ÎCCJ, Decizia nr. 31/2024

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2024

A. Judecata în primă instanță

Prin sentința penală nr. 171 din data de 26 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021 s-a dispus, în baza art. 396 alin. (1) și (7) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpaților A. și B. , pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în forma coautoratului, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secția penală, a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, cu care a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- A., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- B., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în data de 01.10.2021, inculpații A. și B. i-au promis numitului C. numirea unor apropiați în posturi din deconcentrate, după ce ar fi fost înscriși formal ca membri ai D., pentru ca acesta să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv, în calitate de deputat în Parlamentul României din partea formațiunii politice E., să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului în care, în 05.10.2021, urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului.

Astfel, în data de 04.10.2021, deputatul C. a formulat un denunț din cuprinsul căruia ar fi reieșit că, în 01.10.2021, a fost contactat telefonic de un fost coleg de școală pentru a stabili o întâlnire, la care a apărut și A., deputat D. în Parlamentul României, ocazie cu care i s-a propus ca în data de 05.10.2021 să lipsească de la ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților în care avea să fie dezbătută și votată moțiunea de cenzură depusă de F. împotriva Guvernului G.. În schimb, C. urma să fie recompensat cu numirile unor apropiați în posturi cheie în deconcentrate, după ce ar fi fost înscriși formal ca membri D..

C. și-a susținut actul de sesizare și a detaliat împrejurările în care i s-a cerut să absenteze de la dezbaterea și votul moțiunii de cenzură, în schimbul recompensării sale.

Astfel, martorul a declarat că, în data de 01.10.2021, a fost sunat de către inculpatul B., despre care a precizat că i-a fost coleg în școala generală, iar la data consemnării declarației, acesta era director al Societății de Transport Public Timișoara și membru al D., prilej cu care a fost invitat la o cafea, pentru a sta de vorbă.

A acceptat invitația și, în cursul aceleași zile, în jurul orelor 13:00, s-a deplasat împreună cu soția sa, H., la terasa care îi fusese indicată, despre care a precizat că se numește I. și care se află în Piața Unirii din Timișoara, ocazie cu care a constatat că la o masă se aflau deja inculpații B. și A..

C. a susținut că îl mai văzuse doar la televizor pe inculpatul A. și că nu se mai întâlnise și nici nu mai discutase vreodată cu acesta.

De asemenea, martorul a relatat că inculpatul B. i-a dat de înțeles că inculpatul A. vorbea în numele premierului.

În cadrul întrevederii, potrivit depoziției martorului, inculpatul B. i-a oferit deputatului C. posturi în deconcentrate pentru persoane apropiate acestuia, după ce ar fi fost făcute formal membri D., cerându-i în schimb să absenteze de la votul care urma să aibă loc în Parlamentul României, în data de 05.10.2021, cu ocazia dezbaterii și supunerii la vot a moțiunii de cenzură depusă de F..

Așa cum reiese din aceeași declarație, inculpatul A. a reiterat propunerea făcută de inculpatul B..

Martorul a mai susținut că inculpații B. și A. au încercat să îl determine să nu participe la ședința de vot a moțiunii de cenzură, din 05.10.2021, iar promisiunea care i-a fost făcută a venit din partea ambelor persoane. Acesta a alegat că, prin demersul lor, cei doi inculpați au încercat să salveze Guvernul, precizând că neprezentarea sa la vot ar fi ajutat ca moțiunea de cenzură să nu treacă, dacă nu era întrunit numărul necesar de voturi.

C. a declarat că a refuzat propunerea care i-a fost făcută.

Din depoziția martorului a rezultat că, deoarece inculpatul B. îi spusese că îl aștepta cu cineva, fără a-i da detalii, acest aspect i-a trezit acestuia, cât și soției sale, suspiciuni. Deoarece în trecut avusese o experiență politică, în legătură cu care a considerat că a fost prezentat trunchiat adevărul, martorul s-a gândit, ca măsură de precauție, să înregistreze discuția pe care urma să o poarte, sens în care a pornit înregistrarea audio a telefonului soției, în timp ce se deplasau către terasă.

C. a pus la dispoziția organelor de urmărire penală o înregistrare audio, în dovedirea aspectelor sesizate, iar telefonul, despre care a susținut că a fost folosit pentru realizarea înregistrării, l-a predat organelor de urmărire penală.

În 12.10.2021, la dosarul cauzei a fost înregistrată adresa prin care semnatarul actului de sesizare, deputatul C., prin avocat, a depus un înscris, în legătură cu care este menționat faptul că reprezintă print screen-ul unei conversației, purtate prin intermediul aplicației J. cu inculpatul B.. Potrivit înscrisului, comunicarea a avut loc în 01.10.2021, iar în cuprinsul acesteia se regăsesc mesajele "I. se numește locația (lângă farmacia K.)" - ora 12:54 și "Ok" - ora 13:02.

Pentru documentarea cauzei, prin ordonanțele emise în data de 08.10.2021, s-a dispus predarea de către reprezentanții S.C. Constructim S.A. a înregistrărilor video efectuate de echipamentele electronice de supraveghere în data de 01.10.2021, la punctul de lucru situat în Piața Unirii, nr. 3, Timișoara, predarea de către reprezentanții Primăriei Municipiului Timișoara (Direcția Poliția Locală Timișoara) a înregistrărilor video efectuate de echipamentele electronice de supraveghere în data de 01.10.2021, care surprind zona din Piața Unirii în care funcționează terasa I., precum și predarea de către reprezentanții agentului economic care are punct de lucru situat în Piața Unirii din municipiul Timișoara, jud. Timiș, în care funcționează terasa I., a înregistrărilor video efectuate de echipamentele electronice de supraveghere în data de 01.10.2021, care surprind terasa.

În data de 19.10.2021 la dosar au fost înregistrate procesele-verbale încheiate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Timișoara, privind descărcarea pe un suport optic a înregistrărilor efectuate în data de 01.10.2021 de echipamentele aparținând S.C. Constructim S.A., respectiv Poliției Locale Timișoara.

Urmare a ordonanței emisă în cauza in 28.10.2021, Serviciul Tehnic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a înaintat secției de combatere a corupției, prin adresa cu nr. 494/II-1/2021 din 03.11.2021, planșa fotografică realizată în urma analizării înregistrărilor efectuate de sistemele de supraveghere precizate mai sus.

Astfel, în opinia procurorului, probele administrate se completează cu planșa fotografică, din imagini reieșind că, în data de 01.10.2021, martorul C. s-a întâlnit și a stat de vorbă cu inculpații A. și B. la o terasă aflată în Piața Unirii din Timișoara.

H., soția deputatului C., a fost audiată în calitate de martor, în 20.12.2021, din declarație rezultând că, în data de 01.10.2021, soțul acesteia, C., împreună cu care se afla în mașină, a fost sunat de un fost coleg de școală de-al acestuia, B., pentru a se întâlni la o cafea. Martora a precizat că a luat cunoștință de conținutul discuției pentru că telefonul soțului era conectat la mașină, pe speaker. Potrivit declarației, tot cu ocazia respectivei discuții telefonice, B. l-a întrebat pe soțul acesteia dacă credea că va trece moțiunea pentru demiterea Guvernului G. sau nu și, totodată, i-a spus că urma să vină însoțit de cineva la întâlnire, fără a oferi detalii.

H. a susținut că s-a deplasat împreună cu soțul în Piața Unirii din Timișoara, la o terasă, iar, cu aproximativ 5 minute înainte de a ajunge la locație, aceasta și soțul său au hotărât să înregistreze discuția care urma să fie purtată, așa că au procedat în consecință, fiind folosit în acest scop telefonul martorei.

Ajunși la terasă, aceasta a constatat că la o masă se aflau deja două persoane, pe care martora nu le cunoștea, care s-au prezentat ca fiind A., respectiv B. sau B..

H. a susținut că, în cadrul discuției, despre care a precizat că a fost purtată de C. cu celelalte două persoane, soțului acesteia i s-a propus ca, în schimbul unor funcții de conducere în deconcentrate pentru prieteni sau familie, să nu se prezinte la moțiunea de demitere a Guvernului G.. De asemenea, așa cum reiese din declarație, s-a menționat că persoanelor care urmau să ocupe funcții de conducere în deconcentrate li se făceau adeziuni la D. pentru a obține cât mai ușor aceste funcții.

Martora a susținut că i-a întrebat pe cei doi dacă l-au chemat pe soțul său la întâlnire pentru a-l convinge să nu voteze moțiunea, ocazie cu care i s-a răspuns că scopul întâlnirii era ca C. să nu se prezinte la votul moțiunii.

H. a mai declarat că impresia sa despre întâlnirea avută este că soțul său a fost chemat pentru a i se oferi funcții de conducere în deconcentrate pentru familie și prieteni, în scopul de a nu se prezenta la moțiune, propunere pe care C. a refuzat-o. De asemenea, aceasta a alegat că ambii interlocutori, B. și A., au adus în discuție tema moțiunii de cenzură.

Fiindu-i prezentată, cu ocazia audierii, planșa fotografică privind telefonul mobil predat organelor de urmărire penală de către C., martora a recunoscut telefonul ca fiind al său, în legătura cu care a susținut că a fost folosit pentru a fi realizată înregistrarea dialogului.

De asemenea, fiindu-i arătate imagini care se regăsesc în planșa fotografică privind întâlnirea din data de 01.10.2021, martora a declarat că recunoaște cele două persoane care au fost prezente la discuția care a făcut obiectul audierii.

Tot cu ocazia audierii martorei, fiindu-i prezentat procesul-verbal de redare în formă scrisă a dialogului, respectiv pasajele în care se regăsesc replicile redate în dreptul prenumelui acesteia, martora le-a confruntat cu audiția înregistrării și a declarat că replicile îi aparțin și că sunt redate fidel în formă scrisă.

Pentru prezentarea generală a contextului în care inculpații au comis infracțiunea pentru care au fost puși sub acuzare, s-a menționat că anterior întrevederii acestora cu martorul C., din 01.10.2021, prin adresa cu nr. 3b-14/347/28.09.2021, respectiv nr. XV/164/28.09.2021, Grupul Parlamentar al F. din Camera Deputaților și Grupul Parlamentar al F. din Senat înaintaseră către Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului moțiunea de cenzură intitulată "STOP sărăciei, scumpirilor și penalilor! JOS Guvernul G.!". Adresa a fost înregistrată în data de 28.09.2021, atât în evidențele Camerei Deputaților, cât și ale Senatului. Totodată, pe ordinea de zi și programul de lucru pentru ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 05.10.2021 fusese trecută "Dezbaterea și votul asupra Moțiunii de cenzură inițiate de 157 deputați și senatori".

Potrivit acuzării, aceste aspecte prezintă relevanță pentru că rezultă în mod clar că, după ce în prealabil i-au fost promise foloase, deputatului C. i s-a solicitat să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din ziua de marți, 05.10.2021, în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului.

Potrivit Constituției, pentru desfășurarea legală a ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului din 05.10.2021, era necesară prezența obligatorie cel puțin a majorității deputaților și senatorilor, în caz contrar urmând ca votul fiind amânat, astfel că inculpații A. și B. au găsit în prevederea legală o posibilitate de a acționa pentru ca moțiunea de cenzură să nu fie adoptată.

Interesul vădit al inculpaților A. și B. față de moțiunea de cenzură, a cărei adoptare avea ca efect demisia Guvernului, rezidă din faptul că aceștia aveau, la data la care a avut loc dialogul, calitatea de membri ai D., formațiune politică care se afla la guvernare.

În opinia acuzării, dialogul confirmă, în mod indubitabil, faptul că între cei doi a existat o înțelegere infracțională anterioară, astfel că inculpații s-au aflat în deplină cunoștință de cauză pe parcursul întrevederii cu deputatul C., fără a fi necesare explicații între ei. Inculpații A. și B. au acționat cu intenție directă, calificată prin scop. Astfel, într-un consens neechivoc, aceștia au conlucrat, contribuțiile acestora fiind unificate într-un ansamblu orientat spre convingerea deputatului C. să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 05.10.2021.

Promovările unor apropiați în posturi ale serviciilor publice deconcentrate, care au făcut obiectul promisiunii făcute deputatului C., au avut rolul determinării unui act explicit din partea acestuia, astfel că ele au caracter de foloase necuvenite.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpaților A., deputat al D. în Parlamentul României și B. care, în data de 01.10.2021, i-au promis numitului C. numirea unor apropiați în posturi din deconcentrate, după ce ar fi fost înscriși formal ca membri ai D., pentru ca acesta să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv, în calitate de deputat în Parlamentul României din partea formațiunii politice E., să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului în care, în 05.10.2021, urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, in forma coautoratului.

S-a mai reținut în rechizitoriu că inculpații și-au rezervat dreptul de a nu da nicio declarație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22.12.2021, sub nr. x/2021, fiind creat dosarul asociat nr. x/2021, conform art. 98 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Prin încheierea nr. 257 din 21 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin încheierea nr. 1 din 31 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021.1, judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de inculpații A. și B., constatând legalitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prin rechizitoriul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpații A. și B..

La data de 28 februarie 2023, în baza art. 374 alin. (1) din C. proc. pen., magistratul-asistent a făcut o prezentare succintă a actului de sesizare a instanței, după care, Înalta Curte a adus la cunoștința inculpaților dispozițiile art. 374 alin. (2) din C. proc. pen., cu privire la învinuirea ce li se aduce și au fost înștiințat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-le atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva acestora, precum și faptul că pot beneficia de dispozițiile art. 374 alin. (4), (5) din C. proc. pen. corelate cu dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.. Inculpații au arătat că nu înțeleg să uzeze de procedura simplificată, că doresc să fie judecați potrivit procedurii de drept comun și sunt de acord să dea declarație în fața instanței, la finalizarea cercetării judecătorești.

Ulterior, la data de 23 mai 2023, după audierea martorilor C. și H., inculpații au revenit, arătând că nu doresc să dea declarații în cauză.

La termenul de judecată din 5 septembrie 2023, fiind încuviințată cererea inculpaților prin încheierea de ședință din data de 23 mai 2023, Înalta Curte a procedat la ascultarea, în ședință publică, a înregistrării audio din data de din data de 1 octombrie 2021, stocată pe telefonul mobil al martorului denunțător, respectiv momentul 5.56 și 10.43 din înregistrare.

De asemenea, la același termen de judecată a fost încuviințată cererea de probe a inculpaților, privind o înregistrare a unei emisiunii televizate ce a avut loc în data de 04 septembrie 2023 la un post public de televiziune, unde s-a discutat despre o moțiune de cenzură pe tema bugetului din anul curent, în care se face referire la modalitatea în care se va negocia votarea acesteia, iar la termenul de judecată din data de 17 octombrie 2023 a fost încuviințat un înscris constând într-un articol de presă din data de 12 septembrie 2023 cu privire la negocierile politice care se poartă, chiar și în prezent, între D. și E..

Analizând materialul probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, acuzația formulată în rechizitoriu și raționamentul juridic din rechizitoriu, concluziile formulate în dezbateri, de către procurorul care a participat la ședința de judecată, precum și concluziile formulate de inculpați, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut următoarele:

Referitor la susținerea inculpatului A. privind înregistrarea efectuată cu telefonul mobil de către martorul denunțător, Înalta Curte, secția penală a reținut că potrivit art. 97 din C. proc. pen., acesta constituie mijlocul de probă, iar procesul-verbal de transcriere reprezintă actul procedural.

Prin încheierea nr. 257 din 21 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, definitivă prin respingerea contestațiilor formulate de inculpați, judecătorul de cameră preliminară a constatat că este nefondată cererea de excludere a suportului optic și, în plus, în ipoteza în care dispoziția de începere a judecății va rămâne definitivă, inculpații au posibilitatea de a solicita efectuarea unei expertize asupra suportului original.

Într-adevăr, ascultând în ședința publică din 1 octombrie 2023, înregistrarea audio din data de din data de 1 octombrie 2021, stocată pe telefonul mobil al martorului denunțător, respectiv momentul 5.56 și 10.43 din înregistrare, s-au constatat două întreruperi, însă acestea au fost explicate de martora H., prin declarația dată în fața instanței de judecată din data de 23 mai 2022.

Astfel, la întrebarea apărătorului ales al inculpatului B. "Ați purtat vreo altă discuție în timpul discuției cu altcineva?", martora H. a răspuns "Da, m-a sunat mama."

Din acest punct de vedere, pe de o parte, instanța de fond a constatat că analiza efectuată asupra legalității a fost deja efectuată în procedura de cameră preliminară, inculpații nu au solicitat efectuarea unei expertize în cauză pentru a verifica autenticitatea înregistrării, iar, din oficiu, nu s-a apreciat utilă soluționării cauzei, iar, pe de altă parte, martora H. a oferit o explicație plauzibilă cu privire la întreruperile identificate în înregistrarea efectuată cu telefonul mobil.

Neutilizarea de către procuror a înregistrării stocate pe telefonul mobil, ci a copiei puse la dispoziție de către martorul denunțător, în baza căreia s-a întocmit procesul-verbal 11.10.2021, în care a fost redată în formă scrisă înregistrarea, este nerelevantă, atâta vreme cât mijlocul de probă nu a fost exclus în procedura de cameră preliminară, astfel că argumentele inculpatului urmează să fie avute în vedere doar din perspectiva temeiniciei acuzației.

Asupra chestiunilor de fapt:

Prin actul de sesizare s-a reținut în sarcina inculpaților A., deputat al D. în Parlamentul României, și B. care, în data de 01.10.2021, i-au promis numitului C. numirea unor apropiați în posturi din deconcentrate, după ce ar fi fost înscriși formal ca membri ai D., pentru ca acesta să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv, în calitate de deputat în Parlamentul României din partea formațiunii politice E., să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului în care, în 05.10.2021, unde urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului.

Așadar, Înalta Curte, secția penală este chemată a statua dacă faptele celor doi inculpați întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în forma coautoratului.

Probatoriul administrat în cauză a confirmat dincolo de orice dubiu rezonabil, faptul că în data de 01.10.2021, inculpații A. și B. i-au promis numitului C. numirea unor apropiați în posturi din deconcentrate, după ce ar fi fost înscriși formal ca membri ai D., pentru ca acesta, în calitate de deputat în Parlamentul României din partea formațiunii politice E., să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului în care, în 05.10.2021, urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului.

Faptul întâlnirii care a avut loc în data de 01.10.2021, la terasa I. din Piața Unirii din mun. Timișoara, între martorul denunțător C. și inculpații, precum și faptul că la această întâlnire a participat soția martorului denunțător, numita H., rezultă cu evidență, nu doar din declarațiile martorilor L., dar și din înregistrările video și audio administrate în faza urmăririi penale, inculpații, la rândul lor, necontestând existența acestei întâlniri.

Faptul că inițiativa acestei întâlniri a aparținut celor doi inculpați este contestat de aceștia în mod nesincer.

Astfel, este evident că mesajul transmis pe aplicația J. de către inculpatul B. martorului denunțător, având conținutul "I. se numește locația (lângă farmacia K.)", atestă că locul întâlnirii a fost propus de inculpați, sau cel puțin, de inculpatul B..

Împrejurarea că inițiativa întâlnirii a aparținut inculpaților este susținută de către martorii L., dar rezultă și din o serie de replici din cadrul discuțiilor purtate de cei patru pe terasa localului I., înregistrate cu telefonul martorei H.. Spre exemplu, la un moment dat, inculpatul B. afirmă "(...) Eu am vrut să discut...Noi am vrut să diuscutăm cu tine (...)"

În ceea ce privește formularea unei promisiuni, instanbța de fond a reținut că inițial inculpații au ales un limbaj mai evaziv, vorbind despre o "platfortmă de negociere", despre un "dialog de principiu", dar discuția a căpătat mult mai multă concretețe, ajungându-se la o exprimare neechivocă a propunerii de către inculpați a numirii unor apropiați ai martorului denunțător în posturi din deconcentrate, după ce ar fi fost înscriși formal ca membri ai D., pentru ca acesta să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului în care, în 05.10.2021, urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului.

Inițial, în schimbul de replici la care participă inculpații și martorul denunțător, se aduce în discuție adevăratul motiv al întâlnirii, și anume, faptul că "acum e momentu' dificil pentru țară", martorul denunțător arătând că știe despre ce este vorba ("Dificil, știu"), din referirea pe care el o face imediat în continuare la numărul de voturi care le mai "trebuie" celor doi inculpați (de fapt, formațiunii polițice din care fac parte), rezultând că este vorba despre inițierea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului. Faptul că martorul a intuit corect, rezultă din aceea că inculpații nu contestă pertinența celor menționate de martor, ci, dimpotrivă, precizează care este numărul de voturi de care mai au nevoie ("vreo 47" menționează inculpatul B.), și răspunsul este afirmativ la mențiunea pe care o face martorul, în sensul că nu ar vota moțiunea F. din principiu.

După o serie de replici evazive, se ajunge ca inculpatul B. să menționeze următoarele:

"Mă, eu ți-o spun direct (...) că n-am niciun pardon cu tine, îmi permit. Promovăm câțiva oameni, unde vrei tu, numa' spune-mi. Nu știe nimeni. Îi facem membri D. de formă și gata treaba."; "Înțelegi?! Și nici nu trebuie să...Îmi spui unde, instituții deconcentrate, tu știi unde!"

Această promisiune este formulată, într-adevăr, de inculpatul B., însă inculpatul A. nu se disociază de cele menționate de către coinculpat, dimpotrivă, în momentul în care martorul denunțător își exprimă dezacordul pentru acest mod de lucru, și spune și inculpaților că și ei sunt tineri și de bună-credință, și ar trebui să înțeleagă lucrul asta, inculpatul A. este cel care intervine și spune "No, păi, noi înțelegem (...)"

Conduita care se dorea de către cei doi inculpați de la martorul denunțător, pentru obținerea căreia promiseseră numirea în servicii deconcentrate a unor apropiați ai martorului dedunțător, era aceea de a absenta de la ședința comună a celor două camere ale Parlamentului din 05.10.2021, în care urma să fie dezbătută și votată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Elocvent în acest sens este următorul schimb de replici:

Inculpatul B.:

"Hai, băi, C., marți dă-te lovit, nu mai te du nicăieri.

Inculpatul A.: . . . . . . . . . . .(râde).

Martorul denunțător: Da? A., așa-i?

Inculpatul A.: Da. Da.

Inculpatul B.: Nu te mai du nicăieri. Stai acasă! Ai covid și gata!

Martora H.: Încercați să-l manipulați să nu voteze moțiunea?

Martorul denunțător: ...(râde)...Nu. .

Inculpatul B.: Nu vreau să n-o voteze. Să nu meargă"

Devine evident că solicitarea care i s-a adresat martorului denunțător, susținută de ambii inculpați, care au fost prezenți și au intervenit în acest schimb de replici, a fost aceea de a nu se prezenta la ședința comună a camerelor Parlamentului în care urma să se voteze moțiunea de cenzură, nu aceea de a vota împotriva retragerii încrederii Guvernului.

Față de acest din urmă aspect, argumentele apărării cu privire la ilegalitatea mandatului imperativ (interzis de art. 69 alin. (2) din Constituția României și art. 1 alin. (3) din Legea 96/2006) sunt nepertinente, în cauză neurmărindu-se obținerea de la martorul denunțător a unui anumit vot, ci neprezentarea martorului denunțător la ședință.

Asupra chestiunilor de drept:

Înalta Curte a apreciat ca nefondată apărarea formulată de către inculpați, în sensul că nu este întrunită în cauză condiția atașată elementului material, ca promisiunea de foloase să aibă loc "în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndepliniri", pe motiv că nu este reglementată o îndatorire de serviciu a parlamentarului de a participa la ședințele comune ale Camarei Deputaților și Senatului în care se votează o moțiune de cenzură inițiată împotriva Guvernului.

Astfel, potrivit articolului 27 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, având denumirea marginală "Izvorul obligațiilor", articol care face parte din Capitolul VI al acestui act normativ, intitulat "Obligațiile deputaților și senatorilor", "Îndatoririle fundamentale și obligațiile principale ale deputaților și senatorilor sunt cele care decurg din Constituție, lege, din prezentul statut și din regulamente".

Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, din 03.03.1992, prevede la articolul 13, care sunt activitățile pentru care Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în ședințe comune. La punctul 18 al acestui articol se menționează "retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură".

Articolul 33 alin. (1) al aceluiași act normative prevede că "Deputații și senatorii sunt obligați să fie prezenți la lucrările comune ale Camerei Deputaților și Senatului și să se înscrie pe lista de prezență a ședinței comune, ținută de secretar".

Posibilitatea absentării este prevăzută doar "pentru rezolvarea unor probleme legate de exercitarea mandatului sau pentru rezolvarea unor probleme personale", cu permisiunea acordată de liderul grupului parlamentar din care face parte, ce se poate acorda în urma unei cereri scrise (alin. (2), sau ca urmare "apariției unor situații neprevăzute", ipoteză în care parlamentarul "se poate adresa în scris biroului permanent pentru a solicita motivarea respectivelor absențe" (alin. (3).

La alin. (4) al acestui articol se prevede și sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării obligației de a participa la lucrările comune ale Camerei Deputaților și Senatului. Astfel, articolul 33 alin. (4) prevede următoarele:

"Neparticiparea la cel puțin o activitate parlamentară desfășurată în sediul Camerei Deputaților sau Senatului, după caz, se consideră absență nemotivată și are drept consecință reținerea a 1% din indemnizația lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepția motivării absențelor în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaților și ale Regulamentului Senatului."

Pentru îndeplinirea acestei condiții atașate elementului material nu este necesar ca sancțiunea încălcării îndatoririi de serviciu să fie sancționată penal, sancțiunea penală fiind prevăzută doar pentru ipoteza promisiunii, oferirii sau dării de bani sau alte foloase în vederea încălcării acestei îndatoriri.

De asemenea, faptul absentării la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 05.10.2021 și de către alți parlamentari, invocată de către apărare, nu constituie o apărare pertinentă, instanța neputându-se pronunța decât în legătură cu persoanele și faptele menționate în dispoziția de trimitere în judecată din rechizitoriu. În plus, se omite faptul că nu simpla absentare este avută în vedere, ci săvârșirea unor acțiuni specifice elementului material al infracțiunii prev. de art. 290 din C. pen. în legătură cu această absentare.

În ceea ce privește apărarea potrivit căreia, în ședința comună a camerelor Parlamentului din data de 05.10.2021, martorul denunțător nu urma să exercite atribuții în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, ci ținând de funcția de control parlamentar asupra Guvernului, nefiind incidente dispozițiile art. 175 lit. a) din C. pen., Înalta Curte a apreciat că, inclusiv în ipoteza în care această susținere ar fi conformă cu realitatea, atribuțiile martorului denunțător vizate de demersul celor doi inculpați erau atribuții de funcționar public, cel puțin în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Înalta Curte, secția penală a apreciat, însă, că fapta dedusă judecății, probată, mai presus de orice îndoială rezonabilă, a fi fost săvârșită de către inculpați, nu este prevăzută de legea penală, întrucât numirea unor apropiați în posturi din deconcentrate, după înscrierea lor formală ca membri ai D., nu întrunește condițiile unei promisiuni, în sensul art. 290 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen.

Astfel, așa cum s-a învederat și în doctrina relevată de inculpați, promiterea, în sensul art. 290 din C. pen., poate fi expresă sau implicită ori aluzivă, însă indiferent de modul în care este făcută, "trebuie să fie serioasă și nu vagă sau imposibil de realizat" (H.Diaconescu, Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătura cu acestea, Ed. All Beck, București 2004, pag. 79).

Promisiunea unor foloase necuvenite trebuie să fie făcută într-o manieră clară și convingătoare, de natură să nu creeze dubii celui căruia îi sunt promise, atât în ceea ce privește natura și/sau întinderea acestor foloase, cât și în ceea ce privește persoana care va beneficia de aceste foloase.

Înalta Curte a apreciat că nu nemenționarea persoanele apropiate martorului, cu privire la care se reține că inculpații au promis că vor fi promovate în diverse posturi, constituie temeiul lipsei de claritate a promisiunii, în condițiile în care este evident că sunt persoane care ar fi urmat să fie alese de către martorul denunțător.

Neclaritatea intervine în legătură cu serviciile deconcentrate, în care ar fi urmat să fie numite acestea, iar dubiul cu privire la posibilitatea de a pune în practică aceste promisiuni este dat de faptul nedeținerii de către inculpați a unor funcții care să le permită ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să le asigure apropiaților martorului denunțător numirea în astfel de funcții, nereprezentând un factor de decizie în acest sens.

În argumentarea acestui din urmă aspect, Înalta Curte a avut în vedere definiția serviciilor publice deconcentrate, dată la litera ll) a art. 5 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit căreia serviciile publice deconcentrate sunt "structurile de specialitate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate din unitățile administrativ-teritoriale ale administrației publice centrale care răspund de satisfacerea unor nevoi de interes public/general în concordanță cu obiectivele politicilor și strategiilor sectoriale ale Guvernului". Funcționarea acestor servicii publice deconcentrate în subordinea ministerelor și altor organe de specialitate ale administrației publice centrale rezultă și din art. 277 alin. (1) din Codul administrativ.

Potrivit art. 249 alin. (2) din același act normativ, "prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale".

Conform art. 280 alin. (1) din Codul administrativ, "Conducătorul serviciului public deconcentrat care deține o funcție publică de conducere este numit și eliberat din funcție prin ordin al ministrului de resort sau al conducătorului organului de specialitate al administrației publice centrale competent", iar, potrivit art. 281 alin. (2) lit. a) din același act normativ, "numirea și eliberarea din funcție, modificarea raporturilor de serviciu sau de muncă, precum și sancționarea disciplinară a personalului din cadrul serviciului public deconcentrat" constituie una dintre atribuțiile principale ale conducătorului serviciului public deconcentrat.

Or, rezultă că inculpații nu dețin niciuna dintre funcțiile cu implicare în coordonarea activității și numirea personalului, inclusiv cu funcții de conducere a serviciilor publice deconcentrate, existența unei mandatări a celor doi inculpați în a formula propuneri de natura celei reținute în acuzare, de către deținători ai unor astfel de funcții, nu rezultă din probatoriul administrat în cauză, mai presus de orice îndoială rezonabilă.

Mai mult, este de notorietate faptul că în politică există situații și împrejurări, despre care află întreaga populație prin intermediul mass-media, în care anumite posturi din deconcentrate sau chiar din Guvern sunt negociate în baza unui algoritm al guvernării specific democrației.

Cu alte cuvinte, în democrație, negocierea politică, face parte și este fundamentul voinței populare concretizate în urma alegerilor specifice statului de drept.

În acest sens este Decizia nr. 55 din 31 ianuarie 2024 (nepublicată), prin care Curtea Constituțională a statuat următoarele:

"38. De asemenea, relativitatea configurației politice a celor două Camere ale Parlamentului rezultă și din observațiile Curții Constituționale referitoare la mutațiile intervenite în structura grupurilor parlamentare existente, ca urmare a sciziunii ce se poate produce în cadrul partidelor reprezentate de fiecare grup sau a migrației parlamentarilor de la un grup la altul ori a părăsirii unui grup fără afilierea la altul, mutații posibile în condițiile în care Constituția stabilește expres că orice mandat imperativ este nul (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1490 din 17 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 22 decembrie 2010).

Decizia nr. 504 din 18 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 801 din 3 octombrie 2019, în care s-a reținut că:

"Având în vedere că funcția de ministru este una politică, informările și consultările reciproce dintre prim-ministru și Președinte au preponderent natură politică. În cadrul lor între cele două autorități publice pot apărea divergențe. Toate aceste interacțiuni însă nu sunt de natură juridică, ci eminamente politică. Nu e mai puțin adevărat că interacțiuni politice între diverși actori (Președinte, prim-ministru, parlamentari, partide politice, grupuri parlamentare etc.) determină consecințe de natură juridică prin aceea că, în final, se poate ajunge la remanierea guvernamentală sau nu. Constituția nu a stabilit detaliat modalitatea în care trebuie purtate negocierile politice în vederea unei remanieri guvernamentale, ci a precizat exclusiv modul în care se ia act în plan juridic de rezultatul negocierii politice. Dacă negocierea politică se finalizează cu o remaniere simplă este suficientă numirea unor miniștri de către Președintele României la propunerea prim-ministrului. Dacă negocierea politică se finalizează cu o schimbare în compoziția politică a Guvernului devine necesar un vot al Parlamentului."

Decizia nr. 393 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 579 din 09.07.2018, prin care Curtea Constituțională a statuat următoarele:

"49. În ce privește criticile referitoare la pct. II al anexei Hotărârii Parlamentului României nr. 20/2018, potrivit cărora este încălcat art. 64 alin. (5) din Constituție, deoarece componența biroului Comisiei speciale nu respectă configurația politică rezultată în urma ultimelor alegeri parlamentare (din 2016), în sensul că nu este inclus și un reprezentant al grupului parlamentar M. (autorul sesizării), Curtea reține că și aceste critici au caracter inadmisibil. În aplicarea principiului configurației politice prevăzut de art. 64 alin. (5) din Constituție, art. 4 alin. (3) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului prevede "Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaților și din Senat negociază componența numerică și propun componența nominală a structurilor comune prevăzute la alin. (1) și (2) și a conducerilor acestor structuri pentru a asigura respectarea configurației politice a celor două Camere și raportul dintre numărul deputaților și numărul senatorilor." Odată stabilită această regulă parlamentară, modalitatea concretă în care fiecare grup parlamentar își exercită abilitățile de negociere cu privire la componența numerică a fiecărei comisii parlamentare comune, precum și a capacității grupului parlamentar de a-și propune propriii reprezentanți în fiecare dintre aceste structuri comune ale Camerei Deputaților și Senatului nu poate reprezenta, în continuare, o problemă de constituționalitate în sine a hotărârii Parlamentului prin care o asemenea structură este înființată. Prin urmare, componența numerică și nominală a unei comisii, inclusiv la nivelul conducerii sale, fiind chestiuni ce țin de acte de negociere între parlamentari, nu poate avea o semnificație constituțională sau o reală relevanță constituțională, astfel încât să constituie obiect al controlului de constituționalitate. Dacă, în speță, nu a fost respectată etapa acestor negocieri, indiferent de rezultatul lor, nici aceasta nu poate constitui o problemă de neconstituționalitate, ci, eventual, de nerespectare a Regulamentului activităților comune ale celor două Camere ale Parlamentului, aspect față de care Curtea Constituțională nu este competentă să se pronunțe."

Precum și Decizia nr. 85 din 24 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 195 din 11.03.2020, prin care s-a statuat:

"108. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la aceste dispoziții, "candidatul desemnat de Președinte la funcția de prim-ministru nu reprezintă alegerea exclusivă a Președintelui, ci reprezintă rezultatul unor consultări și/sau negocieri dintre acesta și partidul politic care are majoritatea absolută în Parlament sau a celor parlamentare, dacă nu există o atare majoritate". (Decizia nr. 875 din 19 decembrie 2018, precitată, par. 65) Ca urmare, chiar dacă, așa cum s-a observat și din punctele de vedere exprimate în prezenta cauză, procedura reglementată de art. 103 alin. (1) din Constituție este una flexibilă, ea nu permite exercitarea discreționară a competenței Președintelui României. În cadrul său "nu se poate ignora nici rezultatul electoral al competitorilor electorali, dar nici finalitatea procedurii, respectiv desemnarea unui candidat care să poată asigura coagularea unei majorități parlamentare în vederea obținerii votului de încredere." (Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, par. 318) De aceea, "Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului." (Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, precitată, par. 319) Aceste considerente, reținute de Curtea Constituțională în contextul examinării unei inițiative de revizuire a Constituției, sunt general obligatorii. Ele se referă la interpretarea și aplicarea cadrului constituțional în vigoare, fundamentând, cu raportare la art. 152 din Constituție, constatarea neconstituționalității dispozițiilor referitoare la procedura de învestitură și numire a Guvernului pe care inițiatorii legii de revizuire a Constituției doreau să le introducă. (a se vedea paragraful 326 al deciziei menționate) Astfel, ținând seama de motivarea respectivă, prin Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, definitivă și general obligatorie, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea "modificării aduse art. 103 alin. (1) și (3) din Constituție, precum și a completării art. 103 din Constituție cu trei noi alineate, alin. (31)-(33), referitoare la modalitatea de desemnare de către Președintele României a candidatului la funcția de prim-ministru", întrucât "încalcă limitele revizuirii prevăzute de art. 152 din Constituție". (art. II pct. 19 din dispozitiv)"

Împrejurarea, faptul în sine, că un ales parlamentar discută cu un alt ales parlamentar despre situația unei monțiuni de cenzură care, de regulă, deși întâlnită des în democrație nu este benefică stabilității politice, oferind anumite posturi negociate în mod evident politic (ca în situația dedusă judecății), nu se circumscrie decât gramatical elementului material al infracțiunii de dare de mită, prev. și ped. de art. 290 C. pen.

În concluzie, Înalta Curte, secția penală a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sub aspectul laturii obiective, respectiv lipsa elementului material necesar, care în accepțiunea acuzației, constă în mod greșit, în promisiunea/oferirea de alte foloase pentru alții, ceea ce nu coincide cu convingerea judecătorilor investiți să soluționeze prezenta cauză, fiind astfel incidentă o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale, respectiv fapta nu e prevăzută de legea penală, reglementată de dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

B. Judecata în apel

Împotriva sentinței penale nr. 171 din data de 26 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021, a formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Cauza a fost înregistrată, la data de 30 aprilie 2024, pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 1-2024, sub nr. x/2024, primind, urmare repartizării aleatorii, prim termen de judecată la 09 septembrie 2024.

La termenul din data de 9 septembrie 2024, reprezentantul Ministerului Public a susținut că nu solicită administrarea de probe noi, nici readministrarea probelor avute în vedere de prima instanță și a solicitat să fie avute în vedere probele existente la dosar, administrate în faza de urmărire penală și în cursul judecății în fond, precizând că situația de fapt, dovedită prin declarațiile de martori, nu a fost contestată, inculpații nu au dat declarații în cauză, iar obiectul apelului îl constituie chestiunea de drept.

De asemenea, intimații inculpați B. și A. au arătat că se prevalează de dreptul la tăcere în faza procesuală a apelului.

În acest context, nefiind alte cereri de formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători a acordat cuvântul în dezbateri asupra apelului declarat, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 09 septembrie 2024.

Sinteza motivelor de apel

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a criticat sentința apelată sub aspectul greșitei achitări a inculpaților B. și A. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În esență, prin motivele de apel s-a susținut că promisiunea inculpaților privind numirea unor apropiați ai martorului denunțător în posturi din cadrul instituțiilor deconcentrate a fost una clară, iar împrejurarea că inculpații nu ar avea nicun fel de atribuții în legătură cu promovarea unor persoane în servicii deconcentrate este lipsită de relevanță, întrucât autorul promisiunii nu este circumstanțiat.

În ceea ce priveste credibilitatea promisiunii, s-a susținut că ea nu este o condiție pentru existenta infractiunii, cu atât mai mult cu cât aceasta subzistă și în ipoteza în care promisiunea nu a fost urmată de executare, fiind suficient faptul promiterii.

De asemenea, a susținut că modalitatea în care promisiunea a fost realizată, în sensul că un deputat s-a întâlnit la o cafenea cu martorul denunțător, membru al unui partid politic opozit, și a încercat determinarea acestuia de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv obligația de a se prezenta la o ședință comună a Parlamentului, conduce la concluzia că negocierea a avut un caracter ilicit, neputând fi apreciată ca o negociere politică.

În consecință, s-a arătat că acțiunea inculpaților A. si B. nu poate fi încadrată în alt cadru decât cel infracțional, circumscris infracțiunii de dare de mită în forma promisiunii de alte foloase astfel încât instanța de fond a reținut în mod greșit că fapta săvârșită de inculpați nu este prevazută de legea penală sens în care a solicitat, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și, în rejudecare, dispunerea unei soluții de condamnare a inculpatilor A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Analiza criticilor formulate

Examinând hotărârea atacată atât din oficiu, cât prin prisma motivelor de apel formulate și susținute oral, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că apelul formulat de către Minsterului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție este nefondat având în vedere următoarele:

Prealabil, Completul de 5 Judecători constată că situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită de instanța de fond în urma analizei materialului probator administrat în cauză, nu a fost contestată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, aspect rezultat din motivele de apel și confirmat expres de către procurorul de ședință astfel încât se reține că instanța de apel este sesizată strict cu soluționarea unei probleme de drept, respectiv dacă aspectele discutate de către inculpații A. și B. cu martorul denunțător C. întrunesc condițiile unei promisiuni, în sensul art. 290 alin. (1) din C. pen. astfel încât să fie realizată tipicitatea obiectivă a infracțiunii de dare de mită.

În acest context, sub aspectul situației de fapt, se constată că prima instanță a reținut că, în data de 01.10.2021, inculpații A. și B. i-au promis numitului C. numirea unor apropiați în posturi