ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 375/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 375/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 17 mai 2023
Asupra contestațiilor de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prealabil, se reține că dosarul penal nr. x/2013 al Curții de Apel București, secția I penală, înregistrat pe rolul instanței la data de 04.10.2013, are ca obiect acțiunea penală exercitată împotriva a 54 de inculpați, trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune, abuz în serviciu și spălare de bani, prin rechizitoriul nr. x/2012 din data de 03.10.2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Structura Centrală. Dezbaterile în această cauză s-au desfășurat pe parcursul mai multor termene, iar în data de 10.11.2021, în temeiul art. 391 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul fondului a stabilit pronunțarea și redactarea sentinței penale la data de 07.01.2022, iar ulterior, a amânat succesiv pronunțarea și redactarea sentinței la datele de 25.03.2022, 27.05.2022, 12.07.2022, 07.10.2022, 16.12.2022 și 27.01.2023.
În data de 09.05.2022, instanța a pus în discuția părților verificarea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 250
2
C. proc. pen.
La data de 27.01.2023, cauza a fost repusă pe rol, iar judecata a fost reluată într-o altă compunere a completului de judecată.
În ședința publică din data de 04.05.2023, Curtea de Apel București, secția I penală, învestită din oficiu cu verificarea legalității și temeiniciei măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, a constatat că nu au fost soluționate contestațiile formulate de inculpații A., B., C. și D. și de persoanele interesate E. și S.C. F. S.R.L., împotriva încheierii din data de 09.05.2022, pronunțată în același dosar al instanței și a dispus înaintarea dosarului pentru soluționarea contestațiilor către Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat sub nr. x/2023.
Totodată, la același termen de judecată din data de 04.05.2023, curtea de apel a constatat că dispoziția de menținere a măsurilor asigurătorii este în vigoare, nefiind desființată de către instanța ierarhic superioară, astfel că a pus în discuția părților legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii.
Ulterior, prin încheierea din data de 05.05.2023, pronunțată în dosarul penal nr. x/2013, instanța de apel a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Structura Centrală față de toți inculpații din cauză, inclusiv față de inculpații A., B., C. și D..
Revenind la încheierea din data de 09.05.2022, din dosarul penal nr. x/2013, al Curții de Apel București, secția I penală, Înalta Curte constată că aceasta cuprinde doar minuta, respectiv doar rezultatul deliberării cu privire la verificarea măsurilor asigurătorii în conformitate cu dispozițiile art. 250
2
C. proc. pen., nefiind consemnată desfășurarea procesului din ședința de judecată din 09.05.2022, într-o parte introductivă și nici expunerea, cu privire la datele privind identitatea părților, descrierea faptelor ce fac obiectul trimiterii în judecată și motivarea soluției de menținere a măsurilor asigurătorii, cu arătarea temeiurilor de drept care justifică soluția.
Prin minuta încheierii din data de 09.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 250
2
C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse față de inculpații din dosarul nr. x/2012, printre care au fost menționați și inculpații A., B., C. și D..
Cu privire la aceștia, în minuta încheierii din 09.05.2022 au fost menținute:
- măsura asigurătorie luată prin ordonanța din data de 12. XII.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din dosarul nr. x/2012, asupra conturilor bancare ale inculpaților A., C., D. și B.;
- măsurile sechestrului asigurător, luate prin ordonanțele din data de 19. XII.2012, asupra sumelor de bani și bunurilor mobile ale inculpaților A., C., B.;
- măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 16. I.2013, asupra autoturismului marca "x", cu număr de înmatriculare x, aparținând inculpatului A.;
- măsurile sechestrului asigurător, luate prin ordonanțele din data de 14. II.2013, asupra ceasurilor marca "x" (1 bucată) și marca "x" (2 bucăți), aparținând inculpatului A., precum și asupra autoturismului marca x, cu număr de înmatriculare x, aparținând inculpatului D.;
- măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 26.IV.2013, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A., modificată prin Ordonanța din data de 10.IX.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din dosarul nr. x/2012;
- măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 7. V.2013, asupra bunului imobil, aparținând inculpatului A.;
- măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 13. VI.2013, asupra bunurilor imobile, aparținând inculpatului C. .
Totodată, prin minuta încheierii din data de 09.05.2022 au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de ridicare a măsurilor asigurătorii, formulate de persoanele interesate E. și "F." S.R.L.
Împotriva minutei încheierii din data de 09.05.2022 au formulat contestații inculpatul C. și persoanele interesate E. și S.C. F. S.R.L., la data de 10.05.2022 precum și inculpații A. și D., la data de 11.05.2022.
Încheierea din data de 09.05.2022 nu a fost motivată până la data de 04.05.2023, când instanța a pus din nou în discuția părților verificarea măsurilor asigurătorii, conform art. 250
2
C. proc. pen.. De altfel, nici după trimiterea contestațiilor în vederea soluționării la Înalta Curte de Casație și Justiție încheierea din data de 04.05.2022 nu a fost motivată.
Potrivit art. 370 alin. (1) și (2) C. proc. pen. hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza se numește sentință, iar hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului în casație și recursului în interesul legii se numește decizie. Deoarece toate celelalte hotărâri pronunțate de instanțe in cursul judecății se numesc încheieri, în conformitate cu art. 370 alin. (3) C. proc. pen. și astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 250
2
, raportat la art. 250 și 250
1
C. proc. pen., hotărârea prin care se mențin măsurile asigurătorii se numește încheiere.
Această încheiere este preliminară, interlocutorie, întrucât prin intermediul acesteia instanța dispune cu privire la măsurile asigurătorii până la soluționarea cauzei pe fond, astfel că leagă instanța, în aceste limite.
Întocmirea minutei în situația verificării măsurii asigurătorii este obligatorie, în condițiile art. 400 alin. (1) și (2) și art. 250
2
, raportat la art. 250 alin. (9) din C. proc. pen.
Potrivit art. 400 alin. (1) și (2) C. proc. pen.: "În afara cazurilor în care sunt aplicabile dispozițiile art. 406 alin. (1), rezultatul deliberării instanței sau, după caz, judecătorului, indiferent de funcția judiciară pe care o exercită, se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii, iar minuta se semnează de membrii completului de judecată".
Conform art. 250 alin. (9) C. proc. pen.:
"Întocmirea minutei este obligatorie.
În conformitate cu art. 406 alin. (3) C. proc. pen. în cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, hotărârea se redactează de președinte sau de către alt membru al completului de judecată desemnat de președinte în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțarea minutei și se semnează de toți membrii completului de judecată și de grefier. Dispozitivul încheierii trebuie să fie conform cu minuta.
În cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, potrivit art. 407 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., după redactarea încheierii, aceasta se comunică procurorului, părților și persoanei vătămate în întregul său. În cazul în care părțile ori persoana vătămată nu înțeleg limba română, încheierea sau, după caz, minuta se comunică acestora într-o limbă pe care o înțeleg.
Prin urmare, încheierea prin care s-a verificat dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurilor dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, trebuie motivată, fiind evidențiate temeiurile de fapt și de drept care justifică menținerea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.
Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 403 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., încheierea pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 250
2
C. proc. pen. trebuie să cuprindă, pe lângă elementele privind datele de identificare ale părților, descrierea faptei și încadrarea juridică, măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale și temeiurile de fapt și de drept care au stat la luarea acestora, motivarea soluției și arătarea temeiurilor de drept care justifică soluția dată. Totodată, în ceea ce privește măsurile asigurătorii, se poate observa că, potrivit art. 249 alin. (1) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată.
Or, aceste dispoziții legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului penal în etapele procesuale anterioare.
Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că lipsa motivării detaliate a încheierii și necomunicarea acesteia sunt de natură a vătăma dreptul inculpaților de a fi informați în mod corespunzător și pe deplin cu privire la situațiile care au determinat menținerea măsurilor asigurătorii, măsuri restrictive de drepturi, precum și dreptul de a dispune de timpul și înlesnirile necesare pentru a reacționa la temeiurile de fapt și de drept reținute de instanță și pentru a-și organiza apărarea pe baza oricăror noi date sau situații.
În acest context factual, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispozițiile legale privind nulitatea relativă.
Potrivit art. 282 alin. (1) C. proc. pen., încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.
Totodată, conform art. 282 alin. (3) și (4) C. proc. pen., nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății.
În prezenta cauză, actul procedural întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la conținutul acestuia, în sensul motivării soluției (art. 249 alin. (1), art. 250
2
, art. 370 alin. (3), art. 403 alin. (1) lit. c) și d), art. 406 alin. (3) și art. 407 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen.) este încheierea din data de 09.05.2022.
Având în vedere situația particulară a acestei cauze, în ceea ce privește amânarea pronunțării pe fondul acțiunii penale și repunerea pe rol a cauzei, schimbarea completului de judecată, Înalta Curte constată că următorul termen de judecată cu procedura completă, după întocmirea minutei încheierii din data de 09.05.2022, încheiere care nu a fost motivată până în prezent a fost termenul de judecată stabilit la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea contestațiilor formulate de inculpații A., B., C. și D. și de persoanele interesate E. și S.C. F. S.R.L., respectiv 17.05.2023.
La acest termen de judecată, contestatorul A., prin avocat ales, a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 280, 281 C. proc. pen., încheierea atacată fiind lovită de nulitate, întrucât nu este motivată, instanța aflându-se în imposibilitate obiectivă de a verifica în ce condiții s-a desfășurat ședința din data de 09 mai 2022. În raport de faptul că nu au fost respectate dispozițiile legale în ceea ce privește motivarea încheierii atacate, inculpatul A. a solicitat casarea dispozitivului acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel București.
Contestatorii persoanele interesate S.C. F. S.R.L., E. și inculpatul C., prin avocat ales, văzând chestiunea procedurală ivită, au solicitat trimiterea cauzei la Curtea de Apel București spre rejudecare.
Contestatoarea inculpată B., prin avocat ales, a susținut că instanța se află în situația în care nu poate analiza o hotărâre, întrucât aceasta nu are nici practica și nici considerente, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, încheierea pronunțată intrând sub incidența nulității absolute.
Contestatorul inculpat D., prin avocat ales, a solicitat, în principal, în temeiul art. 6 pct. l din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, desființarea soluției pronunțate în data de 09 mai 2022 și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât aceasta este singura posibilitate procedurală pe care instanța o are la dispoziție.
Se poate astfel observa că toți contestatorii au invocat vătămarea suferită ca urmare a nerespectării de către instanța de fond a dispozițiilor referitoare la motivarea încheierii prin care a dispus menținerea măsurilor asigurătorii, constând în imposibilitatea obiectivă de a formula motive de contestație în raport de care instanța de control judiciar să poată verifica legalitatea și temeinicia încheierii atacate.
Înalta Curte evidențiază faptul că, în lumina dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția României, ale art. 6 paragr. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, ale art. 8 din C. proc. pen., una dintre garanțiile desfășurării procedurii unui proces echitabil este și motivarea hotărârilor. În acest sens este relevantă jurisprudența CEDO care a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenție, ca urmare a lipsei motivării hotărârii pronunțate.
Astfel, în hotărârea din 10 noiembrie 2010, pronunțată în cauza Taxquet v/Belgia, CEDO a statuat următoarele:
"În cadrul proceselor desfășurate în fața judecătorilor profesioniști, înțelegerea acuzatului cu privire la condamnarea sa provine, în primul rând, din motivele oferite în hotărârile judecătorești. În asemenea cazuri, instanțele naționale trebuie să indice cu o claritate suficientă motivele pe care acestea și-au întemeiat hotărârile (a se vedea Hadjianastassiou v. Grecia, nr. 12945/87, 16 decembrie 1992, § 33, Seria x nr. x). De asemenea, hotărârile motivate urmăresc scopului de a demonstra părților că acestea au fost auzite, și, astfel, să contribuie la o acceptare mai ușoară de către aceștia a deciziei. Suplimentar, acestea obligă judecătorii să-și bazeze hotărârile pe argumente obiective și să protejeze drepturile apărării."
Văzând dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la hotărârile judecătorești și cuprinsul acestora, precum și garanțiile dreptului la un proces echitabil, reglementat de Constituția României și de Convenția europeană a drepturilor omului, Înalta Curte constată că prin pronunțarea încheierii din data de 09.05.2022 au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la conținutul acestuia, în sensul motivării soluției (art. 249 alin. (1), art. 250
2
, art. 370 alin. (4), art. 403 alin. (1) lit. c) și d), art. 406 alin. (3) și art. 407 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen.), iar inculpații A., B., C. și D. și persoanele interesate E. și S.C. F. S.R.L. au suferit o vătămare a dreptului la un proces echitabil, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea încheierii din data de 09.05.2022.
Prin urmare, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția I penală pentru a pronunța o încheiere motivată cu privire la măsurile asigurătorii, conform dispozițiilor art. 250
2
C. proc. pen., încheiere care să cuprindă toate mențiunile prevăzute de art. 370 alin. (4), art. 403 alin. (1) lit. c) și d), art. 406 alin. (3) C. proc. pen. și care să fie comunicată, potrivit dispozițiilor art. 407 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 425
1
alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestațiile formulate de contestatorii S.C. F. S.R.L., A., E., B., C. și D. împotriva încheierii/F din data de 09 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2013 pe care o va desființa și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii S.C. F. S.R.L., E. și C., în cuantum de câte 85 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul art. 425
1
alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admite contestațiile formulate de contestatorii S.C. F. S.R.L., A., E., B., C. și D. împotriva încheierii/F din data de 09 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2013 pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii S.C. F. S.R.L., E. și C., în cuantum de câte 85 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2023.