 10 decembrie 2007, prin email de la AI reprezenta o ofertă pentru încheierea unui contract, fără să se dovedească că a ajuns la inculpatul A și că această convenție viza consultanța exclusivă a inculpatului sau a întregului partid. Cu privire la acest aspect, martorul O a negat transmiterea documentului către inculpatul A, în cursul urmăririi penale precizând că nu cunoaște expeditorul și că nu a citit documentul, precizând că toată comunicarea cu inculpatul se realiza prin intermediul șefului de cabinet, AD. În aceste condiții, având în vedere și poziția inculpatului, care a negat primirea propunerii, Înalta Curte, ca instanță de fond, nu a putut reține că acest document dovedește existența unei convenții între societatea la care acționari erau martorii Y și X și inculpat pentru prestarea de consultanță electorală exclusiv în favoarea ultimului.

Instanța de fond reține că un argument suplimentar pentru reținerea acestei stări de fapt a rezultat și din declarațiile martorilor Y și X, care fiind chestionați cu privire la înscrisul din 10 decembrie 2007, au răspuns că din analiza acestuia rezultă că era adresat atât partidului, cât și celui care era reprezentatul acestuia, președintele formațiunii politice, iar serviciile oferite vizau consultanța electorală pentru partid și candidatul acestuia. Totodată, instanța de fond a reținut că înscrisul menționat viza o perioadă de 13 luni, începând cu decembrie 2007, respectiv activitatea ce urma a fi realizată pentru alegerile locale așteptate a se desfășura în iunie 2008, urmând ca o propunere separată să fie emisă pentru activitățile specifice campaniei pentru alegerile parlamentare. Prin urmare, în condițiile în care inculpatul A nu era implicat în calitate de candidat la alegerile locale, candidând doar la alegerile parlamentare, încheierea unei convenții prin care să fie realizate activități pe perioada campaniei electorale pentru alegerile locale nu putea reprezenta un element de interes pentru acesta. În mod evident, propunerea formulată viza consultanță pentru AC, formațiunea politică fiind implicată direct în campania electorală pentru alegerile locale. Conform instanței de fond, rezultă că propunerea adresată inculpatului, formulată atât de către consultanții străini, cât și în numele reprezentatului firmei de consultanță din România, martorul O, viza în realitate activitatea de consultanță ce urma a se presta în favoarea formațiunii politice,A fiind președintele partidului și deci, în percepția martorilor străini cel care trebuia contactat pentru a se realiza contractul, martorul X arătând că așa s-a procedat și anterior cu președintele unui alt partid politic.

Cu privire la celelalte elemente indicate în actul de acuzare rezultate din percheziția informatică efectuată asupra calculatorului martorului O, Înalta Curte, ca instanță de fond, a reținut că nu sunt elemente care să conducă la concluzia că activitățile de consultanță electorală ar fi fost prestate doar pentru inculpatul A, ci acestea au fost realizate și pentru partidul politic. Astfel, s-a reținut că multe dintre acțiunile menționate ca fiind acte de consultanță politică în favoarea inculpatului au fost realizate anterior datei de 10 decembrie 2007, când s-ar fi instrumentat încheierea unei convenții între inculpat și echipa de consultanți străini. Totodată, s-a reținut că mesajele identificate de către acuzare sunt trimise către martorul O inculpatuluiA, iar acesta era în mod cert consultantul partidului politic cu privire la campaniile electorale din anul 2008. Același martor este cel care a intermediat întâlnirile inculpatului cu consultanții străini, iar în cadrul întâlnirii din 06 ianuarie 2008, prima persoană cu care aceștia au avut contact nu a fost inculpatul, ci martorul N, secretarul general al AC, cel care se ocupa din punct de vedere organizatoric de activitatea partidului. Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că toate comunicările realizate de către echipa de consultanți străini în perioada ianuarie 2008 – august 2008, precum și interacțiunile acestora cu inculpatul și alți membrii ai AC au fost realizate exclusiv prin intermediul martorului O, și vizau întreaga campanie electorală a formațiunii politice, redactarea unor discursuri și unor materiale ce evidențiau activitatea partidului de la guvernare, având rolul de asigura o poziționare adecvată a acestuia în alegerile locale. În acest context au fost avute în vedere și întâlnirile consultanților cu inculpatul și cu ceilalți membrii de partid, neputându-se discuta de o consultanță destinată doar inculpatului, ci aceasta se reflecta în conduita electorală a tuturor candidaților partidului, lucru ce rezultă din organizarea unor sesiuni de pregătire a candidaților la alegerile parlamentare. În fine, conceperea și structurarea campaniei electorale a inculpatuluiA, așa cu rezultă din probele dosarului, invocate de acuzare, în perioada de campanie pentru alegerile parlamentare, septembrie – noiembrie 2008, nu a fost activitatea exclusivă a echipei de consultanți, în condițiile în care, așa cum se reține de acuzare, la 19 septembrie 2008 echipa de consultanți a trimis inculpatului și conducerii AC o prezentare de ansamblu a strategiei generale propuse în alegerile parlamentare.

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte, ca instanță de fond, nu a putut reține că E, societatea ai căror acționari erau martorii Y și X a prestat activități de consultanță doar în favoarea inculpatuluiA, activitatea desfășurată de aceștia fiind prestată în favoarea AC, formațiune politică al cărei cel mai important reprezentant era la momentul respectiv inculpatul, în calitatea sa de președinte și de prim-ministru. De asemenea, nu s-a putut reține că între inculpat și societatea comercială menționată anterior s-ar fi încheiat un contract prin care primul să fi contractat servicii de consultanță în interes personal în cuantum de aproximativ 2 milioane de euro, contract ce ar fi generat obligația de plată a sumei menționate.

Prealabil, Înalta Curte, ca instanță de fond, a reținut că acuzarea arată că pretinderea sumelor de bani de la compania D GmbH Austria s-a petrecut anterior datei de 10 decembrie 2007, când se susține că ar fi început demersurile pentru încheierea convenției dintre inculpatul A și E pentru prestarea de servicii de consultanță electorală, doar primirea mitei fiind situată ulterior acestui moment. Așa cum rezultă din probele dosarului, la data de 15 aprilie 2004 a fost semnat de Guvernul României, prin împuternicitul său Secretariatul General al Guvernului (SGGR), și de AJ, prin împuternicitul său D GmbH Austria (D), Contractul comercial de închiriere de licențe referitor la produsele AJ folosite în administrația publică centrală. Contractele Tehnice anexe la Contractul comercial prevedeau un mecanism de comanda anuală („true-up”), potrivit căruia toate instituțiile publice beneficiare a licențelor aveau obligația de a stabili și de a transmite anual către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor numărul de computere desktop calificate existente în cadrul entității sale sau de copii adiționale utilizate efectiv, în vederea comandării licențelor legale necesare („AK”), atât pentru produsele înscrise inițial, cât și pentru produsele adiționale. Totodată, Secretariatul General al Guvernului avea obligația de a transmite anual comenzile corespunzătoare produselor Microsoft folosite în administrația publică centrală din Romania și de a achita contravaloarea acestora. Valoarea contractului era de 54.546.465 USD, fiind eliberate la data semnării contractului 9 bilete la ordin în format internațional, în valoare totală egală cu valoarea contractului. De asemenea plata a fost stabilită în 9 rate, termenul de plată a ratelor variind între 15 aprilie 2005 și 15 aprilie 2009. Întrucât comenzile anuale nu au fost transmise și nu au fost achitate conform calendarului asumat, începând cu anul 2006 reprezentanții D GmbH și AJ au efectuat numeroase demersuri oficiale, atât către Secretariatul General al Guvernului, cât și către prim-ministrul RomânieiA, cărora le-au transmis mai multe adrese prin care solicitau respectarea obligațiilor contractuale, însă fără succes.

Înalta Curte, ca instanță de fond, reține că, ulterior acestor demersuri oficiale, așa cum acestea rezultă din coroborarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei cu declarațiile martorilor I și J, cetățeanul austriac F, director de vânzări în cadrul D GmbH, a hotărât să contacteze persoane care să îl ajute în obținerea sumelor de bani pe care statul român nu le plătise conform contractului, precum și la încheierea actelor adiționale, conform contractului inițial, pentru înrolarea și achitarea prețului pentru licențele ce erau deja folosite de către instituțiile publice. Fiind audiat, în cursul urmării penale, la 27 februarie 2018, martorul I, după ce a prezentat demersurile anterior descrise, subsecvente neîndeplinirii obligațiilor asumate de statul român, a precizat că după ce a comunicat numitului F impasul în care se afla cu privire la obținerea sumelor de bani datorate conform contractului, acesta, în ianuarie 2007, i-a comunicat că a găsit o soluție pentru a rezolva problema. Potrivit relatărilor persoanei menționate, acesta prin intermediul lui AL, funcționar bancar, inițial la AM și, ulterior, la AN, a reușit să intre în legătură cu C, persoană bine conectată la conducerea AC, și care i-a comunicat că poate rezolva problema extinderii contractului de închiriere a licențelor, în schimbul unui comision de 10%.

Martorul I a precizat că a fost îndrumat să ia legătura cu inculpatul B, persoana de încredere a lui C, iar acest lucru a fost confirmat printr-un email pe care i l-a trimis F, la 05 februarie 2007, urmând ca să poarte discuții cu această persoană pentru toate detaliile legate de înscrisurile și formalitățile care urmau a fi efectuate în România. A mai învederat martorul că în perioada februarie – aprilie 2007 a avut mai multe întâlniri cu B pentru a-i explica prevederile contractului, situația actuală, demersurile realizate, ultimul urmând să determine prin intermediul lui C, Secretariatul General al Guvernului și pe prim-ministrul României să demareze inventarierea licențelor, să asigure bugetul necesar, prin intermediul Ministerului Finanțelor, pentru plata licențelor, să se asigure că va fi numită comisia de negociere a contractelor, să fie redactate și publicate hotărârile de guvern pentru semnarea contractelor, să se asigure că inventarierea este făcută cât mai corect și că sunt comandate cantități cât mai mari de licențe, ceea ce urma să se reflecte în prețul contractului, că se vor semna actele adiționale, că se vor semna fără probleme acceptanțele și că se vor efectua plățile. Martorul a declarat că l-a perceput pe B ca reprezentantul Guvernului având în vedere că țineau legătura prin intermediul său și că acesta le rezolva toate problemele. De asemenea, martorul I a învederat faptul că, pe fondul presiunii lui F de a avea o confirmare că C avea conexiuni la nivelul Primului Ministru, la începutul lunii mai 2007, B a intermediat o întâlnire cu R, șeful de cabinet al prim-ministrului, care a avut loc la sediul Guvernului, ultimul fiind foarte prietenos și asigurându-i că respectivul contract se va încheia. Martorul a menționat că a trimis lui R o scrisoare oficială privind procedura pe care trebuia să o urmeze Guvernul României. Guvernul României a demarat procedurile necesare pentru extinderea contractelor, respectiv în cursul anului 2007 a început inventarierea tuturor calculatoarelor din administrația publică pe care se instalaseră programe AJ ulterior anului 2004, iar la 27 februarie 2008 a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 199 prin care MCTI a preluat competențele SGG referitoare la contractul de închiriere licențe, iar ulterior a fost numită comisia de inventariere din care făceau parte reprezentanți ai MCTI, Ministerul Finanțelor Publice și Secretariatul General al Guvernului. Martorul nu a menționat că ar fi interacționat cu inculpatul A, ci a susținut că pe baza experienței sale anterioare în relațiile cu administrația publică, prim-ministru era singura persoană care ar fi putut determina activitatea concertată a mai multor ministere implicate în vederea încheierii contractului. În declarația pe care același martor a dat-o în instanța de fond, la termenul din 16 martie 2023, susținerile sale sunt similare, neexistând modificări esențiale față de declarația dată în cursul urmării penale, esențială fiind reiterarea faptului că negocierea plății care urma să fie realizată pentru sprijinul acordat în încheierea contractului de licențiere, precum și cuantumul procentual al acesteia, s-a realizat de către F cu C. De asemenea, martorul a susținut suplimentar față de declarația anterioară faptul că F i-ar fi spus că suma plătită era exclusiv pentru AC, iar în accepțiunea sa sumele erau destinate prim-ministrului.

Coroborând declarațiile martorilor menționați, instanța de fond a reținut că pentru deblocarea situației licențelor Microsoft, în sensul dorit de către D GmbH, respectiv plata sumelor datorate conform contractului inițial și prelungirea acestuia, prin înrolarea și altor calculatoare achiziționate ulterior de statul român, reprezentatul acesteia, F, în cursul anului 2007, a luat legătura cu C, persoană cunoscută prin intermediul lui AL, un ofițer bancar, iar acesta i-a promis că îl sprijină în realizarea obiectivelor sale, prin prisma relațiilor pe care le avea la nivel politic cu persoanele cu funcții de conducere. În schimbul influenței sale, C a pretins plata unui procent de 10% din sumele încasate de la statul român de către D GmbH, aspect acceptat de către reprezentantul societății străine. Pentru se păstra confidențială implicarea sa în această activitate, C a indicat lui F ca toată comunicarea să fie realizată prin intermediul persoanei sale de încredere, inculpatul B. Din cele două declarații menționate nu rezultă că C a indicat persoana publică asupra căreia își va exercita influența, susținerile martorilor în sensul că prim-ministru al României era cel care trebuia să fie influențat fiind doar simple speculații ale acestora, fără a fi confirmate de vreun element probator. Împrejurarea că martorul I a făcut anumite cercetări și a determinat că între C și inculpatul A ar fi existat o relație personală, în măsura în care nu rezultă din declarația acestuia care sunt sursele sale de informare, nu a putut fi considerată ca fiind de natură a confirma această susținere. Pe de altă parte, din coroborarea declarațiilor martorilor menționați a rezultat că aceștia nu au interacționat în nici un moment cu inculpatul A, cu toate că au insistat în acest sens pe lângă inculpatul B, singura interacțiune cu o persoană care cu certitudine era apropiată primului inculpat fiind cu martorul R, șeful Cancelariei Guvernului. Conform instanței de fond, relatarea cu privire la această întâlnire nu furnizează informații cu privire la implicarea inculpatuluiA în demersurile realizate de către martorii I și J, în condițiile în care aceștia au precizat că R i-a chestionat cu privire la miniștrii implicați în aprobarea proiectului și apoi le-a promis ca va rezolva problema.

Instanța de fond reține și că, aprecierea martorilor cu privire la faptul că B avea o legătură la nivelul prim-ministrului nu poate fi decât una subiectivă și nu poate fi avută în vedere de instanță în reținerea unui asemenea element, în condițiile în care aceasta nu este confirmată în vreun mod din coroborarea probelor existente la dosarul cauzei. Intermedierea unei întâlniri cu martorul R nu poate fi interpretată în sensul anterior menționat, neexistând nici un fel de indicii că cel menționat a acționat la indicațiile inculpatuluiA, ori că acesta ar fi știut de această întâlnire. Pe de altă parte cu privire la această întâlnire, martorul R a precizat că nu a purtat discuții cu reprezentanții D și AJ, iar cu privire la memoriul ce i-ar fi fost adresat de aceste societăți nu își aduce aminte de el, dar este posibil să îi fi fost adresat în condițiile în care era nou în funcția de conducere și astfel de memorii se formulează de către persoanele nemulțumite. De asemenea, martorul a indicat faptul că în măsura în care ar fi primit în audiență reprezentanții companiilor menționate, acest lucru ar fi fost menționat în registrul care se ține la Palatul Victoria pentru notarea accesului în clădire. Din analiza actelor dosarului nu rezultă că ar fi fost verificată această susținere a martorului, iar în aceste condiții, având în vedere și susținerile contradictorii ale martorilor, Înalta Curte a constatat că mențiunile din actul de acuzare, cu privire la această întâlnire dintre martorii I și J cu R, apare ca fiind nedovedită.

În privința mesajelor de poștă electronică aflate la dosarul cauzei prin care s-ar dovedi implicarea inculpatuluiA în această activitate infracțională, instanța de fond a reținut că acestea provin de la inculpatul B sau de la martorul I, iar faptul că se menționează în cuprinsul acestora numele coinculpatului A, ori funcția acestuia, nu poate fi de natură a conduce la concluzia implicării ultimului în demersurile legate de aceste licențe de computer. Instanța de fond a mai reținut și că din emailuri rezultă că inculpatul B a pretins inițial că a prezentat problema de care erau interesați reprezentanții D și AJ la Camera Deputaților, această chestiune fiind deja cunoscută și i s-a promis stabilirea unei legături la Guvernul României, dar fără a fi menționată persoana care va fi contactată din această instituție.

Din coroborarea probelor menționate anterior, Înalta Curte, ca instanță de fond, a reținut faptul că inculpatul A nu a solicitat direct sau prin intermediul altor persoane plata unei sume de bani pentru realizarea plăților rezultate din contractul inițial încheiat între Guvernul României, prin împuternicitul său Secretariatul General al Guvernului (SGGR), și AJ, prin împuternicitul său D GmbH Austria (D), ori a celor rezultate în urma încheierii actelor adiționale, negocierea purtându-se între martorul C și F. Martorul C nu a acționat în numele inculpatului menționat, aspect care nu este reținut nici în actul de acuzare, iar în condițiile în care negocierea a fost purtată anterior oricărui demers pentru contactarea unor decidenți politici care să sprijine soluționarea diferendului dintre statul român și societățile comerciale străine, nu s-a putut reține că inculpatuluiA este persoana care a solicitat plata unui procent din încasările realizate în baza contractului comercial.

Pe de altă parte, din coroborarea probelor menționate anterior a rezultat și faptul că martorul R nu a acționat ca interfață a inculpatuluiA în relația cu inculpatul B în condițiile în care a existat o singură întâlnire a acestuia cu reprezentanții D, iar din relatările martorilor I și J nu rezultă că acesta ar fi pretins că vorbește în numele inculpatului A, ori că îl reprezintă. În acest context s-a apreciat relevant și faptul că prin rechizitoriul nr. x/P/2019 din 01 martie 2021 al DNA Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, cu care instanța a fost sesizată inițial, în privința martorului R s-a dispus o soluție de clasare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită, reținându-se că acțiunile acestuia nu au reprezentat un ajutor pe care acesta să-l fi acordat inculpatului A în pretinderea și primirea de foloase materiale de la reprezentanții companiei austriece D GmbH.

Această soluție, corectă în opinia instanței de fond, prin raportare la probele dosarului, și care oricum nu poate fi subiectul analizei în prezenta cauză, a fost apreciată ca fiind în contradicție cu aspectele reținute în rechizitoriu, unde se menționează expres că „B a acționat ca interfață a reprezentanților Guvernului, și în special a Prim-MinistrulA, prin intermediul șefului Cancelariei, R, în relația cu reprezentanții companiei D”. În măsura în care martorul menționat ar fi fost interfața de comunicare a inculpatului A cu inculpatul B, soluția adoptată față de martor ar fi fost în mod necesar alta decât cea existentă la dosarul cauzei. Raportat la această soluție, instanța de fond a constatat că, în mod evident, aceasta fragilizează substanțial acuzația formulată în ceea ce îl privește pe inculpatul A, în condițiile în care, față de modul de concepere a actului de acuzare, doar martorul R putea fi cel care comunica voința inculpatului, interacțiunea directă între acesta din urmă și inculpatul B nefiind invocată și nici probată în vreun mod în prezenta cauză. Ca atare, instanța de fond a reținut că din probele dosarului nu rezultă că inculpatul A ar fi solicitat, prin intermediul inculpatului B, de la reprezentanții companiei austriece D GmbH plata unui procent din încasările realizate de către aceștia în urma contractului încheiat în anul 2004 pentru utilizarea licențelor AJ de către instituțiile publice din România.