ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra contestației declarată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. F/CP din data de 03 iunie 2025, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.1*, constată următoarele:

Prin încheierea nr. F/CP din data de 03 iunie 2025, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.1*, s-a respins, ca nefondată, cererea de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii. În baza art. 250

2

din C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanța nr. 1672/160/P/2024 din data de 19.06.2024, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, asupra bunurilor mobile și imobile, respectiv măsura asiguratorie a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare precum și asupra sumelor datorate de terți, aparținând inculpatului A. și B..

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că realizând verificarea măsurilor asigurătorii, cu respectarea termenului prevăzut în art. 250

2

din C. proc. pen., în limitele anterior menționate, Judecătorul de cameră preliminară a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x din data de 14.03.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2025, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., notar public în cadrul Camerei Notarilor Publici București, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii în formă continuată prevăzută de art. 61 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (31 de acte materiale).

În fapt, s-a reținut că, inculpatul A. în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat în calitate de notar public și reprezentant legal al B. (CUI x) în perioada 25 iunie 2022 - 25 aprilie 2024 (31 de acte materiale) a reținut impozitul pe veniturile din salarii (92.113,00 RON), contribuția de asigurări sociale datorate de angajat (CAS - 374.674,00 RON), contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate de angajat (CASS - 149 611,00 RON), respectiv a încasat impozitul datorat pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal (1.945.219,00 RON), pe care nu le-a plătit către bugetul de stat în termen de 60 de zile de la data scadenței aferente fiecărei contribuții/impozit cauzând un prejudiciu bugetului de stat consolidat în cuantum de 2.561.617,00 RON.

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Serviciul Juridic Penale s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.561.617 RON prin adresa nr. MBR_JRD 83971/29.11.2024.

Prin ordonanța nr. 1672/160/P/2024 din 19.06.2024, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, precum și instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare și asupra sumelor datorate de terți, aparținând inculpatului A., cât și a B. până la concurența sumei de 2.561.617 RON.

Prin procesul-verbal din data de 20.06.2024, întocmit de organele de cercetare penală a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, precum și instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare și asupra sumelor datorate de terți aparținând inculpatului A., precum și a B., după cum urmează: sumele de bani existente în conturile bancare deținute de suspectul A.; sumele de bani existente în conturile bancare deținute de B., CUI x; Bunuri imobile: imobil înscris în cartea funciară nr. x a localității Tămădău Mare, județ Călărași, reprezentând teren extravilan în suprafață de 5000 mp; Valoarea aproximativă a bunului a fost estimată la suma de 50.000 RON, conform site-ului imobiliare.ro; imobil înscris în cartea funciară nr. x a localității Tămădău Mare, județ Călărași, reprezentând teren extravilan în suprafață de 13.300 mp; Valoarea aproximativă a bunului a fost estimată la suma de 130.000 RON, conform site-ului imobiliare.ro.

Totodată, prin adresa nr. x din data de 20.06.2024, C., a comunicat faptul că inculpatul B. deține conturile nr. x (cu suma 0,76 euro identificată) și nr. x (cu suma 24.459,16 RON identificată), sume ce au fost blocate de către instituția financiară.

Prin ordonanța din data de 25.02.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost menținute măsurile asiguratorii. Fără a se pronunța la acest moment cu privire la temeinicia acuzațiilor aduse inculpatului A. și solicitărilor de confiscare de la acesta a sumelor de bani sechestrate și a altor sume de bani având o proveniență pretins infracțională și, respectiv, de obligare a sa la plata cheltuielilor judiciare indicate de procuror, toate acestea fiind în sarcina judecății pe fond a cauzei, în cadrul unei proceduri ulterioare separate, judecătorul de cameră preliminară a reținut că probatoriul pe care se bazează trimiterea în judecată a inculpatului, detaliat în cuprinsul rechizitoriului, oferă motive verosimile de a crede în posibila sa implicare în activități de natură infracțională care pot fundamenta luarea unor măsuri de siguranță cu privire la produsul infracțional, pentru garantarea executării cărora se impune menținerea sub sechestru a bunurilor asupra cărora este în ființă această măsură asiguratorie.

De altfel, conform celor anterior menționate, pronunțarea asupra măsurilor asigurătorii nu reprezintă o judecată asupra acuzațiilor aduse inculpatului, impunând examinarea necesității și proporționalității acestei măsuri numai din perspectiva ingerinței în dreptul de proprietate.

S-a reținut că în speță, în raport cu faptele de care inculpatul în discuție este acuzat, măsurile asigurătorii anterior menționate se mențin necesare în raport cu scopurile care au motivat luarea și, apoi, menținerea lor, respectiv confiscarea specială și/sau extinsă a bunurilor provenind din presupuse activități infracționale și garantarea acoperirii cheltuielilor judiciare.

Aceste scopuri sunt legale, fiind dintre cele prevăzute în art. 249 alin. (1), (4), (5) din C. proc. pen., iar, în cazul inculpatului A., raportat la întinderea presupusului produs infracțional și a cheltuielilor judiciare anticipate, măsurile asigurătorii nu sunt disproporționate și nici nu constituie sarcini excesive. De asemenea, durata acestor măsuri se menține în limite rezonabile, în condițiile în care sechestrele instituite asupra sumelor de bani și bunurilor mobile anterior menționate datează din urmă cu aproximativ 1 an (din data de 19.06.2024), fiind menținute ulterior, în condițiile instrumentării unei cauze complexe, finalizată cu trimiterea în judecată a inculpatului.

În ceea ce privește solicitarea apărării de constatare a încetării de drept a măsurilor asiguratorii, în opinia sa fiind depășit termenul de verificare, judecătorul de cameră preliminară a apreciat ca fiind nefondată, având în vedere că prin ordonanța din data de 25.02.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost menținute măsurile asiguratorii, iar inculpatul nu a formulat contestație cu privire la această ordonanță.

În opinia judecătorului de cameră preliminară, s-a reținut că nu s-ar putea ajunge la concluzia încetării de drept a măsurii asigurătorii pentru identitate de rațiune raportat la cea care intervine în cazul nerespectării termenului prevăzut în cazul verificării măsurilor preventive, respectiv încetarea de drept a măsurii, conform dispozițiilor art. 241 C. proc. pen., măsura asiguratorie afectând cu caracter temporar dreptul la proprietate în sensul afectării doar în parte a atributelor dreptului de proprietate, iar măsura preventivă afectând dreptul la libertate în substanța sa. Mai mult decât atât, în cazul anumitor bunuri încetarea de drept a măsurii asigurătorii prin simpla expirare a termenului prevăzut de lege nu ar fi de natură să producă efecte, fiind necesar un act care să constate încetarea de drept (de exemplu, în cazul bunurilor imobile radierea din cartea funciară a măsurii asigurătorii se face pe baza actelor prevăzute în Regulamentul-anexă la Ordinul ANCPI nr. 700/2014; poprirea bancară nu va fi ridicată în absența unui act provenind de la organul judiciar etc.).

Rațiunea modificării normei procesual penale a fost aceea de crea o obligație pozitivă a organelor judiciare de a analiza periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii, precum și necesitatea menținerii acestora, inclusiv din perspectiva proporționalității măsurilor raportat la ingerința acestora în dreptul de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări. Acest examen al proporționalității a fost consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, Wellane împotriva României și Cernea împotriva României, în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate și a unui just echilibru între interesul general al societății și interesele persoanei căreia îi aparțin bunurile cu privire la care s-a instituit măsura sechestrului asigurător. Prin urmare, rolul termenului de 6 luni stabilit în cuprinsul art. 250

2

din C. proc. pen., este acela de a garanta exercitarea obligației organelor judiciare de a verifica subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii. Având în vedere aceste aspecte, s-a concluzionat că termenele sunt procedurale și imperative, fiind necesară respectarea acestora de către organele judiciare. Legiuitorul a instituit o singură ipoteză de încetare de drept a măsurii asigurătorii, respectiv în ipoteza în care în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii prin care acțiune civilă a fost lăsată nesoluționată în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., persoana vătămată nu a introdus acțiune în fața instanței civile - art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Mai departe, s-a constatat că nu există o disproporție majoră între valoarea bunurilor asupra cărora a fost instituit sechestrul asigurător și scopul măsurii asigurătorii respectiv confiscarea specială a folosului dobândit prin săvârșirea faptelor ilicite penale sau confiscarea extinsă, repararea pagubei produse prin infracțiune și garantarea executării cheltuielilor judiciare.

În ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, după cum a arătat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 353 din 17 aprilie 2018, s-a constatat că judecătorul trebuie să examineze dacă întinderea măsurii sechestrului, respectiv valoarea bunurilor, este proporțională cu scopul urmărit. Condiția decurge din Constituția României - art. 53 alin. (2) - "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

Așadar, examinarea caracterului proporțional presupune, în primul rând, ca judecătorul să se asigure că valoarea bunurilor sechestrate nu depășește semnificativ valoarea prejudiciului imputat persoanei vizate, în cazul măsurii luate pentru garantarea recuperării prejudiciului, respectiv diferența dintre valoarea bunurilor dobândite și veniturile obținute licit, în cazul confiscării extinse.

Plecând de la aceste premise, chiar dacă la acest moment procesual judecătorul de cameră preliminară nu poate analiza aspecte care țin de admiterea acțiunii civile sau care vizează, în concret, luarea măsurii confiscării speciale, totuși acesta are obligația de a examina sumar valoarea bunurilor sechestrate și valoarea prejudiciului, precum și faptul dacă bunurile sechestrate pot face, în mod generic, obiectul confiscării speciale.

Astfel, așa cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în sarcina inculpatul A. s-a reținut un prejudiciu în cuantum de 2.561.617,00 RON.

Având în vedere că valoarea cumulată a bunurilor asupra cărora s-a dispus măsura asiguratorie prin ordonanța nr. 1672/160/P/2024 din 19.06.2024 este de aproximativ 204.459 RON și 0,76 euro, s-a reținut că nu se poate aprecia că ar depăși valoarea prejudiciului și a unor eventuale cheltuieli judiciare, motiv pentru care judecătorul de cameră prelimina a menținut măsura asiguratorie asupra anumitor bunuri mobile și imobile ale contestatorului.

Deși inculpatul a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care reiese că ANAF a efectuat o corecție, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta privește accesoriile fiscale, ci nu debitul principal. Mai mult decât atât, o eventuală restabilire a prejudiciului reținut prin rechizitoriu ar exceda obiectului prezentei cauze, fiind aspecte care vizează însăși modalitatea de soluționare a fondului cauzei, astfel că, în mod evident, o altă abordare cu privire la aceste aspecte, ar crea un risc de antepronunțare al judecătorului.

În ceea ce privește critica apărării potrivit căreia s-a dispus în mod nelegal extinderea măsurii popririi și asupra veniturilor B., s-a apreciat ca fiind nefondată, având în vedere că încă de la debutul cauzei, prin ordonanța nr. 1672/160/P/2024 din 19.06.2024 a fost vizat și B., ci nu s-a dispus extinderea ulterior, astfel cum susține apărarea.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestație inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub dosar nr. x/2025.1*, fiind stabilit termen aleatoriu la data de 24 iunie 2025.

În motivarea contestației, în esență, contestatorul a solicitat, în principal, admiterea contestației, desființarea încheierii atacate, iar în rejudecare, să se constate că măsurile au încetat de drept, iar în subsidiar, restrângerea măsurii sechestrului asigurător, invocând totodată nemotivarea încheierii, întrucât nu rezultă argumentele care au stat la baza soluției dispuse.

Examinând contestația declarată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. F/CP din data de 03 iunie 2025, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.1*, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară apreciază contestația formulată ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul nr. x din data de 14.03.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2025, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., notar public în cadrul Camerei Notarilor Publici București, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii în formă continuată prevăzută de art. 61 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (31 de acte materiale).

Prin ordonanța nr. 1672/160/P/2024 din 19.06.2024 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, precum și instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare și asupra sumelor datorate de terți, aparținând inculpatului A., cât și a B. până la concurența sumei de 2.561.617 RON, iar prin ordonanța din data de 25.02.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost menținute măsurile asiguratorii.

Potrivit dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. (2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora. (3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului. (4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate. (4

1

) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie. (5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora. (6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua și la cererea părții civile. Cererea se adresează procurorului, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată, după caz. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile. (6

1

) În cursul urmăririi penale, măsurile asigurătorii sunt luate de procuror prin ordonanță. Procurorul dispune de îndată asupra luării măsurilor asigurătorii atunci când cererea este făcută de partea civilă. (6

2

) Ordonanța de luare a măsurilor asigurătorii se comunică suspectului sau inculpatului și părții civile odată cu aducerea la îndeplinire a acestor măsuri. Ordonanța de respingere a cererii părții civile se comunică acesteia și suspectului sau inculpatului de îndată. (6

3

) Judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, după caz, se pronunță asupra luării măsurii asigurătorii în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere motivată. Judecata se face de urgență. Participarea procurorului este obligatorie. 18/05/2025 (6

4

) încheierea prin care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii se comunică inculpatului și părții civile odată cu aducerea la îndeplinire a acestor măsuri. Încheierea de respingere a cererii părții civile se comunică acesteia și inculpatului de îndată după pronunțare. (7) Măsurile asigurătorii luate în condițiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. (8) Nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane de drept public și nici bunurile exceptate de lege.

Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

În ceea ce privește condiția necesității menținerii măsurii procesuale analizate, Înalta Curte constată că aceasta decurge în mod necesar din nevoia asigurării reparării pagubei pretins produse prin infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată contestatorul inculpat A., respectiv art. 61 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., 31 de acte materiale. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în sarcina inculpatul A. s-a reținut un prejudiciu în cuantum de 2.561.617,00 RON.

Prin procesul-verbal din data de 20.06.2024, întocmit de organele de cercetare penală a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, precum și instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare și asupra sumelor datorate de terți aparținând inculpatului A., precum și a B., după cum urmează: sumele de bani existente în conturile bancare deținute de suspectul A., sumele de bani existente în conturile bancare deținute de B., CUI x; bunuri imobile: imobil înscris în cartea funciară nr. x a localității Tămădău Mare, județ Călărași, reprezentând teren extravilan în suprafață de 5000 mp, valoarea aproximativă a bunului a fost estimată la suma de 50.000 RON, imobil înscris în cartea funciară nr. x a localității Tămădău Mare, județ Călărași, reprezentând teren extravilan în suprafață de 13.300 mp, valoarea aproximativă a bunului a fost estimată la suma de 130.000 RON.

Totodată, prin adresa nr. x din data de 20.06.2024, C., a comunicat faptul că inculpatul B. deține conturile indicate suma 0,76 euro și suma 24.459,16 RON, sume ce au fost blocate de către instituția financiară.

Având în vedere că valoarea cumulată a bunurilor asupra cărora s-a dispus măsura asiguratorie prin ordonanța nr. 1672/160/P/2024 din 19.06.2024 este de aproximativ 204.459 RON și 0,76 euro, Înalta Curte constată că în mod corect judecătorul de cameră preliminară a menținut măsura asiguratorie asupra anumitor bunuri mobile și imobile ale contestatorului, având în vedere prejudiciul în valoare de 2.561.617,00 RON, precum și accesoriile fiscale.

În ceea ce privește cerința proporționalității măsurii asigurătorii, Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată ca fiind îndeplinită această exigență, atât prin raportare la scopul urmărit prin dispunerea ei, cât și, în mod particular, la valoarea estimată a sumelor ce s-ar impune a face obiectul confiscării speciale sau extinse, în condițiile în care acestea nu vor servi acoperirii prejudiciului produs în cauză.

Or, procedând în acest fel, se reține că, tocmai având în vedere, pe de o parte, stadiul procesul actual al cauzei, în care conținutul acuzațiilor aduse contestatorului inculpat, inclusiv sub aspectul valorii efective a prejudiciului cauzat, nu au fost încă tranșate, precum prejudiciul în raport cu care s-au instituit măsuri asigurătorii, nu poate constitui temei pentru punerea în discuție a necesității și, implicit, a proporționalității măsurii procesuale sus-menționate dispuse, în lipsa unor dovezi clare cu privire la o disproporție vădită între chiar valoarea bunurilor sechestrate și cea până la concurența căreia a fost instituit sechestrul, nu există justificare pentru ridicarea sau restrângerea măsurilor asigurătorii sub imperiul căreia se află inculpatul, în prezent, temeiurile care au justificat luarea acesteia, prin raportare la scopul măsurii, nesuferind modificări.

Efectuând și o analiză a testului de proporționalitate al măsurilor asigurătorii prin raportare la decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, unde instanța supremă a reținut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. S-a considerat că proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Mai mult, condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)", se constată că, în speță, este satisfăcută cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri

În ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, după cum a arătat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 353 din 17 aprilie 2018, se constată că judecătorul trebuie să examineze dacă întinderea măsurii sechestrului, respectiv valoarea bunurilor, este proporțională cu scopul urmărit. Condiția decurge din Constituția României - art. 53 alin. (2) - "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, atât la luarea măsurii sechestrului asigurător, cât și în perioada în care aceasta este menținută, trebuie respectată exigența de proporționalitate cu scopul urmărit, pentru ca măsura respectivă să nu se transforme, odată cu trecerea timpului, într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate. În acest sens, relevantă este hotărârea din cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut necesitatea aplicării testului de proporționalitate și încălcarea exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană față de durata excesivă a măsurilor asigurătorii.

Înalta Curte constată că durata măsurii se menține în limite rezonabile, în condițiile în care sechestrele au fost instituite în urmă cu aproximativ 1 an, respectiv la data de 19.06.2024, fiind menținute ulterior la data de 25.02.2025, în condițiile instrumentării unei cauze complexe, ce a fost finalizată cu trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriul nr. x din 14 martie 2025.

În ceea ce privește solicitarea apărării de constatare a încetării de drept a măsurilor asiguratorii, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată, întrucât prin ordonanța din data de 25.02.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost menținute măsurile asiguratorii. De astfel, potrivit dispozițiilor art. 241 C. proc. pen., măsura asiguratorie are un cu caracter temporar afectând doar în parte atributele dreptului de proprietate, iar măsura preventivă afectând dreptul la libertate în substanța sa.

Totodată, cu privire la natura termenelor regăsite în art. 250

2

din C. proc. pen., se reține că, "termenul" în materia procedurii penale, reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot ori trebuie îndeplinite anumite activități sau acte în cadrul procesului penal, de asemenea, este data la care sau intervalul de timp înăuntrul căruia ori până la care se poate îndeplini, nu este permis a se îndeplini sau trebuie îndeplinit un act, o activitate sau o măsură procesuală ori exercitat un drept procesual, o sancțiune ori măsură de drept penal, după caz. Prin instituția termenului, astfel cum este reglementată în art. 268 - 271 din C. proc. pen., legea asigură îndeplinirea actelor procedurale în intervalele de timp impuse de succesiunea firească a etapelor procesuale menite să garanteze înfăptuirea actului de justiție. Spre deosebire de termenele substanțiale, care asigură ocrotirea drepturilor și intereselor legitime în caz de restrângere a acestora, termenele procedurale impun efectuarea în ritm rezonabil a tuturor operațiunilor specifice fiecărei faze procesuale, în vederea realizării scopului procesului penal, fără a împiedica aflarea adevărului sau lezarea în vreun fel a drepturilor și intereselor legitime ale părților.

În această ordine de idei, de esența termenelor de recomandare este lipsa oricărei sancțiuni procesuale pentru actul neefectuat. Doar termenele peremptorii (imperative) atrag, în caz de nerespectare, consecințe referitoare la validitatea actului îndeplinit, sancțiunile ce pot interveni în caz de încălcare a acestora fiind reglementate în art. 268 alin. (1) - (3) din C. proc. pen. și anume decăderea din exercițiul unui drept, nulitatea (absolută sau relativă) a actului făcut peste termen și încetarea unei măsuri procesuale temporare.

Sub același aspect se reține că termenele de la art. 250

2

din C. proc. pen. sunt de recomandare, deoarece măsurile asiguratorii sunt luate în procesul penal, pe perioadă nedeterminată, de regulă până la finalizarea procesului, care nu are o dată certă, iar verificările periodice în condițiile art. 250

2

din C. proc. pen. au un caracter preventiv, în sensul că se verifică dacă subzistă pe mai departe necesitatea măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, însă acest aspect nu înlătură posibilitatea că aceste măsuri asiguratorii să fie analizate chiar înainte de împlinirea termenelor art. 250

2

din C. proc. pen.. Depășirea termenelor de la art. 250

2

din C. proc. pen., pentru verificarea măsurilor asiguratorii nu atrage sancțiuni, prin raportare la scopul luării măsurii asiguratorii și la împrejurarea că procesul penal nu este finalizat, anterior verificării măsurii asiguratorii.

Instituirea unei măsurii asiguratorii nu are semnificația stabilirii vinovăției înainte să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă. De altfel, prezumția de nevinovăție constituie suportul dreptului la apărare și, implicit, al drepturilor procesuale acordate suspectului sau inculpatului, iar aplicarea prezumției presupune că dispunerea unei măsuri asigurătorii în procesul penal nu echivalează cu existența vinovăției, care trebuie stabilită numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Măsurile asigurătorii au caracter preventiv, iar nu punitiv, și nu depind de gravitatea faptei ori de stabilirea răspunderii penale, iar luarea lor nu anticipează soluția pe fondul cauzei penale.

Împrejurarea că termenele de la art. 250

2

din C. proc. pen. sunt de recomandare, mai rezultă și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, (indicată în decizia nr. 38/2022 din 09 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală): prin încheierea din 21 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019, s-a reținut că termenele de 6 luni și de 1 an instituite pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare; prin decizia nr. 524/A din 25 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a reținut că (...) "instanța de apel nu a depășit termenul de 1 an de zile, în care îi revine obligația de a se pronunța cu privire la măsura asiguratorie luată prin sentința penală apelată, care se calculează de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, prin care a fost introdus în C. proc. pen. art. 250

2

, și, chiar dacă acest termen ar fi fost depășit, se constată că legislația procesual penală nu prevede o sancțiune similară celei reglementate în materia de măsuri preventive reglementată de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., aceea a încetării de drept a măsurii în cauză".

Referitor la solicitarea apărării în sensul restrângerii măsurii, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, având în vedere, pe de o parte, valoarea prejudiciului de 2.561.617 RON, precum și valoarea bunurilor asupra cărora s-a institui sechestrul, iar pe de altă parte, faptul că măsura asiguratorie se dispune în considerarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, încetarea sau schimbarea acestora trebuie să conducă la reevaluarea măsurii respective, respectiv, dacă pe parcursul acestora au intervenit elemente noi, însă Înalta Curte constată că, până la acest moment procesual, nu au fost furnizate informații apte să conțină împrejurări intrinseci sau extrinseci care pot determina modificări care să conducă la necesitatea sau oportunitatea restrângerii măsurilor dispuse și menținute (exemplu, când se stabilește un prejudiciu inferior celui inițial) ori chiar ridicării totale sau parțiale a măsurii asigurătorii de natură să poată fi reformată concluzia instanței în privința necesității și proporționalității măsurii.

Înalta Curte reține că scopul și condițiile legale pentru menținerea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale și menținute pe parcursul procesului penal, sunt îndeplinite, având în vedere că nu au intervenit elemente noi care să conducă la concluzia că se impune o modificare în ceea ce privește situația bunurilor supuse măsurilor asiguratorii.

În acest context, având în vedere scopul măsurile asigurătorii instituite, Înalta Curte apreciază că menținerea măsurilor asigurătorii este oportună, precum și proporțională cu scopul urmărit.

În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea încheierii contestate, contrar susținerii apărării, Înalta Curte observă că în considerentele încheierii contestate pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, rezultă că aceasta este temeinic și convingător motivată, considerentele de fapt și drept expuse în cuprinsul acesteia justificând soluția adoptată - menținerea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile și a măsurii asiguratoriei a popririi, și prin urmare, se poate observa că, în considerentele acesteia, judecătorul de cameră preliminară nu s-a rezumat doar la aprecieri cu caracter general, ci a realizat un examen propriu cu referiri concrete, fapt ce oferă părții argumentele care justifică soluția dispusă în cauză.

În jurisprudența instanței europene s-a statuat, în mod constant, că art. 6 alin. (1) din Convenție impune instanțelor obligația de a-și motiva hotărârile, însă aceasta nu înseamnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument, amploarea acestei obligații variind în funcție de natura hotărârii; ceea ce este definitoriu pentru noțiunea de proces echitabil este ca instanța să fi examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției și să nu se mulțumească să confirme concluziile unei alte instanțe sau pe cele reținute în actul de sesizare (cauza Helle împotriva Finlandei paragraful 60, cauza Boldea c. României, cauza Albina c. României).

Așadar, judecătorul de cameră preliminară a analizat și a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asiguratorii subzistă și în faza camerei preliminare, aceste motive vizând, pe de o parte, constatarea persistenței necesității menținerii măsurilor în vederea asigurării acoperirii pagubei produse prin faptele pentru care a fost trimis în judecată contestatorul, iar, pe de altă parte, subzistența caracterului proporțional al acestora, din perspectiva scopului pentru care au fost dispuse.

Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. F/CP din data de 03 iunie 2025, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.1*.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. F/CP din data de 03 iunie 2025, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.1*.

Obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în Cameră de Consiliu, astăzi, 24 iunie 2025.