ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Decizia nr. 28/2022

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Decizia nr. 28/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra contestațiilor de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 15 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, printre altele, s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Teritorială Brașov, respectiv:

- măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparținând inculpatului A., dispusă prin ordonanța procurorului din data de 29.06.2015;

- măsura sechestrului asupra părților sociale deținute de inculpatul A. la S.C. B. S.R.L., ridicate la percheziția domiciliară de la acesta;

- măsura sechestrului asupra sumelor de 5.780 RON și 1.595 euro și asupra altor bunuri mobile (ceasuri), ridicate de la inculpatul A. la percheziția domiciliară, dispusă prin ordonanțele procurorului din datele de 01.07.2015, 02.07.2015 și 14.07.2015;

- măsura asiguratorie asupra conturilor bancare aparținând inculpatului C. și asupra sumelor de 41.400 RON și 3.000 euro ridicate la percheziția domiciliară de la acesta;

- măsura asiguratorie asupra imobilului situat la adresa din municipiul Brașov, str. x, proprietatea inculpatului, dispusă prin ordonanțele procurorului din datele de 29.06.2015, 02.07.2015 și 02.11.2015;

- măsura sechestrului asupra sumelor de 90.830 RON și 2.000 euro aparținând inculpatei D. ridicate cu ocazia percheziție domiciliare, dispusă prin ordonanța procurorului din data de 10.11.2015;

- măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparținând inculpatei E., dispusă prin ordonanța procurorului din data de 18.01.2016;

- măsura popririi asiguratorii asupra părților sociale ale S.C. F. S.R.L. aparținând inculpatei G., dispusă prin ordonanța procurorului din data de 15.01.2015;

- măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparținând inculpatei G., dispusă prin ordonanța procurorului din data de 15.01.2015.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpaților sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative.

Potrivit dispozițiilor legale aplicabile în această materie, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Efectuând o analiză a testului de proporționalitate al acestor măsuri asiguratorii instituite în cauză, instanța de apel a considerat că nu mai este respectat din perspectiva faptului că intervalul de timp scurs de la momentul instituirii acestor măsuri, aproximativ 7 ani, este unul îndelungat, de natură să conducă la concluzia unei măsuri excesive în sarcina inculpaților, ceea ce nu mai satisface exigențele CEDO și nici cele ale art. 53 alin. (2) din Constituția României.

În acest sens, a reținut că, potrivit Deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, "instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. S-a considerat că proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Mai mult, condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

De asemenea, a reținut că, în Cauza Benet Praha ș.a cta Cehia, CEDO a concluzionat (parag. 116, din Hotărârea din 24 februarie 2011) că indisponibilizarea bunurilor acestei companii pe o durată de 4 ani și 9 luni nu a încălcat art. 1 din Protocolul 1, reținând însă complexitatea anchetei penale și factorii care au complicat investigațiile, ce vizau 809 tranzacții de import, asistența judiciară a autorităților din 16 țări și audierea a sute de martori, concretizate în evaluarea unei documentații de aproximativ 100.000 de pagini.

Instanța de apel a considerat că, în speță, complexitatea cauzei, numărul de martori și documentația de evaluat nu justifică restrângerea adusă dreptului de proprietate a inculpaților pe o durată de aproximativ 7 ani.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a apreciat că măsurile asiguratorii au devenit excesive pentru persoanele ale căror bunuri sunt indisponibilizate și nu mai respectă exigența de proporționalitate cu scopul urmărit la instituirea lor, context în care criticile aduse de inculpați sunt fondate.

Împotriva acestei încheieri, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și partea civilă UAT Brașov au formulat contestații, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2022. Primul termen a fost fixat în mod aleatoriu la data de 7 martie 2022, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorilor intimaților-inculpați fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin contestațiile formulate, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și UAT Brașov au precizat că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii asigurătorii față de inculpații C., E., D., A. și G., în cauză, existând un risc de sustragere de la urmărire a bunurilor care pot servi, pe de o parte, la repararea prejudiciului cauzat părților civile, iar pe de altă parte, la confiscarea folosului necuvenit reținut a fi fost primit de către inculpatul C..

Examinând contestațiile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și partea civilă UAT Brașov, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., apreciază contestațiile fondate, urmând a fi admise, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că, în conformitate cu art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Totodată, se reține că, potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că, potrivit jurisprudenței constate a Curții Europene a Drepturilor Omului, instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanțe ale unor terți, cât și confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Mai mult decât atât, se constată că, prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituțională a reținut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă."

În continuare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători notează faptul că, prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată și completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 din C. proc. pen. în materia măsurilor asigurătorii.

Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune."

Nu în ultimul rând, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., "Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora."

În raport cu normele legale anterior menționate, se constată că acestea reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

De asemenea, din analiza modului de redactare al art. 249 din C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepție, legiuitorul a înțeles să reglementeze și situații derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O astfel de situație este cea prevăzută de art. 249 alin. (7) din C. proc. pen. conform căruia "Măsurile asigurătorii luate în condițiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă."

O a doua categorie de situații derogatorii de la regula anterior menționată se regăsește în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracțiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativității dispunerii măsurilor asigurătorii, categorie căreia i se subsumează și Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În acest sens, se reține că, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Astfel, dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție stabilesc obligativitatea dispunerii acestei categorii de măsuri procesuale, în cazul în care s-a săvârșit una dintre infracțiunile expres și limitativ prevăzute de legea specială.

Raportând aceste norme legale la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că acestea își găsesc aplicabilitate în prezentul dosar, întrucât inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Având în vedere că norma legală (art. 20 din Legea nr. 78/2000) are caracter special și derogator în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de control judiciar apreciază că, în materia faptelor de corupție sau asimilate acestora, analiza condiției referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracțiunilor de corupție.

Totodată, se subliniază faptul că instanța de control constituțional a statuat cu privire la rațiunea avută în vedere de legiuitor la instituirea acestor situații de excepție în materia faptelor de corupție. Astfel, prin Decizia nr. 548/2019, Curtea Constituțională a stabilit că:

"reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanța de judecată în considerarea art. 2502 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În aceste sens este și Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

În practica secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Încheierea nr. 630 din 14 noiembrie 2017) s-a apreciat că atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, "trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, (...), valoarea sechestrată trebuie să fie apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea vinovăției, dacă se apreciază că se impune această măsură."

Așadar, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, instanța trebuie să examineze dacă întinderea măsurii (atât cu privire la valoarea sechestrată, cât și cu privire la durata acesteia) este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul reparării pagubei produse prin infracțiune).

Astfel, prin ordonanțele procurorului din datele de 29.06.2015, 02.07.2015 și 02.11.2015 s-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii asupra conturilor bancare aparținând inculpatului C., asupra sumelor de 41.400 RON și 3. 000 euro ridicate la percheziția domiciliară de la acesta și respectiv asupra imobilului situat la adresa din mun. Brașov, str. x, proprietatea inculpatului.

În ceea ce privește situația inculpatului A., se constată că prin ordonanța procurorului din data de 29.06.2015 s-a dispus instituirea măsurii popririi asiguratorii asupra conturilor bancare, aparținând inculpatului, iar prin ordonanțele procurorului din datele de 01.07.2015, 02.07.2015 și 14.07.2015 s-a dispus instituirea sechestrului asupra părților sociale deținute de inculpat la S.C. B. S.R.L., a sumelor de 5.780 RON și 1.595 euro, ridicate la percheziția domiciliară de la inculpat și a altor bunuri mobile (ceasuri), ridicate de asemenea la percheziție.

Prin ordonanța procurorului din data de 10.11.2015 s-a dispus instituirea sechestrului asupra sumelor de 90.830 RON și 2.000 euro aparținând inculpatei D., ridicate cu ocazia percheziție domiciliare.

Prin ordonanța procurorului din data de 18.01.2016 s-a dispus instituirea măsurii popririi asiguratorii asupra conturilor bancare, aparținând inculpatei E..

Prin ordonanța procurorului din data de 15.01.2015 s-a dispus instituirea măsurii popririi asiguratorii asupra părților sociale ale S.C. F. S.R.L. aparținând inculpatei G., iar prin ordonanța procurorului din data de 18.01.2016 s-a dispus instituirea măsurii popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparținând acestei inculpate.

La luarea acestor măsuri, procurorul a avut în vedere suma de aproximativ 2 milioane RON, presupus obținută cu titlu de luare de mită de către inculpatul C. și care ar urma să fie supusă confiscării în situația în care procesul penal s-ar finaliza cu condamnarea acestuia, precum și valoarea prejudiciului presupus produs prin activitatea infracțională a inculpaților, prejudiciu ce a fost evidențiat și prin cererile de constituire ca părți civile formulate de către UAT Municipiul Brașov (1.914.926,15 RON) și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (1.600.000 RON).

Având în vedere suma de bani ce ar putea fi supusă confiscării, precum și valoarea prejudiciului presupus produs prin activitatea infracțională a inculpaților, Completul de 5 Judecători al instanței supreme apreciază că exigențele referitoare la proporționalitatea măsurilor asigurătorii sunt respectate, astfel încât nu se poate discuta despre o sarcină excesivă față de inculpați care să justifice soluția ridicării.

În ceea ce privește durata măsurilor asigurătorii (aproximativ 7 ani), deși aparent pare una excesivă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, apreciază că nu aduce atingere exigențelor CEDO.

Astfel, se constată că prezenta cauză prezintă un grad ridicat de complexitate ce a impus administrarea unui probatoriu vast, inclusiv audierea unui număr mare de martori, mulți dintre aceștia fiind audiați la solicitarea inculpaților.

De asemenea, în cauză, au fost acordate mai multe termene la solicitarea inculpaților sau a apărătorilor aleși ai acestora, situație care, a determinat prelungirea în timp a procedurii judiciare.

Or, în măsura în care nu au existat perioade de stagnare a procedurilor judiciare generate de organele judiciare, întinderea pe un interval mare de timp fiind datorată în principal, inculpaților, aceștia nu pot invoca propria culpă pentru a justifica o eventuală durată excesivă, astfel că, și din acest punct de vedere, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, consideră că, la momentul procesual actual, se poate aprecia rezonabil că, în privința măsurilor asigurătorii, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul inculpaților de a-și exercita, fără îngrădiri, dreptul de proprietate asupra bunurilor și sumelor de bani ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, apreciază că, și în situația în care, instanța de apel ar menține soluția de achitare a inculpaților dispusă de către instanța de fond, măsurile asigurătorii trebuie menținute pentru a proteja interesele părților civile.

Astfel, potrivit art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., în cazul în care se dispune achitarea inculpaților sau încetarea procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepția prescripției, i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, iar potrivit art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., în cazul în care instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii se mențin, acestea încetând de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În raport cu aceste dispoziții legale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, constată că, în situația în care se dispune achitarea inculpaților și este lăsată nesoluționată acțiunea civilă, menținerea măsurilor asigurătorii dispuse față de inculpați este obligatorie și reprezintă o măsură de protecție pentru părțile civile, menită să asigure posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat prin intermediul instanței civile.

Având în vedere caracterul imperativ al normei menționate, ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse față de inculpați ar fi contrară dispozițiilor legale aplicabile și, totodată, ar goli de conținut dispozițiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., potrivit cărora instanța are obligația de a menține măsurile asigurătorii dispuse față de inculpați, măsuri care ar înceta de drept în 30 de zile, dacă persoana vătămată nu ar promova o acțiune în fața instanței civile.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în majoritate, apreciază că măsurile asigurătorii instituite în cauză respectă dispozițiile legale incidente și exigențele de proporționalitate, subzistând în continuare temeiurile ce au justificat luarea acestora, motiv pentru care, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestațiile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și partea civilă UAT Brașov împotriva încheierii din data de 15 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2021, va desființa, în parte, încheierea atacată și în rejudecare, în baza art. 2502 din C. proc. pen. va menține măsurile asigurătorii dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Teritorială Brașov față de inculpați și va menține celelalte dispoziții cuprinse în încheierea contestată în măsura în care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestațiilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și partea civilă UAT Brașov, vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C., D. și A., până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 80 RON, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată G., până la încetarea delegației, în cuantum de 80 RON, precum și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată E., în cuantum de 313 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite contestațiile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și partea civilă UAT Brașov împotriva încheierii din data de 15 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, privind și pe intimații inculpați E., C., A. și G..

Desființează în parte încheierea atacată și, rejudecând:

În baza art. 2502 din C. proc. pen. menține măsurile asigurătorii dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Teritorială Brașov, după cum urmează:

- măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparținând inculpatului A., dispusă prin ordonanța procurorului din data de 29.06.2015;

- măsura sechestrului asupra părților sociale deținute de inculpatul A. la S.C. B. S.R.L., ridicate la percheziția domiciliară de la acesta;

- măsura asiguratorie asupra conturilor bancare aparținând inculpatului C., asupra sumelor de 41.400 RON și 3.000 euro ridicate la percheziția domiciliară de la acesta și măsura asiguratorie asupra imobilului situat la adresa din municipiul Brașov, str. x B, proprietatea inculpatului, dispuse prin ordonanțele procurorului din datele de 29.06.2015, 02.07.2015 și 02.11.2015;

- măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparținând inculpatei E., dispusă prin ordonanța procurorului din data de 18.01.2016;

- măsura popririi asiguratorii asupra părților sociale ale S.C. F. S.R.L. aparținând inculpatei G., dispusă prin ordonanța procurorului din data de 15.01.2015;

- măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparținând inculpatei G., dispusă prin ordonanța procurorului din data de 15.01.2015.

Menține celelalte dispoziții cuprinse în încheierea contestată în măsura în care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C., D. și A., până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 80 RON, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată G., până la încetarea delegației, în cuantum de 80 RON, precum și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată E., în cuantum de 313 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2022.

Cu opinie separată în sensul respingerii ca nefondate a contestațiilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și partea civilă UAT Brașov împotriva încheierii din data de 15 februarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, privind și pe intimații inculpați E., C., D. și A..

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 6/2021 în tot cursul procesului penal instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit o obligație procedurală pozitivă de verificare periodică a legalității și temeiniciei măsurii asiguratorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

În raport cu împrejurarea că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, această modificare impune organelor judiciare, prin instituirea acestei obligații procedurale compensatoare, să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporționalitate consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate (CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 78, CEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103).

În cauza de față, în cursul urmăririi penale, persoanele vătămate s-au constituit părți civile, după cum urmează:

Prin adresa nr. x/2015 din data de 14.09.2015 UAT Municipiul Brașov s-a constituit parte civilă cu suma de 1.914.926,15 RON, iar ulterior la dosar a fost transmisă HCL 738/21.12.2015, prin care Consiliul local a menținut această constituire de parte civilă .

Prin adresa nr. x din data de 29.10.2015 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a constituit parte civilă cu suma de 1.600.000 RON

În cauză au fost luate de către procuror următoarele măsuri asigurătorii:

Prin ordonanța procurorului din data de 29.06.2015 s-a dispus instituirea măsurii popririi asiguratorii asupra conturilor bancare, aparținând inculpatului A..

Prin ordonanțele procurorului din datele de 01.07.2015, 02.07.2015 și 14.07.2015 s-a dispus instituirea sechestrului asupra părților sociale deținute de inculpatului A. la S.C. B. S.R.L., asupra sumelor de 5.780 de RON și 1.595 de euro, ridicate la percheziția domiciliară de la același inculpat și respectiv asupra altor bunuri mobile (ceasuri), ridicate de asemenea la percheziție.

Prin ordonanțele procurorului din datele de 29.06.2015, 02.07.2015 și 02.11.2015 s-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii asupra conturilor bancare aparținând inculpatului C., asupra sumelor de 41.400 de RON și 3. 000 de euro ridicate la percheziția domiciliară de la acesta și respectiv asupra imobilului situat la adresa din mun. Brașov, str. x, proprietatea inculpatului.

Prin ordonanța procurorului din data de 10.11.2015 s-a dispus instituirea sechestrului asupra sumelor de 90.830 de RON și 2000 de euro aparținând inculpatei D., ridicate cu ocazia percheziție domiciliare.

Prin ordonanța procurorului din data de 18.01.2016 s-a dispus instituirea măsurii popririi asiguratorii asupra conturilor bancare, aparținând inculpatei E..

Astfel, se constată că prin Sentința penală nr. 26/F din data de 24 aprilie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, printre altele, în baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. s-au menținut măsurile asigurătorii dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Teritorială Brașov, astfel cum au fost evidențiate mai sus.

Analizând măsurile asigurătorii instituite în cauză, în opinie separată, se consideră că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestor măsuri procesuale.

Astfel, măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpaților sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Din interpretarea dispozițiilor legale aplicabile în această materie rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Efectuând o analiză a testului de proporționalitate al acestor măsuri asiguratorii instituite în cauză, în opinie separată, se consideră că la acest moment procesual nu mai este respectat, măsurile apărând ca o sarcină excesivă, din perspectiva faptului că de la momentul instituirii acestora s-a scurs un intervalul de timp îndelungat, aproximativ 7 ani, situație în care aceste măsuri nu mai respectă exigențele CEDO și nici cele ale art. 53 alin. (2) din Constituția României.

În acest sens, este și Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, prin care instanța supremă a reținut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. S-a considerat că proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Mai mult, condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

De asemenea, în Cauza Benet Praha ș.a cta Cehia, CEDO a concluzionat (parag. 116, din Hotărârea din 24 februarie 2011) că indisponibilizarea bunurilor acestei companii pe o durată de 4 ani și 9 luni nu a încălcat art. 1 din Protocolul 1, reținând însă complexitatea anchetei penale și factorii care au complicat investigațiile, ce vizau 809 tranzacții de import, asistența judiciară a autorităților din 16 țări și audierea a sute de martori, concretizate în evaluarea unei documentații de aproximativ 100.000 de pagini.

Or, în cauza de față nu se poate vorbi de o complexitate mare, de un numărul mare de martori sau de o documentație excesivă care să determine îngreunarea anchetei și evaluat să poată justifica restrângerea adusă dreptului de proprietate al inculpaților pe o durată de aproximativ 7 ani.

În concluzie, în opinie separată, se reține că la acest moment procesual măsurile asiguratorii au devenit excesive pentru persoanele ale căror bunuri sunt indisponibilizate și nu mai respectă exigența de proporționalitate cu scopul urmărit la instituirea lor, context în care contestațiilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și partea civilă UAT Brașov împotriva încheierii din data de 15 februarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, privind și pe intimații inculpați E., C., D. și A., apar ca nefondate.

Suplimentar, în ceea ce îl privește pe inculpatul C., este de reținut că prin încheierea nr. x de la data de 11 mai 2021, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov, în dosarul de urmărire penală disjuns din prezenta cauză (x/2013), măsurile asigurătorii instituite prin ordonanțele procurorului din datele de 29.06.2015, 02.07.2015 și 02.11.2015 asupra conturilor bancare aparținând inculpatului C., asupra sumelor de 41.400 RON și 3. 000 euro ridicate la percheziția domiciliară de la acesta și asupra imobilului situat la adresa din mun. Brașov, str. x, proprietatea inculpatului, au fost ridicate.

În raport cu această împrejurarea, măsurile asigurătorii dispuse față de inculpatul C. nu mai pot fi menținute întrucât acestea nu mai sunt în ființă din data de 11 mai 2022.