ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 475/2022

Ședința publică din data de 09 august 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 28 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 250

2

C. proc. pen., au fost menținute măsurile asiguratorii a sechestrului asigurător și poprirea asupra conturilor bancare, deținute de inculpații A., B., C., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., G. și H., instituite prin ordonanțele nr. 328/P/2014 din datele de 04.02.2015, 18.02.2015, 24.02.2015, 21.04.2015 și 09.10.2015, dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În baza art. 250

2

C. proc. pen., au fost menținute măsurile asiguratorii a sechestrului asigurător și poprirea asupra conturilor bancare deținute de inculpații I., J., K., L. și M., instituite prin ordonanțele nr. 328/P/2014 din datele de 04.02.2015, 24.02.2015, 21.04.2015 și 09.10.2015, dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a dispune astfel instanța de apel a reținut că, prin sentința de condamnare, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., au fost ridicate măsurile asiguratorii a sechestrului asigurător și poprirea asupra conturilor bancare deținute de inculpații I., J., K., L. și M., instituite prin ordonanțele nr. 328/P/2014 din datele de 04.02.2015, 24.02.2015, 21.04.2015 și 09.10.2015, dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La dispunerea acestei din urmă soluții, instanța de fond a avut în vedere, că inculpații nu au fost obligați la plata prejudiciului și nici nu s-a dispus confiscarea sumelor de bani spălate, care fac obiectul infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât confiscarea specială, în temeiul art. 33 din Legea nr. 656/2002, este exclusă în cazul în care instanța a dispus obligarea la "plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală", astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 23/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 8 noiembrie 2017.

Raportat la măsurile legislative mai sus menționate, reanalizând probatoriile administrate până în prezent în cauză, în raport și de infracțiunile ce fac obiectul cauzei, Curtea de Apel a apreciat că subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurilor asigurătorii dispuse asupra conturilor bancare aparținând inculpaților menționați anterior.

Curtea de Apel a avut în vedere pe de o parte, că potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie, precum și dispozițiile art. 32 din Legea 656/2002, privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, unde se dispune la fel, în sensul luării obligatorii a măsurilor asigurătorii.

Pe de altă parte s-a reținut că, în cauză au fost respectate prevederile legale edictate pentru luarea acestor măsuri, atât din punct de vedere al aspectelor care le-au justificat, cât și în ceea ce privește modalitatea practică de efectuare a actelor procedurale, iar menținerea măsurii se justifică în condițiile în care procesul penal nu a fost finalizat, astfel încât nu se cunoaște care va fi soluția acestuia, nici în ceea ce îi privește pe inculpații I., J., K., L. și M., iar posibilitatea ca față de inculpați menționați anterior să se dispună totuși obligarea la repararea pagubelor există, măsură a cărei executare a fost garantată prin instituirea sechestrului, motiv pentru care vor fi menținute măsurile asigurătorii instituite în cauză.

Mai mult decât atât, prin motivele de apel formulate, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat sentința și din punct de vedere al dispozițiilor privind ridicarea măsurilor asigurătorii asupra conturilor bancare ale inculpaților I., J., K., L. și M., astfel că o abordare teoretică și o verificare prealabilă anterior altor motive de apel, ar putea fi calificată drept o antepronunțare a completului asupra doar a unui singur motiv de apel și putând lipsi în acest fel faza de apel a procesului de o soluționare justă și echitabilă. Alta ar fi fost abordarea privind soluționarea apelului, dacă printre motivele de apel ale parchetului nu figura și cel referitor la ridicarea unor măsurii asigurătorii.

Împotriva încheierii de ședință din data de 28 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au formulat contestații inculpații M. și K..

În susținerea contestațiilor inculpații au invocat faptul că prin sentința instanței de fond s-a dispus achitarea acestora, sens în care nu se mai impunea verificarea măsurilor asiguratorii.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele:

Prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021, intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare) a fost modificată și completată, printre altele, fiind introdus art. 250

2

în materia măsurilor asigurătorii.

Potrivit noului text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

2

aplicându-se în mod corespunzător."

Obligația verificării din oficiu de către organul judiciar pe rolul căruia se află cauza a subzistenței temeiurilor ce au stat la baza luării/menținerii măsurilor asigurătorii s-a născut începând cu data de 28 februarie 2021, iar, în lipsa unor norme tranzitorii care să prevadă momentul de la care încep să curgă termenele de 6 luni și, respectiv, de 1 an prevăzute de art. 250

2

din C. proc. pen., acestea trebuie calculate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, o atare interpretare fiind singura ce corespunde exigențelor aplicării în timp a normelor procesual penale (art. 13 din C. proc. pen.).

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, în ceea ce îi privește pe cei doi contestatori, instanța de fond a dispus, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., ridicarea măsurilor asiguratorii a sechestrului asigurător și poprirea asupra conturilor bancare deținute de inculpații K. și M., instituite prin ordonanțele nr. 328/P/2014 din datele de 04.02.2015, 24.02.2015, 21.04.2015 și 09.10.2015, dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că soluția primei instanțe de ridicare a măsurilor asigurătorii nu este executorie, conform art. 397 alin. (4) din C. proc. pen.. Apelul formulat de parchet potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. pen., are efect suspensiv de executare inclusiv în privința dispoziției de ridicare a măsurilor asigurătorii, situație în care acestea continuă să fie în ființă până la soluționarea definitivă a cauzei.

Deși caracterul suspensiv de executare al ridicării măsurii asigurătorii nu este contestabil, natura hotărârii prin care măsura a fost dispusă, respectiv ridicată, este relevantă pentru stabilirea limitelor în care hotărârea poate fi cenzurată. Astfel, sentința penală ori decizia sunt hotărâri care, spre deosebire de încheiere, rezolvă fondul acțiunii penale, și dau soluția acesteia, în urma evaluării exhaustive a probatoriului. Măsura asigurătorie este consecința soluției acțiunii penale, fiind determinată și în strânsă legătură cu aceasta, astfel că analizarea legalității ori temeiniciei sale în apel, decurge din etapa în care se află evaluarea sentinței înseși.

Evaluarea măsurii asigurătorii, succesiv soluționării acțiunii penale în fond, este strict limitată la determinarea legalității prin raportare la aceasta (soluția stabilită prin hotărârea apelată). Doar modificarea situației juridice stabilite prin hotărârea instanței de fond (e.g. schimbarea obiectului asupra căruia poarta măsura, dispariția bunului, consemnarea sumei, s.a.) poate determina, anterior pronunțării deciziei, respectiv în cursul judecării apelului, și analiza temeiniciei măsurii asigurătorii dispuse prin sentință.

În consecință, măsurile asigurătorii ridicate ca efect al unei soluții dispuse asupra fondului acțiunii penale nu pot face obiect distinct de analiză în această procedură, ele urmând a fi evaluate, eventual, odată cu însăși hotărârea prin care s-a dispus o atare măsură.

Astfel, se apreciază că verificarea măsurilor asigurătorii se face prin raportare la hotărârea dispusă de către instanța de fond, care reprezintă temeiul ridicării acestor măsuri.

În cauză, se constată că nu s-a produs vreo modificare a situației juridice decelate prin hotărârea apelată. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 22 februarie 2022, având ca prim termen la data de 31 mai 2022, când judecata a fost amânată pentru lipsă de apărare și lipsă de procedură, acordându-se termen la data de 28 iunie 2022. Instanța de apel a verificat măsurile asiguratorii și a amânat judecata în vederea pregătirii apărării și depunerii motivelor de apel.

De altfel, jurisprudența instanței supreme este în același sens, reținându-se că măsurile asigurătorii ridicate ca urmare a soluționării acțiunii penale de către instanța de fond nu pot face obiect distinct de analiză în procedura prevăzută de art. 250

2

din C. proc. pen. (ICCJ, Completul de 5 judecători, încheierea din 21 martie 2022, dosar nr. x/2019).

Pentru considerentele anterior evocate, Înalta Curte va admite contestația formulată de contestatorii inculpați M. și K., împotriva încheierii din data de 28 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, va desființa în totalitate încheierea contestată și, rejudecând, va menține soluția dispusă prin sentința penală nr. 1122 din 29.09.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015, privind pe contestatorii inculpați M. și K..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatorii inculpați M. și K., împotriva încheierii din data de 28 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Desființează în totalitate încheierea contestată și, rejudecând, menține soluția dispusă prin sentința penală nr. 1122 din 29.09.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015, privind pe contestatorii inculpați M. și K..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat K., în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 august 2022.