ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 decembrie 2024

Deliberând asupra recursurilor în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 140/S din 22.07.2021, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2016, în ceea ce-i privește pe inculpații A., B. și C., s-au dispus următoarele:

În baza art. 248 din C. pen. din 1968 rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a, lit. b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II- a, lit. b) din C. pen. din 1968, art. 12 din Legea nr. 187/2012.

În baza art. 86

1

, 71 alin. (5) din C. pen. din 1968, art. 5 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului A..

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 86

2

din C. pen. din 1968 s-a stabilit un termen de încercare 6 ani.

În baza art. 86

3

din C. pen. din 1968 a fost obligat inculpatul A. să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

din C. pen. din 1968 privind revocarea suspendării sub supraveghere și executarea pedepsei în regim de detenție dacă nu respectă programul, măsurile de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre sau va săvârși o nouă infracțiune intenționată în cursul termenului de încercare.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut la 26.10.2016, arestat la domiciliu de la 27.10.2016 la 30.10.2016 și arestat preventiv de la 1.11.2016 la 21.12.2016.

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu reținerea art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. c) din C. pen. din 1968, art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) din C. pen. din 1968, art. 12 din Legea nr. 187/2012.

În baza art. 81, 71 alin. (5) din C. pen. din 1968, art. 5 din C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei aplicate inculpatului B.. În baza art. 82 din C. pen. din 1968 s-a stabilit termen de încercare 3 ani și 6 luni. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. din 1968 privind revocarea suspendării și executarea pedepsei în regim de detenție dacă va săvârși o nouă infracțiune în cursul termenului de încercare.

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu reținerea art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. c) din C. pen. din 1968, art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) din C. pen. din 1968, art. 12 din Legea nr. 187/2012.

În baza art. 81, 71 alin. (5) din C. pen. din 1968, art. 5 din C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei aplicate inculpatului C.. În baza art. 82 din C. pen. din 1968 s-a stabilit un termen de încercare 3 ani și 6 luni. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. din 1968 privind revocarea suspendării și executarea pedepsei în regim de detenție dacă va săvârși o nouă infracțiune în cursul termenului de încercare.

În baza art. 25, 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1349,1371 din C. civ. s-a admis în parte pretențiile părții civile U.A.T. Județul Brașov și au fost obligați inculpații la plata către partea civilă a următoarelor despăgubiri civile astfel:

- inculpatul A. în solidar cu inculpații D., B., C. și E. la suma de 185.000 RON(Hotărârea CJ nr. 152/3.04.2012), ce va fi actualizată la data plății cu dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 și cu indicele de inflație.

- inculpatul A. în solidar cu inculpații D., B., C. și E. la suma de 80.000 RON(Hotărârea CJ nr. 264/22.05.2012), ce va fi actualizată la data plății cu dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 și cu indicele de inflație

- inculpatul A. în solidar cu inculpații D., C. și E. la suma de 80.000(dispoziția PCJ 375/4.12.2012), ce va fi actualizată la data plății cu dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 și cu indicele de inflație

- inculpatul A. în solidar cu inculpații D., B. și E. la suma de 40.000 RON (dispoziția PCJ 150/30.05.2013), ce va fi actualizată la data plății cu dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 și cu indicele de inflație.

- inculpatul A. în solidar cu inculpații D., B. și E. la suma de 60.000 RON(Dispoziția PCJ 166/11.06.2013), ce va fi actualizată la data plății cu dobânda legală potrivit O.G. nr 13/2011 și cu indicele de inflație.

S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat prin alocarea sumelor de bani din fondul de rezervă către UAT Sânpetru, Ucea și Șercaia (pc 3,5 și 6 Rechizitoriu). S-au constatat disjunse cercetările pentru UAT Sâmbăta de Sus și Feldioara(pc 2 și 9 rechizitoriu). S-au respins restul pretențiilor.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 250

2

din C. proc. pen., cu reținerea art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a menținut poprirea asiguratorie instituită prin ordonanța procurorului nr. 8/P/2014 din data de 26.10.2016, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 50/C/18.06.2021 dată în dosar penal nr. x/2016 al Curții de Apel Brașov, respectiv asupra cotei de 1/2 din sumele de bani/titluri de stat/obligațiuni aflate în conturile bancare aparținând inculpatului A., deschise la F. S.A., G. S.A. și H. S.A. doar până la concurența sumei de 445.000 RON plus dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 plus actualizare cu indicele de inflație.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 250

2

C. proc. pen., cu reținerea art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-au menținut măsurile asiguratorii dispuse în cauză asupra bunurilor inculpatului D., doar până la concurența sumei de 445.000 RON plus dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 plus actualizare cu indicele de inflație instituite prin:

- ordonanța procurorului nr. 8/P/2014 din data de 26.10.2016 prin care s-a dispus instituirea unor popriri asupra conturilor bancare aparținând inculpatului D., deschise la F. S.A.,G. S.A., I. S.A. și J. S.A.;

- ordonanța din data de 26.10.2016 prin care s-a dispus instituirea sechestrului asupra autoturismului aparținând inculpatului D.;

- ordonanța din data de 17.11.2016 prin care s-a dispus instituirea sechestrului asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în comuna Hărman, str. x,înscris în CF x a com. Hărman;

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 250

2

din C. proc. pen., cu reținerea art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-au menținut măsurile asiguratorii dispuse în cauză asupra bunurilor inculpatului C. doar până la concurența sumei de 345.000 RON plus dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 plus actualizare cu indicele de inflație prin:

- ordonanța procurorului nr. 8/P/2014 din data de 26.10.2016, astfel cum a fost modificată prin ordonanța procurorului din data de 14.11.2016 prin care s-a dispus instituirea unei popriri asupra contului bancar aparținând inculpatului C. deschis la K.-Sucursala Brașov;

- ordonanța procurorului nr. 8/P/2014 din data de 17.11.2016 prin care s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra următoarelor imobile:

*cota de 1/1 din imobilul situat în municipiul Făgăraș, județ Brașov, 48B, nr. cadastral/topografic x, înscris în cartea funciară nr. x- C1-U2 a mun Făgăraș (nr. CF vechi x);

* cota de 3/8 din teren intravilan situat în municipiul Făgăraș, județ Brașov, str. x, în suprafață totală de 1620 mp, nr. cadastral x, nr. topo x, cartea funciară nr. x a municipiului Făgăraș;

* cota de 1/2 din imobilul situat în municipiul Făgăraș, județ Brașov,str. x, nr. cadastral x, cartea funciară nr. x a mun. Făgăraș (nr. CF vechi x),

*cota de 1/4 din teren intravilan situat în municipiul Fagaraș. jud. Brașov, str. x, în suprafață totală de 322 mp, nr. top: x,19, cartea funciară nr. x Făgăraș (nr. CF vechi x), aferent ap. 1 C1-U2;

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 250

2

din C. proc. pen., cu reținerea art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a menținut măsura asiguratorie a popririi instituită prin ordonanța procurorului nr. 8/P/2014 din data de 26.10.2016, prin care s-a dispus instituirea unor popriri asupra conturilor bancare aparținând inculpatului B. doar până la concurența sumei de 365.000 RON plus dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 plus actualizare cu indicele de inflație.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 250

2

din C. proc. pen., cu reținerea art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-au menținut măsurile asiguratorii dispuse în cauză asupra bunurilor inculpatului E. prin ordonanța procurorului nr. 8/P/2014 din data de 26.10.2016 prin care s-a dispus instituirea unor popriri asupra conturilor bancare aparținând inculpatului, deschise la G. S.A., J. S.A. și L., doar până la concurența sumei de 445.000 RON plus dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 plus actualizare cu indicele de inflație.

S-a constatat că următoarele bunuri aflate la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Brașov constituie mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului cauzei.

În baza art. 274 alin. (1), (3) și (4) din C. proc. pen. au fost obligați inculpații condamnați să plătească statului cheltuieli judiciare astfel: inculpații A., E. și D. - câte 10.000 RON fiecare și inculpații B., C. - câte 6.000 RON fiecare, restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorilor din oficiu: avocati M. în cuantum de 1807 RON, N. în cuantum de 230 RON, O. și P. în cuantum de câte 1253 RON s-au avansat din fondul Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, inculpații A., D., E., C. și B..

Prin decizia penală nr. 400 din 13.06.2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, s-au admis apelurile declarate de DNA - Serviciul Teritorial Brașov și de inculpații A., D., E., C. și B. împotriva sentinței penale nr. 140/2021 pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2016.

S-a desființat sentința apelată cu privire la soluționarea laturii penale și în aceste limite:

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale pentru fapta de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 C. pen. și la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (3 acte materiale);

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D. pentru complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., art. 308 din C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților A., C. și B. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale pentru fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 297 din noul C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților D. și E. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 297 din noul C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 48 din C. pen.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., coroborat cu art. 289 alin. (3) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de 50000 RON și 5000 RON, primite ca mită de la martorii Q., respectiv R..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., coroborat art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a menținut poprirea asiguratorie instituită prin ordonanța procurorului nr. 8/P/2014 din data de 26.10.2016, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 50/C/18.06.2021, asupra cotei de 1/2 din sumele de bani/titluri de stat/obligațiuni aflate în conturile bancare aparținând inculpatului A., deschise la F. S.A., G. S.A. și H. S.A., până la concurența sumei de 500.000 RON actualizată cu indicele de inflație, plus dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații A., D. și E., în cuantum de câte 300 RON fiecare, s-au avansat din fondurile Ministerului de Justiție și rămân în sarcina statului.

Împotriva deciziei nr. 400 din 13.06.2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală au formulat cerere de recurs în casație inculpații A., B. și C..

În cuprinsul cererii de recurs în casație, recurenții inculpați au indicat cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

Recurentul inculpat A. în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. a solicitat să se dispusă achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. atât în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, cât și în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu. Cu referire la latura civilă, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii civile formulată de partea civilă U.A.T. Județul Brașov și totodată ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor acestuia.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casație subsumate cazurilor de casare invocate, recurentul a susținut că decizia instanței de apel a fost motivată superficial, nefiind efectuată o analiză proprie cu privire la starea de fapt sau la probatoriul administrat în cauză. În consecință, prin această nelegalitate, recurentul a apreciat că a fost lipsit efectiv de un al doilea grad de jurisdicție în materie penală, contrar dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pe de o parte, recurentul inculpat a arătat că instanța de apel nu a precizat în concret ce însărcinare avea în calitate de președinte de filială al S., unde era reglementată o astfel de însărcinare, care să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Pe de altă parte, instanța de apel nu a indicat în ce modalitate s-a realizat elementul material al infracțiunii de luare de mită reținută în sarcina sa, respectiv dacă fapta a fost comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Totodată, instanța de apel nu a făcut nicio analiză în ceea ce privește latura civilă.

Sub un alt aspect, recurentul A. a susținut că este nelegală modalitatea de soluționare a laturii penale prin pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal ulterior achitării în primă instanță. Astfel, a susținut că motivul de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu trebuie analizat exclusiv literal, instanța națională trebuind să aibă în vedere inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la constatarea săvârșirii unei infracțiuni de către instanța de apel prin reaprecierea probatoriului ce a stat la baza soluției de achitare. Chiar dacă o soluție de încetare a procesului penal nu reprezintă o soluție de condamnare, s-a solicitat să se aibă în vedere că spre deosebire de pronunțarea achitării, încetarea procesului penal pe motiv de prescripție înseamnă că fapta constituie infracțiune, însă nu mai poate fi pedepsită.

Tot sub acest aspect, recurentul a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., deoarece nu a procedat la readministrarea declarațiilor pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare, pronunțând o soluție de încetare a procesului penal succesiv achitării dispuse de către prima instanță, încălcându-i astfel dreptul la un proces echitabil. A mai arătat că motivarea raționamentului privind existența infracțiunii de luare de mită nici măcar nu se bazează pe vreo probă, ci exclusiv pe însușirea sumară a stării de fapt reținute de Tribunalul Brașov.

Recurentul a mai susținut și neîntrunirea elementelor constitutive în cazul infracțiunii de luare de mită. Astfel, prima instanță a reținut că, în calitate de președinte al S. filiala Brașov, inculpatul A. s-ar fi făcut vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită doar în măsura în care banii s-ar fi dat de către martorii denunțători doar în vederea neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a unor atribuții.

Potrivit art. 308 alin. (1) din C. pen., dispozițiile art. 289 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Din acest punct de vedere, recurentul a susținut că dacă președintele unui partid politic are calitatea de funcționar "privat" prin raportare la art. 308 din C. pen., era necesar ca instanța de apel să fi avut în vedere dispozițiile art. 289 alin. (2) din acest act normativ, potrivit cărora: Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui aci contrar acestor îndatoriri.

Din cuprinsul art. 308 din C. pen., care face referire la persoanele care exercită o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice, rezultă că aceste persoane pot fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită doar prin raportare la art. 289 alin. (2), iar nu și la art. 289 alin. (1) din C. pen.. Recurentul a arătat că luarea de mită săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) constituie infracțiune numai atunci când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestora îndatoriri, astfel că aceeași trebuie să fie soluția și în situația în care fapta de luare de mită este comisă de una dintre persoanele prevăzute de art. 308 din C. pen.

Astfel, recurentul a susținut că în ipoteza în care banii au fost dați de către martorii denunțători în vederea îndeplinirii unei atribuții privitoare la includerea acestora în lista de candidaturi pe o poziție eligibilă, iar nu în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii ori cu efectuarea unui act contrar atribuțiilor sale, fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

În plus, a arătat că însărcinarea de orice natură la care face referire art. 308 din C. pen. trebuie să izvorască dintr-o lege, ceea ce nu este valabil în cazul însărcinărilor președintelui unei filiale a unui partid politic, neexistând niciun act normativ care să îi stabilească acestuia atribuții sau însărcinări.

Un alt argument invocat de recurent în favoarea neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită, a fost acela că nu era atribuția acestuia de a întocmi lista de candidați pentru consiliul județean, sens în care selectarea candidaților pentru includerea lor pe listele electorale nu reprezenta o atribuție a acestuia, ci a biroului politic teritorial si a delegației permanente. Astfel, a arătat că primirea de bani nu s-a realizat în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în atribuțiile sale în calitate de președinte al filialei.

Recurentul A. a susținut și neîntrunirea elementelor constitutive în cazul infracțiunii de abuz în serviciu.

Sub un prim aspect, recurentul a arătat că neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară-legi.

Pe de altă parte, a arătat că prin Deciziile Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2019, s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, în sensul restrângerii sferei de incidență a infracțiunii în limite constituționale, respectiv numai la încălcarea atribuțiilor de serviciu stabilite expres prin legislația primară.

S-a arătat că prin decizia penală nr. 14/03.02.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală (Completul de 5 judecători), s-a reținut că dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. a), b) și d) din O.U.G. nr. 34/2006 nu reglementează norme de conduită în exercitarea atribuțiilor de serviciu (decizia CCR nr. 405/2016), iar încălcarea acestora constituia exclusiv contravenție, potrivit reglementării în vigoare la acel moment.

Recurentul a mai arătat că celelalte încălcări ale legii, pretinse de acuzare și reținute de prima instanță, fie nu au legătură cu activitatea imputată cu caracter penal, fie au fost invocate cu titlu generic.

Având în vedere cerințele esențiale ale infracțiunii de abuz în serviciu, recurentul A. a învederat că a respectat prevederile legislației primare în activitatea de acordare a banilor din fondul de rezervă, iar instanța de apel nu a identificat în concret atribuțiile de serviciu pe care le-ar fi încălcat.

Recurentul A. a indicat atribuțiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 reținute de instanțele de fond și apel, atribuții pe care le-ar fi exercitat ducând la încălcarea dispozițiilor art. 15 și 36 din Legea nr. 273/2006. Din analiza textelor de lege pretins a fi încălcate, prin prisma considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 406/2016, recurentul a precizat că o parte din normele pretins a fi încălcate nu au legătură cu acțiunile concrete imputate acesteia, iar pentru celelalte este prevăzută sancțiunea amenzii contravenționale.

A mai arătat că în același sens, în speță trebuia avută în vedere exercitarea controlului de legalitate de către secretarul județului si de prefect, fiind incidente art. 97 și art. 98 din Legea nr. 215/2001. Având în vedere atribuțiile legale ale secretarului U.A.T. Județul Brașov, a arătat că există o prezumție de fapt că acesta cunoaște împrejurările concrete ale adoptării și emiterii actelor administrative care au stat la baza procedurii de achiziție și că nu le-a considerat nelegale.

Sub același aspect, recurentul a arătat că au fost respectate și prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

În ceea ce privește semnarea actelor prin raportare la dispozițiile Legii nr. 215/2001, recurentul a arătat că semnătura președintelui consiliului județean, ultima în ordinea semnăturilor aplicate pe documentele ce emană de la aparatul de specialitate din cadrul consiliului județean, nu produce alte consecințe juridice decât învestirea documentului cu formula de autoritate și atestă parcurgerea procedurilor interne ale instituției, în sensul că documentul sau decizia au parcurs toate etapele, fiind avizate din punct de vedere tehnic ori juridic de către funcționarii care au astfel de atribuții din cadrul compartimentelor/direcțiilor de specialitate. În consecință, recurentul a considerat că semnarea și aprobarea de documente fiind acte firești în exercitarea funcției și nu pot avea conotație penală, urmând strict procedura operațională sau de sistem aferentă fiecărui tip de act.

Pe de altă parte, recurentul a arătat că nu există legătură de cauzalitate între acțiunile reținute în sarcina acestuia cu referire la aprobarea cererilor depuse de primari prin care solicitau sume de bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean Brașov, emiterea unor dispoziții de președinte sau inițierea unor proiecte de HCJ în acest sens și urmarea imediată, respectiv încheierea contractelor de achiziție.

În concluzie, a arătat că atribuțiile de serviciu presupus a fi încălcate de acesta nu erau reglementate de legislația primară, context în care infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina sa nu întrunește cerințele de tipicitate cerute de norma de incriminare.

Prin motivele formulate de recurentul inculpat B. a solicitat să se dispusă achitarea sa în ceea ce privește infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, precum și respingerea acțiunii civile.

În cuprinsul cererii de recurs în casație recurentul a arătat faptul că instanța de apel nu a răspuns cererilor și criticilor sale formulate prin calea de atac și nu a făcut o analiză proprie cu privire la starea de fapt, raportându-se la probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești. Ca atare, recurentul a apreciat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 417 și art. 420 alin. (10) din C. proc. pen. lipsindu-l de un grad de jurisdicție.

Sub un alt aspect, recurentul a arătat că nu a fost stabilit în mod corect cadrul procesual, astfel că se impunea citarea în calitate de părți responsabile civilmente a entităților prin intermediul cărora s-a realizat pretinsele activități păgubitoare, respectiv S., unitățile administrativ teritoriale prin intermediul cărora au fost derulate achizițiile de software educaționale S.C. T. S.R.L, S.C. U. S.R.L. și S.C. V. S.R.L. care au patronat mișcarea banilor din bugetul public în beneficiul celor care au realizat pretinsul folos necuvenit.

Un alt argument în susținerea recursului în casație formulat de către recurentul B. a fost acela că, în ceea ce privește achiziția de software educaționale acesta era străin de manoperele ce o vizau, în descrierea activităților desfășurate pe această linie, numele său nu este pronunțat de nici unul din realizatorii achizițiilor. În acest sens, a arătat că achizițiile de software educaționale s-au produs fie anterior semnării de către acesta a referatelor de necesitate (UAT Sercaia si UAT Sanpetru), fie prin schimbarea destinațiilor sumelor propuse prin referate (UAT Ungra, UAT Maierus, UAT Dumbravita, UAT Comana), ori în baza unor referate pe care nu le-a semnat (UAT Beclean, UAT Poiana Mărului). În privința atribuțiilor sale de serviciu a arătat că erau determinate de regulamentul de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Brașov, iar în acesta nu era prevăzută atribuția de a întocmi și semna referatele în care se propunea acordarea sumelor din fondul de rezerva către UAT-uri. În aceasta situație, atribuția sa de serviciu se subsumează sarcinii din fișa postului de a rezolva alte sarcini ce îi erau repartizate de către șefii ierarhici.

Pe de altă parte, în ceea ce privește normele din dreptul primar a căror nerespectare i-a fost imputată, recurentul a arătat că acestea nu-i sunt opozabile, deoarece nu aveau legătura cu îndatoririle sale de serviciu sau cuprindeau îndatoriri de maxima generalitate. A arătat că atragerea responsabilității sale penale s-a produs cu încălcarea textelor legale de mai sus, în aplicarea cărora nu avea nicio responsabilitate.

În ceea ce privește soluția de încetare a procesului penal prin reținerea intervenției prescripției răspunderii penale, recurentul a criticat faptul că nu a fost pusă în discuție de către instanță, situație în care nu au putut uza de dreptul stabilit de art. 18 din C. proc. pen. de a solicita continuarea procesului penal.

Prin motivele formulate, recurentul inculpat C. a solicitat să se dispusă achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, întrucât fapta nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă a acestei infracțiuni, ori fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Totodată a solicitat să se dispună respingerea acțiunii civile și ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor acestuia.

În cuprinsul cererii de recurs în casație recurentul a susținut faptul că hotărârile pronunțate în fond și în apel sunt nelegale și netemeinice, întrucât fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu.

În acest sens, recurentul a arătat că nu au fost avute în vedere reglementările Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, prin care s-a reținut că neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară.

Astfel, s-a arătat că în cauză, existența faptei cu privire la îndeplinirea unui act în mod defectuos, nu privește atribuții de serviciu clare, precise și previzibile în materie, ele nefiind stabilite nici prin norme primare și nici prin reglementări de ordine internă. Recurentul a considerat că neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui defectuos în materia acordării de sume de bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean Brașov nu poate fi asimilată unei atribuții de serviciu încălcate de acesta, iar activitatea sa nu se poate raporta la activități generice de serviciu cum sunt cele menționate în decizia recurată.

În continuare, recurentul a făcut referire la modalitatea în care instanța de apel a soluționat calea de atac formulată de acesta, respectiv faptul că a nu au fost analizate motivele de apel formulate cu privire la nelegala sa condamnare de către tribunal, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii întrucât nu au fost indicate în concret atribuțiile de serviciu încălcate.

Sub un alt aspect, recurentul a arătat că nu putea fi atrasă răspunderea penală pentru fapta de abuz în serviciu, deoarece nu a fost dovedită vinovăția acestuia, astfel nefiind dovedită existența laturii subiective a faptei penale pentru care a fost condamnat. În esență, a arătat că nu s-a făcut dovada existenței intenției acestuia de a săvârși infracțiunea de abuz în serviciu cu scopul de a-i ajuta pe beneficiarii banilor din fondul de rezervă.

Prin încheierea de admitere în principiu din 6 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați A., B. și C., împotriva deciziei penale nr. 400 din 13 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penalăși a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, la completul C3, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, a reținut, în esență, că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B. și C. îndeplinesc formal condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen., prezintă aparența de sustenabilitate, fiind incidente cumulativ cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen.. Cele două cazuri de casare indicate sunt incidente ținând seama că motivele evocate de recurenții inculpați pe care și-au fundamentat cererile de achitare se referă la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunilor (antamând chestiunea neprevederii de legea penală a faptei), iar încetarea procesului penal a fost dispusă ca efect al prescripției răspunderii penale, care a determinat aplicarea art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Totodată, s-a constatat că, în ceea ce privește cazul de casare prev. la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., sunt vizate exclusiv situațiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanța a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între activitatea factuală și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Pe de altă parte, tot din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a reținut că nu pot fi analizate aspecte în legătură cu citarea părților, motivarea hotărârilor, latura subiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii, încadrarea juridică reținută faptei, cu titlu definitiv de instanța de apel, legea penală mai favorabilă, nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reținută de instanța de apel.

Referitor la latura civilă, Înalta Curte a constatat că aceasta poate fi criticată doar cu privire la aspectele de nelegalitate și nu cu privire la aspecte de netemeinicie, având în vedere că prin soluționarea recursului în casație nu se analizează modalitatea de calcul a prejudiciului sau interpretarea probatorului care a stat la baza judecării laturii civile.

Recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate.

Examinând recursurile în casație declarate de inculpații A., B. și C., prin prisma criticilor subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 6 noiembrie 2024, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, este o cale extraordinară de atac, reglementată de C. proc. pen., care se exercită într-un sistem fundamentat pe principiul dublului grad de jurisdicție. Aceasta reprezintă ultimul nivel de control jurisdicțional în care părțile pot solicita verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Scopul recursului în casație constă în examinarea legalității hotărârii definitive, în raport cu cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, conform dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Analiza instanței de recurs vizează exclusiv aspecte de legalitate și nu permite reexaminarea stării de fapt sau a probelor administrate în fond ori apel. Controlul de legalitate exercitat în această cale extraordinară este, așadar, unul strict, subsumat limitelor prevăzute de lege.

Pentru o analiză completă a criticilor formulate, Înalta Curte va examina, în continuare, pe rând, cererile de recurs în casație ale fiecărui inculpat, în limitele în care acestea au fost admise în principiu prin încheierea din 6 noiembrie 2024.

Recurentul a invocat, în esență, incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen., susținând, pe de o parte, că faptele reținute în sarcina sa nu sunt prevăzute de legea penală, iar, pe de altă parte, că instanța de apel a dispus în mod nelegal încetarea procesului penal, ulterior unei soluții de achitare pronunțate de prima instanță.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în jurisprudența instanței supreme s-a reținut "în esență, că acest caz de casare, se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune" (decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014 și decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019 ale ÎCCJ, secția Penală).

În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute de instanța de apel.

În aceste coordonate de principiu, se reține că, în cauză, instanța de apel a dispus față de inculpatul A. încetarea procesului penal, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale, pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. și pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 297 din C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

Sub aspectul situației de fapt, prin decizia recurată, în esență, s-au reținut următoarele:

a. inculpatul A. (președinte S. al filialei Brașov) a pretins și primit sume de bani sau alte foloase în legătură cu punerea pe lista electorală pentru Consiliul Județean în poziții eligibile la alegerile locale din anul 2012, cu complicitatea inculpatului D., de la martorul denunțător R., de la care a acceptat suma de 5.000 de RON, care să fie completată însă cu alte foloase asigurate acestuia, respectiv i s-a cerut ca din poziția deținută, de președinte al Agenției de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, să angajeze formal, cu plata unui salariu stabilit în prealabil de inculpatul A., a unui număr de 10-15 persoane, care în fapt ar fi continuat să lucreze pentru trustul de presă MIX deținut de acesta din urmă. De asemenea, a pretins în mod direct de la martora denunțătoare Q. suma de 50.000 RON cu care să contribuie în campanie electorală, având reprezentarea că punerea sa pe listă, pe o poziție eligibilă, depinde exclusiv de voința inculpatului. Martora a acceptat solicitarea și i-a remis inculpatului D. suma menționată, în biroul din sediul Consiliului Județean al acestuia, înainte de depunerea listei la BEJ, fiind pusă pe listă și aleasă consilier județean. În sfârșit, inculpatul D., a contribuit cu suma de 50.000 RON, convenind cu inculpatul A. să obțină acești bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean, prin care banii ar fi fost plătiți unei firme controlate indirect de D. și în final ar fi ajuns la acesta, iar după obținerea banilor, inculpatul D. a dat banii persoanelor din cadrul S. care se ocupă de gestionarea resurselor financiare, respectiv martorii W. și X., fără ca pentru acești bani să fi primit documente justificative.

b. totodată, inculpatul A. acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale în perioada 2012-2013, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov și ordonator principal de credite, exercitându-și defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute de art. 103, art. 104 alin. (1) lit. a) și c), alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001, încălcând prevederile art. 36 din Legea 273/2006, art. 5 din O.G. 119/999, Ordinul MFP 1792/2002, la cererea și cu ajutorul inculpatului D., a aprobat cererile formale depuse de primari și a dat dispoziții pentru întocmirea formală a referatelor x/03.04.2012, x/16.05.2012, y/04.12.2012, z/30.05.2013 și 5566/11.06.2013, semnate de inculpații B., Y. și C., pe care apoi le-a aprobat, prin care a justificat dispoziții de președinte (dispoziția 375/04.12.2012, dispoziția 150/30.05.2013 și dispoziția 166/11.06.2013) sau inițierea unor proiecte de HCJ pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă al consiliului, ulterior adoptate cu susținere din partea sa în plenul CJ (HCJ 152/03.04.2012 și HCJ 264/22.05.2012). Prin aceasta a urmărit ca banii, în total 445.000 RON, aprobați sub pretextul achiziției de softuri educaționale/servicii de primării din județ conduse de primari S. sau Z. (Bod, Beclean, Comana, Dumbrăvița, Jibert, Măieruș, Lisa, Sânpetru, Ucea, Ungra, Șercaia, Teliu și Poiana Mărului) în baza unor contracte încheiate cu S.C. T. S.R.L. să ajungă, prin intermediul lui D. la S., pentru a fi folosiți în campania electorală a S. pentru alegerile locale din 2012. Contractele au fost ulterior încheiate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului Consiliului Județean Brașov.

Raportat la această stare de fapt, urmează a fi analizată susținerea recurentului în sensul că faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală.

Cu privire la infracțiunea de luare de mită (art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 din C. pen.)

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de luare de mită constă în fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Dispozițiile art. 308 alin. (1) din C. pen. extind incidența prevederilor referitoare la funcționarii publici și la persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Totodată, conform art. 289 alin. (2) din C. pen., fapta prevăzută la art. 289 alin. (1) din C. pen., săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Prin decizia nr. 37/2022 pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că persoana care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcționar public potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) din C. pen. de la 1968. Totodată, s-a stabilit că persoana care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcționar public potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a și ale art. 175 alin. (2) din C. pen. actual.

Recurentul A. a susținut că fapta de luare de mită reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu ar fi întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii, raportat la calitatea subiectului activ și la cerințele legii privind actul de serviciu.

Sub aspectul tipicității obiective, recurentul a susținut, în primul rând, că dispozițiile art. 308 din C. pen. nu pot fi aplicate în cazul său, întrucât atribuțiile președintelui unei filiale de partid nu sunt stabilite printr-o lege, ci prin statutul partidului, nefiind astfel vorba de o "însărcinare legală" în sensul cerut de norma penală. În lipsa unei reglementări legale exprese, recurentul a considerat că nu poate fi calificat drept persoană asimilată funcționarului public.

Se constată că, instanța de apel a reținut că, având în vedere dispozițiile art. 308 C. pen. actual, inculpatul A. a exercitat o însărcinare în cadrul unei persoane juridice, în concret a fost președintele filialei teritoriale Brașov a S., ce poate atrage răspunderea sa penală pentru luare de mită, cu reducerea corespunzătoare a limitelor speciale de pedeapsă cu o treime.

Calitatea avută de inculpat nu a fost analizată prin prisma prevederilor art. 175 alin. (2) din C. pen., ci exclusiv prin aplicarea tezei finale a art. 308 alin. (1) din C. pen., care se referă la persoanele ce exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul unei persoane juridice. În mod corespunzător, fapta este calificată și în temeiul art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât a fost comisă de o persoană care exercita o astfel de însărcinare, conferindu-i natura juridică a unei infracțiuni de corupție.

Această interpretare este în deplin acord cu considerentele reținute în Decizia nr. 37/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a statuat că partidele politice sunt persoane juridice de drept public și de interes public, care intră sub incidența art. 308 alin. (1) teza finală din C. pen., iar persoana care deține o funcție de conducere în cadrul acestora, exercitând o însărcinare de orice natură, se încadrează în categoria funcționarilor privați în sensul textului legal menționat.

Recurentul a mai susținut că foloasele pretins primite nu ar fi fost legate de neîndeplinirea, întârzierea sau îndeplinirea defectuoasă a vreunui act de serviciu, ci eventual de îndeplinirea unei atribuții, astfel încât nu ar fi incidentă ipoteza normativă reglementată de art. 289 alin. (2) din C. pen.. Pe acest temei, a considerat că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală, în absența unei conduite contrare îndatoririlor legale. Or, această critică pornește de la o premisă juridică greșită.

Dispozițiile art. 289 alin. (2) sunt aplicabile exclusiv persoanelor prevăzute la art. 175 alin. (2) din C. pen., respectiv celor asimilate funcționarilor publici. Inculpatul nu se încadrează în această categorie, ci răspunde penal în temeiul art. 308 alin. (1) teza finală din C. pen., în calitate de persoană care exercită o însărcinare în cadrul unei persoane juridice. Or, art. 308 din C. pen. nu prevede vreo restrângere a tipicității obiective similară celei din art. 289 alin. (2), ci doar o diminuare a limitelor de pedeapsă.

Susținerea recurentului potrivit căreia însărcinarea de orice natură, în sensul art. 308 din C. pen., ar trebui să fie reglementată printr-un act normativ, este neîntemeiată.

Textul legal nu impune o astfel de condiție. Dimpotrivă, formularea "cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul unei persoane juridice" reflectă intenția legiuitorului de a extinde incidența normei și asupra unor persoane care exercită atribuții în cadrul unei entități cu structură organizatorică, indiferent dacă atribuțiile sunt stabilite pr