ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 10 aprilie 2025, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța nr. 1672/160/P/2024 din data de 19.06.2024, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, asupra bunurilor mobile și imobile, respectiv măsura asigurătorie a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare, precum și asupra sumelor datorate de terți, aparținând inculpatului A. și B..

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a apreciat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii asigurătorii, având în vedere și valoarea prejudiciului estimativ suferit de persoana vătămată.

Prin încheierea atacată s-a constatat că prin ordonanța nr. 1672/160/P/2024 din data de 19.06.2024 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, precum și instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare și asupra sumelor datorate de terți, aparținând inculpatului A., cât și B. până la concurența sumei de 2.561.617 RON.

S-a mai constatat că prin procesul-verbal din data de 20.06.2024, întocmit de organele de cercetare penală a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, precum și instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare și asupra sumelor datorate de terți aparținând inculpatului A., precum și B., astfel:

• sumele de bani existente în conturile bancare deținute de suspectul A..

• sumele de bani existente în conturile bancare deținute de B., CUI x.

• Bunuri imobile:

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localității Tămădău Mare, județ Călărași, reprezentând teren extravilan în suprafață de 5000 mp;

Valoarea aproximativă a bunului a fost estimată la suma de 50.000 RON, conform site-ului imobiliare.ro.

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localității Tămădău Mare, județ Călărași, reprezentând teren extravilan în suprafață de 13.300 mp;

Valoarea aproximativă a bunului a fost estimată la suma de 130.000 RON, conform site-ului imobiliare.ro.

Totodată, s-a constatat și că prin adresa nr. x din data de 20.06.2024, My POS.COM, a comunicat faptul că inculpatul B. deține conturile nr. x (cu suma 0,76 euro identificată) și nr. x (cu suma 24.459,16 RON identificată), sume ce au fost blocate de către instituția financiară.

În continuare, judecătorul de cameră preliminară a constatat că prin ordonanța din data de 25.02.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost menținute măsurile asigurătorii.

Împotriva acestei încheieri contestatorul A. a formulat contestație, solicitând admiterea contestației și desființarea încheierii atacate.

Contestatorul a invocat nelegalitatea încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București prin prisma faptului că măsurile asigurătorii ar fi încetat de drept la data de 20.12.2024 deoarece nu au fost verificate în termenul de 6 luni de zile prevăzut de art. 250

2

din C. proc. pen. și prin urmare, în opinia sa, sancțiunea care ar interveni ar fi cea prevăzută de art. 268 alin. (2) din C. proc. pen.. A arătat că ordonanța prin care s-a dispus măsura popririi și sechestrului judiciar în ceea ce privește conturile și bunurile sale și ale biroului notarial a fost emisă la data de 20.06.2024, iar la momentul formulării prezentei cereri, 09.04.2025, termenul de 6 luni a fost depășit fără să se fi procedat la o nouă verificare a temeiurilor care au stat la baza emiterii acestei măsuri, iar termenul maxim în care procurorul putea solicita menținerea și verificarea măsurii, susține contestatorul că ar fi fost 20.12.2024.

Tot nelegală a apreciat contestatorul că ar fi și extinderea măsurii popririi asupra sumelor de bani ce terții le-ar datora B. în raport de faptul că ordonanța de instituire a măsurilor asigurătorii se referă la instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, respectiv instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare, precum și a sumelor datorate de terți aparținând inculpatului, pentru ca în procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător să se dispună instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, respectiv instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare, precum și a sumelor datorate de terți aparținând inculpatului și B.. Astfel, a considerat contestatorul că măsura sechestrului asigurător instituit și asupra B. nu respectă exigențele legale câtă vreme actul de punere în aplicare al ordonanței de sechestru depășește limitele acesteia și privește și alte persoane, fiind lovit de nulitate.

De asemenea, contestatorul a criticat încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București sub aspectul netemeiniciei sale cu referire la faptul că a făcut numeroase demersuri la ANAF pentru a clarifica situația datoriilor către stat, pentru a lămuri proveniența sumelor pe care ANAF i le impută. A precizat că a formulat multiple acțiuni prin care a contestat în mod direct și nemijlocit debitele, mare parte din aceste debite fiind prescrise, iar restul au fost anulate în instanță sau se află în litigiu, însă ANAF nu respectă hotărârile judecătorești pronunțate și nu s-a conformat dispozițiilor acestora și în continuare emite aproape trimestrial decizii de impunere și somații pentru sume prescrise sau anulate de instanță, neexistând o modalitate transparentă de verificare a proveniențelor acestor debite.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:

Prealabil, se amintește că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

De asemenea, aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Totodată, prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată și completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 250

2

din C. proc. pen. în materia măsurilor asigurătorii, potrivit căruia "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător."

În conformitate cu dispozițiilor art. 249 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora (alin. (5).

Prin noile dispoziții procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, putându-se dispune, în raport de particularitățile fiecărei cauze, menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.

Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că prin ordonanța nr. 1672/160/P/2024 din data de 19.06.2024 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, precum și instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare și asupra sumelor datorate de terți, aparținând inculpatului A., cât și a B. până la concurența sumei de 2.561.617 RON.

Se mai constată că prin procesul-verbal din data de 20.06.2024, întocmit de organele de cercetare penală, a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, precum și poprirea asigurătorie asupra sumelor de bani existente în conturile bancare și asupra sumelor datorate de terți aparținând inculpatului A., precum și B., astfel: sumele de bani existente în conturile bancare deținute de suspectul A.; sumele de bani existente în conturile bancare deținute de B.; bunuri imobile: imobil înscris în cartea funciară nr. x a localității Tămădău Mare, județ Călărași, reprezentând teren extravilan în suprafață de 5000 mp și imobil înscris în cartea funciară nr. x a localității Tămădău Mare, județ Călărași, reprezentând teren extravilan în suprafață de 13.300 mp.

De asemenea, se constatată și că prin adresa nr. x din data de 20.06.2024, My POS.COM, a comunicat faptul că inculpatul B. deține conturile nr. x (cu suma 0,76 euro identificată) și nr. x (cu suma 24.459,16 RON identificată), sume ce au fost blocate de către instituția financiară.

În opinia Completului de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți, chiar dacă luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie în cazul infracțiunii prevăzute de art. 6

1

din Legea nr. 241/2005, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, acest fapt nu echivalează cu o dispensă în a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la luarea acestor măsuri, și ulterior, la menținerea acestora.

Astfel, în raport de cele de mai sus, în procedura de verificare a măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmării penale se analizează subzistența temeiurile care au determinat luarea sau menținerea acestora, un controlul judiciar efectiv vizând nu doar etapa luării măsurii asigurătorii, ci și etapa verificării periodice a acesteia.

Controlul judecătoresc este unul efectiv doar în măsura în care verificarea periodică este una efectivă în sensul statuat de legiuitor în art. 250

2

teza finală din C. proc. pen., și anume, dacă se verifică concret că subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, dispunându-se după caz menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată din încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București că, deși se face referire la faptul că ar subzista temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii, în concret o analiză a subzistenței acestor temeiuri de drept și de fapt nu a fost realizată, pentru ca acum, în calea de atac a contestației, instanța supremă să poată efectua un control de legalitate al încheierii atacate.

Mai mult, în raport de jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, se observă că ingerința în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

Astfel, Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți reține că unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 250

2

din C. proc. pen. îl reprezintă proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini. Or, nici din acest punct de vedere încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București nu conține o analiză a proporționalității măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile și imobile, precum și a măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare și asupra sumelor datorate de terți, aparținând inculpatului A., cât și B. până la concurența sumei de 2.561.617 RON.

În continuare, Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți, având în vedere și Decizia RIL nr. 19/2017, constată că prin încheierea atacată nu s-a analizat în concret proporționalitatea măsurilor asiguratorii dispuse în cauză cu situația care le-a determinat și nici din această perspectivă nu se poate efectua un control de legalitate al încheierii contestate, care se limitează doar la a afirma că în cauză această proporționalitate există.

Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că prin încheierea contestată nu s-a examinat în concret raportul de proporționalitate între gravitatea ingerinței prevăzute de lege prin dispunerea unei măsuri asigurătorii și scopul prevăzut de lege căruia aceasta îi servește. De asemenea, nu s-a efectuat o analiză în ce privește proporționalitatea între măsurile asigurătorii și scopul urmărit sub aspectul criteriului valorii bunurilor indisponibilizate, duratei măsurilor asigurătorii, instituirii și aplicării nediscriminatorii a acestora, indisponibilizării unor bunuri care aduc atingere intereselor altor persoane.

Față de considerentele anterioare, Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți reține că un control de legalitate al încheierii contestate nu poate fi efectuat întrucât nu se pot decela motivele pentru care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a apreciat că se impune menținerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile, respectiv măsura asigurătorie a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare, precum și asupra sumelor datorate de terți, aparținând inculpatului A. și B..

De asemenea, Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți apreciază necesar ca judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București să procedeze la verificări cu privire și la aspectele invocate de inculpatul A., mai precis cu privire la critica de nelegalitate care vizează încetarea de drept a măsurilor asigurătorii deoarece nu ar fi fost verificate în termenul de 6 luni prevăzut de art. 250

2

din C. proc. pen. și la critica de nelegalitate vizând extinderea măsurii popririi asupra sumelor de bani ce terții le-ar datora B.. Se mai impune a fi analizate și apărările de netemeinicie formulate de inculpat cu referire la inexistența unei modalități transparente de verificare a proveniențelor acestor debite pe care ANAF i le impută.

Așadar, în acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de CEDO, transpus și în legislația națională se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru a-i fi oferită inculpatului posibilitatea de a se apăra, respectându-i-se, astfel, drepturile procesuale și dându-i acestuia posibilitatea de acces la o cale de atac efectivă, în contextul unor condamnări date României de Curtea Europeană pentru violarea art. 6 par. 1 și 3 din Convenție, instanța având obligația de a se asigura ca drepturile garantate de Convenție "să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2025 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2025.1.

Va desființa încheierea penală atacată.

Va trimite cauza spre rejudecare judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cale de atac vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2025 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2025.1.

Desființează încheierea penală atacată.

Trimite cauza spre rejudecare judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București.

Cheltuieli judiciare ocazionate de prezenta cale de atac rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu, astăzi, 13 mai 2025.