ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 228/2024

Ședința publică din data de 20 martie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea/F din data de 16 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, s-a dispus, printre altele, în baza art. 250

2

raportat la art. 249 din C. proc. pen., menținerea măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor persoanelor juridice inculpate S.C. A. S.A. și S.C. B. S.R.L., prin ordonanța procurorului emisă la data de 19.05.2017, în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, astfel cum au fost identificate prin procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din 25.07.2017.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție - Direcția Națională Anticorupție la data de 21.08.2017, emis în dosarul nr. x/2016, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpatelor S.C. B. S.R.L. sub aspectul săvârșirii în concurs a infracțiunilor de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. cu referire la art. 308 din C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. și S.C A. S.A. sub aspectul săvârșirii în concurs a infracțiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, în sarcina inculpatei S.C. B. S.R.L. că, prin reprezentatul său legal, inculpatul C. care, acționând în numele societății, în perioada august 2009 - mai 2011, cu știință l-a ajutat pe inculpatul D. (și implicit pe celălalt participant al infracțiunii de luare de mită) în activitatea infracțională de luare de mită reținută în sarcina sa, prin aceea că a reprezentat societatea B. (controlată de D.) în relația cu A. relativ la încheierea și derularea contractului de asociere în participațiune din data de 15.08.2009 cu societatea A. (inclusiv relativ la actele adiționale), în condițiile prezentate în expozitivul rechizitoriului, contract ce reprezintă obiectul infracțiunii de luare de mită, precum și că, prin reprezentatul său legal inculpatul C. care, acționând în numele societății, în perioada decembrie 2015 - martie 2016 a reprezentat societatea B. (controlată de D.) în relația cu A. relativ la încheierea și derularea operațiunilor juridice ce au condus la preluarea afacerii E. de către A., inclusiv relativ la încheierea și derularea celor 4 contracte ce fac obiectul infracțiunii de spălare de bani, contracte care reprezintă operațiuni juridice complexe și care constituie în privința reglementării în cuprinsul lor a situației și naturii juridice a sumei de 3.100.000 euro, plătită de A. către societatea B. în baza contractului de asociere din data de 15.08.2009, forme alternative de manifestare de voință tipice infracțiunii de spălare de bani, prin stabilirea unor raporturi juridice nereale în parte sub acel aspect, în scopul de a disimula adevărata natură a existenței sumei de 3.100.000 euro în patrimoniul societății B. și în scopul de a ajuta persoanele care au săvârșit infracțiunile de dare și laure de mită să se sustragă de la urmărire penală, în condițiile prezentate în expozitivul rechizitoriului.

De asemenea, în sarcina inculpatei S.C. A. S.A. s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că, prin reprezentatul său legal, inculpatul F., care, acționând în numele și în interesul societății, în perioada aprilie 2009 - mai 2011 a oferit suma de 3.500.000 de euro, din care a dat suma de 3.100.000 de euro inculpatului D. sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune încheiat la data de 15.08.2009, între societățile B. S.R.L. și A. S.A., în scopul de a-l determina pe acesta să îndeplinească și să nu îndeplinească acte privitoare la însărcinările avute precum și să îndeplinească acte contrare acestora, în perioada aprilie 2009 - noiembrie 2013, în calitate de funcționar (în sensul legii penale), președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) în legătură cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televiziune încheiat la data de 08.04.2008 între LPF și consorțiul constituit din societățile G. S.A. și A. S.A. și în legătură cu încheierea altor contracte prezentate în cuprinsul rechizitoriului, precum și că, prin reprezentatul său legal inculpatul H. care, acționând în numele și în interesul societății, în perioada decembrie 2015 - martie 2016 a încheiat și derulat operațiunile juridice ce au condus la preluarea afacerii E. de către A., inclusiv cele 4 contracte ce fac obiectul infracțiunii de spălare de bani, contracte care reprezintă operațiuni juridice complexe și care constituie în privința reglementării în cuprinsul lor a situației și naturii juridice a sumei de 3.100.000 euro, plătită de A. către societatea B. în baza contractului de asociere din data de 15.08.2009, forme alternative de manifestare de voință tipice infracțiunii de spălare de bani, prin stabilirea unor raporturi juridice nereale în parte sub acel aspect, în scopul de a disimula adevărata natură a existenței sumei de 3.100.000 euro în patrimoniul societății B. și în scopul de a ajuta persoanele care au săvârșit infracțiunile de dare și laure de mită să se sustragă de la urmărire penală, în condițiile prezentate în expozitivul rechizitoriului.

Prin sentința penală nr. 37 din 15.01.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, cauza a fost soluționată pe fond, împotriva acesteia formulând apel parchetul și inculpații.

Prin decizia nr. 1103/A din 01.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații C., F., S.C. B. S.R.L., D., I., D., S.C. J. S.R.L., K., S.C. A. S.A. și H. împotriva sentinței penale nr. 37/15.01.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția I Penală în dosarul nr. x/2017, s-a desființat în totalitate sentința penală apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă - Curtea de Apel București, judecata urmând a își relua cursul începând cu procedura camerei preliminare, conform art. 342 și următoarele din C. proc. pen.

Ulterior cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2021 la data de 01.11.2021, urmând procedura de cameră preliminară.

La termenul de judecată din data de 13.02.2022, Curtea de Apel București a pus în discuția părților verificarea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, potrivit dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen.

S-a reținut că prin ordonanța procurorului din data de 19.05.2017 emisă în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor aparținând persoanei juridice S.C. B. S.R.L., până la concurența sumei de 16.771.659 RON și asupra bunurilor aparținând persoanei juridice S.C. A., până la concurența sumei de 13.714.414 RON, iar ulterior, prin procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din data de 25.07.2017, în baza art. 249 din C. proc. pen. s-a procedat la identificarea și sechestrarea unui bun imobil aparținând S.C. B. S.R.L., respectiv imobil situat în București, strada x nr. 18 - 20, cu nr. cadastral x, compus din teren în suprafață de 792 mp (din măsurătorile cadastrale 789,60 mp) și construcțiile C1 - bloc în suprafață construită la sol 590,60 mp și regim de înălțime S + P + 5 E + etaj tehnic, având destinația de hotel și C 2 - bloc finalizat în suprafață construită la sol de 124,80 mp, cu regim de înălțime P, cu nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x (CF vechi x) a municipiului București, sector 1 (valoarea estimată a imobilului sechestrat este de 3.754.000 euro conform raportului de evaluare) și a unor bunuri imobile aparținând S.C. A., respectiv imobilul situat în municipiul Craiova, strada x nr. 30, etaj P și 1, fostă strada x nr. 13 E (fost 41) și Olteț nr. 30, 32, județul Dolj, cu nr. cadastral x - CI - U 22 (extras carte funciară conform cererii nr. x din data de 20.04.2012, act notarial autentificat sub nr. x/30.06.2011 emis de BNP L., valoarea estimată a imobilului sechestrat este de 2.742.000 euro conform raportului de evaluare) și imobilul situat în municipiul Iași, strada x nr. 63, județul Iași, cu nr. cadastral x (extras carte funciară conform cererii nr. x din data de 07.09.2011, act notarial autentificat sub nr. x/28.07.2011 emis de BNP L., valoarea estimată a imobilului sechestrat este de 1.091.000 euro conform raportului de evaluare).

Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii se pot lua pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune; (4) măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015), Curtea Constituțională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite și neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

De asemenea, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016), Curtea Constituțională a reținut că "instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă".

În jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

Referitor la proporționalitatea dintre ingerința statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcție de circumstanțele cauzei și natura ingerinței în discuție, prin raportare la mai mulți factori relevanți, precum durata măsurii și valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menținerii măsurii, având în vedere desfășurarea procedurii penale și consecințele acesteia asupra părții interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului și al autorităților statului care intervin, prin raportare și la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanțe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 și 87).

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței deduse judecății, Curtea de Apel București a constatat că, în cauză, sunt întrunite exigențele legale pentru menținerea măsurilor asigurătorii.

Astfel, instanța de fond a reținut că modificarea legislativă introdusă prin Legea nr. 6/2021 instituie o obligație procedural pozitivă de verificare periodică a legalității și temeiniciei măsurii asigurătorii, inclusiv în cazurile în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

De asemenea, având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asigurătorii, rațiunea acestei modificări evidențiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica o dată cu trecerea timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare, prin instituirea acestei obligații procesuale compensatoare, să efectueze periodic o analiză concretă a testului proporționalității consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Forminster Enterprises Limited contra Republicii Cehe (hotărârea din 9 ianuarie 2009, paragrafele 76-78) și M. contra Republicii Cehe (hotărârea din 28 septembrie 2010, paragraful 103), în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate.

În acest sens este inclusiv jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 19/2017 privind recursul în interesul legii, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017), instanța supremă reținând că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Curtea de apel a constatat că, în cauza dedusă judecății, prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 21.08.2017 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpata S.C. B. S.R.L. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii în concurs a infracțiunilor de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. cu referire la art. 308 din C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., iar inculpata SC A. S.R.L. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii în concurs a infracțiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., existând suspiciunea rezonabilă că acestea ar fi putut comite faptele pentru care au fost trimise în judecată, cu respectarea prezumției de nevinovăție de care acestea beneficiază, potrivit art. 4 din C. proc. pen., art. 6 CEDO și art. 23 alin. (11) din Constituția României.

De asemenea, instanța a reținut, în cauză, incidența unuia din cazurile de instituire obligatorie a sechestrului asigurător, dat de particularitățile infracțiunilor prevăzute de art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, dar și incidența art. 32 din Legea 656/2002.

În ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, Curtea de Apel București a constatat că, în raport de natura infracțiunilor imputate inculpatelor persoane juridice S.C. B. S.R.L. (art. 289 din C. pen.) și S.C. A. (art. 255 din C. pen. 1969), și văzând și dispozițiile art. 112 alin. (6) din C. pen., întinderea măsurii asigurătorii este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire o bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale).

De asemenea, instanța de fond a reținut că măsura este proporțională cu situația care a determinat-o, este aplicată în mod nediscriminatoriu și nu aduce atingere existenței dreptului de proprietate, imobilele fiind exploatate conform destinației de către proprietari.

Contrar susținerilor apărătorilor inculpaților, curtea a apreciat că valoarea bunurilor supuse sechestrului asigurător nu este disproporționată în raport de valoarea stabilită de organul de urmărire penală pentru care s-a solicitat a fi confiscarea, iar referitor la trimiterile privind aspectul că autorul infracțiunii predicat nu poate fi tras la răspundere pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, s-a constatat că acestea nu își găsesc justificarea în acest moment procesual, acestea fiind chestiuni ce urmează a fi lămurite în urma cercetării judecătorești.

Totodată, s-a reținut că susținerile apărării, potrivit cărora măsura asigurătorie a fost dispusă față de inculpatele persoane juridice după împlinirea termenului de prescripție pentru cele două fapte de corupție, nu pot fi analizate în acest moment, aceste apărări urmând a fi invocate după citirea actului de sesizare și analizate în urma cercetării judecătorești.

În contextul factual al cauzei, respectiv în condițiile în care cercetarea judecătorească nu a început și nu au fost administrate probe care să argumenteze schimbarea sau încetarea temeiurilor inițiale avute în vedere la luarea măsurilor asiguratorii, Curtea de Apel București a constatat că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale.

În ceea ce privește susținerile referitoare la nerezonabilitatea termenului de aproape 7 ani scurs de la data luării măsurilor asigurătorii, Curtea de Apel București a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu impune decât existența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivul urmărit, astfel că trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură să pună în discuție principiul rezonabilității, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului (în jurisprudența precitată), care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților, complexitatea cauzei și durata procedurilor în fața instanței.

În aprecierea termenului rezonabil al procedurii, instanța de fond a avut în vedere și comportamentul dilatoriu al inculpaților care au comunicat cu întârziere calitatea avută, aspect care a determinat prelungirea procedurii judiciare.

Față de aspectele expuse, constatându-se că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor persoanelor juridice inculpate S.C. A. S.A. și S.C. B. S.R.L., prin ordonanța procurorului emisă la data de 19.05.2017, în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, astfel cum au fost identificate prin procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din 25.07.2017, Curtea de Apel București a dispus menținerea acestor măsuri.

Împotriva încheierii/F din data de 16 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021 au formulat contestații inculpații S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.A.

În motivele contestației formulate, inculpata persoană juridică S.C. A. S.A. a susținut, în esență, că cele două imobile asupra cărora este menținută măsura sechestrului sunt evaluate la suma totală de 3.833.000 euro, reprezentând 19.057.292,70 RON, la cursul comunicat de BNR la 05.03.2024 (1 euro - 4.9719 RON), respectiv 13.632.950 RON (imobilul situat în Craiova) și 5.424.343 RON (imobilul situat în Iași), sumă ce depășește cu mult valoarea pentru care s-a instituit măsura sechestrului în anul 2017 de către procuror.

De asemenea, a precizat că măsura asigurătorie a fost dispusă de către organele de urmărire penală în anul 2017, ulterior împlinirii termenului de prescripție generală a răspunderii penale pentru săvârșirea pretinsei infracțiuni de dare de mită în forma autoratului, respectiv la 3 ani de zile de la împlinirea acestuia. De altfel, în această situație sunt și măsurile de continuare a urmăririi penale, respectiv de punere în mișcare a acțiunii penale care au fost luate tot în anul 2017, ulterior împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

În opinia contestatoarei, pentru constatarea faptului că măsura asigurătorie a fost dispusă de către organele de urmărire penală ulterior împlinirii termenului de prescripție generală a răspunderii penale pentru săvârșirea pretinsei infracțiuni de dare de mită în forma autoratului, așadar în mod nelegal, nu este necesară administrarea niciunei probe noi, momentul consumării infracțiunii de corupție (dare de mită) fiind deja stabilit prin Rechizitoriul întocmit în cauză.

În acest sens, contestatoarea a precizat că termenul de prescripție generală a început să curgă de la data de 13.04.2009 (infracțiunea consumându-se instantaneu, la data pretinderii și acceptării) și s-a împlinit la data de 12.04.2014, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1968).

Or, în condițiile în care în acest interval de timp, respectiv 13.04.2009 - 12.04.2014, nu s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru nicio faptă de corupție (nici pentru dare de mită, nici pentru luare demită) față de nicio persoană care să dobândească calitatea de suspectă, și, consecutiv, nu a fost pusă în mișcare nici acțiunea penală, nicio persoană nedobândind calitatea de inculpată în cauză, cu consecință neluării la momentul respectiv a vreunei măsuri asigurătorii, luarea unei astfel de măsuri, în prezenta cauză, în anul 2017, apare ca vădit nelegală, pentru că, în anul 2017, exista o cauză care nu permitea punerea în miscare a acțiunii penale și nici exercitarea în continuare a acțiunii penale față de contestatoarea A. S.A. pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii de dare de mită menționate anterior.

În această situație, s-a apreciat că, prin punerea în mișcare a acțiunii penale în anul 2017 și prin instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor contestatoarei A. S.A. în anul 2017, au fost încălcate flagrant dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate ale acesteia, deoarece punerea în mișcare a acțiunii penale și exercitarea acesteia au fost efectuate de către reprezentantul Ministerului Public în condițiile existenței unei cauze care împiedica punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, respectiv art. 16 alin. (1) lit. f), cauză care lipsește de obiect acțiunea penală.

În continuare, contestatoarea a susținut că măsura de menținere a sechestrului asigurător este nelegală si netemeinică și raportat la criteriile necesității și proporționalității, pentru aceea că în aceeași cauză s-a dispus măsura sechestrului și asupra unui bun imobil al societății B. S.R.L. (hotel E., evaluat la 18.664.513 RON), trimisă în judecată pentru pretinsa complicitate la săvârșiŕea infracțiunii de dare de mită.

Or, în opinia contestatoarei, dacă s-ar ajunge în final la o soluție de condamnare sau de încetare a procesului penal cu privire la pretinsele infracțiuni de corupție, suma pretins a fi fost dată cu titlu de mită ar trebui confiscată doar de la persoana care a primit-o cu titlu de mită, neputându-se dispune confiscarea și de la mituit și de la mituitor dacă pretinsa mită a ajuns la mituitor, aspect recunoscut ca atare și de către reprezentantul Ministerului Public și consemnat și în încheierea de dezbateri din data de 13.02.2024 (pag. 8 par. 3).

Scopul urmărit de lege prin instituirea sechestrului este acela de a asigura posibilitatea confiscării la finalul procesului penal a sumei pretins dată cu titlu de mită, fiind exclus ca aceasta să fie confiscată și de la mituit și de la mituitor, ceea ce demonstrează o dată în plus, în opinia apărării, că, raportat la bunurile societății A. S.A., această măsură nu este proporțională cu scopul urmărit, fiind, totodată, și nelegală.

Prin urmare, contestatoarea a apreciat că, sub acest aspect, s-ar impune cel puțin restrângerea sechestrului, eventual până la concurența sumei de 655.124 RON, sumă ce ar putea fi confiscată pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii de spălare de bani, în situația în care s-ar dovedi că A. S.A. s-ar face vinovată de săvârșirea acestei infracțiuni.

Față de aspectele anterior expuse, apărarea a susținut că măsura sechestrului instituită asupra bunurilor aflate în proprietatea societății A. S.A. trebuie ridicată sau, cel puțin, restrânsă până la concurența sumei de 655.124 RON, doar pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii de spălare de bani.

În motivele contestației formulate, inculpata persoană juridică S.C. B. S.R.L. a susținut, în esență, că judecătorul fondului nu a realizat un examen de proporționalitate a valorii obiectului măsurilor asigurătorii menținute cu valoarea estimată a sumei totale a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri, omițând faptul că, la data prezentei, sunt instituite măsuri asigurătorii a căror valoare depășește cu mult valoarea pretinsă atât a prezumtivului "folos infracțional" cât și valoarea sumei de 4.367.493 RON ce constituie profitul realizat al asocierii pentru perioada 2009-01.04.2016 și care poate constitui obiect al măsurii asigurătorii în vederea dispunerii unei eventuale măsuri de siguranță a confiscării speciale prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. a) din C. pen. raportat la acuzația de săvârșire a infracțiunii de spălare a banilor.

În acest sens, a învederat că, potrivit acuzațiilor existente, sumele care pot reprezenta obiect al măsurilor de siguranță prevăzute de normele de drept material general și special, sunt în cuantum total de 19.774.493 constituită din 15.407.000 RON produsul pretins infracțional (3.100.000 euro x 4,97 RON/euro = 15.407.000 RON) și 4.367.493 RON reprezentat de profitul realizat în perioada 2009 -01.04.2016 de către asocierea constituită de către societățile B. S.R.L. și A. S.A..

Or, contestatoarea a susținut că, în prezenta cauză, sunt instituite și menținute măsuri asigurătorii a căror valoare totală cumulată însumează 37.707.390 RON (18.657.380 RON în cazul societății B. S.R.L. + 19.050.010 RON în cazul societății A. SRL) în condițiile în care nu s-a reținut faptul că tranzacțiile dintre cele două societăți ar fi avut ca obiect suma totală de 37.707.390 RON. Aceasta deoarece valoarea actuală a imobilului proprietatea societății B. S.R.L. este de 15.407.000 RON (3.754.000 euro x 4,97 = 15.407.000 RON), iar valoarea cumulată a celor două imobile aparținând societății A. S.A. este de 19.050.010 RON [(2.742.000+1.091.000)x4,97].

În aceste condiții, s-a apreciat că valoarea obiectului măsurilor asigurătorii este cu mult mai mare decât valoarea estimată a produsului pretins infracțional, precum și decât valoarea sumelor reținute a fi dobândite prin activitatea apreciată de organele judiciare ca fiind circumscrisă infracțiunii de spălare a banilor.

Un simplu calcul aritmetic relevă că există o diferență de 17.932.897 RON dintre valoarea totală a sumei pe care pot fi formulate pretenții în sensul instituirii măsurii de siguranță a confiscării și valoarea totală a măsurilor asigurătorii instituite și menținute la data prezentei.

Din această perspectivă, în opinia societății B. S.R.L., s-a constatat o restrângere excesivă a dreptului de proprietate al părților asupra unor bunuri imobile până la concurența sumei de 17.932.897 RON, ingerință care nu poate fi omisă, nici justificată, considerentele instanței de judecată a fondului în sensul că valoarea bunurilor supuse sechestrului asigurător nu este disproporționată în raport de valoarea stabilită de organul de urmărire penală pentru care s-a solicitat fi confiscarea fiind contrazise de calculele aritmetice prezentate anterior.

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

Examinând hotărârea contestată, atât potrivit susținerilor contestatoarelor, cât și din oficiu, Înalta Curte constată că sunt nefondate contestațiile formulate de inculpatele persoane juridice pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a evaluat judicios particularitățile cauzei și a constatat că sunt îndeplinite, în continuare, condițiile pentru menținerea măsurilor asiguratorii.

Astfel, se observă că, potrivit art. 250

2

din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

De asemenea, conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Alin. (5) al aceluiași articol prevede că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

Rezultă, așadar, că luarea măsurilor asigurătorii în procesul penal este, în principiu, facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, dar există și situații în care s-a prevăzut, cu titlu de excepție, caracterul obligatoriu al dispunerii acestora (cu titlul de exemplu: art. 20 din Legea nr. 78/2000, art. 32 din Legea 656/2002).

De asemenea, măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, dispozițiile art. 250

2

din C. proc. pen. reglementând verificarea periodică a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea acestora. În cadrul acestui examen trebuie avute în vedere însă, atât prevederile legale care vizează condițiile în care poate fi dispusă măsura, cât și jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și principiile rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății.

În ceea ce privește jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se observă că, prin Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât și pe perioada în care aceasta este menținută, trebuie respectat testul de proporționalitate pentru ca măsura, prin durata și scopul urmărit, să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

Verificând, în aceste coordonate de principiu, temeiurile care au determinat luarea, în cursul urmăririi penale, a măsurilor asigurătorii în privința inculpatelor persoane juridice S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.A., Înalta Curte reține că acestea au fost dispuse avându-se în vedere, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor persoanelor cercetate în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse și respectiv, în vederea garantării executării pedepsei amenzii sau a plății cheltuielilor judiciare.

Astfel, Înalta Curte constată că inculpata S.C. B. S.R.L. a fost trimisă în judecată și pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de complicitate la luare de mită (prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. cu referire la art. 308 din C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.) și spălare de bani (prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.), iar inculpata S.C. A. S.A. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de dare de mită (prevăzută de art. 255 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.) și spălare de bani (prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.).

De asemenea, la dispunerea măsurilor asigurătorii (prin ordonanța nr. 326/P/2016 din 19.05.2017) s-au avut în vedere, următoarele:

"În perioada 18.08.2009 - 10.05.2011 societatea A. a plătit societății B., cu titlu de mită în 27 de tranșe, suma de 3.100.000 euro (13.059.290 RON). În temeiul disp. art. 289 C. pen. în privința societății B. și respectiv art. 33 din Legea 656/2002 în privința societății A. această sumă face obiectul confiscării speciale.

În perioada 15.08.2009 - 01.04.2016 inclusiv, asocierea dintre A. și B. a înregistrat un profit de 4.367.493 RON din care 3.712.369 RON (85 %) a revenit societății B. iar 655.124 RON (15 %) a revenit societății A.. În temeiul disp. art. 112 alin. (6) C. pen., rap. la art. 289 C. pen., în privința societății B. și respectiv art. 112 alin. (6) C. pen., rap. la art. 255 C. pen., în privința societății A. aceste sume fac obiectul confiscării speciale." (pagina 37 ordonanța nr. 326/P/2016 din 19.05.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție)

Înalta Curte reține, așadar, că pentru infracțiunile pentru care au fost trimise în judecată inculpatele persoane juridice, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie. În acest sens, se observă că, potrivit art. 32 din Legea nr. 656/2002, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.

Mai mult, art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cuprins în Secțiunea a 2-a a Capitolului III al legii) intră sub incidența dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 (cuprins în Secțiunea a 5-a a Capitolului III al legii), potrivit cărora "în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie".

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii decurge din lege, verificările efectuate de instanța de judecată în considerarea art. 250

2

din C. proc. pen. se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii (respectiv dacă întinderea măsurii - valoarea sechestrată - este proporțională cu scopul urmărit: înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale). În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători (Hotărârile nr. 29 din 03.04.2023, nr. 26 din 27.03.2023, nr. 3 din 17.01.2023, nr. 28 din 07.03.2022).

Evaluând, așadar, măsurile dispuse în cauză, în limitele anterior menționate, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că, la acest moment procesual, măsurile asigurătorii luate asupra bunurilor inculpatelor S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.A. sunt proporționale cu scopul urmărit prin dispunerea lor și valoarea prejudiciului reținut prin rechizitoriu, iar consecințele pe care le produc nu depășesc efectele normale ale unor astfel de măsuri, așa încât, subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor asigurătorii în cursul urmăririi penale.

În acest sens, raportat la data luării măsurilor asigurătorii, valoarea estimată a produsului pretins infracțional, respectiv valoarea estimată a sumelor reținute a fi fost dobândite prin activitatea apreciată de organele judiciare ca fiind circumscrisă infracțiunii de spălare a banilor, valoarea bunurilor sechestrate, precum și stadiul procesual în care se află cauza (judecata în fond), Înalta Curte reține că se păstrează justul echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul inculpatelor persoane juridice de a-și exercita neîngrădiți dreptul de proprietate asupra bunurilor care au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Intervalul de timp scurs de la momentul instituirii acestor măsuri nu pare a fi, cel puțin la acest moment procesual, de natură să conducă la concluzia unei sarcini excesive. În acest sens, trebuie menționat că, deși de la momentul instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparținând inculpatelor persoane juridice au trecut aproximativ 7 ani, Înalta Curte, raportându-se și la celelalte criterii de analiză, la care s-a făcut anterior referire și care trebuie avute în vedere din perspectiva dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., constată că, și la momentul procesual actual, subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestora, fiind în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., și anume pentru a se asigura înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, în vederea garantării executării pedepsei amenzii sau a plății cheltuielilor judiciare.

Astfel, evaluând în mod coroborat complexitatea ridicată a cauzei, generată de numărul mare al persoanelor trimise în judecată (respectiv 10 inculpați), comportamentul inculpaților și cel al autorităților judiciare implicate (din perspectiva căruia, având în vedere vasta activitate de cercetare desfășurată atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății în prima instanță, nu se identifică perioade de stagnare a procedurii judiciare din culpa autorităților), natura acuzațiilor pentru care inculpatele persoane juridice au fost trimise în judecată, respectiv infracțiunile de spălare de bani, complicitate la luare de mită și dare de mită, Înalta Curte apreciază că, din perspectiva ingerinței statului în dreptul de proprietate al inculpatelor persoane juridice, perioada de timp în care acestea au fost lipsite de posibilitatea de a dispune de bunurile asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii la data de 19 mai 2017 răspunde, și în prezent, criteriului proporționalității măsurilor cu scopul urmărit prin luarea lor, sarcina impusă nefiind una excesivă, context în care se impune menținerea în continuare a respectivelor măsuri procesuale.

De altfel, contrar susținerilor apărării, măsurile asigurătorii au fost limitate la cuantumul pagubei produse prin comiterea infracțiunilor, valoarea indisponibilizată nedepășind valoarea sumei probabile ce ar putea fi folosită pentru acoperirea prejudiciului.

Înalta Curte constată, așadar, că, în ceea ce privește susținerile inculpatelor S.C. A. S.A. și S.C. B. S.R.L. referitoare la instituirea măsurii asiguratorii asupra unor bunuri cu o valoare mult mai mare decât valoarea obiectului infracțiunii de corupție, că măsura asiguratorie s-a dispus, în cauză, asupra bunurilor inculpatei S.C. A. S.A. până la concurența sumei de 13.714.414 RON, și asupra bunurilor inculpatei S.C. B. S.R.L. până la concurența sumei de 16.771.659 RON, neexistând, așadar, o disproporție între cuantumul prejudiciului existent și valoarea măsurilor asigurătorii.

Așa cum s-a menționat în cele ce preced, măsurile asiguratorii s-au instituit asupra bunurilor inculpatei S.C. A. S.A., pe de-o parte, până la concurența sumei de 3.100.000 euro (13.059.290 RON), având în vedere că potrivit art. 33 din Legea 656/2002, această sumă face obiectul confiscării speciale, iar pe de altă parte, până la concurența sumei de 655.124 RON (profitul de 15% înregistrat de în perioada 15.08.2009 - 01.04.2016 inclusiv, de A.), având în vedere că, potrivit art. 112 alin. (6) din C. pen. raportat la art. 255 din C. pen., această sumă face obiectul confiscării speciale.

De asemenea, măsurile asiguratorii s-au instituit asupra bunurilor inculpatei S.C. B. S.R.L. pe de-o parte, până la concurența sumei de 3.100.000 euro (13.059.290 RON), având în vedere că potrivit art. 289 din C. pen., această sumă face obiectul confiscării speciale, iar pe de altă parte, până la concurența sumei de 3.712.369 RON (profitul de 85% înregistrat de în perioada 15.08.2009 - 01.04.2016 inclusiv de B. S.R.L.), având în vedere că, potrivit art. 112 alin. (6) din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen., această sumă face obiectul confiscării speciale.

În plus, trebuie subliniat că indisponibilizarea instituită prin măsurile asiguratorii nu afectează substanța dreptului de proprietate avut asupra bunurilor supuse măsurii, ci afectează doar atributul dispoziției juridice și materiale. Altfel spus, în cazul indisponibilizării unor bunuri imobile, nu se pierde dreptul de proprietate în esența sa, inculpatele persoane juridice continuând să folosească respectivele bunuri conform destinației acestora.

În ceea ce privește susținerile apărătorului ales al inculpatei S.C. A. S.A. potrivit cărora nu se justifică dispunerea sechestrului asigurător în ceea ce o privește pe aceasta, în condițiile în care această măsură reprezintă, în realitate, o dublare a sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor inculpatei S.C. B. S.R.L., Înalta Curte constată, așa cum, de altfel, a menționat și în cele ce preced, că, raportat la infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei S.C. A. S.A., luarea măsurii asiguratorii este obligatorie.

În plus, trebuie subliniat că în această etapă procesuală nu poate proceda la stabilirea contribuției fiecărui participant la săvârșirea infracțiunilor și nici la examinarea eventualei nevinovății a vreunuia pentru a stabili un grad de acoperire mai mic al prejudiciului. Mai mult, acțiunea civilă în procesul penal urmează regulile răspunderii civile delictuale, care duce la obligarea solidară a acelora care au produs prejudiciul.

Înalta Curte reține, în continuare, că aspectele invocate de inculpata S.C. A. S.A., respectiv că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale cu privire la faptele indicate în cuprinsul ordonanței de instituire a măsurilor asiguratorii, astfel că nu se impunea luarea acestor măsuri, nu pot fi analizate în acest cadru procesual, întrucât vizează fondul cauzei. De altfel, în raport de scopul măsurilor asigurătorii dispuse, respectiv de a asigura posibilitatea aplicării dispozițiilor privind confiscarea specială, chiar și în situația în care s-ar constata că a intervenit prescripția răspunderii penale, în raport de prevederile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., instanța are obligația de a soluționa latura civilă, aspect ce excedează prezentului cadru procesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatorii inculpați S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.A. împotriva Încheierii/F din data de 16 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatorii inculpați S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.A. împotriva Încheierii/F din data de 16 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2024.